Timeliness of administrative challenge to water resource inclusion in local public domain; application of one-year limitation period under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 11.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea, a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al comunei Vulturu, judeţul Vrancea, Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Vulturu, judeţul Vrancea, S.C. A.M.M Agris S.R.L., solicitând instanţei ca prin soluţia ce o va pronunţa să dispună:

- anularea poziţiei nr. 181 din anexa nr. 65 a H.G. nr. 908/2002 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Vulturu;

- anularea poziţiei nr. 181 din anexa la H.C.L. nr. 4/2001 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Vulturu;

- anularea, pe cale de consecinţă, a contractelor de concesiune nr. x din data de 10 iulie 2006 şi nr. 6887 din 08 octombrie 2007, încheiate între Consiliul Local Vulturu, judeţul Vrancea şi S.C. A.M.M Agris S.R.L., ca fiind încheiate cu un neproprietar; precum şi obligarea Consiliului Local Vulturu şi S.C. A.M.M. Agris S.R.L. să lase liber imobilul şi suprafaţa de apă ce fac obiectul acestei cereri.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 147 din data de 04 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret Vrancea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A fost anulată în parte Anexa nr. 65 a H.G. nr. 908/2002 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Vulturu, respectiv poziţia nr. 181 din anexa menţionată.

A fost anulată în parte Anexa la H.C.L. nr. 4/2001 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Vulturu, respectiv poziţia nr. 181 din anexă.

Au fost anulate contractele de concesiune nr. x/10.07.2006 şi nr. y/08.10.2007 încheiate între Consiliul Local al comunei Vulturu, judeţul Vrancea, ca fiind încheiate cu un neproprietar.

Au fost obligaţi pârâţii Consiliul Local al comunei Vulturu, Unitatea Administrativ-Teritoarială comuna Vulturu precum şi S.C. "A.M.M. Agris" S.R.L. să lase liber imobilul şi suprafaţa de apă ce fac obiectul cererii, în raport de suprafeţele deţinute.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 147/04.12.2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal au promovat recurs pârâţii Consiliul Local al comunei Vulturu prin Primar, Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Vulturu şi S.C. A.M.M. Agris S.R.L., această din urmă pârâtă formulând recurs şi împotriva încheierilor de şedinţă din 11.01.2019 şi 04.04.2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04.01.2021, sub nr. x/2018.

3.1. Prin cererile de recurs formulate de pârâţii Consiliul Local al comunei Vulturu prin Primar şi Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Vulturu, cu un conţinut identic şi întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei de fond şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că motivarea hotărârii este lapidară şi nu cuprinde răspuns la toate apărările formulate, instanţa de fond limitându-se la a prezenta o serie de texte de lege în vigoare la data emiterii sentinţei recurate, fără însă a verifica dacă acestea se aplică şi în situaţia dedusă judecăţii, iar motivele reţinute sunt contradictorii şi străine de obiectul cauzei.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată recurenţii că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţiile invocate, reţinând greşit totodată ca în situaţia de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, în fapt acţiunea fiind inadmisibilă.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să parcurgă procedura prealabilă.

Astfel, H.G. nr. 908/2002 a fost adusă la cunoştinţă prin publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 663 bis. partea I, din data de 6 septembrie 2002, dată de la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască actul administrativ contestat şi de la care a început să curgă termenul de 30 de zile stabilit de 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cel de 6 luni stabilit de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, HCL nr. 4/2001 a fost emisă în anul 2001, realizându-se procedura de aducere la cunoştinţa publicului prin metodele impuse de Legea nr. 215/2001.

Or, în speţă procedura prealabilă a fost demarată de reclamantă în anul 2018, fiind încălcat termenul la care se referă art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, însăşi reclamanta a acordat mai multe avize pentru investiţiile efectuate pe acest imobil, moment în care a luat la cunoştinţa de situaţia juridică a terenului, fiind imposibil a susţine că a aflat de actele contestate abia în anul 2018, afirmaţie în contradicţie totală cu actele emise chiar de ea. Însăşi expertul desemnat a precizat clar că pârâta S.C. A. S.R.L. a obţinut autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 58/2014, dată de la care este evident că reclamantă a ştiut de aceasta situaţie.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune arată că, raportat la faptul că reclamanta a sesizat instanţa de judecată la data de 06.06.2018, în timp ce actele administrative contestate au fost emise în anul 2001, iar contractele de concesiune au fost încheiate în anul 2007, apreciază că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, aşa cum stabileşte şi art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, arată că nu pot fi de acord cu poziţia expertului, însuşită de către instanţa de fond, atâta timp cât Pârâul Leica a fost apă curgătoare doar în perioada în care se alimenta din Pârâul Bălanu, iar în anul 1989, urmare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, cursul Pârâului Bălanu a fost deviat, vărsându-se şi în prezent în râul Milcov.

Ca urmare, apreciază că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că "sectorul Hânguleşti - Maluri al râului Leica nu reprezintă o baltă, ci un sector de râu, pe care, prin mai multe baraje, în condiţiile unor pante mici, s-au format mici lacuri de acumulare care, în contextual peisajului general monoton, cvasiorizontal, poate induce ideea falsă că e vorba de o baltă", o astfel de susţinere venind în contradicţie cu expertizele efectuate în cauză, fiind greu de înţeles cum instanţa de fond a trecut peste poziţia specialiştilor, luând trunchiat anumite părţi din aceste expertize şi încercând sa găsească o justificare pentru soluţia dată, atâta timp cât în baza realităţii din teren este evident ca vorbim de o baltă şi nu de un sector de râu, în prezent Balta Leica având rolul de a colecta apa provenită din ploi, de pe cele trei canale de desecare, prin scurgere până la Râul Siret şi că nu poate fi vorba de un curs de apă în înţelesul Legii nr. 107/1996.

În al doilea rând, reclamanta nu poate solicita înscrierea dreptului său de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren, care aparţine domeniului public al comunei Vulturu. Mai mult, acest teren apare în domeniul public al comunei Păuneşti, conform Monitorului Oficial al României nr. 663 bis. partea I, din data de 6 septembrie 2002.

În al treilea rând, reclamanta nu poate susţine că "statul român este vătămat în dreptul sau de proprietate publică", atât timp cât acest teren se afla deja în domeniul public. Totodată, reclamanta nu poate invoca niciun interes în cauză nefiind făcută nicio dovadă în sensul celor menţionate, în timp ce, prin înscrierea în cartea funciara, se dovedeşte opozabilitatea faţa de terţi a dreptului său de proprietate.

3.2. Recursul promovat de pârâta S.C. A.M.M. AGRIS S.R.L. a fost îndreptat atât împotriva sentinţei de fond nr. 147/04.12.2020, cât şi împotriva încheierilor de şedinţă din 11.01.2019 şi 04.04.2019, fiind întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 11.01.2019, recurentul a arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. pentru că nu au fost analizate la toate argumentele invocate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, respectiv instanţa de fond nu s-a pronunţat deloc asupra motivului prev. de art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române şi a art. II din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, potrivit cu care Administraţia Naţională Apele Române nu are niciun drept legal de administrare asupra cuvetei şi malurilor amenajării piscicole Vulturu pentru că Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura este aceea care se subrogă Agenţiei Domeniilor Statului. Procedând astfel, au fost încălcate regulile de procedură cu sancţiunea nulităţii modului în care a fost soluţionată excepţia.

De asemenea, s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. raportat la lipsa oricărui considerent relativ la lipsa calităţii reclamantei de administrator, astfel cum este precizat în raportul de expertiză şi, pe de altă parte, pentru că însăşi motivarea acestea prin raportare la art. 865 alin. (2) pct. b) din C. civ., nu cuprinde concret argumentul pentru care reclamanta A.N.A.R are calitate procesuală activă. Este evident că redarea acestei dispoziţii legale nu reprezintă un argument în sine, pentru că dispoziţia legală pe care îşi motivează instanţa de fond respingerea excepţiei nu face decât să prevadă obligaţia de a fi introdus în cauză cel care are calitate.

O altă critică a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., raportat la încălcarea art. 36 C. proc. civ. şi art. 2 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române şi a art. II din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura

În ceea ce priveşte încheierea din 04.04.2019 prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării acţiunii, recurentul a arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că încheierea nu cuprinde niciun considerent pentru care ar fi în termen formularea unei proceduri prealabile după 16 ani de la publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 908/2002, precum şi de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru că motivele respingerii excepţiei de tardivitate încalcă dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) şi (5) din Legea 554/2004.

Criticile formulate împotriva sentinţei nr. 147/04.12.2020 au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 şi art. 497 C. proc. civ.

Referitor soluţia de anulare a poziţiei nr. 181 din Anexa 65 a H.G. nr. 908/2002 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Vulturu şi din Anexa la HCL nr. 4/2001 privind inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Vulturu s-a arătat că instanţa de fond a depăşit cu mult obiectul pretins a fi administrat de reclamanta A.N.A.R, respectiv a depăşit suprafaţa de 11,5 ha luciu de apă, cu suprafaţa de teren extravilan păşune cuprins în aceeaşi poziţie anulată.

Mai mult decât atât, nici suprafaţa pe care o deţine în concesiune nu este toată doar luciu de apa, parte din obiectul concesiunii fiind şi o suprafaţă de pământ. Această greşeală de judecată a fost posibilă pentru că instanţa nu a dat deloc eficienţă relaţiilor emise de OCPI Vrancea care atrage atenţia asupra faptului că toată suprafaţa de teren se află în domeniul public local al comunei, dar şi pentru că instanţa a anulat această poziţie fără o minimă preocupare asupra a ceea ce reprezintă ea din punct de vedere topometrie, mai concret dacă ea e toată numai luciu de apă, ori şi teren, ce suprafeţe, cu ce identificare cadastrală, în posesia ori administrarea cui se află. Practic ceea s-a anulat este cu mult peste ceea ce a pretins reclamanta A.N.A.R. că ar fi avut în administrare ca luciu de apa.

Cursul de apă al fostului pârâu Leica, codificat sub nr. XII.1.79 a nu mai este un curs de apă de ordinul II, ci este o succesiune de 8 bălţi, realitate geografică de necontestat nici chiar de către reclamantă în anul 2014, când a fost emisă Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 58/2014. În conformitate cu Ordinul nr. 534/01.10.2001 a Ministerului Administraţiei Publice privitor la aprobarea normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, terenul din zona Hânguleşti-Maluri, cu denumirea Balta Leica este înscris în subcategoria Hb -ape stătătoare, transformate în timp şi amenajate ca bălţi cu specific de ape stătătoare de mică adâncime unde cresc trestiişuri şi păpurişuri şi alte tipuri de vegetaţie specifică.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a Ordinului nr. 534/2001 a Ministerul Administraţiei Publice care stabileşte clar că Leica era apă stătătoare, iar prin încălcarea dreptului de proprietate al titularului poziţiei anulate, hotărârea este pronunţată şi cu încălcarea art. 858 C. civ. faţă de comuna Vulturu.

Referitor soluţia de anulare a contractelor de concesiune nr. x/2006 şi nr. y/2007 şi de obligare a lăsa liber imobilul ce face obiectul acestor contracte de concesiune, apreciază soluţia ca fiind netemeinică şi nelegală pentru motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, instanţa a înlăturat principala apărare vizând lipsa de calitate procesuală a reclamantei A.N.A.R., reţinând că are calitate Statul Român, adică reţinând o situaţie care confirmă în mod logic lipsa calităţii reclamantei, contradicţia în considerentele prin care a fost înlăturată apărarea recurentei fiind evidentă.

De asemenea, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este incident în cauză prin încălcarea dispoziţiilor art. 872 şi art. 873 C. civ., în special raportat la faptul că instanţa a dispus anularea contractelor de concesiune fără o minimă preocupare asupra întinderii anulării, întrucât exprimarea din dispozitiv "obligă pârâţii Consiliul Local al Comunei Vulturu, UAT Comuna Vulturu, precum şi S.C. A. S.R.L. să lase liber imobilul şi suprafaţa de apă ce fac obiectul cererii, în raport de suprafeţele deţinute" este mult prea vagă raportat la întinderea imobilului în discuţie, imobilul revendicat fiind practic neidentificat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret Vrancea s-a invocat excepţia nulităţii recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei de fond şi a încheierilor de şedinţă recurate ca fiind temeinice şi legale.

Intimatul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursurile formulate de recurenţii-pârâţi, solicitând respingerea acestora ca nefondate şi menţinerea sentinţei de fond şi a încheierilor recurate ca temeinice şi legale.

Recurenta-pârâtă S.C. A.M.M. Agris S.R.L. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului ca nefondată, reiterând argumentele de nelegalitate invocate cu privire la hotărârile atacate.

De asemenea, recurenţii-pârâţi Consiliul Local al comunei Vulturu prin Primar şi Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Vulturu şi intimata-reclamantă Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret Vrancea au depus concluzii scrise prin care au reiterat în mod sintetizat apărările formulate în cauză.

La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursurilor, invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Siret Vrancea, apreciind că motivele de nelegalitate invocate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Analizând încheierile şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenţi, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed.

Criticile referitoare la încheierea din 11.01.2019, prin care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesual active a Administraţiei Naţionale Apele Române sunt nefondate.

Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 107/2002 cu modificările şi completările ulterioare, Administraţia Naţională Apele Române este o instituţie publică de interes naţional, care administrează bunurile din domeniul public al statului de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, precum şi bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor.

Având în vedere faptul că prin acţiune se solicită anularea HCL nr. 4/2001 pentru aprobarea inventarului domeniului public al comunei Vulturu şi a H.G. nr. 908 din 22 august 2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Vrancea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vrancea, în ceea ce priveşte includerea în domeniul public a comunei Vulturu a bunului "Balta Leica", în suprafaţă totală de 78 ha, motivat de faptul că acest bun face parte din domeniul public al statului, reclamanta justifică, în baza dispoziţiilor legale indicate anterior, calitatea procesuală activă de a promova acţiunea.

În acest sens se are în vedere că reclamanta a invocat, ca temei al formulării acţiunii, dreptul său de administrare, care este un drept real şi presupune exercitarea tuturor prerogativelor caracteristice acestuia, inclusiv apărarea lui în justiţie.

Aşadar, ceea ce dă legitimare procesuală reclamantei este conţinutul juridic al dreptului de care se prevalează, iar esenţial din acest punct de vedere este faptul că nu era nevoie să fie făcută dovada dreptului de proprietate pentru promovarea acţiunii, fiind suficientă existenţa dreptului real de administrare în patrimoniul acesteia. Aspectele invocate de către recurenta S.C. A.M.M. Agris S.R.L. referitoare la inexistenţa dreptului legal de administrare asupra cuvetei şi malurilor amenajării piscicole Vulturu constituie, conform dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ., chestiuni legate de fondul pretenţiei deduse judecăţii, aşa încât în mod corect prima instanţă a respins excepţia.

În ceea ce priveşte criticile asupra încheierii din 4.04.2019, vizând modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 7 alin. (3) şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate.

Problema de drept supusă judecăţii, în limitele soluţiei pronunţate de prima instanţă, o reprezintă stabilirea momentului de la care reclamanta a luat cunoştinţă de hotărârea atacată, sau a momentului de la care legea prezumă că s-a luat cunoştinţă de hotărâre.

Înalta Curte reţine că Hotărârea Guvernului nr. 908 din 22 august 2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Vrancea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vrancea, constând din bunurile cuprinse în anexele nr. 1 - 65, care fac parte integrantă din această hotărâre, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 663/6.09.2002, iar anexele au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 663 bis/6.09.2002.

În anexa nr. 65 a Hotărârii de Guvern nr. 908/2002 a fost inclus în inventarul domeniului public al comunei Vulturu, judeţul Vrancea, la poziţia nr. 181, cod de clasificare 1.2.8., bunul "Balta Leica", în suprafaţă totală de 78 ha.

În analiza criticilor vizând aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei de tardivitate, Înalta Curte reţine că H.G. nr. 908/2002 este un act administrativ unilateral cu caracter individual, întrucât priveşte subiecte de drept determinate.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situaţiile prevăzute la lit. a) - e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, ….".

În temeiul art. 11 alin. (5), din aceeaşi lege, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia.

Altfel spus, data luării la cunoştinţă, în sensul art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, este data la care terţul putea şi trebuia, respectiv avea posibilitatea reală şi efectivă de a lua cunoştinţă de actul administrativ.

În acest context, Înalta Curte reţine că nu poate fi primită cu relevanţă juridică susţinerea reclamantei, potrivit căreia ar fi luat cunoştinţă de anexa 65 la H.G. nr. 908/2002 abia cu ocazia înregistrării în evidenţele sale, sub nr. x/3.04.2018, a solicitării formulate de către S.C. A.M.M. AGRIS S.R.L. pentru emiterea unui aviz de gospodărie a apelor pentru investiţia "Amenajare drumuri de acces şi lucrări hidrozehnice - deversor pentru golire fund apă - sat Maluri, comuna Vulturu", la care au fost anexate atât contractele de concesiune încheiate cu C.L. Vulturu cât şi un extras din H.G. nr. 908/2002, în condiţiile în care Hotărârea de Guvern şi anexele contestate sunt părţi integrante din H.G. şi se consideră comunicate de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Mai mult decât atât, din înscrisurile depuse la dosar de către recurentul-pârât S.C. A.M.M. AGRIS S.R.L. rezultă fără echivoc faptul că AN "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret a luat cunoştinţă de H.G. nr. 908/2002 şi de faptul că bunul imobil "Balta Leica" este înregistrat în patrimoniul comunei Vulturu, cel mai târziu la data de 27.07.2015, când recurentul-pârât i-a adus la cunoştinţă acest fapt prin adresa nr. x/27.07.2015. De altfel, în urma acestei adrese, AN "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Siret, prin adresa nr. x/12.08.2015, a solicitat Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea să facă demersurile necesare în instanţă pentru clarificarea administrării albiei minore a cursului de apă, menţionând că bunul apare înregistrat în domeniul public al statului, anexa nr. 12 din H.G. nr. 1705/2006 (fl. 170 vol. I dosar fond) fiind astfel evident că, acţionând în acest mod, este peste putinţă de tăgadă că cel târziu la data respectivă a luat cunoştinţă despre actul administrativ atacat.

Nefiind prezentate elemente extrinseci sau circumstanţe din care să rezulte "motive temeinice" privind depăşirea termenelor prevăzute la art. 7 şi, respectiv, art. 11 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va reţine necesitatea respectării principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

Astfel, cu privire la limitele legale impuse de Legea nr. 554/2004 pentru exercitarea dreptului la acţiune, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 635/2007, a considerat că acestea reprezintă măsuri de protecţie a stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice create şi a efectelor actelor administrative şi că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Mai reţine instanţa de control judiciar că operaţiunea de inventariere a bunurilor aparţinând domeniului public al statului, operată prin H.G. contestată parţial în cauză, nu are semnificaţia unui mod de dobândire a proprietăţii, ci doar de consacrare legislativă a unei stări preexistente, stabilite prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vulturu nr. 4/2001, aşa încât se prezumă că reclamanta a luat cunoştinţă de hotărârea consiliului local cel mai târziu la aceeaşi dată la care a luat cunoştinţă şi de hotărârea de guvern.

În concluzie, sesizarea instanţei la data de 6.06.2018 se situează cu mult în afara termenului la care se referă art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care Hotărârea Consiliului Local al Comunei Vulturu nr. 4/2001 a stat la baza adoptării H.G. nr. 908/2002, iar aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 663/nr. 663 bis la data de 6.09.2002, fără a fi învederate motive temeinice care să justifice depăşirea termenului. Se impune precizarea că acest termen este depăşit chiar şi în situaţia în care s-ar accepta că reclamanta a luat la cunoştinţă despre existenţa actelor administrative cel mai târziu la data de 27.07.2015.

Având în vedere depăşirea termenului de formulare a acţiunii, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii, motiv pentru care se impune admiterea recursului.

Reţinând ca întemeiat acest motiv de recurs, Înalta Curte, nu va mai analiza celelalte critici formulate de către recurenţii-intimaţi, a căror cercetare a devenit de prisos în actualele circumstanţe.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul şi, casând încheierea din 4.04.2019 şi sentinţa recurată, va respinge acţiunea reclamantei ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Consiliul Local al Comunei Vulturu prin Primar şi Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Vulturu prin Primar împotriva sentinţei nr. 147 din 04 decembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de pârâta S.C. A.M.M. Agris S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a încheierii din data de 04 aprilie 2019.

Casează în totalitate sentinţa şi încheierea recurate.

Respinge acţiunea reclamantei Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă "Siret" Vrancea ca tardiv formulată.

Respinge recursul formulat de pârâta S.C. A.M.M. Agris S.R.L. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.