Appeal against salary equalization for judicial auxiliary staff dismissed, upholding order to apply maximum sectoral reference value

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. (încetat activitatea din 05.03.2016), C., D., E., F., G. H. (încetat activitatea din 25.07.2016), I., J. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea în parte a modului de calcul a salarizării stabilit prin Decizia nr. 21/03.02.2017 în ceea ce priveşte valoare de referinţă sectorială de 405, precum şi data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată în ceea ce priveşte cuantumul acesteia;

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Agnita, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 09.04.2015,

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Sibiu, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-am fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin, raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 16 ianuarie 2014, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2894 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerului Justiţiei cu sediul în Bucureşti.

- A respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei de interes şi lipsei de obiect, invocate de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiate.

- A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor B. şi H., pe cererea conexă.

- A admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., toţi prin reprezentant C., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia cu sediul în Alba Iulia, judeţ Alba, şi Tribunalul Sibiu cu sediul în Sibiu, judeţ Sibiu.

- A admis cererea conexă formulată de reclamanţii A., C., D., E., F., G., I., J. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu.

- A anulat în parte decizia nr. 21/2017 şi obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea deciziei de încadrare pentru reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, până la 01.10.2016.

- A obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea deciziei pentru reclamanţii A., C., D., E., F., G., I., J., de stabilire a drepturilor salariale în urma aplicării grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, începând cu data de 01.10.2016 până la 01.06.2017.

- A obligat pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Sibiu la plata diferenţei dintre venitul calculat conform celor stabilite de mai sus şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

- A respins în rest acţiunea principală.

- A respins cererea conexă formulată de reclamantele B. şi H., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, susţinând în esenţă următoarele aspecte:

În primul rând, a fost criticată soluţia pronunţată de prima instanţă referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte.

S-a susţinut că în conformitate cu prevederile prevederile legale şi cele ale Deciziei 13/2016 -RIL, Deciziei nr. 14/2008- RIL şi Deciziei nr. 14/2017- HP, plata drepturilor salariale curente sau restante se poate face doar de către titularul acesteia stabilit conform prevederilor legale.

Aşadar, plata diferenţelor de drepturi salariate rezultate ca urmare a admiterii prezentei cereri nu poate fi făcută decât de către Tribunalul Sibiu, prin Departamentul Economi Financiar şi Administrativ conf. art. 71 şi art. 73 Iit. f) din HCSM nr. 1375/2015, care est ordonatorul terţiar de credite care face plata drepturilor salariale lunare şi stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru personalul auxiliar şi conex care funcţionează în cadrul Tribunalului Sibiu chiar în condiţiile în care conform prevederilor legale (art. 139 alin. (1) litc din Lege nr. 304/2004 art. 7 din HCSM 1375/2015) Preşedintele Curţii de Apel stabileşte, prin decizie drepturile salariale personalului auxiliar si conex din cadrul instanţelor din circumscripţia acesteia.

Astfel, se apreciază că raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cele ale art. 3(din noul C. proc. civ., ale art. 71 şi 73 lit. f) din HCSM nr. 1375/2015, art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; precum şi la dispoziţiile Deciziei nr. 13/2016, instituţia Curtea de Apel Alba Iulia nu poate decât să vireze eventualele sume (ceea ce Curtea de Apel Alba va face oricum, având în vedere obligaţiile sale bugetare de ordonator secundar de credite) atât cele stabilite de către Curte în calitatea sa ca angajator sau dispuse de instanţă prin admiterea prezentei cereri, urmând ca plata efectivă să fie făcută de către Tribunalul Sibiu.

În acest context, recurenta pârâtă consideră că nu deţine calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, astfel că instanţa de fond a obligat în mod netemeinic şi nelegal Curtea de Apel Alba la plata diferenţelor de salarii rezultate din admiterea prezentei acţiuni, când acest petit poate fi pus în executare doar de către Tribunalul Sibiu.

Hotărârea instanţei de fond a fost criticată şi pe fondul acesteia, susţinându-se că prin Decizia nr. 38/C/13.06.2018, Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia a procedat la punerea în aplicare a prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, raportându-se la obligaţia care îi revine conform acestei decizii de a acorda nivelul maxim al salariului de bază identificat în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, respectiv categorii profesionale, acordând VRS 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 întreg personalului auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia şi din instanţele din circumscripţia acesteia.

De asemenea, se arată că drepturile acordate prin decizia nr. 38/C/13.06.2018 şi decizia nr. 147/RU/20.07.2018 au fost achitate reclamanţilor din prezentul dosar în luna august pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 01.01.2018-30.06.2018, au fost achitate în luna septembrie 2018.

Recurenta precizează că, în urma finalizării calculelor drepturilor acordate conform deciziei nr. 38/C/13.06.2018, pentru perioada 09.04.2018-31.12.2017 (perioadă care nu era vizată de decizia nr. 147/20.07.2018) s-a procedat la emiterea deciziei preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia nr. 200/RU/19.09.2018 prin care, pentru toţi reclamanţii din prezenta cauză, s-au stabilit diferenţe aferente perioadei 09.04.2015-31.12.2017, iar plata acestor drepturi a fost eşalonată pe 5 ani prin O.U.G. nr. 3/08.02.2019.

La acest moment nivelul maxim al valorii de referinţă sectoriale este dat de către Ordinul nr. 75/15.03.2018, emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 prin acordarea valorii de referinţă sectorială(VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008, şi pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON+4%(procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008)+10 % (procent prevăzut de Legea nr. 293/2015).

În acest context, recurenta concluzionează că a emis deciziile de salarizare prin care Valoarea de Referinţă Sectorială a fost acordată prin act administrativ de către Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, începând cu data de 09.04.2015, inclusiv reclamantelor din prezentul dosar, la o valoare superioară decât cea de 405 RON, complinind de fapt deja dispoziţia instanţei în acest sens, din sentinţa civilă recurată nr. 2894/2018, astfel că acţiunea introductivă de instanţă este lipsită de obiect începând cu data de 09.04.2015.

În privinţa grilelor Parchetului reiterează susţinerile de la fondul cauzei pe care le consideră întemeiate şi care impun soluţia de neacordare a drepturilor salariale calculate conform acestui algoritm, începând cu data de 01.10.2016. Concret, arată că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia nr. 17/17.03.2017 s-a procedat la soluţionarea contestaţiilor formulate de personalul auxiliar de pe raza de competenţă a Curţii de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 21/03.02.2017 (anexată de către contestatori acţiunii din prezentul dosar), şi în cuprinsul acesteia se specifică motivele pentru care nu au fost adoptate grilele Parchetului, respectiv " nu rezultă că au fost puse în plată, până la data de 31.12.2016, maxime salariale mai mari decât cele acordate prin Deciziile nr. 52/2016 şi nr. 21/2017 ale preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia; astfel, se constată că inclusiv maximele rezultate din aplicarea deciziei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 7.12.2016, prin care s-a stabilit un VRS de 398 RON şi un nou algoritm de salarizare, sunt mai mici decât cele acordate prin Deciziile nr. 52/2016 şi nr. 21/2017 ale preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia" .

Mai mult, precizează că algoritmul de calcul al parchetelor a fost adoptat de către PÎCCJ în data de 07.12.2016, fiind pus în plată în luna ianuarie 2017, retroactiv, pentru anul 2016 şi nu a rezultat că aceste grile şi algoritmul lor de calcul erau puse în plată la data de 01.10.2016, aspect care nu se poate interpreta în alt mod nici din adresa nr. x/01.03.2017 a PÎCCJ comunicată Curţii de Apel Targu Mureş.

Soluţionarea de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a contestaţiilor personalului auxiliar şi conex la data de 02.03.2017, ca de altfel toate soluţiile de aplicare a algoritmului de calcul al parchetelor adoptate de către celelalte Colegii de conducere din cadrul Curţilor de Apel din ţară în soluţionarea contestaţiilor formulate, sunt soluţii adoptate ulterior perioadei de raportare stabilită prin lege conform art. 3 ind.l alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 -01.08.2016-31.12.2016-, mai exact în anul 201.7, ceea ce dovedeşte că acest algoritm nu era în plată la data de 01.10.2016.

În final, se arată că instanţa de fond nu a luat în considerare susţinerile Curţii de Apel Alba Iulia în această privinţă, nici în privinţa netemeiniciei aplicării grilei parchetelor începând cu data de 01.10.2016 şi nici în privinţa imposibilităţii aplicării pur şi simplu a grilei în discuţie ci doar a algoritmului de calcul stabilit conform acestor grile, nemotivând astfel deloc soluţia de admitere a cererii conexe de emitere a deciziei de încadrare pentru reclamanţi de stabilire a drepturilor salariale în urma aplicării grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor începând cu data de 01.10.2016, ceea ce echivalează cu o nejudecare a acestui capăt de cerere.

4. Apărările formulate în cauză:

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii din prezenta cauză nu au înţeles să formuleze întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Un prim argument de nelegalitate invocat de recurenta pârâtă se referă la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în privinţa capătului de cerere privind plata drepturilor salariale restante.

Însă, Înalta Curte constată că petitul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea de anulare în parte a Deciziei nr. 21/03.02.2017, emise de recurenta pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia, precum şi obligarea acesteia la emiterea unor noi decizii de încadrare. În acest context, solicitarea de restituire a diferenţelor salariale constituie un capăt de cerere accesoriu vizând repararea pagubei produse prin actul administrativ contestat în speţă.

Aşadar, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurenta pârâtă a fost legal soluţionată de prima instanţă, motivele de recurs invocate pe acest aspect nefiind fondate.

Sentinţa a mai fost criticată din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Deşi a invocat acest motiv de casare, recurenta pârâtă nu a indicat modalitatea în care prima instanţă a nesocotit norme de drept material, mai degrabă a susţinut că a pus deja în executare pretenţiile intimaţilor reclamanţi.

Or, o recunoaştere a drepturilor pretinse şi rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată nu constituie un motiv de desfiinţare a hotărârii adoptate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul pronunţării ei.

Se observă că prima instanţă a interpretat just dispoziţiile legale aplicabile, respectiv O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 57/2015 cu completările şi modificările ulterioare, potrivit cărora personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a Deciziei nr. 794/15.12.2016, prin care Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, reţinându-se considerentele acestei decizii prin care s-a stabilit că:"... legiuitorul a dorit înlăturarea inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar. Aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambulul acestui act normativ, raţiunea principală a adoptării sale, a fost eliminarea "inechităţilor în materie de salarizare în raport cu nivelul studiilor şi al activităţii profesionale prestate" şi a "discrepanţelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010". Astfel, prin art. 31alin. (1), introdus în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, s-a prevăzut că "[...] începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii... În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică."

În privinţa acordării valorii sectoriale de referinţă în cuantum de 405 RON, prima instanţă, just, a avut în vedere conţinutul adresei nr. x din 21.12.2016, prin care instanţa supremă a comunicat CSM că valoarea de referinţă sectorială în funcţie de care se calculează salariul de bază/indemnizaţia de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ pentru toţi judecătorii aflaţi în funcţie este de 405 RON şi nu include majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015.

Cu privire la data de la care se aplică nivelul maxim la valorii de referinţă sectorială, instanţa de fond a ţinut cont de jurisprudenţa constantă în această privinţă, prin care s-a reţinut că aceasta este 09.04.2015, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2015, înlăturând justificat apărările pârâtei pe acest aspect.

În legătură cu cererea conexă, se constată că, în mod legal, a fost valorificată Decizia nr. 29/C/19.06.2017emisă chiar de recurenta pârâtă, din care rezultă că stabilirea drepturilor salariale ale personal auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia se face începând cu data de 01 iunie 2017 conform algoritmului grilei unice de salarizare aplicată în prezent la nivelul Ministerului Public, cu menţinerea sporurilor acordate prin Decizia nr. 21/03.02.2017. Ca atare, susţinerile recurentei pârâte în sensul că la data stabilită de instanţă -01.10.2016- nu erau puse în plată aceste grile, nu pot fi primite, de vreme ce algoritmul de calcul al parchetelor a fost adoptat de către PÎCCJ în data de 07.12.2016, fiind pus în plată în luna ianuarie 2017, retroactiv, pentru anul 2016.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 2894 din 19 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.