Interim suspension of hospital manager removal order denied for lack of imminent harm under administrative litigation

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2020, la data de 20 mai 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 suspendarea Ordinului nr. R 684/15.05.2020 emis de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 122/2020 din 29 mai 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, arată că a activat in funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenta Caras Severin in urma Concursului organizat pentru ocuparea funcţiei. A ocupat aceasta funcţie in perioada 16.03-03.04.2020, când, prin Ordinul R430/10.04.2020, i s-a suspendat contractul de management şi funcţia de manager doar pe perioada instituirii Stării Urgenta. În data de 15.05.2020, expirând starea de urgenţă, recurenta-reclamantă s-a prezentat la locul de muncă şi a îndeplinit atribuţiile prevăzute în fişa postului. In aceeaşi zi după orele 20 i s-a comunicat un nou Ordin nr. R 684/15.05.2020 emis de către Ministerul Sănătăţii, prin care s-a dispus din nou suspendarea recurentei-reclmamante din funcţia de manager (art. 1) şi suspendarea contractului de management nr. 5148 din 16.03.2020 (art. 2) a cărei suspendare o solicită în prezenta cauza. A mai arătat recurenta că a formulat plângere prealabila împotriva ambelor Ordine de ministru indicate anterior.

Arată recurenta că este nelegală sentinţa atacată, deoarece nu se analizează din punct de vedere legal Ordinul R 685/15.05.2020 în sensul că deşi reţine susţinerile avocatului reclamantei, "În completare avocat B. arată ca urmare a O.U.G. nr. 80/2020 perioada în care reclamanta este suspendată efectiv a fost prelungită până la data de 30 septembrie 2020, iar pe de alta parte, O.U.G. nr. 70/2020 si-a încetat aplicabilitatea în momentul publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 55/2020, astfel încât, consideră că în speţă sunt aplicabile prev.art. 177 alin. (5) din Legea nr. 95/2006; cu cheltuieli de judecată pe cale separată." şi "Consideră Ordinul atacat ca unul abuziv şi arbitrar ţinând cont şi de faptul ca în aceeaşi zi a fost numit în calitate de manager domnul C.. Acesta este fostul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa fiind numit interimar până la organizarea concursului pentru ocuparea postului de manager.", prima instanţă nu analizează şi nu soluţionează cele invocate în motivarea sentinţei.

Arată că, din punct de vedere juridic, în acest moment Ordinul a cărui suspendare a cerut-o nu mai are bază legală, ţinând cont de faptul că din momentul intrării în vigoare a Legii 55/2020 a fost abrogată implicit O.U.G. nr. 70/2020, cu consecinţa firească a faptului că recurenta din momentul respectiv este de drept manager al Spitalului Judeţean de Urgenţe Reşiţa. Prin faptul că nu a fost analizat acest aspect, sentinţa este nelegală.

Recurenta consideră sentinţa atacată netemeinică, întrucât prima instanţă, în ciuda evidenţei, consideră că nu este îndeplinită cea dea doua condiţie prevăzută de lege (art. 2, alin. (1) din Legea 554/2004), prevenirea unei pagube iminente.

Astfel, prima instanţă consideră că faptul că a fost lipsită de o sursă importantă de venit - contractul de management, în cuantum de 18405 RON salar brut lunar, nu poate fi considerat "prejudiciu material viitor şi previzibil". Această interpretare se bazează pe faptul că în acest moment recurenta-reclamantă ocupă şi funcţia de lector, având un venit.

De asemenea, prima instanţă nu analizează faptul că recurenta-reclamantă, în conformitate cu contractul de management nr. 5148 din 15.03.2020, art. 8 şi art. 9 este incompatibilă cu majoritatea activităţilor economice.

In plus, nu se ţine cont nici de faptul că recurenta-reclamantă prin contractul de management semnat, are anumite obligaţii conform proiectului de management depus la câştigare concursului de manager al spitalului. Astfel, art. 30-31 din contract prevăd în mod expres datele evaluărilor în baza raportului de activitate. Or, prin faptul că nu-şi exercită activitatea stabilită în baza contractului, evaluările îi afectează în mod indubitabil activitatea profesională, întrucât nu are cum efectiv să ajungă la indicii stabiliţi prin contractul de management.

Pe de altă parte, administrarea defectuoasă a actualului manager, deşi nu o poate dovedi decât cu acte din presă, întrucât prima instanţă nu a dispus adresă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa (cerere de probaţiune efectuată în scris), totuşi prejudiciul este evident, astfel:

- pentru aparatul de diagnosticare a infecţiilor cu Corona virus de tip PCR a cărui procedură de achiziţie a fost demarată în cele 2 săptămâni în care recurenta-reclamantă a activat ca manager al Spitalului de Urgenţe Reşiţa, deşi se cunoştea încă de la început ca în data de 11.06.2020, aparatul va fi complet funcţional, managerul actual nu a trimis personalul în vederea instruirii şi abia după ce a apărut în presă. Articolul, a făcut acest lucru, existând un decalaj de câteva zile care presupune riscuri de sănătate extreme şi cheltuieli nejustificate întrucât toate testele se efectuează Ia Spitalul Judeţean Timişoara, cu cheltuielile implicite reprezentând transport şi întârzierile până la primirea rezultatului;

- referitor la aparatul de anestezie arată că deşi s-au făcut toate demersurile în perioada când a activat, pentru dobândirea acestuia de la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, aparatul de anestezie a fost returnat (deşi recurenta-reclamamantă a semnat un contract de comodat pentru acesta în perioada în care a activat ca manager) fără nici o explicaţie, rămânând descoperit Spitalul de Urgenţe Reşiţa pe acest domeniu;

- referitor la aparatul de radiologie mobilă arată recuretna că deşi în aceeaşi situaţie cu aparatul de anestezie menţionat anterior, acesta nici măcar nu a fost adus, cu toate că era extrem de important în vederea realizării circuitelor COVID, pentru a nu duce bolnavii COVID la aparatul fix aflat în cu totul altă locaţie din oraş, la aproximativ 5km, riscurile de îmbolnăvire fiind extrem de mari.

În dovedirea celor arătate anterior a solicitat efectuarea unor adrese către Spitalul de Urgenţe Reşiţa şi sa se comunice:

- pentru aparatul de diagnosticare a infecţiilor cu Corona virus de tip PCR, când s-a semnat contractul, când trebuia să fie complet aparatul şi când a fost trimis personalul la instruire pentru a-1 putea utiliza.

- pentru aparatul de anestezie, dacă are contract de comodat existent şi de cine a fost semnat, dacă a fost adus şi dacă a fost returnat după data de 10.04.2020 şi din ce cauză a fost returnat.

- pentru aparatul de radiologie mobilă, dacă este necesar, existând un referat pentru acesta de la medicii care se ocupă de cazurile de COVID, dacă subsemnata am solicitat acest aparat şi daca acesta a fost adus, fiind aprobată cererea.

Recurenta a formulat precizare şi completare la motivele de recurs, solicitând a se avea în vedere Decizia nr. 14/2018 a secţiei I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru punctul 1 din motivele de recurs transmise, în mod expres faptul că motivele de recurs sunt formulate şi se întemeiază pe baza prevederilor art. 488 pct. 1 alin. (8) din noul C. proc. civ.

A mai arătat recurenta că reiterează susţinerile, astfel cum au fost dezvoltate în notele pentru completarea cererii de suspendare depuse la instanţa de fond, în ceea ce priveşte dubla reglementare stabilită prin cele două acte normative O.U.G. nr. 70/2020 şi Legea nr. 55/2020, pentru că, chiar dacă în cuprinsul legii nu se menţionează în mod expres faptul că prevederile O.U.G. nr. 70/2020, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 80/2020, sunt abrogate în ceea ce priveşte managementul unităţilor sanitare atribuţiile de numire, înlocuire a managerilor, deoarece aceste atribuţii, potrivit Legii 55/2020, sunt în subordinea autorităţilor locale şi, consideră că prevederile O.U.G. nr. 70/2020 au fost abrogate în mod tacit având în vedere că O.U.G. nr. 70/2020 este un act normativ ce reglementează doar o situaţie anterioară intrării în vigoare a Legii 55/2020 şi, în niciun caz nu poate avea o forţă legislativă superioară legii.

În prezent, starea de alertă instituită la nivel naţional este reglementată în baza Legii 55/2020.

În ceea ce priveşte punctul 2 din motivele de recurs arată că acestea se întemeiază pe baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ.

Arată reaua credinţa a pârâtei, deşi recurenta a solicitat in mod expres sa se comunice "dispoziţia" ministrului menţionata in Ordinul atacat, pârâta i-a comunicat sec: "solicitarea... a rămas fără obiect".

A mai arătat recurenta că înţelege să critice soluţia primei instanţe si datorită faptului că nu i s-a permis să administreze probe în dovedirea cererii de suspendare. Astfel, a solicitat prin acţiunea introductivă proba cu adresă la Spitalul de Urgenţă Reşiţa şi la Spitalul Moldova Nouă, dar prima instanţă nici măcar nu a luat în discuţie cererea reclmanatei şi pe cale de consecinţă a pronunţat o soluţie greşită fără a avea toate elementele referitoare la condiţia 2 - paguba iminenta. Cu siguranţă dacă ar fi admis cererea de probaţiune soluţia primei instanţei ar fi fost una total opusă si de aceea arată recurenta că insistă în cererea de probaţiune aşa cum a formulat-o.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamanta A. a ocupat funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa în baza contractului de management nr. x/16.03.2020.

Prin Ordinul emis de Ministerul Sănătăţii nr. R684/15.05.2020 s-a dispus suspendarea reclamantei din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa pe perioada instituirii stării de alertă la nivel naţional, conform art. 21 din O.U.G. nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri începând cu 15 mai 2020 în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS - CoV-2 pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, precum şi altor acte normative.

Reclamanta a formulat la data de 18 mai 2020 plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat emitentului revocarea ordinului în discuţie.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

Prima instanţă a analizat susţinerile reclamantei şi apărările pârâtului, raportat la dispoziţiile legale. Având în vedere art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept, nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Instanţa a analizat susţinerile reclamantei având în vedere dispoziţiile legale care prevăd suspendarea executării actului administrativ. În ceea ce priveşte probatoriul, din practicaua sentinţei rezultă că nu s-au formulat susţineri în sensul celor invocate, instanţa de fond având în vedere înscrisurile depuse la dosar.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţin următoarele:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

În cadrul cererii de suspendare, instanţa este limitată la a cerceta dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă. Cu ocazia soluţionării cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actelor administrative, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrative.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să existe o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a actului.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut că există un caz bine justificat în sensul celor sus-menţionate, întrucât ordinul în discuţie nu cuprinde nicio motivare care să justifice măsura astfel adoptată, nemotivarea actului administrativ reprezentând o cerinţă de formă a cărei neîndeplinire naşte o îndoială justificată asupra legalităţii acestuia, cunoscut fiind că o autoritate publică nu poate uza în mod discreţionar de prerogativele ce îi sunt acordate, iar exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege constituie exces de putere, conform dispoziţiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere cele menţionate, vor fi analizate din cererea de recurs numai susţinerile care privesc îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, aceasta fiind cea pe care instanţa de fond a constatat-o neîndeplinită.

A constatat instanţa de fond în mod corect că, pentru a se admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultând, astfel, că nu este suficientă constatarea existenţei cazului bine justificat, ci este necesară şi îndeplinirea condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente.

Faţă de susţinerile invocate de reclamantă, în mod corect prima instanţă a reţinut inexistenţa cerinţei pagubei iminente, faptul că executarea actului administrativ nu este de natură a crea pagube în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Recurenta-reclamantă a justificat iminenţa producerii unei pagube determinate prin aceea că a fost lipsită de o sursă importantă de venit, respectiv (conform contractului de management) suma de 18405 RON salar brut lunar, iar prima instanţă nu a analizat faptul că, în conformitate cu contractul de management nr. 5148 din 15.03.2020, rap. la art. 8 şi art. 9, este incompatibilă cu majoritatea activităţilor economice.

În mod corect prima instanţă, în motivarea acestei condiţii, a reţinut, privind reducerea drepturilor salariale ale reclamantei, că reclamanta nu a argumentat de ce această reducere este un prejudiciu greu de reparat, din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Cu privire la critica recurentei potrivit căreia prima instanţă nu a avut în vedere că, în conformitate cu contractul de management nr. 5148 din 15.03.2020, art. 8 şi art. 9, funcţia reclamantei este incompatibilă cu majoritatea activităţilor economice, acest aspect nu atrage îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, necesară pentru admisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ, pentru aceleaşi argumente reţinute anterior, nefiind prezentate motive în sensul unui prejudiciu material viitor şi previzibil.

Pe de altă parte, administrarea defectuoasă a spitalului de către managerul în funcţie, ceea ce ar conduce la o perturbare gravă a activităţii spitalului, recurenta-reclamantă fiind suspendată din această funcţie, astfel cum în mod temeinic a reţinut instanţa de fond, nu este susţinută de probe concrete, ci doar pe simple afirmaţii ale recurentei- reclamante. În acest sens, chiar recurenta arată că nu poate dovedi aceste situaţii decât cu acte din presă, împrejurare care nu conduce la nelegalitatea sentinţei pronunţate, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că suspendarea executării actului administrativ nu poate fi dispusă fără îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, respingând astfel cererea de suspendare formulată de reclamantă pentru neîndeplinire condiţiei iminente, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14, art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că nu este întemeiat nici cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanţă pronunţând o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 122/2020 din 29 mai 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.