Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 81/2022 AI generated

Revoked CES members win compensation and reinstatement; Prime Minister not liable for allowances

Case Number Decizia nr. 81/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice partially allowed the appeal filed by the Prime Minister against the Bucharest Court of Appeal judgment, quashing it in part and re-adjudicating: it ordered the Economic and Social Council (CES) to pay the claimants compensation equivalent to the monthly allowances for their revoked positions (vice-president, Plenum member, permanent committee member) from the publication of Prime Ministerial Decision no. 284/2018 until effective reinstatement or mandate expiry; it rejected as unfounded the claim against the Prime Minister for those allowances, while maintaining the remaining provisions of the lower court judgment (which had annulled the contested decisions for lack of motivation and ordered reinstatement). The dispute concerned administrative challenges to the Prime Minister's decisions (no. 273/2018, 284/2018, 285/2018) revoking/replacing civil society representatives in the CES before the end of their 4-year mandate, where the first instance had annulled the revocations for lack of reasoning and ordered restoration and damages. The Court held that the revocation was not an "absolute prerogative" of the Prime Minister, that administrative acts, including non-classic ones, must state reasons in the act itself under the principle of legality (Law no. 554/2004, Law no. 248/2013), that the Minister of Labour lacked competence to propose revocations (transferred to the General Secretariat of the Government under O.U.G. no. 1/2018), and, decisively, that the CES—not the Prime Minister—is the legal debtor for the allowance payments because it has its own budget and disburses allowances under Law no. 248/2013, making the Prime Minister incapable of ordering such payments.

Legislator headnote

AI generated

art. 176 C. proc. civ, art. 33 din Legea nr. 248/2013, art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, art. 2 din O.U.G. nr. 1/2018, art. 33 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 248/2013, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Revoked CES members win compensation and reinstatement; Prime Minister not liable for allowances: 284/2018 until effective reinstatement or mandate expiry; it rejected as unfounded the claim against the Prime Minister for those allowances, while maintaining the remaining provisions of the lower court judgment (which had annulled the contested decisions for lack of motivation and ordered reinstatement). The dispute concerned administrative challenges to the Prime Minister's decisions (no. 273/2018, 284/2018, 285/2018) revoking/replacing civil society representatives in the CES before the end of their 4-year mandate, where the first instance had annulled the revocations for lack of reasoning and ordered restoration and damages. The Court held that the revocation was not an "absolute prerogative" of the Prime Minister, that administrative acts, including non-classic ones, must state reasons in the act itself under the principle of legality (Law no. 554/2004, Law no. 248/2013), that the Minister of Labour lacked competence to propose revocations (transferred to the General Secretariat of the Government under O.U.G. no. 1/2018), and, decisively, that the CES—not the Prime Minister—is the legal debtor for the allowance payments because it has its own budget and disburses allowances under Law no. 248/2013, making the Prime Minister incapable of ordering such payments.

Keywords

AI generated
economic law principle of legality social allowance administrative revocation of decision minister of justice non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 176 C. proc. civ
art. 176 C. proc. civ., respectiv faptul că nu a fost comunicată încheierea de şedinţă din data de 03.10.2019, prin care judecătorul fondului a respins excepţiile invocate de Prim-ministrul României în legătură cu fondul cauzei, nefiind astfel cunoscute motivele acestei hotărâri.
art. 33 din Legea nr. 248/2013
art. 33 din Legea nr. 248/2013, ar fi trebuit să fie comunicată încheierea, în sens contrar fiind încălcate formele de procedură referitoare la dreptul la apărare, egalitatea armelor, contradictorialitatea şi procesul echitabil, iar nulitatea nu este condiţionată de vătămare.
art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013
1/2018, prin modificarea art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, nu a reuşit să clarifice care este autoritatea responsabilă în privinţa desemnării reprezentanţilor societăţii civile.
art. 2 din O.U.G. nr. 1/2018
f) coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 1/2018 şi cu art.
art. 33 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 248/2013
art. 33 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 248/2013 din bugetul de stat.
art. 488 alin. (1) din C. proc. civ
Totodată, intimaţii-reclamanţi au arătat că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care se circumscrie invocării excepţiei nulităţii recursului.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, apreciind că recurentul a dezvoltat critici care se pot subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Applied as the basis for admitting the appeal and partially cassating the first-instance judgment.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Used to uphold the claim for compensation against the administrative authority in the re-trial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.02.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Prim-Ministrul Guvernului României: (1) suspendarea executării până la pronunţarea instanţei de fond a Deciziei Prim-Ministrului nr. 284 din 26 octombrie 2018 şi a Deciziei Prim-Ministrului nr. 285 din 26 octombrie 2018; (2) constatarea nulităţii Deciziei Prim-Ministrului nr. 273 din 11 octombrie 2018 pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 219/2015 privind numirea reprezentanţilor societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social, precum şi a actelor preparatorii ale Deciziei nr. 273/2018, astfel cum această Decizie a fost în vigoare până la data abrogării sale, (3) anularea Deciziei nr. 284/2018, precum şi a actelor preparatorii ale Deciziei nr. 284/2018 şi, pe cale de consecinţă, a Deciziei nr. 285/2018, precum şi a actelor preparatorii ale Deciziei nr. 285/2018, (4) repunerea în situaţia anterioară, adică restabilirea, începând cu data emiterii Deciziei nr. 273/2018, a reclamantelor (persoane juridice) în calitatea de membrii ai Consiliului Economic şi Social (denumit în continuare C.E.S.), restabilirea reclamanţilor (persoane fizice) F., G., H., I. şi J. în calitatea de reprezentanţi ai reclamantelor (persoane juridice) în (Plenul) C.E.S., restabilirea calităţii de vicepreşedinte al C.E.S. a reclamantului J. şi restabilirea reclamanţilor (persoane fizice) K., L., M., N., O., P. şi Q. în calitatea de reprezentanţi ai reclamantelor (persoane juridice) în comisiile de specialitate permanente ale C.E.S., inclusiv prin recunoaşterea continuităţii raporturilor juridice între C.E.S., pe de o parte, şi reclamante şi reclamanţi, pe de altă parte, restabilirea dreptului la plata indemnizaţiilor reglementate de art. 23 alin. (4) şi art. (33) alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 248/2013, incluzând plata indemnizaţiilor datorate de la emiterea Deciziei nr. 273/2018 şi până la repunerea în situaţia anterioară.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 631 din data de 22 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul Guvernului României şi Consiliul Economic Social, cu participarea intervenienţilor R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF..

A anulat în parte Deciziile Prim-Ministrului nr. 273/2018 şi nr. 284/2018, în limita situaţiei reclamanţilor J., I., H., G. şi F., membri ai Plenului Consiliului Economic şi Social ca reprezentanţi ai reclamantelor, după caz, D., B., A., E. şi C..

A menţinut în rest Deciziile Prim-Ministrului nr. 273/2018 şi nr. 284/2018.

A anulat Decizia Prim-Ministrului nr. 285/2018.

A restabilit calitatea reclamanţilor J., I., H., G. şi F. de membri ai Plenului Consiliului Economic şi Social ca reprezentanţi ai reclamantelor, după caz, D., B., A., E. şi C., începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Prim-Ministrului nr. 284/2018, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A restabilit calitatea de vicepreşedinte al Consiliului Economic şi Social a reclamantului J., începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Prim-Ministrului nr. 284/2018, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A restabilit calitatea reclamanţilor K., L., M., N., O., P., Q. de membri în comisiile de specialitate permanente ale Consiliului Economic şi Social ca reprezentanţi ai reclamantelor, după caz, D., B., A., E. şi C., începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Prim-Ministrului nr. 284/2018, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A obligat prim-ministrul Guvernului României la plata către reclamantul J. cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizaţiei lunare cuvenite vicepreşedintelui Consiliului Economic şi Social de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 şi până la data reluării efective a calităţii deţinute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A obligat prim-ministrul Guvernului României la plata către reclamanţii I., H., G. şi F. cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizaţiei lunare cuvenite unui membru al Plenului Consiliului Economic şi Social de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 şi până la data reluării efective a calităţii deţinute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A obligat prim-ministrul Guvernului României la plata către reclamanţii K., L., M., N., O., P., Q. cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizaţiei lunare cuvenite unui membru al comisiei de specialitate permanente a Consiliului Economic şi Social începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 şi până la data reluării efective a calităţii deţinute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

A respins cererea de obligare a pârâtului Consiliului Economic şi Social la plata către reclamanţi a indemnizaţiilor solicitate, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Prim-ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Primul motiv de recurs se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de disp. art. 176 C. proc. civ., respectiv faptul că nu a fost comunicată încheierea de şedinţă din data de 03.10.2019, prin care judecătorul fondului a respins excepţiile invocate de Prim-ministrul României în legătură cu fondul cauzei, nefiind astfel cunoscute motivele acestei hotărâri.

Întrucât prin încheierea de şedinţă din 03.10.2019 au fost soluţionate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prim-ministrului României şi cererile privind repunerea reclamanţilor în situaţia anterioară şi plata indemnizaţiilor prevăzute de disp. art. 33 din Legea nr. 248/2013, ar fi trebuit să fie comunicată încheierea, în sens contrar fiind încălcate formele de procedură referitoare la dreptul la apărare, egalitatea armelor, contradictorialitatea şi procesul echitabil, iar nulitatea nu este condiţionată de vătămare.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, printr-o primă critică se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prin încălcarea principiului disponibilităţii, nu s-a ţinut seama că reclamanţii, prin cererea adiţională, au chemat în judecată Consiliul Economic şi Social cu privire la capătul de cerere referitor la restabilirea calităţii în cadrul CES şi plata indemnizaţiilor datorate de la emiterea Deciziei nr. 273/2018 şi până la repunerea în situaţia anterioară.

Prin cererea adiţională, reclamanţii au modificat şi temeiul juridic al drepturilor pretinse, respectiv cauza pretenţiilor formulate faţă de pârâtul Consiliul Economic şi Social, prin urmare, temeiul juridic iniţial nu mai subzistă după modificarea cererii.

Cu privire la cererea de anulare a deciziilor atacate, prima instanţă nu a realizat o încadrare juridică adecvată în raport cu situaţia factuală, nu a observat că O.U.G. nr. 1/2018 nu distinge şi nu clarifică competenţele exprese ale celor două entităţi în cadrul legislaţiei din sfera dialogului social, respectiv Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Secretariatul General al Guvernului, existând necorelări prin raportare la dispoziţiile generale şi specifice ale H.G. nr. 25/2017, în privinţa atribuţiilor conferite instituţiilor succesoare prin acte proprii de organizare şi funcţionare.

Ministerul Muncii (termen generic) este instituţia care a iniţiat de-a lungul timpului legislaţia în materie de dialog social, problematica funcţionării Consiliului Economic şi Social fiind integrată dialogului social şi reglementată iniţial prin Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Reglementarea separată a Consiliului Economic şi Social prin Legea nr. 248/2013 a fost iniţiată tot de Ministerul Muncii, cu consultarea şi implicarea directă a partenerilor sociali, iar art. 11 alin. (2) lit. c) a urmărit, pe modelul Comitetului Economic şi Social European, integrarea în CES a organizaţiilor societăţii civile active în domenii variate de politici publice, din care mare parte aflate în gestiunea Ministrului Muncii.

Legea nr. 248/2013 şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CES prevăd doar modalitatea de numire şi înlocuire a membrilor CES, prin decizie a prim-ministrului, iar O.U.G. nr. 1/2018, prin modificarea art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, nu a reuşit să clarifice care este autoritatea responsabilă în privinţa desemnării reprezentanţilor societăţii civile.

Hotărârea instanţei de fond este greşită în raport de prevederile art. 17 alin. (1) lit. e), care precizează explicit că membrii societăţii civile, în Plenul CES, pot fi înlocuiţi prin decizie a prim-ministrului, la cerinţa de revocare a acestuia.

Întrucât legea nu prevede o procedură care să stea la baza deciziei Prim-ministrului în sensul art. 17 alin. (1) lit. e), ţinea de Prim-ministrul României să se mandateze instituţia (Ministerul Muncii sau Secretariatul General al Guvernului), care sprijină aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor legale care nu este corelată explicit cu art. 11 alin. (2) lit. c), după cum decizia de revocare şi înlocuire a membrilor a aparţinut exclusiv Prim-ministrului, conform legii.

Conform art. 6 lit. f) coroborat cu art. 2 din O.U.G. nr. 1/2018 şi cu art. 3 alin. (7)1 lit. m) din H.G. nr. 21/2017, deşi îi revenea Secretariatului General al Guvernului atribuţia de a elabora şi aviza prevederile de propunere a reprezentanţilor societăţii civile în structuri publice naţionale, acest aspect nu exclude o acţiune a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, în sensul formulării propunerilor în aplicarea procedurilor elaborate de SGG, dacă există.

Implicarea Ministerului Muncii în formularea propunerilor poate fi justificată având în vedere domeniul vast de politici gestionate şi prin raportare la reglementarea CES, integrată ca problematică "dialogului social".

În plus, deciziile contestate au fost avizate de structurile de specialitate ale SGG care au întocmit propriile note şi au fost contrasemnate de secretarul general al Guvernului.

Din această perspectivă, recurentul-pârât arată că nu se susţine concluzia primei instanţe referitoare la nemotivarea actelor administrative, deoarece în situaţia inexistenţei unor norme juridice precise ce trebuie respectate, acţiunile administraţiei presupun numai respectarea principiului legalităţii.

Raţionamentul instanţei de fond are în vedere situaţia actului administrativ "clasic", însă, în speţă, aspectele de oportunitate sunt date în competenţa exclusivă a autorităţii publice.

Se mai arată că Legea nr. 248/2013 nu impune motivarea deciziilor de revocare, în timp ce prim-ministrul are prerogative absolute în numirea/revocarea reprezentanţilor societăţii civile în CES, astfel că instanţa de fond nu avea ce elemente să verifice şi la ce criterii să se raporteze.

Actele atacate respectă condiţiile de legalitate impuse în materie, privitoare la competenţă şi motivare, iar instanţa de contencios administrativ nu se putea pronunţa asupra oportunităţii numirii/revocării din CES a reprezentanţilor societăţii civile.

Hotărârea instanţei de fond este criticabilă, susţine recurentul-pârât, şi pentru modalitatea în care a fost soluţionat capătul de cerere referitor la repunerea intimaţilor-reclamanţi în situaţia anterioară, inclusiv prin recunoaşterea continuităţii raporturilor juridice cu CES, restabilirea dreptului la plata indemnizaţiilor reglementate de art. 23 alin. (4) şi art. 33 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 248/2013, inclusiv plata indemnizaţiei datorate de la emiterea deciziei de revocare şi până la repunerea în situaţia anterioară.

În ceea ce priveşte instituţia căreia îi incumbă obligaţia de despăgubire, se arată că raporturile patrimoniale s-au stabilit cu Consiliul Economic şi Social, calitatea acestuia fiind motivată prin cererea adiţională depusă la termenul din data de 08.04.2020.

Debitor al obligaţiei de reintegrare este Consiliul Economic şi Social şi tot acesta este ţinut să execute plata eventualelor drepturi de natură salarială, prin aplicarea principiului restitutio in integrum.

Consiliul are buget propriu, care face parte din bugetul de stat, iar plata indemnizaţiilor este prevăzută de disp. art. 33 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 248/2013 din bugetul de stat.

Prim-ministrul României nu are calitatea de ordonator de credite şi nu poate să ordonanţeze plata indemnizaţiilor realizate de intimaţii-reclamanţi, obligaţia fiind imposibil de realizat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată de către intimaţii-reclamanţi s-a invocat excepţia lipsei de interes a recurentului cu privire la casarea unei părţi a dispozitivului sentinţei de fond referitoare la restabilirea calităţii acestora în cadrul Consiliului Economic şi Social. Totodată, intimaţii-reclamanţi au arătat că motivele de recurs formulate de recurentul-pârât nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care se circumscrie invocării excepţiei nulităţii recursului. Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimatul-pârât Consiliul Economic şi Social a formulat, la rândul său, întâmpinare faţă de recursul pârâtului Prim-ministrul României, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, precum şi răspuns la întâmpinarea intimaţilor-reclamanţi, prin care a solicitat admiterea apărărilor formulate ca fiind întemeiate.

De asemenea, intimaţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât Consiliul Economic şi Social prin care au arătat că sunt de acord cu apărările formulate de această parte, care susţin propria poziţie procesuală.

La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, apreciind că recurentul a dezvoltat critici care se pot subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a recurentului cu privire la casarea unei părţi a dispozitivului sentinţei de fond referitoare la restabilirea calităţii acestora în cadrul Consiliului Economic şi Social, invocată, de asemenea, de către intimaţii-reclamanţi, Înalta Curte a unit această excepţie cu fondul cauzei, urmând a fi analizată odată cu recursul ce face obiectul prezentei cauze.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Cu privire la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, Înalta Curte urmează să le respingă ca nefondate.

Recurentul-pârât susţine că nu i-a fost comunicată încheierea de şedinţă din data de 03.10.2019, prin care au fost respinse excepţiile invocate de această parte, deşi o altă încheiere, anterioară, din data de 27.06.2019 a fost comunicată.

Potrivit disp. art. 233 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., încheierea de şedinţă va cuprinde calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, atunci când, potrivit legii, încheierea poate fi atacată separat.

Art. 538 alin. (1) C. proc. civ., dispune că, la cerere, grefa instanţei va elibera copii de pe încheierea de şedinţă [...].

De asemenea, disp. art. 466 alin. (4) şi art. 494 C. proc. civ., sunt în sensul că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel/recurs decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

În cazul în care legea prevede că împotriva unei încheieri de şedinţă poate fi executată calea de atac a apelului/recursului, separat de hotărârea pronunţată, aceasta va fi comunicată părţilor, deoarece recursul, în situaţia de faţă, se exercită de la comunicarea actului.

Încheierea de şedinţă din data de 03.10.2019 se atacă odată cu fondul, astfel că nu este obligatorie comunicarea, aceasta intervenind în condiţiile prevăzute de art. 538 alin. (1) C. proc. civ., la cererea părţii.

Încheierea de şedinţă din data de 27.06.2019 dată de exemplu de către recurent a urmat prevederile legale sus-menţionate şi a fost comunicată, deoarece prin aceasta s-a dispus respingerea cererii de suspendare a deciziilor atacate, soluţie ce poate fi recurată separat, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu disp. art. 15 din Lega nr. 554/2004, modificată şi completată.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că nu a fost încălcată nicio regulă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, obligaţia comunicării intervenind numai în situaţia posibilităţii recurării separate a încheierii, în condiţiile prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să analizeze motivele expuse cu referire la greşita aplicare a normelor de drept material faţă de soluţia instanţei de fond de anulare a actelor administrative atacate pentru nemotivare, lipsa de competenţă a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, încălcarea principiului disponibilităţii şi greşita obligare a recurentului-pârât la repunerea reclamanţilor în situaţia anterioară şi plata indemnizaţiilor.

Referitor la neîndeplinirea condiţiei motivării actelor administrative atacate, element al legalităţii acestora, prima instanţă a reţinut că Decizia nr. 273/2018 face trimitere la un temei general, art. 19 din Legea nr. 90/2001, potrivit căruia Prim-ministrul emite decizii, iar adresa nr. x/22.06.2018 a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale face referire la texte legale nerelevante pentru "înlocuirea" solicitată.

Concluzia primei instanţe a fost în sensul că s-a procedat la înlocuirea unor reprezentanţi ai societăţii civile deoarece ministrul muncii şi justiţiei sociale a cerut acest lucru fără să fie indicat temeiul legal care să autorizeze o astfel de conduită şi nici vreun motiv spre a se proceda în acest sens.

Cât priveşte Decizia nr. 284/2018, instanţa de fond a arătat că nu există nicio motivare a solicitării de revocare a celor 15 membri reprezentanţi ai societăţii civile, înainte de încetarea mandatului.

Recurentul-pârât, prin dezvoltarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu contestă cele reţinute de prima instanţă, însă arată că este suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului, existenţa unui început de motivare ce poate fi completată în faţa judecătorului, în plus raţionamentul instanţei este perfect valabil numai în cazul unui act administrativ "clasic".

Susţine recurentul-pârât că Legea nr. 248/2013 nu impune cerinţa motivării deciziilor de revocare, iar Prim-ministrul are prerogative absolute în numirea/revocarea reprezentanţilor societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social.

Criticile sunt nefondate, prima instanţă arătând detaliat în considerentele sentinţei pronunţate existenţa obligării motivării deciziilor de revocare ale reprezentanţilor societăţii civile în CES, în speţă fiind situaţia în care revocarea a avut loc înainte de încetarea mandatului de 4 ani.

Revocarea şi nu înlocuirea, cum s-a procedat iniţial prin Decizia nr. 273/2018 (neexistând o procedură de înlocuire) a intimaţilor-reclamanţi, înainte de încetarea mandatului nu reprezintă o "prerogativă absolută" a Prim-ministrului.

Recurentul-pârât are obligaţia să respecte prevederile legale atât la numirea, cât şi la revocarea membrilor societăţii civile în CES şi aceasta se impune cu atât mai mult cât revocarea a avut loc anterior ajungerii la termen a mandatului de 4 ani.

Principiul legalităţii actelor administrative, care subsumează şi oportunitatea emiterii acestora impune ca actele administrative indiferent dacă sunt "clasice" sau nu, să respecte cerinţa motivării existentă în însuşi cuprinsul actului şi nu dezvăluită pe parcursul desfăşurării procesului, cum în mod greşit susţine recurentul-pârât.

Cu privire la competenţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale pentru formularea propunerilor de revocare a membrilor societăţii civile în cadrul CES, recurentul-pârât invocă o lipsă de claritate a legislaţiei aplicabile, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 1/2018 care nu disting şi nu clarifică competenţele exprese ale ministrului şi ale Secretariatului General al Guvernului în sfera dialogului social.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat dispoziţiile legale incidente cu privire la numirea/revocarea membrilor societăţii civile în CES, în cuprinsul considerentelor sentinţei, filele x (pag. 136-138 din dosar fond), ajungând la concluzia că, în prezent, propunerea reprezentanţilor societăţii civile în structuri publice, inclusiv Consiliul Economic şi Social, nu mai este în sfera dialogului social, ci în domeniul creşterii capacităţii operaţionale a asociaţiilor şi fundaţiilor, iar prin art. 2 din O.U.G. nr. 1/2018 a fost preluată de Secretariatul General al Guvernului.

Recurentul-pârât, prin motivele de nelegalitate nu a adus nicio critică sentinţei de fond în privinţa raţionamentului la care judecătorul a ajuns, ci doar s-a "plâns" de o aşa-zisă neclaritate a O.U.G. nr. 1/2018.

Invocarea disp. art. 17 alin. (1) lit. e) care prevăd că Prim-ministrul are competenţa revocării, dacă confederaţia patronală care a propus membri o cere, nu lămureşte chestiunea competenţei celor două autorităţi publice menţionate mai sus.

Faptul că Secretariatul General al Guvernului, prin structurile sale a avizat actele contestate şi, ulterior, acestea au fost contrasemnate de secretarul general al Guvernului nu conduce la concluzia că însăşi propunerea de revocare aparţine acestei entităţi, prin urmare, critica va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte cererea modificatoare a acţiunii introductive înregistrată la data de 08.04.2019, Înalta Curte reţine că reclamanţii au solicitat chemarea în judecată, în calitate de pârât şi a Consiliului Economic şi Social cu privire la pretenţia referitoare la repunerea reclamanţilor în situaţia anterioară, restabilirea în calitatea de membri ai CES şi plata indemnizaţiilor.

Prima instanţă a apreciat că prejudicierea reclamanţilor a avut loc ca urmare a deciziilor de numire emise de Prim-ministrul României şi numai acesta poate fi obligat la restabilirea situaţiei anterioare şi plata indemnizaţiilor şi nu pârâtul Consiliul Economic şi social care nu a emis niciun act administrativ litigios şi care să fie anulat de instanţa de contencios administrativ.

Înalta Curte nu va reţine întrunită critica privitoare la încălcarea principiului disponibilităţii părţii, avându-se în vedere că reclamanţii au solicitat chemarea în judecată în calitate de pârât şi a Consiliului Economic şi Social pentru capetele de cerere care cuprind restabilirea situaţiei anterioare şi plata indemnizaţiei, însă nu au renunţat la judecata în calitate de pârât, cu privire la aceleaşi capete de cerere în privinţa pârâtului Prim-ministrul României.

Intimaţii-reclamanţi, în calea de atac a recursului, au invocat excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât cu privire la casarea acelei părţi din dispozitivul sentinţei atacate referitoare la restabilirea situaţiei anterioare, ca urmare a încetării mandatului reclamanţilor în data de 04.01.2021.

Repunerea în situaţia anterioară prin restabilirea calităţii de membri în CES ai reclamanţilor prezintă interes pentru recurentul-pârât din perspectiva legalităţii măsurii dispuse şi a entităţii obligate a efectua atare demersuri, fără să fie legată de împrejurarea că până la soluţionarea cererii de recurs mandatul a încetat, prin ajungerea la termen.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât neagă obligaţia în sarcina sa a repunerii reclamanţilor în drepturi, această obligaţie revenind Consiliului Economic şi Social.

Critica este nefondată deoarece repunerea în situaţia anterioară intervine urmare a anulării actelor administrative atacate, fără nicio intervenţie din partea recurentului-pârât, acesta fiind unul dintre efectele hotărârii judecătoreşti definitive.

În ceea ce priveşte obligarea recurentului-pârât la plata indemnizaţiilor, Înalta Curte va reţine că motivele de nelegalitate invocate sunt fondate, Consiliul Economic şi Social are buget propriu şi achită, în temeiul Legii nr. 248/2013, indemnizaţiile membrilor acestuia.

Faţă de acestea, Înalta Curte consideră că nu există nicio dispoziţie legală care să oblige pe recurentul-pârât să plătească aceste indemnizaţii, mai ales că reclamanţii au solicitat prin cererea modificatoare introducerea în calitate de pârât a Consiliului Economic şi Social.

În prezenta cauză nu se analizează, astfel cum susţine prin întâmpinare intimatul-pârât Consiliul Economic şi Social, dacă reclamanţii au prestat sau nu activitatea pentru care au fost numiţi, ci legalitatea actelor administrative de revocare a acestora din calitatea de membri ai CES, iar în situaţia în care s-a constatat nelegalitatea deciziilor de revocare, reclamanţii au dreptul să primească indemnizaţia chiar dacă au fost împiedicaţi să presteze activitatea.

Având în vedere că în procedura de numire/revocare a membrilor CES sunt implicate mai multe entităţi, iar funcţionarea acestora este în cadrul CES, plata indemnizaţiei în oricare situaţie intervenită este datorată de către acest pârât.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se admită recursul analizat, să se dispună casarea în parte a sentinţei atacate şi, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de obligare a pârâtului Consiliul Economic şi Social la plata către reclamanţi a despăgubirilor solicitate, urmând să fie respinsă cererea de obligare a pârâtului Prim-ministrul României la plata indemnizaţiilor sus-menţionate.

Urmează să se menţină celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Prim-Ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 631 din 22 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de obligare a pârâtului Consiliul Economic şi Social la plata către reclamanţi a despăgubirilor solicitate, după cum urmează:

- pentru reclamantul J. obligă la plata cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizaţiei lunare cuvenite vicepreşedintelui Consiliului Economic şi Social de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Prim-ministrului nr. 284/2018 şi până la data reluării efective a calităţii deţinute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

- pentru reclamanţii I., H., G. şi F. la plata cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizaţiei lunare cuvenite unui membru al Plenului Consiliului Economic şi Social de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 şi până la data reluării efective a calităţii deţinute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

- pentru reclamanţii K., L., M., N., O., P., Q. la plata cu titlu de despăgubiri a echivalentului indemnizaţiei lunare cuvenite unui membru al comisiei de specialitate permanente a Consiliului Economic şi Social începând cu data publicării în Monitorul Oficial a deciziei prim-ministrului nr. 284/2018 şi până la data reluării efective a calităţii deţinute, dar nu mai târziu de data împlinirii duratei mandatului.

Respinge ca nefondată cererea de obligare a pârâtului Prim-Ministrul

României la plata către reclamanţi a indemnizaţiilor solicitate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei

decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 ianuarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.