Broadcaster's challenge to CNA fine for unlicensed medical claims dismissed; 35,000 RON sanction affirmed

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.05.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 276/26.04.2018 si exonerarea de la plata amenzii in cuantum de 35.000 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 786 din 4 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate si, rejudecand in fond litigiul, sa se admită contestaţia formulata impotriva Deciziei nr. 276/26.04.2018, dispunând anularea mai sus-amintitei decizii si exonerarea recurentei de la plata amenzii in cuantum de 35.000 RON.

Recursul este intemeiat pe dispoziţiile art. 488, alin. (1)pct. 8 C. proc. civ., arătând recurenta că sentinţa este data cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 si ale art. 73 din Decizia CNA nr. 220/2011.

Recurenta a prezentat situaţia de fapt şi considerentele reţinute de prima instanţă în respingerea acţiunii după care a arătat că este neîntemeiata stabilirea de către instanţa de fond a faptului ca dispoziţiile art. 91 alin. (1) si (2) din Legea nr. 504/2002 privind necesitatea emiterii unei somaţii de intrare in legalitate nu erau aplicabile in speţa de fata, intrucat anterior recurenta fusese somata si chiar amendata pentru incalcarea unor obligaţii prevăzute de alte articole distincte din cadrul Titlului V al Deciziei CNA nr. 220/2011.

Prin aceasta interpretare data dispoziţiilor legale prevăzute de art. 91 si aplicabilităţii acestora, instanţa de fond a dat prevalenta dreptului paratei de a sancţiona direct cu amenda o presupusa fapta contravenţionala in defavoarea dreptului fundamental al presei la libera exprimare, in virtutea si folosul căruia a fost chiar reglementata obligaţia, in sarcina intimatului, de a emite in prealabil o somaţie de intrare in legalitate atunci când exista o prima incalcare a unei norme din materia audiovizuala.

Aşadar, instanţa de fond a adoptat in mod neintemeiat punctul de vedere al intimatului considerând ca incalcarea oricărei dispoziţii legale din cadrul unui titlu al Deciziei CNA nr. 220/2011, care reuneşte o intreaga categorie de obligaţii distincte, chiar daca norma incalcata prevede o obligaţie singulara clar definita, echivalează cu incalcarea tuturor obligaţiilor reunite in cadrul acelui titlul.

Astfel, deşi Titlul vechiul conţine 16 articole ce prevăd si reglementează obligaţii referitoare la cazuri diverse si distincte, privind, printre altele, transmisiuni muzicale, sportive, si emisiuni de ştiri sau dezbateri pe si cu teme diferite, atât intimatul, cat si instanţa de fond au considerat in mod eronat ca orice incalcare prealabila a unei obligaţii reglementate de unul dintre aceste articole impune sancţionarea radiodifuzorilor cu amenda in cazul unei incalcari ulterioare a oricărei alte norme cuprinse in cadrul aceluiaşi titlu, in decursul unei perioade de un an.

Or in mod evident un astfel de mod de interpretare generala a legii, in favoarea adoptării unor sancţiuni cat mai dure si în defavoarea unui drept fundamental, incalca principiul strictei interpretări a legii, care prevede clar obligaţia intimatului de a emite o somaţie de intrare în legalitate cu excepţia cazurilor in care sunt incalcate din nou aceleaşi prevederi.

În consecinţa, intrucat recurenta s-ar fi aflat la prima incalcare a prevederilor art. 73, care prevăd o obligaţie distincta de celelalte reglementate si reunite in cadrul Titlului V al Deciziei nr. 220/2011, decizia de sancţionare a fost emisa cu incalcarea legii, intrucat intimatul CNA i-a aplicat o amendă contravenţională, deşi era obligat sa emită o somatic, potrivit prevederilor stricte si clare ale art. 9l din Legea nr. 504/2002.

A mai arătat recurenta că modul de interpretare al informaţiilor dezbătute in cadrul emisiunii, in sensul incalcării prevederilor art. 73 din Decizia nr. 220/2011, este unul eronat, intrucat niciuna dintre afirmaţiile reţinute in cadrul deciziei de sancţionare nu se circumscrie ipotezei reglementate de norma legala anterior indicata în acest sens. Astfel, deşi in cadrul emisiunii "B.", s-a discutat despre anumite simptome si stări de convalescenta, in situatiile invocate in cadrul deciziei de sancţionare s-a făcut vorbire in mod generic despre probleme de sănătate, fara a se menţiona că o anume patologie a fost vindecata prin metode tradiţionale sau neconventionale, aspect care reiese dintr-o simpla analiza a replicilor redate in cadrul deciziei contestate.

Or in situaţia in care in cadrul emisiunii nu se face referire la "cazuri de vindecare a unor boli grave", nefiind enunţata nicio boala concretă despre care sa se fi susţinut ca invitatul a vindecat-o, vorbindu-se numai despre anumite stări si condiţii pe care acesta le-ar fi tratat, inclusiv de la distanta. Arată recurenta ca nu era nevoie de prezentarea unei certificări din partea Colegiului Medicilor din România privind diagnosticul pacienţilor si tratamentul aplicat.

În mod evident textul art. 73 are in vedere cazul in care in cadrul emisiunii sunt enunţate situaţii de vindecare a unor boli clar si expres definite, aceasta fiind o condiţie prealabila si sine qua non de stabilire a caracterului lor grav, expres prevăzut de lege, insa nicăieri in cadrul pasajelor din cadrul emisiunii, analizate de către intimat, nu sunt indicate in mod expres anumite boli care sa fi fost vindecate de către invitatul C..

Aşadar, in măsura in care nicio boala nu este indicata ca fiind vindecata in mod cert si direct de către invitat, este imposibil de indeplinit condiţia dovedirii existentei unui diagnostic, fapt care duce la ideea ca, stabilirea săvârşirii contravenţiei este absurda.

In aceeaşi situaţie ne aflam si in ceea ce priveşte Îndeplinirea celei de a doua condiţii prevăzute de norma legala, respectiv aceea de "promovare a unor cazuri de vindecare", intrucat in cadrul deciziei de sancţionare folosirea verbului "a vindeca" nu este corelata prezentării unui caz concret referitor la un anumit pacient care sa fi suferit de o afecţiune medicala certa. In acest sens, recurenta a redat toate cele patru situaţii in care se face referire la "vindecare" in citatele din cadrul deciziei:- "Orice boală se poate vindeca cu ajutorul medicinii moderne, dar şi cu ajutorul medicinii tradiţionale;" - "îmi spuneaţi înainte de emisiune că orice om se poate vindeca ..."; -"Orice boală poate fi rezolvată, dar nu orice om se poate vindeca..."; - "Astfel, zonele cu probleme se regenerează, iar bolile se vindecă mai uşor, dar musai şi cu tratamente medicamentoase".

În consecinţa, recurenta a solicitat a se constata ca, in urma analizei deciziei de sancţionare, în cadrul niciunuia dintre citatele cuprinse in cadrul acesteia, nu exista vreo referire/afirmare/sustinere a faptului ca invitatul ar fi vindecat vreo boala. Singurele susţineri sunt acelea de tratare a unor persoane, notiune care insa este in mod clar distincta de cea de vindecare.

Or, in temeiul principiului exceptio est strictissimae interpretationis, intre termenii tratare si vindecare nu se poate face echivalare din punctul de vedere al sensului, tratarea neîmplicand înlăturarea bolii, ci doar supunerea la un tratament singular care impreuna cu altele ar fi putut duce la o eventuala ameliorare a stării de sănătate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând motivele de recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, din probatoriul administrat în cauză, s-a constatat că la data de 28.10.2017, pe postul de televiziune A., a fost difuzată emisiunea "B.", realizată şi prezentată de d-na. D., în care, astfel cum a arătat chiar realizatoarea în partea introductivă, s-a discutat despre medicina tradiţională, aceasta informând că "orice boală se poate vindeca cu ajutorul medicinii moderne, dar şi cu ajutorul medicinii tradiţionale" (min. 30.49 de pe CD-ul ataşat).

În prezentarea invitatului, astfel cum a rezultat din materialul înaintat instanţei, prezentatoarea a susţinut că acesta "a tratat prin mai multe metode de medicină tradiţională mai multe vedete de la noi şi sportivi şi cântăreţi, o să vă spun doar câteva cazuri: cazul sportivului E., al cântăreţului F. şi foarte mulţi sportivi de la cluburile G. şi H., unde dumnealui a lucrat".

Încă din partea introductivă, prezentatoarea emisiunii a invocat atât cazul sportivului E., cât şi cazul cântăreţului F., asupra acestor aspecte neexistând dubii ori neclarităţi, formula nefiind utilizată cu titlu de "opinie a jurnalistului" ci cu ocazia prezentării unei "stări de fapt" (min. 31.09 de pe CD).

Începând cu min. 32.45 din înregistrare, discuţia dintre prezentator şi invitat se îndreaptă către cauzele "tuturor bolilor din lume", iar cu această ocazie invitatul a declarat faptul că "sistemul emoţional este cauza afecţiunilor în general (…) în general şocurile emoţionale sunt cele care produc afecţiunile. Există un studiu modern, făcut de doctori de medicină modernă, prin care s-a descoperit că într-adevăr aceste emoţii şi sentimente reprezintă cauzele bolilor. În momentul în care noi eliminăm acea stare sufletească, fiind cea care ne macină, noi putem să eradicăm frecvenţele afecţiunii (…)."

Prima instanţă a constatat, cu privire la aceste afirmaţii, că ele reclamă "stări de fapt" iar nu "judecăţi de valoare", făcându-se inclusiv referire la existenţa unui studiu, neidentificat în concret, care ar susţine situaţia da fapt prezentată.

Începând cu min. 41.45 al CD-ului martor ataşat de pârât, invitatul a identificat pacienţii pe care i-a tratat, prin menţionarea ansamblului artistic în care aceştia activează, după care a indicat, cu nume şi prenume, mai muţi sportivi despre care a susţinut că au fost trataţi de invitat.

La min. 44.05 al înregistrării începe relatarea modului în care a fost tratat de la distanţă sportivul E., nu înainte de fi explicat în ce constă acest tratament de la distanţă, ocazie cu care a fost expusă situaţia medicală a sportivului - "comă", "avea un blocaj energetic făcut de cineva", precum şi faptul că acest blocaj energetic putea "să-i aducă moartea".

Ulterior, la min. 02.25 de pe CD-ul nr. 2, prezentatoarea emisiunii a solicitat invitatului emisiunii "să vorbiţi de F.. Şi la F., iată, a fost o situaţie medicală extraordinară, combinată probabil cu aceste situaţii de blocaj (…)." Invitatul emisiunii a prezentat apoi faptul că i-a făcut tratament lui F., activitatea cerebrală fiind de nivelul 2, şi că, după tratament,activitatea cerebrală a devenit intensă. Ulterior, acesta a declarat că "la spitalul Floreasca eu am mai făcut tratament, am mai scos din comă nişte persoane. Dar, aici fiind un caz mediatizat, medicii nu au fost de acord să intru să fac direct acolo, dar nu conta că eu făceam de acasă tratamentul.(…) A durat trei săptămâni până când şi-a revenit şi aţi văzut că, atunci când şi-a revenit, activitatea cerebrală era dintr-odată 13."

De la min. 8.52, invitatul emisiunii a prezentat un alt caz concret, al d-lui I., spunând că "avea glicemia 400 şi de 4 ori pe zi făcea insulina". Arată în final că după 10 minute de la începerea tratamentului dl. I. i-a zis"Doamne, ce bine văd, ce minte clară am (…) în câteva zile, făcând zilnic tratament, îi scăzuse insulina foarte mult (…)", "Îi scăzuse foarte mult glicemia. Încă mai lua insulină dar nu mai făcea de 4 ori pe zi insulină".

În finalul emisiunii, invitatul C. a povestit despre un caz al unei doamne, amintind faptul că aceasta suferea de ciroză, concluzionând că experienţele prin care a trecut alături de soţul acestei doamne l-au marcat atât de tare încât "a spus că-şi dă demisia şi a venit şi a lucrat cu mine la firmă".

Prin decizia nr. 276/26.04.2018, pârâtul Consiliul Naţional al audiovizualului, analizând conţinutul emisiunii "B.", a concluzionat că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 73 din Decizia CNA nr. 220/2011, în sensul că a difuzat o producţie în care au fost promovate cazuri de vindecare a unor boli grave, cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, în condiţiile în care diagnosticul şi actele medicale nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din străinătate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o corectă interpretare dispoziţiilor legale.

Dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 504/2002, prevăd că:

"(1) Constituie contravenţie nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispoziţiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 261alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) şi (5), art. 391şi art. 48, precum şi ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 RON la 100.000 RON".

Este nefondată critica recurentei potrivit căreia "este neîntemeiată stabilirea de către instanţa de fond a faptului că dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002 privind necesitatea emiterii unei somaţii de intrare în legalitate nu erau aplicabile în speţa de faţă, întrucât anterior fusese somată şi chiar amendată pentru încălcarea unor obligaţii prevăzute de alte articole distincte din cadrul Titlului V al deciziei CNA nr. 220/2011" .

În susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă nu aduce argumente concrete de nelegalitate, ci se sprijină pe aprecierea personală conform căreia instanţa de fond a dat prevalentă dreptului pârâtei de a sancţiona direct cu amendă fapta contravenţională în defavoarea dreptului fundamental al presei la liberă exprimare, apreciind recurenta că instanţa de fond a adoptat în mod neîntemeiat punctul de vedere al intimatului.

Împrejurarea că prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, apreciind întemeiate apărările pârâtei emitent al deciziei contestate, nu conduce la concluzia pronunţării unei hotărârii nelegale.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurenta-reclamantă nu se afla la prima încălcare a prevederilor Deciziei nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, a celor privind informarea corectă a publicului, sau ale Legii audiovizualului, astfel încât să invoce ca motiv de nelegalitate a deciziei contestate neaplicarea unei somaţii publice, sancţiune nepecuniară.

Legiuitorul nu a avut în vedere necesitatea emiterii unei somaţii pentru fiecare încălcare a dispoziţiilor din Codul de reglementare a audiovizualului, fiind suficientă emiterea unei somaţii privind încălcarea Deciziei nr. 220/2011, pentru ca, pentru viitoarele încălcări ale Codului de reglementare, să se poată aplica direct amenda.

În acest sens, raţionamentul expus de recurenta - reclamantă, în sensul că pentru fiecare faptă ar trebui emisă măi întâi o somaţie, reflectă interpretarea eronată a prevederilor art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, făcându-se complet abstracţie de conţinutul alin. (3) al aceluiaşi articol, care prevede următoarele:

"În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 RON la 100.000 RON".

Scopul urmărit de legiuitor este protecţia şi respectarea anumitor valori în domeniul audiovizual, în raport cu o anumită tematică expres reglementată, astfel încât interpretarea tezei a II-a din art. 91 alin. (3) al Legii nr. 504/2002, în sensul că încălcarea repetată ar trebui să se refere la fiecare articol şi alineat din deciziile de reglementare, ar fi excesivă şi disproporţionată faţă de interesul public pe care C.N.A. este chemat să îl ocrotească.

În concluzie, aplicarea art. 91 alin. (2) din Legea audiovizualului se referă la protecţia în raport de conţinutul programelor audiovizuale, iar dacă în cauză se face dovada că radiodifuzorul a mai fost sancţionat anterior pentru nerespectarea prevederilor privind o anumită tematică (referitoare la informarea corectă, protecţia copilului, publicitate, demnitate umană etc.), este realizată cerinţa prevăzută textul normativ.

O altă interpretare ar nega scopul somaţiei, care are tocmai rolul de a atenţiona pe radiodifuzor cu privire la încălcarea legii şi să-l convingă să aibă o conduită potrivită cu exigentele legii.

Este nefondată critica recurentei privind faptul că instanţa de fond ar fi interpretat în mod eronat informaţiile dezbătute în cadrul emisiunii, în sensul încălcării prevederilor art. 73 din Decizia nr. 220/2011, întrucât niciuna dintre afirmaţiile reţinute în cadrul deciziei de sancţionare nu se circumscrie ipotezei reglementate de norma legală.

Potrivit dispoziţiilor art. 73 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului:

"Este interzisă difuzarea de producţii audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, dacă diagnosticul şi actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din străinătate".

Motivarea recurentei-reclamante în susţinerea acestui argument se fundamentează pe aprecieri generale în realizarea unei distincţii între noţiunile de "tratare" şi "vindecare", raportate de recurentă la fragmentele redate din raportul de monitorizare în conţinutul actului ce a făcut obiectul controlului de legalitate al instanţei de fond, fără referire concretă la sentinţa şi considerentele prin care aceasta a statuat cu privire la existenţa faptei contravenţionale şi corecta constatare a încălcării dispoziţiilor art. 73 din Decizia 220/2011.

Art. 73 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului interzice difuzarea de producţii audiovizuale în care sunt promovate cazuri de vindecare a unor boli grave cu ajutorul tratamentelor convenţionale sau neconvenţionale, dacă diagnosticul şi actele medicale care îl atestă nu au fost certificate de Colegiul Medicilor din România ori de instituţii similare din străinătate.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamant, în cadrul emisiunii "B.", prezentată anterior, au fost prezentate cazuri de vindecare a unor boli grave, cu ajutorul tratamentelor neconvenţionale, făcându-se trimitere expresă la cazul unui anume sportiv care a fost în comă şi care şi-a revenit datorită tratamentului prin concentrare, cu puterea gândului, aplicat de la distanţă de dl. C., la cazul unui anume artist care, de asemenea, a fost în comă, cu activitate cerebrală redusă, şi căruia, în urma tratamentului de la distanţă de dl. C., i s-a intensificat activitatea cerebrală, şi la cazul unui anume politician, care avea diabet, iar ca urmare a tratamentului efectuat de către dl C., s-a redus numărul de tratamente cu insulină pe parcursul unei zile.

În mod corect prima instanţă a reţinut că aceste afecţiuni medicale menţionate anterior sunt grave şi intră în noţiunea de "boli grave", avută în vedere de textul de lege, iar vindecarea lor cu ajutorul terapiilor neconvenţionale a fost evocată chiar de invitat.

De asemenea, prima instanţă a dat o interpretare corectă noţiunilor de "tratare, vindecare", reţinând corect că diferenţa de termeni între "tratare" şi "vindecare", la care face referire reclamanta, nu prezintă relevanţă în speţa de faţă, câtă vreme, în cazul artistului identificat, spre exemplu, prezentat ca pacient în comă care şi-a revenit în urma tratamentelor neconvenţionale, rezultatul tratamentului este asimilat noţiunii de "vindecare".

Nu este de ignorat nici faptul că invitatul emisiunii a declarat că "am mai scos din comă câteva persoane", ceea ce, de asemenea, se subsumează noţiunii generale de "vindecare".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentei potrivit căreia în cadrul emisiunii nu se face referire la "cazuri de vindecare a unor boli grave", nefiind enunţată nicio boala concretă despre care sa se fi susţinut ca invitatul a vindecat-o, vorbindu-se numai despre anumite stări si condiţii pe care acesta le-ar fi tratat, inclusiv de la distanta, dispoziţiile legale fiind corect aplicate de instanţa de fond.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 786 din 4 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.