Validity of organic farming certification issued based on inspection report prepared by unaccredited entity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, rendering the decision definitive and upholding the lower court's rejection of the administrative action against the Ministry of Agriculture and Rural Development. The dispute centered on the annulment of a Ministry address and a control note that invalidated the plaintiff's 2014 organic certification, which had been issued by an accredited inspection body based on an inspection report prepared by a separate, unaccredited entity; the plaintiff argued that the error in the report's branding (bearing the unaccredited entity's stamp) did not affect the certificate's validity and that the Ministry was responsible for the regulatory confusion. The court affirmed the lower court's ruling, holding that because the inspection report underlying the certificate was legally invalid as it was produced by an entity not approved by the Ministry to conduct organic inspections, the resulting compliance certificate could not be considered legally valid, irrespective of the stamp issue or the accredited issuer's status. Key legal bases include Regulation (EC) No. 834/2007, Law No. 554/2005 on administrative litigation, and the Civil Procedure Code provisions regarding appeals and judicial review of administrative acts.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 554/2005, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Validity of organic farming certification issued based on inspection report prepared by unaccredited entity: The dispute centered on the annulment of a Ministry address and a control note that invalidated the plaintiff's 2014 organic certification, which had been issued by an accredited inspection body based on an inspection report prepared by a separate, unaccredited entity; the plaintiff argued that the error in the report's branding (bearing the unaccredited entity's stamp) did not affect the certificate's validity and that the Ministry was responsible for the regulatory confusion. The court affirmed the lower court's ruling, holding that because the inspection report underlying the certificate was legally invalid as it was produced by an entity not approved by the Ministry to conduct organic inspections, the resulting compliance certificate could not be considered legally valid, irrespective of the stamp issue or the accredited issuer's status. Key legal bases include Regulation (EC) No. 834/2007, Law No. 554/2005 on administrative litigation, and the Civil Procedure Code provisions regarding appeals and judicial review of administrative acts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.
Substantive basis cited to affirm that the lower court legally dismissed the administrative action.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2015, la data de 30.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea Deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu adresa nr. x/15.01.2015, precum şi obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.
Prin sentinţa nr. 10/19.01.2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la cererea de introducere în cauză în calitate de pârât a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanţie a S.C. C. S.R.L formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Împotriva sentinţei nr. 10/19.01.2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare sau rejudecarea cauzei după casarea hotărârii.
Prin decizia civilă nr. 3999/19.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând în motivare următoarele:
"Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar, pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor normative pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În expunerea motivelor de recurs recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond s-a aflat în eroare atunci când a reţinut că ar fi solicitat anularea adresei nr. x/15.01.2015, acesta susţinând că a solicitat anularea deciziei comunicate cu adresa nr. x/15.01.2015 şi nu anularea acestei adrese, astfel că instanţa de fond s-a pronunţat pe alt obiect decât cel al cererii sale de chemare în judecată şi nu s-a pronunţat pe unul din capetele de cerere.
Această critică nu a fost reţinută de instanţa de recurs deoarece demersul judiciar a fost declanşat ca urmare a informării recurentului-reclamant despre existenţa adresei nr. x/15.01.2015 prin care s-a adus la cunoştinţa tuturor direcţiilor pentru agricultură judeţene faptul că în perioada 02-5.12.2014, Direcţia Generală Control Antifraudă Inspecţii - Direcţia de Inspecţii de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcţionare, precum şi la activitatea desfăşurată de B./C.
S-a reţinut că din actele dosarului de fond rezultă că recurentul-reclamant a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei de invalidare a certificatului de conformitate, însă în adresa de răspuns nr. x/02.2015 emisă de către intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu se face vorbire despre actul administrativ prin care s-a adoptat măsura/decizia de invalidare a certificatului de conformitate, ci i se comunică dreptul de a contesta pentru nelegalitate actul administrativ, astfel că recurentul-reclamant nu a fost lămurit despre existenţa sau inexistenţa unei decizii administrative. De altfel, intimatul-pârât nu a depus la dosar decizia de invalidare, iar demersurile recurentului-reclamant au rămas fără rezultat.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că adresa nr. x/15.01.2015 emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale valorifică propunerile din Nota de control nr. x/16.12.2014 în sensul că operatorii vor fi informaţi asupra următoarelor aspecte: Organismul de inspecţie şi certificare B. a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluţiei nr. 14426/26.11.2014, iar societatea nou înfiinţată, respectiv C. nu este aprobată de MADR ca organism de inspecţie şi certificare; - certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice; - se impune orientarea către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică".
Aceste constatări au fost transmise recurentului-reclamant (adresa nr. x din data de 19.01.2015 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Caraş Severin)
Or, din conţinutul celor două adrese rezultă fără putinţă de tăgadă că pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a decis asupra validităţii certificatului de conformitate, iar această manifestare de voinţă este de natură să producă efecte juridice de drept administrativ, în sensul lipsirii de valabilitate juridică a Certificatelor respective şi obligării titularilor să se orienteze către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, finalul adresei conţine solicitarea de a identifica operatorii clienţi ai B./C. şi de a-i informa cu privire la cele semnalate. Această adresă a fost comunicată reclamantului de către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Caraş Severin, prin adresa nr. x/19.01.2015.
Prin urmare, nu se poate susţine că nu suntem în prezenţa unui act administrativ, însă, instanţa de fond nu a stabilit care este actul administrativ care produce efecte juridice de drept administrativ, nu a calificat natura juridică a Notei de control nr. x/16.12.2014, atât din perspectiva contestării acesteia cât şi a procedurii legale de valorificare a concluziilor acesteia, nu a clarificat dacă potrivit dispoziţiilor legale aplicabile, adresele în cauză au natura juridică a unei decizii de invalidare a certificatului de conformitate al recurentului-reclamant, în condiţiile în care, în afara înscrisurilor depuse la dosar şi a celor la care acestea fac trimitere, ministerul pârât nu a emis un alt înscris prin care să dispună invalidarea certificatului de conformitate deţinut de reclamant.
Obligaţia de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată îi revenea instanţei potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Or, instanţa de fond a soluţionat cauza la primul termen de judecată fără a lămuri cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, analizând legalitatea adresei nr. x/15.01.2015, deşi reclamantul solicitase în mod expres anularea deciziei de Invalidare a certificatului de conformitate care îi fusese eliberat pentru anul 2014, iar respectiva adresă nu constituie decizia de invalidare, astfel cum se susţine de către recurentul-reclamant şi chiar de către intimatul-pârât în faţa instanţei de recurs.
Din punct de vedere al efectelor produse, suntem în prezenţa unui act administrativ care produce efecte juridice de drept administrativ, însă în cauză, prima instanţă, aşa cum s-a arătat, nu a analizat conţinutul raportului juridic litigios dedus judecăţii, prin stabilirea naturii juridice a actelor emise, a determinării în concret a efectelor vătămătoare ale acestora, din perspectiva reclamantului, producându-i acestuia o vătămare, prin respingerea ca inadmisibil a demersului procesual şi privarea de o cenzură pe fond a instanţei de contencios administrativ a deciziei administraţiei.
Prima instanţă şi-a limitat analiza la adresa nr. x/15.01.2015, apreciind că se solicită anularea acesteia, cu toate că aspectele privind eliberarea certificatelor de conformitate fără respectarea prevederilor legislative naţionale şi comunitare în vigoare în domeniul agriculturii ecologice erau cuprinse, aşa cum s-a arătat, în Nota de constatare, prin adresă se solicita direcţiilor pentru agricultură judeţene să-i informeze pe operatorii clienţi ai B./C. cu privire la aspectele semnalate.
Faptul că pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a emis o decizie de invalidare a certificatului de conformitate pe numele recurentului-reclamant A., nu poate conduce la concluzia că nu ne aflăm în prezenţa unui act administrativ ca manifestare de voinţă în regim de putere publică, în sensul de a decide ineficienţa juridică a unor certificate, pârâtul acţionând în virtutea prerogativelor sale legale şi nu poate atrage sancţionarea recurentului-reclamant prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, atâta vreme cât este singurul act comunicat acestuia prin care i se aduce la cunoştinţă că certificatul deţinut nu mai este valabil, urmare a valorificării concluziilor Notei de control nr. x/16.12.2014.
Or, instanţa de fond a soluţionat cauza fără a cerceta fondul cauzei, fără a analiza legalitatea deciziei administraţiei, prin care au fost suprimate efectele juridice ale certificatului de conformitate eliberat pentru anul 2014, respectiv fără a stabili în concret valoarea juridică a Notei de constatare, dacă respectiva adresă constituie doar un act de comunicare sau însuşirea acestei note şi înglobează manifestarea de voinţă în sensul invalidării, respectiv nu a indicat care este remediul procesual pe care reclamantul l-ar fi avut la îndemână, în contextul în care a apreciat că acţiunea este inadmisibilă, întrucât adresa în speţă nu este act administrativ."
După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. x/2015* la data de 28.03.2019.
La data de 16.04.2019, reclamantul a formulat o precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că obiectul acestei acţiuni este anularea Adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR, act subsecvent al Notei de control nr. x/16.12.2014, ca fiind un act administrativ nelegal prin care s-a transmis Direcţiei Agricole Judeţene Caraş Severin decizia invalidării certificatului de conformitate eliberat reclamantului de organismul de inspecţie şi certificare B. pentru anul 2014, decizie comunicată reclamantului cu adresa DAJ Caraş Severin nr. 127/19.01.2015; anularea Notei de control nr. x/16.12.2014, emisă de MADR, act administrativ în baza căruia s-a emis actul subsecvent nr. x/15.01.2015 şi obligarea pârâtului MADR la recunoaşterea validităţii certificatului nr. x/13.10.2014 emis de B..
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 134 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamantul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, arată că instanţa de fond, in rejudecare, a respins la modul nelegal acţiunea promovată de către reclamant, având ca obiect anularea Adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR şi obligarea MADR la recunoşterea validităţii certificatului de conformitate nr. x/13.10.2014 emis de B.:
In motivarea sentinţei se retine la pag. 13 alin. (2) in mod eronat ca: Din înscrisurile depuse la dosarul nr. x/2015, instanţa constată că reclamantului i-a fost întocmit, în temeiul art. 29 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, certificatul de conformitate nr. x/13.10.2014, fiind emis de către B., cu codul RO-ECO-014, în baza raportului de inspecţie din data de 26.08.2014. Potrivit menţiunilor din raportul de inspecţie nr. 1/26.08.2014, acesta a fost întocmit de către C. S.R.L..
Susţinerea ca " Potrivit menţiunilor din raportul de inspecţie nr. 1/26.08.2014, acesta a fost întocmit de către C. SRL", este eronata. Pe documentul raport de inspecţie întocmit reclamantului si existent la dosarul cauzei, in antet se menţionează B. si nu S.C. C. cum eronat se susţine in considerentele sentinţei. Iar, daca s-ar fi stăruit pentru aflarea adevărului s-ar fi putut constata si faptul ca persoana care a efectuat inspecţia la exploataţia subsemnatului si care a întocmit respectivul raport de inspecţie, la data efectuării inspecţiei era angajat al B. si nu al S.C. C.. Iar acest aspect reiese chiar din Nota de control x/16.12. 2014 pag 3 pct. II, alin. (6): "Menţionam că pe rapoartele de inspecţie întocmite in perioada 24.07.2014 - 30.09.2014, inspectorii au aplicat stampila C., deşi nu aveau contracte individuale de munca/contracte de prestări servicii cu aceasta societate, ci cu B.." Or, inspecţia si intocmirea raportului de inspecţie la exploataţia reclamantului a avut loc la data de 26.08.2014, data la care inspectorul era sub contract cu B.. Deci, documentul raport de inspecţie are in antet menţiunea B. si raportul de inspecţie a fost intocmit de inspector aflat sub contract cu B.. Doar stampila cu elementele de identificare ale S.C. C. a fost aplicata eronat. Insa aplicarea eronata a acestei ştampile pe raportul de inspecţie nu ar trebui sa conducă ia invalidarea certificatului reclamantului de conformitate asa cum eronat a decis instanţa de judecata a CA Timişoara, intrucat neconformitatea reţinută care constă în faptul că pe raportul de inspecţie întocmit s-a aplicat ştampila C. nici nu îi este imputabilă si nici nu este de natură să invalideze certificatul de conformitate.
Si aceasta intrucat, conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările si completările ulterioare, societăţile comerciale/firmele, nu se identifica prin stampila. In legislaţia noastră, existau la data întocmirii raportului de inspecţie reglementari privind forma, mărimea si obligativitatea folosirii ştampilei numai in cazuri expres prevăzute de lege: pentru profesiile liberale - notari, avocaţi, medici; pentru instituţii ale Statului; in care actele juridice pot fi anulate in lipsa ei.
Aderarea Romanici la UE a eliminat obligativitatea stampilării, doar semnătura este o condiţie definitorie pentru ca actul sa aibă valoare juridica.
Mai exact, aplicarea ştampilei societăţii pe actele juridice încheiate de persoana juridica nu reprezintă o condiţie obligatorie pentru manifestarea de voinţa a societăţii, consimţământul la încheierea actului fiind exprimat prin semnarea actului de către reprezentantul acesteia sau de către cel împuternicit sa semneze acte ce emana de la persoana juridica, in speţa rapoarte de inspecţii.
Prin urmare, aplicarea ştampilei societăţii pe rapoartele de inspecţie, nu este de natura a afecta valabilitatea lor si producerea de efecte juridice, eficacitatea lor fiind data doar de semnarea acestora de către cei in drept-inspectorii CERES (cei care au întocmit aceste rapoarte).
Tocmai pentru a nu mai da loc la interpretări si pentru a veni in sprijinul mediului de afaceri, Guvernul a adoptat Ordonanţa nr. 17/15.07.2015, (in vigoare din 23.07.2015) prin care la art. V se prevede ca persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri sau orice alte documente depuse la instituţiile sau autorităţile publice; precum si ca, persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţiile dintre acestea. Astfel, folosirea ştampilei de către persoanele juridice de drept privat a fost complet eliminata, fiind menţinută aceasta obligaţie doar pentru autorităţile publice.
De asemenea, in nota de control MADR cu nr. x/16.12.2014 se precizează la pag. 2: C. a notificat prin adresele nr. x/28.07.2014 si nr. y/28.07.2014 Direcţia Generala Politici Agricole si Strategii din cadrul MADR asupra modificărilor survenite, adrese la care societatea nu a primit răspuns pana la data controlului." Tot in legătura cu acest aspect al problemei se mai fac precizări in Nota de control MADR cu nr. x/16.12. 2014 si la pag. 4 secţiunea CONCLUZII pct. 3: Reprezentantul societăţii C., doamna D. a notificat prin adresele nr. x/28.07.2014 si nr. y/28.07.2014 Direcţia Generala Politici Agricole si Strategii din cadrul MADR asupra modificărilor survenite, adrese la care societatea nu a primit răspuns pana la data controlului. " Iar, la pag 5 secţiune PROPUNERI pct. 5: Direcţia Generala Politici Agricole si Strategii va lua masurile ce se impun, in conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicata, cu modificările si completările ulterioare, împotriva celor care se fac vinovaţi de netransmiterea in timp legal a răspunsurilor la adresele nr. x/28.07.2014 si nr. y/28.07.2014, fapt ce a condus la desfăşurarea unei activităţi ilegale de către C. S.R.L..
Deci, deşi chiar MADR recunoaşte ca responsabilitatea pentru producerea de erori revine propriilor funcţionari, instanţa CA Timişoara retine in considerentele sentinţei in cauza la pag. 13 alin. ultim ca:
"Curtea reţine că nici un act efectuat in domeniul inspecţiei şi certificării care excede cadrului legal fiind efectuat de o societate care nu a fost aprobată ca organism de inspecţie şi certificare nu poate sta la baza emiterii unui certificat de conformitate, astfel încât contrar susţinerilor reclamantului instanţa constată că adresa nr. x/15.01.2015prin care s-a arătat că "certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice, impunându-se orientarea către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică ", este legală, societatea care a desfăşurat activităţi de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică fără aprobarea MADR fiind responsabilă pentru prejudiciul cauzat reclamantului.
Este regretabil ca departamentul juridic al MADR nu a fost capabil sa gestioneze o anunţată schimbare de reprezentanta pentru România a unui organism de inspecţie si certificare cu care reclamantul se afla sub contract, ca mai apoi, după mai bine de 5 luni sa-i invalideze certificatul de Conformitate eliberat pentru activitatea de agricultura ecologica in care este angajat, fără să i se impute însă nimic referitor la activitatea sa.
Nu era îndatorirea MADR ca autoritate competentă să soluţioneze problema cu C. imediat ce a fost informat de această societate despre schimbarea reprezentantei pentru România, respectiv să-i impună intrarea în legalitate, iar dacă nu se conforma să îl informeze imediat să găsească un alt organism de inspecţie ca partener contractual? Şi cum nu a făcut nici una nici alta, a găsit Soluţia după 5 luni de "confuzie generală", respectiv să-i suspende reclamantului activitatea in agricultura ecologică fără să se reţină nimic imputabil în sarcina sa, în loc să suspende contractul de muncă al funcţionarilor MADR vinovaţi de "confuzia generală" produsă aşa cum se recunoaşte prin răspunsul Ia memoriul transmis in vederea soluţionării problemei: "Prin Nota de control nr. x/16.12.2014, aprobată de conducerea MADR, întocmită în urma verificărilor efectuate în perioada 02-05.12.2014, aprobata de conducerea MADR, întocmită în urma verificărilor efectuate în perioada 02-05.12.2014 de către consilieri din cadrul DGCA1 - D1S şi transmisă în copie către DGPAS au fost dispuse măsuri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările si completările ulterioare, împotriva celor ce se fac vinovaţi de transmiterea în timp legal a răspunsurilor la Adresele nr. x/28.07.2014 şi nr. y/28.07.2014".
Deci, deşi chiar MADR recunoaşte că vinovăţia aparţine MADR-ului şi nu se poate reţine nimic imputabil recurentului-reclamant, si MADR a precizat ca nu i-a invalidat certificatul de conformitate, cu toate acestea instanţa de judecata CA Timişoara in mod netemeinic si nelegal respinge acţiunea formulata de reclamant având ca obiect anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR şi obligarea pârâtului la recunoaşterea validităţii certificatului nr. x/13.10.2014 emis de B..
Daca s-ar fi reţinut cea mai mica vinovăţie a reclamantului in aceasta problema, evident ca MADR ar fi emis o decizie de invalidare a certificatului reclamantului si nu ar fi recurs la adrese de informare, după cum le califica MADR, si nu ar mai fi susţinut ca respectivele adrese nu sunt acte administrative.
Negarea drepturilor recurentului-reclamant este nejustificata, cu atât mai mult cu cât nici nu se contestă neîndeplinirea condiţiilor pentru practicarea agriculturii ecologice, ci i se impută anumite nereguli procedurale şi de organizare ale organismului de inspecţie şi certificare, în condiţiile în care acest organism B. a exercitat atribuţii de control şi certificare în baza Certificatului de aprobare nr. x/28.11.2012, emis tocmai de MADR si având valabilitate până în data de 27.12.2016. In concret, i se reproşează că, deşi certificatul este emis de organismul acreditat B., una din anexele certificatului, respectiv raportul de inspecţie, poartă ştampila altui organism, neacreditat de MADR la data efectuării controlului, respectiv S.C. C.. Această împrejurare nu îi poate fi imputată, de vreme ce certificatul a fost emis de organismul acreditat B. şi de vreme ce neînţelegerile menţionate vizează relaţia MADR -B.. Este prin urmare nerezonabil ca lipsa de diligentă a pârâtului în raporturile sale cu organismele cărora le-a delegat atribuţii de control să se răsfrângă asupra activităţii subsemnatului.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.
Recurentul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat .
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în fond după casare, ca urmare a deciziei civile nr. 3999/19.11.2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prima instanţă a reţinut că prin decizia de casare s-a statuat în sensul că adresa în cauză valorifică propunerile din Nota de control nr. x/16.12.2014, în sensul că operatorii vor fi informaţi asupra următoarelor aspecte:
"Organismul de inspecţie şi certificare B. a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluţiei nr. 14426/26.11.2014, iar societatea nou înfiinţată, respectiv C. nu este aprobată de MADR ca organism de inspecţie şi certificare; - certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice; - se impune orientarea către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică", rezultând din conţinutul adresei că pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a decis asupra validităţii certificatului de conformitate, iar această manifestare de voinţă este de natură să producă efecte juridice de drept administrativ, în sensul lipsirii de valabilitate juridică a Certificatelor respective şi obligării titularilor să se orienteze către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică.
Prin precizarea de acţiune formulată, reclamantul a învederat că solicită atât anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR, cât şi anularea Notei de control nr. x/16.12.2014, astfel încât atât timp cât prin decizia de casare s-a statuat în sensul existenţei unui act administrativ care produce efecte juridice de drept administrativ, "Faptul că pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a emis o decizie de invalidare a certificatului de conformitate pe numele recurentului-reclamant A., nu poate conduce la concluzia că nu ne aflăm în prezenţa unui act administrativ ca manifestare de voinţă în regim de putere publică, în sensul de a decide ineficienţa juridică a unor certificate, pârâtul acţionând în virtutea prerogativelor sale legale şi nu poate atrage sancţionarea recurentului-reclamant prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, atâta vreme cât este singurul act comunicat acestuia prin care i se aduce la cunoştinţă că certificatul deţinut nu mai este valabil, urmare a valorificării concluziilor Notei de control nr. x/16.12.2014."
Astfel, în rejudecare, prima instanţă a constatat că se impune analizarea legalităţii pe fond a actelor contestate de reclamant, respectiv a adresei nr. x/15.01.2015 şi a notei de control nr. x/16.12.2014.
Înalta Curte constată că motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 C. proc. civ. sunt invocate formal.
Recurentul nu a adus critici concrete în sensul că prima instanţă ar fi încălcat vreo regulă de procedură sau că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că a indicat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia privind soluţionarea primelor două petite ale acţiunii reclamantului, respectiv anularea adresei nr. x/15.01.2015 emisă de MADR şi anularea Notei de control nr. x/16.12.2014, dar şi cea de respingere a cererii reclamantului privind obligarea pârâtului MADR la recunoaşterea validităţii certificatului nr. x/13.10.2014 emis de B..
Instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentului vizează în concret încălcarea sau aplicarea greşită a legii, critici care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi pe care le apreciază ca fiind nefondate.
În esenţă, critica recurentului este bazată pe susţinerea conform căreia prima instanţă în mod greşit i-a respins acţiunea, apreciind că adresa atacată nr. x/15.01.2015 este legală, întrucât chiar ministerul recunoaşte că responsabilitatea pentru producerea respectivelor erori revine propriilor functionari, aşa încât nu i se pot imputa anumite nereguli procedurale şi de organizare ale organismului de inspecţe şi certificare, în condiţiile în care nu i s-a reproşat nimic în legătura cu activitatea sa.
Din conţinutul adresei atacate, nr. x/15.01.2015, emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, rezultă că aceasta a fost adresată directorilor executivi din cadrul Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene de pe întreg teritoriul ţării, precizându-se că "în perioada 2-5.12.2014 Direcţia Generală Control Antifraudă Inspecţii - Direcţia de Inspecţii de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcţionare precum şi la activitatea desfăşurată de B./C. SRL", iar în urma controlului, prin nota de control nr. x/16.12.2014, s-a propus informarea operatorilor cărora le-au fost eliberate certificate de către entitatea verificată asupra următoarelor aspecte:
"- organismul de inspecţie şi certificare B. a fost radiat conform certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluţiei nr. 14426/26.11.2014, iar societatea nou înfiinţată, respectiv, C. nu este aprobată de MADR ca organism de inspecţie şi certificare;
- certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice; - se impune orientarea către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică".
Actul se încheie cu solicitarea adresată destinatarilor actului de a identifica operatorii clienţi ai B./C. şi de a-i informa cu privire la cele semnalate.
Aşa fiind, în mod just prima instanţă a constatat că prin nota de control nr. x/16.12.2014, respectiv prin adresa menţionată(nr. x/15.01.2015), s-a reţinut că certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice, având în vedere că, la data emiterii acestor certificate, C. nu era aprobată de MADR ca organism de inspecţie şi certificare.
Din această perspectivă, este relevantă sentinţa civilă nr. 421/15.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 358/02.02.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la care a făcut trimitere şi prima instanţă, prin care s-a statuat, cu putere de lucru judecat, în sensul că B. şi C. sunt două subiecte diferite, fiind neavenită solicitarea de obligare a pârâtului la recunoaşterea C. ca entitate care a preluat întreaga activitate a societăţii B., cu atât mai mult cu cât erau depăşite limitele stabilite în Ordinul nr. 188/2002.
Contrar celor susţinute de recurent, din înscrisurile depuse la dosarul nr. x/2015 rezultă că în mod corect prima instanţă a reţinut că acestuia i-a fost întocmit, în temeiul art. 29 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, certificatul de conformitate nr. x/13.10.2014, fiind emis de către B., cu codul RO-ECO-014, în baza raportului de inspecţie din data de 26.08.2014. Potrivit menţiunilor din raportul de inspecţie nr. 1/16.08.2014, acesta a fost întocmit de către C. S.R.L..
Rezultă, astfel, că inspecţia efectivă în anul 2014 a fost realizată de către S.C. C.., societate care, la data emiterii acestui înscris obligatoriu ce a stat la baza emiterii certificatului de conformitate pentru reclamant, nu era aprobată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca organism pentru desfăşurarea pe teritoriul României a activităţilor de inspecţie şi certificare în agricultură ecologică.
Aşadar, chiar dacă la data emiterii certificatului nr. x/13.10.2014 de către B. cu codul RO-ECO-014, aceasta era aprobată ca organism de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică, deţinând certificatul de aprobare nr. x/28.11.2012 cu valabilitate până în data de 27.12.2016 (fiind radiată la solicitarea sa conform certificatului de radiere din data de 28.11.2014), societatea care a întocmit şi asumat raportul de inspecţie ce a stat la baza emiterii certificatului de conformitate al reclamantului nu a fost B., ci C..
C. S.R.L. nu avea dreptul conferit de lege să efectueze inspecţii în agricultura ecologică, nefiind acreditată la acea dată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a desfăşura activităţi de inspecţie şi de certificare în agricultura ecologică, cum corect a reţinut prima instanţă.
Modul de desfăşurare a activităţii organismelor de inspecţie şi certificare este clar reglementat prin Ordinul nr. 181/1012 pentru aprobarea regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28.06.2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice, precum şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 şi ale Regulamentului (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 05.09.2008 de stabilire a Normelor de aplicare a Regulamentului nr. 834/2007. În aceste condiţii, niciun act efectuat în domeniul inspecţiei şi certificării care excede cadrului legal, fiind efectuat de o societate care nu a fost aprobată ca organism de inspecţie şi certificare, nu poate sta la baza emiterii unui certificat de conformitate.
Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că sunt nefondate criticile recurentului în cauză, responsabilă pentru prejudiciul cauzat părţii fiind societatea care a desfăşurat activităţi de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică fără aprobarea Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2005, instanţa de fond, în rejudecare, în mod legal a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamant, având ca obiect anularea adresei nr. x/15.01.2015 şi a Notei de control nr. x/16.12.2014 emisă de MADR şi obligarea pârâtului la recunoaşterea validităţii certificatului nr. x/13.10.2014 emis de B..
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 134 din 18 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.