Nullity of extraordinary appeal for failure to substantiate cassation grounds against administrative review of judicial decisions

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.09.2019, sub numărul x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 2157/03/07/2019 şi a rezoluţiei inspectorului şef din data de 12.08.2019, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 96 din 13 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 96 din 13 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţiile pronunţate în dosarele prin care s-au soluţionat cererile sale vizând legalitatea modului de calcul al pensiei.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele de ordin critic invocate de recurent nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să admită excepţia nulităţii recursului, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 2157/03/07/2019 şi a rezoluţiei inspectorului şef din data de 12.08.2019, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de clasare.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul exercitând calea de atac a recursului.

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, cu referire directă la cazurile precvăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

În concluzie, argumentele primei instanţe ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată.

Astfel, în esenţă, curtea de apel a reţinut că "în privinţa compatibilităţii acestei reglementări cu principiul liberului acces la justiţie, Curtea subliniază faptul că accesul liber la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.

Aplicând aceste considerente teoretice în cauza de faţă, se reţine că, având a analiza întrunirea elementelor constitutive ale vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, inspectorul judiciar a constatat nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.

Concluzia inspectorului judiciar nu este arbitrară, întrucât au fost analizate aspectele ce puteau constitui abateri disciplinare, iar soluţia în privinţa acestora este motivată. De asemenea, în ceea ce priveşte argumentele invocate în sesizare şi preluate în acţiunea de faţă, referitoare la chestiuni de judecată, precum modul de interpretare şi aplicare a legii şi soluţia pronunţată, Curtea reţine că aceste aspecte nu pot face obiectul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară.

Judecătorul trebuie să decidă liber într-o cauză, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă a nesocoti principiile constituţionale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Curtea reţine că inspectorul judiciar a efectuat toate verificările necesare prin raportare la conţinutul sesizării, cu respectarea limitelor în care trebuie să se încadreze această procedură administrativă.

Astfel, inspectorul judiciar nu poate face verificări în baza cărora să formuleze aprecieri cu privire la considerentele ce au stat la baza pronunţării hotărârilor judecătoreşti şi la motivaţia ce a condus la soluţia adoptată, deoarece acestea sunt aspecte ce ţin de esenţa jurisdicţiei, iar hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, neputând fi modificate prin decizii administrative, pentru că Inspecţia Judiciară nu poate suplini ori completa activitatea de judecată şi nici nu are atribuţii ori competenţe legale pentru a se substitui în activitatea jurisdicţională."

Or, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale aplicabile în cauză ori incidenţa altui caz de casare, reluând doar situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe şi care a fost analizată de aceasta, în raport de dispoziţiile legale incidente.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a cererii reclamantului nu au fost contestate, pe calea recursului, de acestia.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nulitatea recursului formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 96 din 13 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.