Sufficiency of "justified case" and "imminent harm" for suspending execution of financial regulator's contraventional fines

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 31.12.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat anularea Deciziei nr. 1290/23.10.2019 şi a Deciziei nr. 1529/04.12.2019 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu consecinţa exonerării de la plata amenzii.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare în dosarul nr. x/2019, prin care, referitor la cererea de suspendare, a solicitat respingerea ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 17.01.2020, sub numărul x/2020, conexată la dosarul nr. x/2019, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat Anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1288/23.10.2019 şi anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1527 din 04.12.2019, precum şi suspendarea executării Deciziei A.S.F. nr. 1288/23.10.2019 până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare în dosarul nr. x/2020, prin care, în privinţa cererii de suspendare, a solicitat respingerea ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 14 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a respins cererile de suspendare ca neîntemeiate.

1.3. Cererile de recurs

1.3.1. Împotriva încheierii din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal recurenta-reclamantă B. a declarat recurs invocând următoarele.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, recurenta-reclamantă a apreciat că această condiţie a fost îndeplinită şi că instanţa de fond nu a analizat in concreto aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat, ci s-a rezumat să formuleze considerente generale cu privire la instituţia juridică a cazului bine justificat; hotărârea instanţei de fond nu este motivată corespunzător; Decizia A.S.F. atacată a dispus o sancţiune în sarcina acesteia, cu toate că nu a încălcat nicio măsură legală dispusă de A.S.F.; intimata nu deţine competenţa pentru a dispune o sancţiune pentru examinarea unui vot într-un anumit sens, în cadrul unei şedinţe a consiliului de administraţie; actul administrativ a cărui suspendare a solicitat-o prin acţiunea introductivă nu este motivat sub aspectul vinovăţiei acesteia; autoritatea emitentă a încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin refuzul dreptului de a formula obiecţiuni.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta-reclamantă a apreciat că şi această condiţie a fost îndeplinită întrucât: iminenţa pagubei ce urmează a se produce în patrimoniul acesteia, în opinia acesteia, este dincolo de orice dubiu; a probat împrejurarea că în patrimoniul acesteia s-ar produce o pagubă de nerecuperat în situaţia în care ar achita amenda, iar actul administrativ atacat ar fi anulat; strict formal, paguba iminentă este reprezentată de stabilirea imperativă a unui termen limită până la care trebuia să achite amenda; dacă s-ar admite cererea de anulare a Deciziei A.S.F. nr. 1288/23.10.2019, paguba nu ar fi înlăturată niciodată.

1.3.2. Împotriva aceleaşi încheieri a declarat recurs şi reclamanta A. care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu consecinţa admiterii cererii de suspendare aşa cum a fost formulată.

În opinia recurentei, soluţia instanţei de fond este motivată pe considerente de ordin general, fără a se analiza în concret motivele cererii de suspendare.

În mod greşit prima instanţă, prin considerente de ordin general, a reţinut că un act administrativ este, ca regulă generală, executoriu, fără insă să analizeze în concret argumentele de drept pe care le-am învederat, potrivit cu care legislaţia specială care reglementează activitatea ASF nu cuprinde o dispoziţie de drept expresă care să prevadă caracterul de titlu executoriu al deciziilor de sancţionare contravenţională cu amenda.

Un alt argument care sprijină susţinerea privind existenţa unui caz bine justificat o constituie exercitarea atribuţiilor de apreciere a existenţei faptei de natură contravenţională prin exces de putere, devenind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ipoteza încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

În opinia recurentei, este evident faptul că decizia de sancţionare nr. 1290/23.10.2019 nu cuprinde obiecţiunile sale, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 privind menţionarea în actul constatator a punctului de vedere al contravenientului, dispoziţii ce se coroborează cu norma de la art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 potrivit cu care este obligatorie solicitarea de către ASF a obiecţiunilor persoanei cercetate cu privire la fapta care i se impută.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente, susţine recurenta în continuare argumentele prezentate la instanţa de fond.

În opinia recurentei, nu poate fi reţinut considerentul potrivit căruia nu a produs dovezi privind paguba iminentă. Constituie o prezumţie judecătorească simplă că o amenda contravenţională în cuantum de 30.000 este deosebit de mare. Susţine că, în mod evident patrimoniul său s-ar diminua considerabil iar recuperarea prejudiciului, în cazul în care va avea câştig de cauză prin hotărâre irevocabilă, va fi extrem de dificilă.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârea recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.

În cauza de faţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat anularea Deciziei nr. 1290/23.10.2019 şi a Deciziei nr. 1529/04.12.2019 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu consecinţa exonerării de la plata amenzii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 17.01.2020, sub numărul x/2020, conexată la dosarul nr. x/2019, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat Anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1288/23.10.2019 şi anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1527 din 04.12.2019, precum şi suspendarea executării Deciziei A.S.F. nr. 1288/23.10.2019 până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

2.1.1. Recursul declarat de reclamanta B. este nefondat în considerarea următoarelor argumente.

Instanţa de fond a reţinut, referitor la îndeplinirea condiţiei privind existenţa unui caz bine justificat, că reclamanta a invocat exclusiv argumente de fond, strict legate de valabilitatea actelor administrative contestate, iar nu împrejurări din cele avute în vedere de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la susţinerea recurentei potrivit căreia "instanţa de fond nu a analizat în concret aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat, ci s-a rezumat să formuleze considerente generale cu privire la instituţia juridică a cazului bine justificat, aceasta este nefondată întrucât se poate observa că aparenţa de nelegalitate se referă la Decizia A.S.F. nr. 937/18.07.2019, act administrativ emis de A.S.F care a stat la baza Deciziei A.S.F. nr. 1288/23.10.2019 de sancţionare a reclamantei şi a cărei suspendare a fost solicitată în prezenta cauză.

Dar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Decizia A.S.F. nr. 937/18.07.2019 este un act administrativ legal emis de A.S.F. conform competenţelor şi prerogativelor sale, potrivit sentinţei civile nr. 998/13.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

În acest context, raţionamentul instanţei de fond este unul corect, ţinând cont şi de faptul că instanţa de fond a reţinut, prin sentinţa civilă nr. 998/13.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, care a avut ca obiect anularea Deciziei A.S.F. nr. 937/18.07.2019, faptul că pârâta A.S.F. nu şi-a depăşit competenţa legală, având prerogativa de convocare a unei adunări generale a acţionarilor în cazul în care consiliul de administraţie respinge cererea unui acţionar de covocare a adunării generale, neîncălcându-se art. 2 alin. (9) lit. b) din Legea nr. 24/2017,. S/a mai reţinut că nu există o depăşire a competenţelor A.S.F. prin preluarea unei prerogative a instanţei prevăzută de art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 existând două căi prin care acţionarii pot cere convocarea AGOA pentru discutarea unor probleme pe care le consideră relevante, respectiv cea prevăzută de legea generală în materie societară şi cea prevăzută de legea specială în domeniul societăţilor emitente şi că A.S.F. nu validează un abuz de drept din partea acţionarilor SIF Banat Crişana S.A. neexitând o încălcarea prevederilor art. 2861 din Legea nr. 297/2004, obiectivele solicitate a fi pe ordinea de zi intrau în atribuţia adunării generale a acţionarilor, care pot delibera şi hotărî asupra oricăror atribuţii ale altor organe ale societăţii.

Prin urmare, instanţa de fond a circumstanţiat corect speţa cu care a fost sesizată, ţinând cont de dispoziţile legale aplicabile şi de aspectele invocate de recurenta-reclamantă în acţiune.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei din cererea de recurs referitoare la paguba iminentă şi acestea sunt neîntemeiate.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect prin Încheierea recurată că motivele dezvoltate de reclamantă în dovedirea pagubei iminente nu pot fi reţinute şi nu se încadrează în definiţia prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită prin simpla susţinere că plata sumei respective ar putea conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă la majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative.

În cauză prin actul administrativ individual a cărui suspendare se solicită a fost stabilită o amendă contraveţională în considerarea atribuţiilor şi competenţelor AF şi în vederea asigurării protecţiei investitorilor pe piaţa de capital.

De asemenea, nici susţinerile privind dificultatea recuperării sumei ce ar putea fi executată silit în baza unui act administrativ nelegal nu se încadrează în definiţia prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, nici condiţia cumulativă privind producerea unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită. 2.1.2. Recursul declarat de reclamanta A. este nefondat pentru următoarele considerente.

Referitor la îndeplinirea condiţiei privind existenţa unui caz bine justificat, se apreciază că instanţa de fond a reţinut corect şi întemeiat că şi în cazul recurentei -reclamante A. au fost invocate exclusiv argumente de fond, strict legate de valabilitatea actelor administrative contestate, iar nu împrejurări din cele avute în vedere de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, având în vedere faptul că inclusiv recurenta-reclamantă invocă în susţinerea capătului de cerere privind suspendarea Deciziei A.S.F. nr. 1290/23.201.2019, aceleaşi argumente pentru care a solicitat anularea acesteia, instanţa apreciază nefondată critica recurentei potrivit căreia "Soluţia instanţei de fond este motivată pe considerente de ordin general, fără a se analiza în concret motivele cererii de suspendare, situaţie care echivalează cu nemotivarea."

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la caracterul executoriu al deciziei de sancţionare, instanţa de fond a reţinut corect faptul că argumentele invocate de reclamantă legate de caracterul executoriu al deciziei de sancţionare, ţin de executarea actului contestat şi nu sunt de natură să inducă o îndoială puternică în ceea ce priveşte legalitatea acestuia, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar în acord cu judecătorul fondului au observat că în cuprinsul cererii formulate, reclamanta nu argumentează concret existenţa "cazului bine justificat", respectiv nu prezintă elemente de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, ci invocă motive care antamează fondul cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei referitoare la paguba iminentă, apreciază instanţa de control judiciar că, instanţa de fond a reţinut corect că, motivele dezvoltate de reclamantă în dovedirea pagubei iminente nu pot fi reţinute şi nu se încadrează în definiţia prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Simpla menţionare a producerii unei pagube nu poate conduce la constatarea că există o pagubă iminentă. În cauză, reclamanta nu a făcut dovada executării imediate a actului administrativ, respectiv a unui prejudiciu ireparabil, în sensul legii. De asemenea, nu a făcut nici dovada prejudiciului concret pe care l-ar fi suferit ca urmare aducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de A.S.F. prin actul atacat. Astfel, invocarea afectării patrimoniului reclamantei, dificultatea recuperării sumei de 30.000 RON de la pârâta A.S.F. fiind de notorietate faptul că instituţiile publice sunt foarte greu de executat silit, dobânda acestei sume nu va putea fi recuperată, riscul derulării unei executări silite împotriva acesteia, se apreciază că nu constituie argumente juridice valabile în susţinerea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare.

În concluzie, recurenta nu justifică, în mod concret, condiţia necesităţii prevenirii pagubei iminente, ci invocă un pretins prejudiciu printr-o serie de argumente subiective care nu pot conduce la suspendarea executării actului administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. şi de B. împotriva încheierii din 14 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.