Nullity of cassation appeal for lack of specific legal grounds in anti-discrimination tax dispute

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 11.04.2018 privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local al Comunei Tureni, Comuna Tureni s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 652/15.11.2017 dată în dosarul nr. x/2016 a CNCD, constatarea şi sancţionarea actelor şi faptelor discriminatorii comise de Consiliul Local al comunei Tureni şi Comuna Tureni anual, în baza hotărârilor emise de deliberativul comunei Tureni privind instituirea si încasarea taxei de paza în sarcina şi de la persoanele fizice şi persoanele juridice cu domicilii respectiv sedii aflate pe teritoriul administrativ al comunei Tureni şi în baza hotărârilor emise de Consiliul Local al comunei Tureni privind instituirea şi încasarea taxei PSI de la persoanele fizice si persoanele juridice cu domicilii respectiv sedii aflate pe teritoriul adrninistrativ al comunei Tureni.

Prin sentinţa civilă nr. 5202 din 5 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, a declinat competenţa soluţionării cauzei formulate de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local al Comunei Tureni şi Comuna Tureni în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.10.2018 pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2117 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comuna Tureni şi s-a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comuna Tureni ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, s-a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Comunei Tureni şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2117 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) de contencios administrativ şi fiscal, recurentii-reclamanti A. şi B. au declarat recurs.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că prin această hotărâre s-a creat o situaţie de discriminare între cetăţenii comunei, discriminare ce cauzează un prejudiciu semnificativ, pe de o parte, prin obligarea unora să plătească o taxă specială într-un cuantum mult mai ridicat, deşi de serviciile de pază beneficiază toţi cetăţenii comunei şi persoanele juridice de drept privat care au spaţii amplasate pe teritoriul comunei in egala măsura, iar pe de alta parte, discrim­inarea se refera si la caracterul discreţionar de stabilire si incasare doar pentru si de la unele persoane fizice si persoane juridice, încălcate fiind chiar prevederile hotărârilor consiliului lo­cal ce le reglementează. Pentru aceeaşi adresă administrativă din satul Mărtineşti nr. 79 sau pentru aceeaşi proprietate, s-au emis trei decizii de impunere pentru anul 2019, pentru plata unei taxe de pază de 350 RON şi a unei taxe de 20 RON în sarcina firmei B. şi pentru plata a două taxe de pază de 35 RON fiecare şi a două taxe de 10 RON fiecare în sarcina lui A..

Au făcut referire la plata unui serviciu de pază de 12 ori mai mare pentru o singură proprietate din satul Mărtineşti nr. 79, în condiţiile în care nu există pază organizată nicăieri în comuna Tureni şi niciodată nu a existat şi în consecinţă destinaţia sumelor de bani încasate de unitatea administrativ-teritorială cu titlu de taxă de pază este necunoscută contribuabililor până în prezent, precum şi la taxe diferenţiate de 35 RON şi de 350 RON.

A mai susţinut că în situaţia în care ar fi existat pază în comună, corect era ca toţi contribuabilii dintr-o categorie să beneficieze de aceleaşi prevederi normative locale şi de aceeaşi taxare având în vedere faptul că nu se asigură o pază mai bună dacă dai o sumă de zece ori mai mare decât altă persoană ca şi tine sau din aceeaşi categorie. Comuna nu are organizat un serviciu pază, nici ziua şi nici noaptea. Ce destinaţie au sumele de bani colectate de la unii şi alţii ca şi taxe de pază nu ştie nimeni şi nu interesează pe nimeni. Cert este ca nu se achită pentru serviciile de paza neefec­tuate nici de politie si nici de alte structuri si nici de locuitori ai urbei. Au fost nenumărate spargeri de magazine în comună fără a beneficia de nici un ajutor, sprijin de la entitatea ce încasează taxele, nici anterior spargerilor, nici ulterior.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi desfiinţarea sentinţei dată în dosarul cu numărul x/2018, fiind potrivit art. 2 (1) din O.G. nr. 137/2000 discriminat prin excluderea din categoria magazinelor săteşti ce comercializează aceleaşi produse şi cărora li se percep taxe de zece ori mai mici decât recurentului.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimatii Comuna Tureni si Consiliul Local al Comunei Tureni au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nelegal si ca rămas fără obiect, invocând faptul că prima instanţă a constatat că nu are calitate procesuală pasivă Comuna Tureni.

4.2 Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că argumentele de ordin critic invocate de recurenti nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din data de 10 februarie 2022, s-a constatat că din eroare Comuna Tureni a fost menţionată în citativ, aceasta neavând calitate de parte în stadiul procesual al recursului, nefiind formulate critici cu privire la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să admită excepţia nulităţii recursului, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul Local al Comunei Tureni, Comuna Tureni au solicitat anularea Hotărârii nr. 652/15.11.2017 dată în dosarul nr. x/2016 a CNCD, constatarea şi sancţionarea actelor şi faptelor discriminatorii comise de Consiliul Local al comunei Tureni şi Comuna Tureni anual, în baza hotărârilor emise de deliberativul comunei Tureni privind instituirea si încasarea taxei de paza în sarcina şi de la persoanele fizice şi persoanele juridice cu domicilii respectiv sedii aflate pe teritoriul administrativ al comunei Tureni şi în baza hotărârilor emise de Consiliul Local al comunei Tureni privind instituirea şi încasarea taxei PSI de la persoanele fizice si persoanele juridice cu domicilii respectiv sedii aflate pe teritoriul adrninistrativ al comunei Tureni.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanţii exercitând calea de atac a recursului.

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, cu referire directă la cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

În concluzie, argumentele primei instanţe ar fi trebuit să fie combătute de către recurentii-reclamanti prin calea de atac declarată.

Astfel, în ceea ce priveşte acţiunea formulată de reclamantul A., Curtea a constatat că "aspectele din sesizarea adresată CNCD şi motivele invocate în susţinerea acesteia au fost analizate şi în dosarul nr. x/2014 având ca obiect anularea parţială a unor hotărâri ale Consiliului Local Tureni, în privinţa taxei de pază şi a taxei PSI, instituite în sarcina persoanelor fizice şi persoanelor juridice, reclamantul fiind parte în acest dosar iar pârâţi fiind Consiliul Local al comunei Tureni şi Comuna Tureni. Prin decizia civilă nr. 824/15.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că susţinerile reclamanţilor din plângeri şi acţiune că hotărârile sunt nelegale întrucât taxa s-a stabilit diferenţiat fiind astfel discriminatorie, iar taxele se încasează de la persoanele care folosesc efectiv serviciul nu poate fi reţinută întrucât taxa specială se datorează de toate persoanele ce deţin proprietăţi, de toate persoanele ce deţin magazine, depozite, societăţi de producţie, punct de lucru, baruri sau societăţi pasive înregistrate în comună respectiv de toate persoanele înscrise pe raza localităţii. (...) În plus faţă de aceste aspecte, Curtea a constatat şi faptul că reclamantul nu indică vreunul dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care ar sta la baza tratamentului diferenţiat pe care îl invocă iar în speţă, astfel cum a arătat şi pârâtul CNCD, nu se poate reţine o situaţie comparabilă în privinţa persoanelor la care face referire reclamantul, pe de o parte societate comercială iar pe de altă parte PFA, întreprindere familială şi întreprindere individuală. Este o analogie nepermisă din perspectiva O.G. nr. 137/2000 între o persoană juridică şi persoane fizice, întrucât au un regim juridic diferit."

Or, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant persoană fizică nu a formulat nicio critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale aplicabile în cauză ori incidenţa altui caz de casare, reluând doar situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe şi care a fost analizată de aceasta, în raport de dispoziţiile legale incidente.

De asemenea, referitor la recursul privind persoana juridică B., se observă că prin memoriul de recurs nu sunt aduse argumente de ordin critic privind reţinerile Curtii din considerentele sentinţei recurate prin care s-a respins acţiunea, în sensul că "aceasta nu poate fi subiectiv al protecţiei juridice împotriva discriminării prevăzute în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin care au fost transpuse prevederile Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi prevederile Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. Acest cadru legislativ garantează principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi al discriminării în exercitarea drepturilor substanţiale şi a libertăţilor fundamentale enunţate în cuprinsul reglementării şi care, prin natura lor, nu pot avea ca titular o persoană juridică sau, în general, un subiect colectiv de drept, fiind atribute proprii persoanei fizice.(...) Societatea reclamantă nu este aşadar titulara unui drept ocrotit prin criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată şi nici nu face parte din categoria subiectelor de drept colectiv cărora li s-a recunoscut prin dispoziţiile art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ legitimarea activă pentru faptele de discriminare.(...)"

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a cererii reclamantilor nu au fost contestate, pe calea recursului, de acestia.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nulitatea recursului formulat de reclamanti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2117 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (veche) de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.