Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 735/2022 AI generated

Non-transfer of law graduate to history chair based on domain specialization mismatch and evidentiary deficiency for moral damages

Case Number Decizia nr. 735/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeals filed by the defendants, the Ministry of National Education and the County School Inspectorate, and dismissed the plaintiff's appeal, resulting in the partial quashing of the appellate court’s decision and the total dismissal of the plaintiff’s action as unfounded. The case concerned a dispute where a law graduate challenged disciplinary administrative measures—specifically a mobility methodology and a subject-specific centralizer—that allegedly discriminated against legal studies graduates by preventing them from being assigned to history or civic culture teaching positions, while simultaneously seeking moral damages and the reinstatement of a denied teaching post. The court determined that the challenged normative acts had ceased to apply due to subsequent annual updates, and that under the National Education Law, a degree in legal sciences could not be equated with the historical or humanities domain required for the disputed history chair, rendering the transfer request legally inadmissible; furthermore, the claim for moral damages was dismissed because the plaintiff failed to provide evidence of actual suffering or a causal link to the administrative act, and the local inspectorate was deemed not directly responsible for the discrimination as it merely implemented existing legal norms.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 495 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 495 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004; Non-transfer of law graduate to history chair based on domain specialization mismatch and evidentiary deficiency for moral damages: The case concerned a dispute where a law graduate challenged disciplinary administrative measures—specifically a mobility methodology and a subject-specific centralizer—that allegedly discriminated against legal studies graduates by preventing them from being assigned to history or civic culture teaching positions, while simultaneously seeking moral damages and the reinstatement of a denied teaching post. The court determined that the challenged normative acts had ceased to apply due to subsequent annual updates, and that under the National Education Law, a degree in legal sciences could not be equated with the historical or humanities domain required for the disputed history chair, rendering the transfer request legally inadmissible; furthermore, the claim for moral damages was dismissed because the plaintiff failed to provide evidence of actual suffering or a causal link to the administrative act, and the local inspectorate was deemed not directly responsible for the discrimination as it merely implemented existing legal norms.

Keywords

AI generated
history of law disciplinary transfer non-administrative dispute administrative dismissal moral damages transfer of evidence

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 495 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004

The procedural basis cited for admitting the defendants' appeals, quashing the lower court's decision, and dismissing the plaintiff's action as unfounded.

art. 496 C. proc. civ.

The procedural basis cited for dismissing the plaintiff's appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal (declinată prin sentinţa nr. 203 din 6 mai 2019 a Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), astfel cum a fost precizată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale să modifice Metodologia şi Centralizatorul care conţin dispoziţii discriminatorii pentru absolvenţii Facultăţilor de Ştiinţe Juridice, în raport cu cei ai Facultăţilor de Istorie, Economie, Filozofie, Sociologie, Psihologie şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, în sensul acordării postului didactic de care a fost privat la Şedinţa de soluţionare a restrângerilor de activitate organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în data de 25.03.2016 şi anume Catedra de Istorie-Cultură Civică, vacantă la acesta dată la Şcoala Gimnazială "B." Dorohoi.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de chemare în judecată, precum şi excepţia lipsei de obiect, faţă de capătul de cerere prin care se solicită restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 100 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei de interes şi a lipsei de obiect, ca nefondate.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, acţiune judecată cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea la modificarea metodologiei privind mobilitatea personalului didactic adoptată prin Ordinul MEN nr. 5559/2015 şi centralizatorului privind disciplinele de învăţământ adoptat prin Ordinul MEN nr. 5792/2015 şi capătul de cerere privind acordarea postului didactic.

A admis în parte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 10.000 de RON, cu titlu de daune morale.

De asemenea, a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 530 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A declarat recursul şi pârâtul Ministerul Educaţiei, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Împotriva sentinţei primei instanţe a promovat recurs şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, criticând pentru motive ce deşi nu au fost încadrate în drept, pot fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul critică soluţia instanţei de fond pentru neadmiterea în totalitate a acţiunii sale respectiv că paratul MEN sa fie obligat sa modifice Metcdologia si Centralizatorul care conţin dispoziţii discriminatorii pentru absolvenţii Facultaţilor de Ştiinţe Juridice, in raport cu cei ai Facultăţilor de Istorie, Economie, şi, Sociologie, Psihologie, etc, si restabilirea situaţiei anterioare discriminării, in sensul acordării postului didactic de care am fost privat la Sedinţa de soluţionare a restrângerilor de activitate organizata de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, in data de 25.03.2016 si Catedra de Istorie-Cultura civica, transformata intre timp in Catedra de Istorie-Educaţie socială, vacanta la acea data la Scoală Gimnaziala 'B." Dorohoi.

Singura motivare ce poate fi reţinută este aceea că soluţia instanţei ar lasa practic nesolutionat litigiul de faţă, în condiţiile în care din probele existente la dosarul cauzei rezultă fără echivoc existenta prejudiciului cu toate elementele constitutive ale acestuia. Rolul instanţelor de contencios administrativ este tocmai acela de a modifica, cenzura, anula acte nelegale emise de către instituţiile publice ale statului.

Urmând logica motivării de mai sus, instanţa de contencios administrativ nu ar putea modifica sau anula un Proces-verbal de amenda acesta fiind un act emis de către o instituţie public, pentru ca s-ar realiza o interferenţa in sfera puterii executive, dar totuşi acest lucru se întampla in mod frecvent. Consider ca o asemenea motivare este restrictiva, în asemenea caz impunandu-se o interpretare a principiului separării puteri in stat in spiritul legii si nu. doar in litera acesteia În caz contrar, consider ca suntem in situaţia unei; legislaţii deficitare care îngrădeşte dreptul cetăţenilor de a-si soluţiona in mod corect raporturile cu instituţiile statului.

Recursul pârâtei Ministerul Educaţiei Naţionale vizează excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea prezentei cereri de chemare în judecată pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie modificarea Metodologiei privind mobilitatea personalului didactic de predarea din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2016-2017 şi a Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar.

Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016 - 2017 a fost aprobată prin Ordinul MECS nr. 5559/27.10.2015, iar Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2016 a fost aprobat prin Ordinul nr. 5792/2015 din 16 noiembrie 2015.

Pentru anul 2017 prin Ordinul nr. 5739/14 noiembrie 2016 a fost aprobată Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017 - 2018, iar prin Ordinul nr. 3086/6 ianuarie 2017 a fost aprobat Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2017.

Se poate observa faptul că pentru fiecare an şcolar se aprobă o metodologie de mobilitate a personalului didactic şi un centralizator al disciplinelor privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ.

Drept urmare, atât metodologia de mobilitate a personalului didactic aprobată prin Ordinul MECS nr. 5559/2015 cât şi Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2016 aprobat prin Ordinul nr. 5792/2015 şi-au încetat aplicabilitatea, ele nemaifiind în vigoare.

Mai mult, deşi reclamantul susţine că nu i s-a răspuns la solicitarea de punere în aplicare a hotărârii CNCD nr. 38/23.01.2018, formulată prin adresa înregistrată cu nr. x în realitate direcţia de specialitate îi comunică reclamantului ce discipline poate preda un absolvent de studii superioare cu specializarea ştiinţe juridice.

Referitor la petitul prin care se solicită restabilirea situaţiei anterioare discriminării în sensul acordării postului didactic de care a fost privat la şedinţa de soluţionare a restrângerilor de activitate organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani în data de 25.03.2016, invocăm excepţia lipsei de obiect, pentru următoarele motive:

În sesiunea de soluţionare a restrângerilor de activitate, din anul 2016, reclamantului i s-a soluţionat cererea de transfer pentru restrângere de activitate fiindu-i acordat un post/catedră de cultură civică, conform calificării pe care acesta o are, începând cu anul şcolar 2016-2017. Precizăm că reclamantul fiind absolvent al programului de studii superioare de lungă durată, domeniul Ştiinţe juridice, specializarea Drept nu poate fi transferat pe o catedră de istorie deoarece domeniul ştiinţe juridice nu poate fi asimilat cu domeniul istorie.

In concluzie, solicitarea reclamantului este fără obiect deoarece acestuia i s-a asigurat dreptul la muncă, conform calificării pe care o are.

Referitor la petitul prin care se solicită despăgubiri morale, doctrina de specialitate stabileşte faptul că cererea de despăgubire este o cerere accesorie petitului principal, prin care se stabileşte dacă un act administrativ are un caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru. Numai în situaţia în care instanţa stabileşte că actul administrativ este nelegal şi de natură a vătăma un drept recunoscut de lege reclamantului se poate antrena şi răspunderea pentru daune.

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale) că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Totodată, reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu deoarece prin decizia nr. 8205/25.03.2016 i-a fost soluţionată restrângerea de activitate încă din anul şcolar 2016-2017.

Având în vedere faptul că reclamantul nu a făcut nici o dovadă cu privire la suferinţele morale pe care susţine că le-ar fi pricinuit pârâtul minister prin acţiunile sale şi nu a dovedit temeinicia pretenţiilor vă solicităm respingerea acestui petit ca nedovedit.

Pe fondul recursului se arată că în conformitate cu prevederile art. 263 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) Norma didactică în învăţământul preuniversitar cuprinde ore prevăzute în planurile-cadru de învăţământ la disciplinele corespunzătoare specializării sau specializărilor înscrise pe diploma de licenţă ori pe certificatul de absolvire a unui modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă obţinerea de competenţe de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diploma."

În funcţie de domeniul/profilul fiecărei discipline studiate în învăţământul preuniversitar se realizează corelarea cu domeniul/profilul şi specializarea/specializările dobândite prin studii de personalul didactic.

Astfel, pe catedrele de istorie din învăţământul preuniversitar poate fi încadrat personal didactic care a promovat un program de studii universitare în domeniul istorie/ştiinţe umaniste, respectiv care a dobândit o specializare în domeniul istorie, pe catedrele de filozofie personal didactic care a dobândit prin studii universitare specializări în domeniul filozofie, pe catedrele de psihologie personal didactic care a dobândit prin studii universitare specializări în domeniul psihologie, pe catedre de economie, educaţie antreprenorială personal didactic care a dobândit prin studii universitare specializări în domeniul economic etc.

În consecinţă, în sesiunea de soluţionare a restrângerilor de activitate, sesiunea 2016, domnul A. fiind absolvent al programului de studii superioare de lungă durată, domeniul Ştiinţe juridice, specializarea Drept nu putea fi transferat pe o catedră de istorie deoarece domeniul ştiinţe juridice nu poate fi asimilat cu domeniul istorie.

Totodată, sistemul de învăţământ universitar din România nu are programe de studii universitare prin care să se dobândească specializarea Cultură civică.

În această situaţie, funcţie de disciplinele cuprinse în curriculum de învăţământ Ia domenii ca Ştiinţe juridice, Ştiinţe umaniste, Istorie, Filozofie, Ştiinţe politice ş.a. s-a realizat corelarea cu programa de învăţământ de Ia disciplina cultură civică din învăţământul preuniversitar şi s-a stabilit ca absolvenţii acestor domenii de studii universitare să fie încadraţi ca personal didactic calificat pe catedre de cultură civică.

În planurile de învăţământ ale celor două ramuri ale Facultăţii de Ştiinţe Sociale (la specializările Filozofie - Istorie, Istorie - Filozofie) au fost introduse ca discipline de studiu sociologia, psihologia, pedagogia şi/sau economia. Absolvenţii acestor facultăţi au fost repartizaţi pe catedre de socio-umane constituite din disciplinele prevăzute în planurile-cadru pentru învăţământul preuniversitar valabile în perioada respectivă şi catedre de istorie.

După anul 1990 planurile cadru din învăţământul preuniversitar au fost modificate, astfel încât în cadrul ariei curriculare Om şi societate au fost nominalizate disciplinele de studiu cum ar fi psihologie, sociologie, studii sociale, educaţie antreprenorială, filozofie, logică şi argumentare.

În conformitate cu prevederile art. 252 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011:

"(1) Personalul didactic titular în sistemul de învăţământ preuniversitar la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi păstrează dreptul dobândit la concursul naţional unic de titularizare, prin repartiţie guvernamentală sau prin orice altă formă legală."

Pe baza şi în executarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 sau a oricărei modificări a acesteia, Ministerul Educaţiei Naţionale a emis şi va emite metodologii subsecvente.

Astfel, metodologiile-cadru de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, emise anual de Ministerul Educaţiei Naţionale cu consultarea partenerilor de dialog social, prevăd că personalului didactic titular care a finalizat programe de studii superioare de lungă durată specializarea filozofie i se constituie norma didactică cu ore din aria disciplinelor socio-umane cu condiţia să fi avut în încadrare, în anii ulteriori titularizării, ore la aceste discipline, deci îşi păstrează dreptul dobândit la titularizare.

Mai mult, până la 31 august 2017 în învăţământul gimnazial disciplina Cultură civică se studia numai la clasele a VII-a şi a VlII-a, 1-2 ore pe săptămână.

Începând cu anul şcolar 2017-2018, planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul gimnazial au fost modificate prin O.M.E.N.C.S. nr. 3590/2016, iar disciplina Cultură civică a fost înlocuită cu disciplina Educaţie socială câte 1 oră/săptămână la fiecare clasă.

Noile planuri-cadru pentru învăţământul gimnazial se aplică progresiv, iar în cadrul disciplinei Educaţie socială se studiază astfel:

- clasa a V-a - Gândire critică şi drepturile copilului începând cu anul şcolar 2017-2018;

- clasa a VI-a - Educaţie interculturală, începând cu anul şcolar 2018-2019;

- clasa a VII-a - Educaţie pentru cetăţenie democratica, începând cu anul şcolar 2019-2020;

- clasa a VIII-a - Educaţiei economico -financiară, începând cu anul şcolar 2020-2021.

La elaborarea Centralizatorului aprobat prin O.M.E.N. nr. 3635/2019 s-a avut în vedere şi Hotărârea nr. 38/2018 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar absolvenţii studiilor universitare din domeniul Ştiinţe juridice, specializarea Drept începând cu data intrării în vigoare a ordinului pot fi încadraţi ca personal didactic calificat şi pe catedre de Educaţie economico - financiară.

Drept urmare, apreciem că în aceste condiţii când Educaţia socială se studiază în fiecare an din cei patru de învăţământ gimnazial şi toate disciplinele din cadrul Educaţiei sociale pot fi predate de absolvenţii cu specializarea Drept, domnului A. i se poate constitui norma didactică de predare-învăţare-evaluare în 1 - 2 unităţi de învăţământ.

Recursul pârâtei Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani vizează acordarea daunelor morale în sarcina sa arătând că prin Hotărârea nr. 38/2018, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu a sancţionat Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi nu a obligat/recomandat Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani să repartizeze reclamantul pe postul de Istorie-Cultură civică de la Şcoala Gimnazială "B." Dorohoi.

Conform pct. 28 din Hotărârea nr. 38/2018 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani "«« este responsabil de săvârşirea faptei de discriminare, acesta punând în aplicare normele juridice'X Anexa l_«xtras Hotărâre nr. 38/2018, CNCD).

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani nu a avut motiv să atace Hotărârea 38/2018 a CNCD, deoarece această hotărâre nu a sancţionat Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, mai mult a concluzionat că Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani "nu este responsabil de săvârşirea faptei de discriminare, acesta punând în aplicare normele juridice",

In memoriul depus de domnul A. la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, înregistrat cu nr. x, nu este reclamat Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani "(Anexa 2JvI.emoriu 6232/2016, CNCD)

În conformitate cu legislaţia în vigoare, inspectoratele şcolare nu emit legi, metodologii, ordine. Inspectoratele şcolare pentru aplicare aceste legi, metodologii, ordine.

Dacă Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani ar fi dat curs demersurilor reclamatului şi nu ar fi respectat Metodologia cadru de mobilitate a personalului didactic şi Centralizatorul (documente emise de Ministerul Educaţiei Naţionale), fapta noastră ar fi reprezentat în mod cert o faptă de abuz în serviciu.

Examinând recursurile pârâtelor în ansamblu lor trebuie să se pornească de la realitatea că instanţa de fond a acordat daunele morale fără a fi făcută nicio probă a aşa-ziselor suferinţe morale pe care părţile le-ar fi pricinuit reclamantului.

Este evident că orice cerere trebuie probată, chiar şi în cazul daunelor morale, or, din ansamblul probator şi aceasta pentru perioada de după Hotărârea nr. 38/23.01.2018 a CNCD nu rezultă aceasta şi nici judecătorul fondului nu face trimitere la astfel de probe.

Acordarea în această speţă a daunelor morale s-a făcut fără vreo probă dar şi în contradicţie cu respingerea capătului principal de cerere cum se va vedea în analiza recursului reclamantului.

Astfel trebuie să se constate că Hotărârea CNCD nr. 38/23.01.2018 a recomandat Ministerului Educaţiei Naţionale să analizeze curicula universitară cu materiile care pot fi predate de cadrele didactice absolvente de studii juridice. Prin Hotărârea nr. 38/2018, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu obligă Ministerului Educaţiei Naţionale să introducă în Centralizator ca absolvetii de studii juridice să predea disciplina istorie, aşa cum solicită prin cererea de chemare în judecată domnul A..

Mai mult, faţă de pârâta ISJ Botoşani a arătat că nu este responsabilă de săvârşirea faptei de disciminare, aceasta, punând în aplicare normele juridice.

Astfel, cu atât mai mult această pârâtă nu putea fi obligată în niciun fel.

Cât priveşte pe MEC existând un interes teoretic al reclamantului, se impune a se sublinia că pentru anul 2017 prin Ordinul nr. 5739/14 noiembrie 2016 a fost aprobată Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017 - 2018, iar prin Ordinul nr. 3086/6 ianuarie 2017 a fost aprobat Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2017.

Se poate observa faptul că pentru fiecare an şcolar se aprobă o metodologie de mobilitate a personalului didactic şi un centralizator al disciplinelor privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ.

Drept urmare, atât metodologia de mobilitate a personalului didactic aprobată prin Ordinul MECS nr. 5559/2015 cât şi Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi disciplinele pentru examenul naţional de definitivare în învăţământ 2016 aprobat prin Ordinul nr. 5792/2015 şi-au încetat aplicabilitatea, ele nemaifiind în vigoare.

Pe de altă parte instanţa de recurs apreciază ca pertinent susţinerile MEC precum că în funcţie de domeniul/profilul fiecărei discipline studiate în învăţământul preuniversitar se realizează corelarea cu domeniul/profilul şi specializarea/specializările dobândite prin studii de personalul didactic.

Astfel, pe catedrele de istorie din învăţământul preuniversitar poate fi încadrat personal didactic care a promovat un program de studii universitare în domeniul istorie/ştiinţe umaniste, respectiv care a dobândit o specializare în domeniul istorie, pe catedrele de filozofie personal didactic care a dobândit prin studii universitare specializări în domeniul filozofie, pe catedrele de psihologie personal didactic care a dobândit prin studii universitare specializări în domeniul psihologie, pe catedre de economie, educaţie antreprenorială personal didactic care a dobândit prin studii universitare specializări în domeniul economic etc.

În consecinţă, în sesiunea de soluţionare a restrângerilor de activitate, sesiunea 2016, domnul A. fiind absolvent al programului de studii superioare de lungă durată, domeniul Ştiinţe juridice, specializarea Drept nu putea fi transferat pe o catedră de istorie deoarece domeniul ştiinţe juridice nu poate fi asimilat cu domeniul istorie.

Toate acestea converg înspre concluzia legalităţii soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea capătului principal de cerere al reclamantului respectiv obligarea la moficarea metodologiei privind mobilitatea personalului didatic şi respectiv acordare a postului didactic.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum faţă de motivele expuse expres recursul reclamantului nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat.

Recursurile pârâtelor, încadrându-se în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmează a fi admise, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 495 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmând a casa sentinţa, respingând acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 100 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Menţine soluţia dată excepţiilor.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 100 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.