Jurisdictional competence for parliamentary age-limit allowances: assimilation to social security rights overriding administrative contencioso
Legislator summary
AI generatedIn a final and definitive decision resolving a negative conflict of jurisdiction, the High Court of Cassation and Justice assigned competence to the Bucharest Court of First Instance, Section for Labor and Social Security Conflicts, to hear the case. The dispute involved former members of parliament challenging the cancellation of their age-limit allowances by the Secretaries General of the Senate and the Chamber of Deputies, arguing for the resumption of payments; the lower courts had mutually declined jurisdiction, with the First Instance Tribunal claiming the acts were individual administrative acts requiring Administrative Contencioso jurisdiction, while the Court of Appeal argued the allowances constituted social security benefits. Ruling that the specific substantive nature of the dispute overrides the formal administrative character of the issuing acts, the High Court determined that the age-limit allowance is legally assimilated to a service pension or social security right under Law No. 96/2006 and Law No. 263/2010, not an act of public power under Law No. 554/2004; consequently, the case falls under the specialized jurisdiction of labor and social security courts pursuant to Article 95 of the Code of Civil Procedure and Articles 152-153 of Law No. 263/2010, rather than administrative courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 49 din Legea nr. 96/2006, art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 153 din Legea nr. 263/2010; Jurisdictional competence for parliamentary age-limit allowances: assimilation to social security rights overriding administrative contencioso: The dispute involved former members of parliament challenging the cancellation of their age-limit allowances by the Secretaries General of the Senate and the Chamber of Deputies, arguing for the resumption of payments; the lower courts had mutually declined jurisdiction, with the First Instance Tribunal claiming the acts were individual administrative acts requiring Administrative Contencioso jurisdiction, while the Court of Appeal argued the allowances constituted social security benefits. Ruling that the specific substantive nature of the dispute overrides the formal administrative character of the issuing acts, the High Court determined that the age-limit allowance is legally assimilated to a service pension or social security right under Law No. 96/2006 and Law No. 263/2010, not an act of public power under Law No. 554/2004; consequently, the case falls under the specialized jurisdiction of labor and social security courts pursuant to Article 95 of the Code of Civil Procedure and Articles 152-153 of Law No. 263/2010, rather than administrative courts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive section to authorize the court to establish the competent jurisdiction and assign the case to the specified tribunal.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.04.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Senatul, Secretarul General al Senatului, Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, au solicitat anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare reclamant, obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale
Prin sentinţa civilă nr. 4657/22.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ si Fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut, în esenţă că ordinele de încetare a plăţii indemnizaţiilor pentru limita de vârstă au natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Totodată, aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale, aşa cum susţin reclamanţii, deoarece nu se circumscriu Legii nr. 263/2010, or Legii nr. 127/2019, nu se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii şi nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drepturi de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul Muncii.
A considerat tribunalul că trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006 s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept în unul de asigurări sociale. Indemnizaţia pentru limită de vârstă care a fost prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi asimilat cuun drept de pensie sau alt drept de natura asigurărilor sociale reglementate de Legea nr. 263/2010 şi nici de actuala lege a pensiilor, respectiv, Legea nr. 127/2019.
Reţinând caracterul de ordine publică al normei de competenţă astfel stabilite, precum şi împrejurarea că domiciliul reclamanţilor este în Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel Bucureşti-Sectia contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 12.07.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr.
Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 1532 de la 15.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă era condiţionată de îndeplinirea condiţiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Legiuitorul însuşi a asimilat în mod expres indemnizaţia pentru limită de vârstă regimului pensiilor de serviciu, O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu referindu-se şi la indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată în temeiul dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006.
Curtea de apel a apreciat astfel că acordarea unei astfel de indemnizaţii este indisolubil legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale, iar încadrarea acestei indemnizaţii ca fiind venit din altă sursă, potrivit art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 nu este de natură a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale, încadrarea ca venit din altă sursă fiind făcută de către legiuitor doar pentru stabilirea regimului fiscal al acesteia.
Ordinele contestate sunt emise de o autoritate publică, însă nu în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificat ca fiind act administrativ ce poate fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ.
În consecinţă, a reţinut curtea de apel că, atâta timp cât natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care au beneficiat reclamanţii este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii acestei indemnizaţii nu poate intra decât în sfera de competenţă a instanţei de drept comun cu competenţă in soluţionarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.
Invocând, deopotrivă şi Decizia nr. 27/04.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii nu au învestit instanţa cu o contestaţie ce vizează exerciţiul mandatului de senator, respectiv deputat, aşadar cu un raport juridic de natură constituţională, ci au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care aceştia beneficiau şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a unei astfel de indemnizaţii, începând cu data de 27.02.2021, la zi.
De asemenea, reţine Înalta Curte că dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizaţii.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi totodată condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi Expunerea de motive care a însoţit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, expunere de motive care relevă cu claritate care a fost intenţia legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizaţie pentru limită de vârstă îndeplinea o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, fiind acordat unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării au activat într-un domeniu specific de activitate şi au fost nevoite să se supună unor exigenţe inerente exercitării unei astfel de activităţi, atât pe plan profesional, cât şi personal, legiuitorul acordând acest drept şi în considerarea faptului că pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu beneficiau de salariu, ci de o indemnizaţie.
Aşadar, indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reţine că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile speciale, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.
Faptul că actele contestate au fost emise de o autoritate publică, nu atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, deoarece acestea nu au fost emise în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Calitatea emitentului ordinelor de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor, or, norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.
Înalta Curte constată astfel că litigiul de faţă este unul de asigurări sociale, întrucât reclamanţii au supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinelor a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Faptul că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată, ce prevăd următoarele:"Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".
Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.
Ori, faptul că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.
În pronunţarea regulatorului de competenţă Înalta Curte are în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit cărora: [...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente.
În contextul descris anterior, Înalta Curte reţine că, inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:
"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."
Totodată, având în vedere şi dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, în primă instanţă, este secţia/completul specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale din cadrul tribunalului.
Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Senatul, Secretariatul General al Senatului, Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor în favoarea TRIBUNALULUI BUCUREŞTI, secţia A VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.