Jurisdiction for payment claims under veterinary service concession contracts lies with civil courts per Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc la data de 1.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara şi Pentru Siguranţa Alimentelor (denumita în continuare "ANSVSA") şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- obligarea ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA HARGHITA fondurile necesare plătii către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei Direcţia Sanitar-Veterinara şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc

Prin sentinţa nr. 2128/9.9.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor si Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita prin întâmpinare şi în consecinţă, a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulată de reclamanta A. S.R.L., în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Pentru a pronunţa această sentinţă Judecătoria Odorhei Secuiesc a reţinut, în esenţă că, întrucât reclamanta invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorităţi publice, de a da curs solicitării sale de plată, în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competenţa materială se determină în funcţie de poziţia organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competenţa aparţinând curţii de apel. Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea A.N.S.V.S.A. la alocareea bugetară a sumelor necesare plăţii, precum şi legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut judecătoria că instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinând seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, adică a Curţii de Apel.

Astfel, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 28.09.2021 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr.

Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 111 de la 23.11.2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiul Secuiesc.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă,că sumele pretinse de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, reprezentând "decontarea activităţilor sanitar-veterinare publice", pentru prestaţiile concrete pe care realizează medicii veterinari în executarea contractelor de concesiune încheiate. În acelaşi timp, Curtea mai reţine că este necontestată în speţă natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; de altfel, potrivit art. 26 din Anexa 21 la O.G. nr. 42/2004 "contractele de concesiune atribuite sunt asimilate actelor administrative, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)^1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

În consecinţă, Curtea a constatat că litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenţiei deduse judecăţii fiind de 10.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun. În ceea ce priveşte petitul 1 al cererii de chemare în judecată, care aduce în discuţie refuzul ANSVSA de a asigura sumele necesare plăţii activităţilor prevăzute în contract, a reţinut Curtea de Apel Târgu Mureş că nu suntem în prezenţa unui capăt de cerere independent având ca obiect cenzurarea unui refuz nejustificat, ci este vorba de o pretenţie subsecventă petitului de obligarea a concedentului Direcţia Sanitar-Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020, deoarece, în fapt, se urmăreşte asigurarea executării pretenţiei principale având ca obiect neexecutarea contractului de concesiune de către Direcţia Sanitar-Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita.

Aşadar, capătul de cerere formulat în ANSVSA nu poate fi analizat decât după cercetarea în prealabil a temeiniciei pretenţiilor părţii reclamante formulate în contradictoriu cu Direcţia Sanitar-Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, respectiv în urma verificării justificării executării prestaţiilor asumate în baza contractului de concesiune, prin depunerea documentaţiei necesare pentru dovedirea eligibilităţii pentru plata sumei de 10.000 RON.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în considerarea următoarelor argumente:

În conformitate cu art. IV din Legea nr. 236/2019: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun."

Înalta Curte constată că acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. IV din Legea nr. 236/2019 sau art. 15 alin. (2) şi (7) din O.G. nr. 42/2004 nu privesc nici fazele premergătoare încheierii contractului şi nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci sunt acţiuni în pretenţii legate de executarea contractului, astfel încât competenţa de soluţionare aparţine instanţelor civile.

În cauză, observă Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţiile rezultate din executarea unui contract de concesiune şi, având în vedere că din analiza contractului pe care se întemeiază acţiunea în pretenţii nu rezultă existenţa unei dispoziţii speciale care să stabilească altfel, urmează ca instanţa civilă competentă să fie stabilită potrivit C. proc. civ., raportat la valoarea pretenţiilor.

În consecinţă, întrucât litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun, Înalta Curte constată că revine instanţei de drept comun, respectiv Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secţia Civilă, competenţa materială de soluţionare a cauzei.

De altfel, în acest sens s-a hotărât şi prin Şedinţa de unificare a practicii judiciare a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal din data de 13 decembrie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. (fost Cabinet Medical Veterinar Individual Dr. B.) în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.