Prisoner’s discrimination complaint against CNCD jurisdiction ruling upheld on appeal

Şedinţa publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Arad, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale la data de 14 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 29/16.01.2019, emisă de pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 324/23.05.2019, Tribunalul Arad a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât şi a declinat competenţa de judecată a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 17 iulie 2019, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., deţinut în Penitenciarul Arad, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 240 din 19 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 şi 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei pe fond, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că în mod netemeinic şi nelegal, cererea sa şi acţiunea formulată în faţa instanţei nu a fost soluţionată efectiv pe fond.

Totodată, a susţinut că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală deoarece în mod incorect a reţinut instanţa de fond autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 302/12.11.2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, deşi această hotărâre a fost pronunţată în altă cauză şi nu constituie izvor de drept, iar de la data pronunţării acesteia legislaţia incidentă a suferit modificări.

În drept, recurentul-reclamant a enumerat O.G. nr. 137/2000, Legea nr. 554/2004 si art. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 13, 14, 15, 16,17, 20, 21, 22,176, 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, art. 497, 480 alin. (3) C. proc. civ., art. 6, 8,13, 14, 41 CEDO si art. 1 alin. (3), (11), (16), (20), (21), (24) din Constituţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - Colegiul Director a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fapta de discriminare sesizată de reclamant Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a raportat la faptul că, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate, în Penitenciarul Arad, a fost supus unor discriminări în privinţa înscrierii în audienţă la diferite compartimente ale Penitenciarului Arad, precum şi prin refuzul angajaţilor penitenciarului de a înmâna întreaga cantitate de alimente predată de un vizitator.

Prin Hotărârea nr. 29 din 16 ianuarie 2019, pârâtul CNCD a admis excepţia de necompetenţă cu privire la obiectul petiţiei, apreciind că, potrivit prevederilor legale examinarea oricărei forme de discriminare exercitată asupra deţinuţilor în perioada detenţiei este de competenţa judecătorului delegat, iar deciziile acestui judecător sunt supuse controlului judiciar special instituit prin Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În recurs, reclamantul a susţinut, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 şi 5 C. proc. civ., că instanţa de fond nu a soluţionat cauza pe fond.

În ceea ce priveşte motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 4 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate, întrucât instanţa de fond nu a încălcat competenţa de ordine publică a altei instanţe şi nici nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, posibilitatea formulării unei contestaţii împotriva hotărârilor Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unei astfel de contestaţii, fiind prevăzute expres în dispoziţiile art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", ca motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe. Practic, nu i se poate reproşa instanţei de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.

De altfel, chestiunea în litigiu o reprezintă presupusa omisiune a primei instanţe de a se pronunţa pe fond, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Înalta Curte va respinge şi aceste critici, ca nefondate. Nu se poate reţine o omisiune a primei instanţe de a se pronunţa asupra unei cereri deduse judecăţii, câtă vreme petitul prin care reclamantul a solicitat constatarea discriminării este un accesoriu al capătului principal de cerere care vizează anularea hotărârii CNCD. Or, o dată respinsă acţiunea în anularea actului administrativ şi reţinut caracterul just al argumentului necompetenţei legale a Consiliului de a se pronunţa cu privire la invocata discriminare care ar rezulta din reglementarea legală, instanţa de fond, în mod corect, nu a mai procedat la analiza discriminării pretinse sub niciunul dintre aspectele invocate de reclamant (discriminări în privinţa înscrierii în audienţă la diferite compartimente ale Penitenciarului Arad, precum şi prin refuzul angajaţilor penitenciarului de a înmâna întreaga cantitate de alimente predată de un vizitator).

În acest sens instanţa de control judiciar are în vedere că potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 275/2006:

"(1)În timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA sau alte temeiuri.

(2) Încălcarea prevederilor alin. (1) se pedepseşte potrivit legii penale."

Totodată, art. 56 din Legea nr. 275/2006 reglementează exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, stabilind, la alin. (1)-(11), următoarele:

"(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.

(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.

(3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

(4) În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condiţiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată.

(5) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului.

(6) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:

a) admite plângerea, în tot sau în parte, şi dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administraţia penitenciarului ori obligă administraţia penitenciarului să ia măsurile legale care se impun;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;

c) ia act de retragerea plângerii.

(7) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia.

(8) Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.

(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

(10) Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat încheierea.

(11) Contestaţiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora".

Din interpretarea logico-juridică a acestor texte de lege rezultă că judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate are competenţa de a investiga orice reclamaţie formulată de un deţinut cu privire la încălcarea drepturilor sale prin exercitarea oricărei forme de discriminare, iar orice formă de discriminare exercitată în timpul executării pedepselor constituie infracţiune, astfel încât investigarea unei astfel de fapt revine organelor de urmărire penală competente, iar nu Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - instituţie ale cărei competenţe se limitează la investigarea acelor forme de discriminare ce pot constitui contravenţii.

În consecinţă, având în vedere că recurentul-reclamant A. se află în executarea unei pedepse privative de libertate, în mod judicios a reţinut instanţa de fond că pretinsele forme de discriminare la care ar fi fost supus se circumscriu normei legale ce reglementează infracţiunea prevăzută în legea specială, iar cercetarea acestora este de competenţa organelor de urmărire penală, iar nu de competenţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Nu în ultimul rând, instanţa de control judiciar va respinge ca nefondate şi criticile recurentului-reclamant referitoare la sentinţa civilă nr. 302/12.11.2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, întrucât instanţa de fond nu a soluţionat cauza prin raportare la puterea de lucru judecat a acestei hotărâri judecătoreşti.

În concluzie, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3,4 şi 5 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 240 din 19 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2022.