Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6352/2021 AI generated

Legality of public real estate lease list conflicting with prior concession contract and land registry rights

Case Number Decizia nr. 6352/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the Ministry of Environment, Waters and Forests' appeal, set aside in its entirety the Court of Appeal Craiova’s judgment that had partially annulled a ministerial order, and remanded the case for re-judgment to the same instance, effectively leaving the administrative act in force pending the new trial. The dispute concerned the legality of a 2017 ministerial order approving a list of public real estate for lease, specifically the basin of Lake Fântânele, which the claimant, a private company, challenged based on a 2006 direct-concession contract granting it exploitation rights for 49 years. The appellate court had previously ruled for the company on the basis that the existing concession precluded a new lease, but the High Court found the lower court failed to properly verify the identity of the administrative rights holder at the time of the 2006 contract (noted in land registry only in 2013) and did not reconcile the differing surface areas (260.33 ha versus 322 ha) cited in the contract and the order, respectively. Relying on Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure and Article 20(3) of Law No. 554/2004, the court determined that the lower court’s decision was illegal for failing to investigate the merits, including the distinction between property ownership and administrative rights, and the relativity of contractual effects under the Civil Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 5 din Legea nr. 219/1998, art. 973 C. civ; Legality of public real estate lease list conflicting with prior concession contract and land registry rights: Înalta Curte mai reţine că acest contract de concesiune produce efecte doar între părţile contractante conform art. 973 C. civ. (1864), aplicabil în prezenta cauză, în conformitate cu care "convenţiile nu au efect decât între părţile contractante".

Keywords

AI generated
land law real estate Civil Procedure Code public property administrative contract concession

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 07 august 2019 pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR a solicitat anularea parţială a Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor nr. 1529/2017, din 27 noiembrie 2017, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor publice pentru atribuirea contractelor de închiriere a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administratei Naţionale "Apele Române", a Contractului-cadru de închiriere a bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", precum şi a Listei cuprinzând bunurile imobile propuse spre închiriere şi durata închirierii, cu privire la menţionarea în Anexa 3 a bunului imobil "Cuveta lacului Fântânele", şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond Prin sentinţa civilă nr. 366/2019 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L. şi a dispus anularea în parte a Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor nr. 1529/2017 din 27 noiembrie 2017 şi Lista cuprinzând bunurile propuse spre închiriere şi durata închirierii referitor la bunul imobil "Cuveta lacului Fântânele".

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând casarea hotărârii instanţei de fond cu reţinerea cauzei spre rejudecare si respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- hotărârea instanţei de fond este sumar motivată reţinându-se doar că Ordinul nr. 1529/2017 depăşeşte cadrul legal în vigoare, precum şi calea aleasă pentru adoptarea OMAP este improprie şi contrară limitelor pe care legea o conferă dreptului de proprietate publică a ministerelor şi agenţiilor guvernamentale;

- imobilul în litigiu face parte din categoria bunurilor din domeniul public de interes naţional, titularul dreptului de proprietate al imobilului "Lacul Fântânele" este Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar Administraţia Naţională "Apele Române" are drept de administrare asupra acestui imobil;

- în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că adoptarea Ordinului nr. 1529/2017 este improprie şi contrară limitelor pe care legea o conferă dreptului de proprietate publică a ministerelor şi agenţiilor guvernamentale, deşi reclamanta nu a făcut dovada că Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură are calitatea de proprietar sau administrator al imobilului care face obiectul prezentei cauze.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a susţinut că, în baza contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 124 din 27 iunie 2006, are dreptul de exploatare, pentru o perioadă de 49 de ani, a terenului ce face obiectul contractului şi a bunurilor prevăzute la pct. 2.3 din contract.

Intimata a mai susţinut că, atât timp cât acest contract de concesiune nu a fost reziliat sau anulat, el trebuie să-şi producă pe deplin efectele.

II. Soluţia instanţei de recurs Examinând legalitatea sentinţei atacate, în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Ordinul Ministrului apelor şi pădurilor nr. 1529/2017, privind aprobarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor publice pentru atribuirea contractelor de închiriere a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", a Contractului-cadru de închiriere a bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", precum şi a Listei cuprinzând bunurile imobile propuse spre închiriere şi durata închirierii.

Anexa nr. 3 la acest ordin cuprinde Lista cu bunurile imobile propuse spre închiriere şi durata închirierii, listă în care menţionat şi bunul imobil "Cuveta lacului Fântânele", pentru o închiriere de 10 ani.

Soluţionând cauza, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea în parte a Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor nr. 1529/2017 din 27.11.2017 şi Lista cuprinzând bunurile propuse spre închiriere şi durata închirierii referitor la bunul imobil "Cuveta lacului Fântânele".

Pentru a se pronunţa în acest sens a reţinut instanţa de fond că asupra aceluiaşi bun există încheiat un contract de concesiune pentru o perioadă de 49 de ani între reclamanta A. S.R.L. şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol subordonată Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, contract de concesiune valid, situaţie care nu permite pârâtului să procedeze la o nouă concesionare sau închiriere şi orice pretenţie legată de titularul, forma, întinderea, caracterul, termenul sau alte asemenea situaţii, nu se poate rezolva decât pe calea unei acţiuni în instanţă şi nicidecum pe cale administrativă.

Verificând actele aflate la dosarul cauzei Înalta Curte constată că la data de 27 iunie 2006 între intimata reclamantă A. S.R.L. şi Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol a fost încheiat contractul de concesiune atribuire directă nr. 124 având ca obiect: concesionarea prin atribuire directă a suprafeţei de teren pe care sunt amplasate amenajările piscicole precum şi terenurile aferente acestora în suprafaţă totală de 260,33 ha, aflate în perimetrul localităţii Radovan, judeţul Dolj, amenajarea piscicolă Radovan - Fântânele.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, în vigoare la data încheierii contractului de concesiune:

"(1) Au calitatea de concedent, în numele statului, judeţului, oraşului sau comunei:

a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului ori pentru activităţile şi serviciile publice de interes naţional;

b) consiliile judeţene, consiliile locale sau instituţiile publice de interes local, pentru bunurile proprietate publică ori privată a judeţului, oraşului sau comunei ori pentru activităţile şi serviciile publice de interes local.

(2) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică de drept privat, română ori străină ".

Din actele depuse de recurenta-pârâtă la dosarul cauzei, respectiv: H.G. nr. 1045/2000; H.G. nr. 1326/2001 şi Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului; H.G. nr. 45/16 ianuarie 2003 şi Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului la data de 07.10.2003; H.G. nr. 15/08 ianuarie 2004 şi Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului la data de 05.11.2004; H.G. nr. 2060/24 noiembrie 2004 şi Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului; H.G. nr. 1705/29 noiembrie 2006 şi Inventarul bunurilor din domeniul public al statului, precum şi încheierile de Carte Funciară, înscrisuri aflate la filele nr. x - 68 dosar fond, reiese ca Statul Român este titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile lacul Fântânele, baraj Fântânele, canal evacuare golire de fund, dig de apărare, turn manevră stavile.

Tot din încheierile de carte funciară emise în dosarul nr. x din data de 08 aprilie 2013 reiese şi faptul că dreptul de administrare asupra bunurilor mai sus enumerate aparţine Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu - Craiova.

Din Ordinul nr. 1529/2017 şi Lista bunurilor imobile propuse spre închiriere şi durata închirierii (anexa nr. 3 la acest ordin) se observă că Administraţia Bazinală de Apă Jiu are în administrare cuveta lacului Fântânele în suprafaţă de 322 ha.

În soluţionarea cauzei instanţa de fond a plecat de la premisa existenţei unei identităţi între titularul dreptului de administrare asupra bunului imobil aflat în litigiu la data încheierii contractului de concesiune şi titularul aceluiaşi drept la data emiterii Ordinului nr. 1529/2017.

Instanţa de fond, fiind investită cu anularea parţială a Ordinului nr. 1529/2017, era chemată să verifice cu prioritate titularul dreptului de administrare asupra acestui bun la data încheierii contractului de concesiune, respectiv la data de 27 iunie 2006, împrejurare în raport de care se putea analiza legalitatea actului contestat.

Pe de altă parte, necesitatea verificării titularului dreptului de administrare notat în Cartea Funciară la data încheierii contractului de concesiune se impunea în raport de faptul că dreptul de administrare al Administraţiei Naţionale Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Jiu-Craiova a fost notat în Cartea funciară în anul 2013, în timp ce contractul de concesiune invocat de reclamantă în apărare a fost încheiat la data de 27 iunie 2006.

Înalta Curte mai reţine că acest contract de concesiune produce efecte doar între părţile contractante conform art. 973 C. civ. (1864), aplicabil în prezenta cauză, în conformitate cu care "convenţiile nu au efect decât între părţile contractante".

Soluţia de casare cu trimitere spre o nouă judecată se impune şi în raport de împrejurarea că instanţa de fond trebuia să verifice dacă imobilul din Anexa la Ordinul nr. 1529/2017 este identic cu cel precizat în contractul de concesiune, verificare ce se impune a fi efectuată având în vedere că în Lista anexa la Ordinul nr. 1529/2017 este menţionată suprafaţa de 322 ha teren, iar în contract este precizată suprafaţa de 260,33 ha.

Faţă de aceste motive, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, fără a cerceta fondul cauzei, astfel că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârât, va casa în tot hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 366/2019 din 14 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2021.