Refusal of VAT deduction and expense deductibility based on unproven fictitious operations in the absence of established criminal tax fraud

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin A.J.F.P. Teleorman, şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, a solicitat anularea Deciziei nr. 400/27.08.2015, emisă de DGRFP Ploieşti, anularea Deciziei de Impunere nr. xnr. 442/29.08.2014, a deciziei pentru nemodificarea bazei de impunere nr. x/29.08.2014 si Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/29.08.2014, acte întocmite de către Activitatea de Inspecţie Fiscala din cadrul, AJFP Teleorman, DGRFP Ploieşti şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2.295.392 RON RON, reprezentând: 611.471 RON RON- Debit TVA stabilita suplimentar de plata; 622.864 RON RON - Majorări de intarziere aferente debitului; 91.721 RON RON - Penalităţi de intarziere aferente debitului; 514.9841ei RON - Debit Impozit pe profit stabilit suplimentar de plata; 377.105 RON RON- majorări de intarziere aferente debitului; 77.247 RON RON - Penalităţi de intarziere aferente aferente debitului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2657/2019 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin A.J.F.P. Teleorman, şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman; a fost anulată în parte decizia nr. 400/27.08.2015 emisă de DGRFP Ploieşti, decizia de impunere nr. x/29.08.2014 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.08.2014 emise de AJFP Teleorman şi, în consecinţă, menţine respectivele acte numai în ceea ce priveşte suma de 20.840 RON reprezentând impozit pe profit, precum şi majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente acestui debit; s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/29.08.2014.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2657/2019 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman au declarat recurs.

Au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv cu aplicarea greşită a dispozitiilor art. 28 din C. proc. pen. şi cu încălcarea dispozitiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si a prevederilor art. 3 din Ordinul 575/2006.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond a dispus admiterea în parte a actiunii în cauza de faţă fundamentându-şi soluţia pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauza penală nr. 452/P/2015.

În motivarea soluţiei Curtea a retinut că "potrivit expertizei, prejudiciul produs bugetului statului de reclamantă derivă din neîncheierea contractului de prestări servicii cu S.C. C. S.R.L. şi nevirarea impozitului aferent şi legal în sumă de 20.840 RON", punctând că "prin raportare la dosarul penal nr. x/2015, în speţă nu se poate reţine temeinicia constatărilor administraţiei fiscale privind fictivitatea operaţiunilor derulate de reclamantă."

Or, potrivit art. 28 alin. (1) din C. proc. pen.. "Hotărârea definitivă a instantei penale ale autoritate de lucru judecat în faţa instantei civile care judecă actiunea civilă, cu privire la existenta faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanta civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenta prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite."

În opinia recurentelor, hotărârea definitivă a instanţei penale care are autoritate de lucru judecat în faţa instantei civile este hotărârea prin care se dispune condamnarea la o pedeapsă penală, amânarea aplicării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei ori achitarea sau încetarea procesului penal, nicidecum încheierea de respingere a plângerii pronunţată de judecătorul de cameră preliminară potrivit art. 341 alin. (6) din C. proc. pen.

Încheierea penală nr. 20/12.02.2019 pronunţată de Trubunalul Teleorman în dosarul nr. x/2019 este pronuntată de judecătorul de cameră preliminară, astfel că nu se poate reţine incidenţa art. 28 alin. (1) din C. proc. pen.

Au considerat că o hotărâre judecătorească penală de condamnare are intotdeauna efecte erga omnes, însă, conform art. 22 alin. (1) C. proc. pen.., deşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive se manifestă şi în fata instanţei învestită cu solutionarea actiunii civile care nu s-a exercitat în cadrul procesului penal, această autoritate este limitată la existenţa faptei, persoana care a săvârşit-o şi vinovăţia acesteia. Astfel aspectele dezlegate cu privire la fapta materială şi la persoana care a săvârşit-o nu mai pot fi puse în discuţie în procesul civil ulterior.

Faţă de acest aspect, recurentele au arătat că în cauza penală la care s-a referit instanta de fond (în dosarul penal nr. x/2015), Statul Român a formulat cerere de constituire ca parte civilă, în numele ANAF, în temeiul art. 20-21 din C. proc. pen.. În acest dosar s-a pronunţat Ordonanţa de clasare nr. 452/P/2014 din 11.12.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, privind de suspectul D., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Actele fiscal în discuţie au fost întocmite în urma inspecţiei fiscale derulate la S.C. A. în perioada 19.02.2014 12.0.2014, perioada supusă inspectiei fiscale fiind 01.01.2008-31.03.2013.

Verificarea s-a efectuat în baza prevederilor Titlului II din Legea 571/2003, privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, Titlului II din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi a avut ca obiectiv modul de înregistrare a veniturilor şi cheltuielilor, de determinare şi evidenţiere a impozitului pe profit, realitatea declaraţiilor fiscale şi a corelaţiei datelor din acestea cu cele din evidenţa contabilă.

Pentru a se ajunge la o interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, organele de control au procedat la verificarea prin sondaj a documentelor justificative şi financiar contabile din evidenţa contribuabilului, conform art. 97 alin. (3) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, cu modificarile si completarile ulterioare.

În fapt, în perioada 2008-2012, societatea reclamantă a inregistrat in evidenta contabila si jurnalul de cumparari, achizitii (prestari servicii constructii) de la un numar de 12 furnizori de prestari de servicii, respectiv: S.C. E. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H., la S.C. I. S.R.L., la S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N.. S.C. O. S.R.L..

Verificând documentele sus enunţate, organele de inspecţie fiscală au constatat că, desi aparent S.C. A. a efectuat achizitii de prestari servicii, acestea nu reprezintă operatiuni reale, iar documentele de livrare intocmite de catre furnizorii mentionati mai sus nu reflecta continutul economic inscris in acestea.

În mod greşit Tribunalul Teleorman a apreciat că organul fiscal nu a probat fictivitatea operatiunilor de achiziţie derulate de intimată.

Verificările organelor de control au concluzionat că furnizorii nu au avut personal salariat care sa efectueze operatiunile de prestari servicii in constructii, circuitul scriptic al docunientelor, al fluxurilor banesti au condus la stabilirea unei stari de fapt fiscale efective si relevante care demonstreaza caracterul fictiv al acestora (fiind emise facturi de 5.000 RON precum si chitante in acelasi cuantum), firmele au avut un comportament fiscal incorect, tranzactiile nu au fost declarate prin declaratia informativa 394, valoarea livrarilor catre S.C. A. nu au fost declarate prin decontul de TVA la organul fiscal, nu a fost dovedita legal prestarea de serviciu, societatile a fost declarate inactive pentru nedepunerea declaratiilor fiscale, deconturile de TVA nu sunt raportate la organul fiscal si implicit nu se demonstreaza faptul generator, din analiza Situatilor de lucrari intocmite de catre furnizorii de prestari servicii prezentate de catre S.C. A. si care au stat la baza emiterii facturilor de prestari servicii, organele de inspectie fiscala au constatat ca acestea au un format identic, sunt completate de mana, avand acelasi scris.

Toate aspectele reţinute de organele de control cu privire la faptul că firmele furnizoare de servicii au fost declarate inactive, starea de inactivitate a acestora fiind stabilită prin decizii, în conformitate cu Ordine ale Preşedintelui ANAF.

In vederea fundamentarii solutiilor adoptate prin actul administrativ şi actele administrativ fiscale anulate prin sentinţa recurată, organele de control au solicitat ITM Bucuresti, cu adresa nr. x/25.07.2014, informatii legate de forta de munca angajata de catre furnizorii de servicii ai S.C. A.. Faţă de solicitările organului de control ITM Bucuresti a comunicat urmatoarele: S.C. F. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. K. S.R.L. si S.C. I.C.B.S. International Group S.R.L. nu s-au inregistrat la ITM Bucuresti, astfel cum era reglementat potrivit art. 1 din Legea nt. 130/1999, republicata, de unde se poate trage concluzia ca nu a depus niciodata REVISAL, deci nu a avut salariati incadrati conform cadrului legal, S.C. C. S.R.L. si S.C. I. S.R.L., nu figureaza cu salariati in perioada solicitata a se efectua verificarea, deci in perioada cand a emis facturile nu a avut salariati şi nu s-a putut da curs solicitarii cu privire la S.C. M. S.R.L., intrucat figureaza cu sediul social in mun. Baia Mare, in prezent fiind radiata.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate aceste aspecte constatate, organul de control a apreciat faptul ca furnizorii lui S.C. A. au avut un comportament fiscal incorect, cu risc ridicat, facturile fiind intocmite pentru a crea o aparenta legalitate achizitiilor fie provenind din alte surse, in scopul diminuarii obligatiilor reprezentand impozite si taxe datorate bugetului general consolidat, aspecte care conduc indubitabil la concluzia că societatea reclamantă nu indeplinea conditiile pentru efectuarea de cheltuieli deductibile pentru achizitiile de prestari servicii (constructii) de la furnizorii mentionati mai sus, prin majorarea bazei impozabile cu suma de 3.218.651 RON.

Au mai precizat recurentele că toate constatările organelor de control au avut temei legal. Astfel, s-a facut aplicabilitatea art. 11 alin. (14), din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si prevederile art. 3, din Ordinul 575/2006 care prevede: "(12) De asemenea, nu sunt luate în considerare de autorităţile fiscale tranzactiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv Agentiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procedura de declarare a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin. Lista contribuabililor declarati inactivi va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi adusă la cunoştinţă publică, în conformitate cu cerintele prevăzute prin ordin."

S-a avut în vedere Ordinul 575 din 2006 privind stabilirea conditiilor si declararea contribuabililor inactivi, care prevede la art. 3 "(1) De la data declarării ca inactiv contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi, facturi fiscale, alte documente sau tipizate cu regim special. (2) Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv cu încălcarea interdicţiei prevăzute la alin. (1) nu produc efecte juridice din punct We vedere fiscal"

De asemenea, au fost incalcate prevederile art. 19, alin. (1) si, art. 21, alin. (4) lit. f), lit. r) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si art. 6, Legea nr. 82/1991, prevede că nu sunt deductibile nu sunt deductibile: "A) cheltuielile înregistrate in contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operatiunii sau intrării în gestiune, . . . . . . . . . . .) cheltulelile înregistrate în evidenta contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului preşedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală."

Totodata, Legea nr. 82/1991, prevede la art. 6 "(1) Orice operatiune economico financlara efectuata se consemneaza în momentul efectuarii ei într-un document care sta la baza înregistrarilor în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ. (4) Documentele justificative care stau la baza înregistrarilor în contabilitate angajeaza raspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat si aprobat, precum si a celor care le-au înregistrat în contabilitate, dupa caz."

In Ordinul nr. 3512/2008 privind registrele si formularele financiar contabile, normele metodologice de intocmire si utilizare a documentelor financiar contabile se stipuleaza: "Documentele justificative trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente principale: denumirea documentului; denumirea si, dupa caz, sediul unitatii care intocmeste documentul; numarul documentului si data întocmirii acestuia; mentionarea partilor care participa la efectuarea operatiunii economico-financiare (când este cazul); continutul opertiunii economico-financiaresi, atunci când este necesar,temeiul legal al efectuarii acestela; datele cantitative si valorice aferente operatiunii economico-financiare efectuate; numele si prenumele, precum si semnaturile persoanelor care raspund de efectuarea operatiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atributii de control financial preventiv si ale persoanelor în drept sa aprobe operatiunile respective, dupa caz; alte elemente menite sa asigure consemnarea completa a operatiunilor efectuate."

Faţă de aceste realităţi obiective şi reglementări legale antecitate, se desprinde concluzia clară că, dreptul de deducere nu poate fi exercitat, dacă documentele ce stau la baza înregistrarii nu contin sau nu furnizeaza toate informatiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuarii operatiunii sau daca informatiile din aceste documente conţin date nereale si nu reflecta continutul economic inscris in acestea, prin urmare nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate si implicit pentru deducerea taxei pe valoarea adaugata.

Prin urmare, toate constatările organelor de control sunt în deplina concordanta cu îndrumarile date de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia V din 15.01.2007 referitoare la imposibilitatea deducerii taxei pe valoarea adaugata si a diminuarii bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit, în cazul în care documentele justificative cuprind mentiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realitatii, ori care nu furnizeaza toate informatiile prevazute de dispozitiile legale în vigoare la data efectuarii operatiunilor pentru care s-a solicitat ori exercitat dreptul de deducere (Monitorul Oficial, Partea I, nr. 732/30.10.2007).

De asemenea, au fost incalcate prevederile art. 1341 alin. (1), art. 1342 alin. (1), art. 145, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare care prevede: art. 1341 S.C. A., alin. (1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, art. 134, alin. (1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator, art. 145, alin. (1) Dreptul de deducere la naştere la momentul exigibilităţii taxei.

In final, recurentele au arătat că în situaţia în care instanţa de fond considera că sunt necesare lămuriri ale unor împrejurări de fapt şi că este necesar să cunoască părerea unor specialişti, avea la îndemână prerogativa încuviinţării unei expertize contabile, în conformitate cu prevederile art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât obiectivul nr. 6 al expertizei efectuate în cauza penală nr. 452/P/2015 a fost "să se stabilească prejudiciul creat bugetului" şi nu să se stabilească legalitatea şi temeinicia Deciziei de impunere şi a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, făcând trimitere şi la Decizia nr. 21/2017, ÎCCJ (Complet RIL).

În concluzie, a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea sentinţei civile nr. 2657/19.12.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi rejudecând, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a actelor administrativ-fiscale atacate.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 2 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

Potrivit Deciziei de impunere nr. xnr. 442/29.08.2014 şi Raportului de inspecţie Fiscala nr. x/29.08.2014:

În perioada 2008-2012, S.C. A. a înregistrat in evidenta contabila si jurnalul de cumpărări, achiziţii (prestări servicii construcţii) de la un număr de 12 furnizori de prestări de servicii, respectiv: S.C. E. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H., la S.C. I. S.R.L., la S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N., S.C. O. S.R.L..

În esenţă, organele de inspecţie fiscală au considerat că achiziţiile de prestări servicii efectuate de reclamantă nu reprezintă operaţiuni reale. Administraţia fiscală consideră că lipsa caracterului real al operaţiunilor rezultă din faptul că: furnizorii nu au avut personal salariat care sa efectueze operaţiunile de prestări servicii in construcţii; circuitul scriptic al documentelor, al fluxurilor băneşti au condus la stabilirea unei stări de fapt fiscale efective si relevante care demonstrează caracterul fictiv al acestora (fiind emise facturi de 5.000 RON precum si chitanţe in acelaşi cuantum); firmele au avut un comportament fiscal incorect;tranzacţiile nu au fost declarate prin declaraţia informativa 394;valoarea livrărilor către S.C. A. nu au fost declarate prin decontul de TVA la organul fiscal; nu a fost dovedita legal prestarea de serviciu; societăţile au fost declarate inactive pentru nedepunerea declaraţiilor fiscale; deconturile de TVA nu sunt raportate la organul fiscal si implicit nu se demonstrează faptul generator; din analiza Situaţilor de lucrări întocmite de către furnizorii de prestări servicii prezentate de către S.C. A. si care au stat la baza emiterii facturilor de prestări servicii (anexa nr. 53), organele de inspecţie fiscala au constatat ca acestea au un format identic, sunt completate de mana, având acelaşi scris.

Firmele furnizoare de servicii au fost declarate inactive, starea de inactivitate a acestora fiind stabilită astfel: S.C. E. S.R.L., cu Decizia nr. 407640/20.12.2013; S.C. C. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. F. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. H. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. I. S.R.L., cu Decizia nr. 375155/30.04.2013; S.C. J. S.R.L., cu Decizia nr. 314624/15.11.2012; S.C. K. S.R.L., cu OPANAF nr. 249/21.09.2010; S.C. L. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. M. S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009; S.C. I.C.B.S. International Group S.R.L., cu OPANAF nr. 1167/29.05.2009;

În baza adreselor ITM Bucureşti nr. P9525/53879/MRM/04.09.2014 si P9593/54109/MRM/04.09.2014, administraţia fiscală pârâtă a concluzionat următoarele:

- S.C. F. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. K. S.R.L. si S.C. I.C.B.S. International Group S.R.L. nu s-au înregistrat la ITM Bucureşti, nu au avut salariaţi incadrati conform cadrului legal.

- S.C. C. S.R.L. si S.C. I. S.R.L., nu figurează cu salariaţi in perioada solicitata a se efectua verificarea, deci in perioada cand au emis facturile nu a avut salariaţi.

- nu s-a putut da curs solicitării cu privire la S.C. M. S.R.L., intrucat figurează cu sediul social in mun. Baia Mare, in prezent fiind radiata.

În consecinţă, având în vedere că:

-societăţile comerciale F. S.R.L., H. S.R.L., K. S.R.L., I.C.B.S. International Group S.R.L., C. S.R.L. şi I. S.R.L. sunt societăţi care nu au funcţionat niciodată in mod real in circuitul economic, nu au depus declaraţii fiscale, nu au depus bilanţuri contabile, nu au avut angajaţi, scopul acestora fiind numai intocmirea de facturi către diverşi parteneri, aceştia neavand ce servicii de manopera sa presteze, devreme ce nu au avut personal salariat;

- societăţile comerciale E. S.R.L. si J. S.R.L. au făcut obiectul unor controale încrucişate in urma cărora s-a constatat ca acestea nu au prestat servicii si nu au intocmit facturi către S.C. A.;

- S.C. L. S.R.L. a emis facturi către S.C. A. in perioada de inactivitate;

- S.C. M. S.R.L. este in prezent radiata si nu mai poate fi supusa verificării;

-SC O. S.R.L. este doar o societate furnizoare de facturi fiscale către diverşi beneficiari, asa cum rezulta din analiza programului P.;

-facturile au fost intocmite pentru a crea o aparenta legalitate achiziţiilor fie provenind din alte surse, fie care nu au existat, în scopul diminuării obligaţiilor reprezentând impozite si taxe datorate bugetului general consolidat.

-cu toate ca serviciile de manopera au fost furnizate de către 12 furnizori, situaţiile de lucrări au fost întocmite de aceeaşi persoană (toate situaţiile de lucrări fiind completate cu acelaşi scris de mana),

În concluzie, administraţia fiscală:

- a considerat operaţiunile desfăşurate de societatea reclamantă sunt fictive;

- a stabilit in sarcina reclamantei următoarele obligaţii fiscale în sumă totală de 2.295.392 RON RON, reprezentând;

- 611.471 RON RON- Debit TVA stabilita suplimentar de plata

- 622.864 RON RON- Majorări de intarziere aferente debitului

- 91.721 RON RON-Penalităţi de intarziere aferente debitului

- 514.9841ei RON- Debit Impozit pe profit stabilit suplimentar de plata

- 377.105 RON RON- majorări de intarziere aferente debitului

- 77.247 RON RON -Penalităţi de intarziere aferente aferente debitului

Potrivit administraţiei fiscale, sunt incidente prevederile: art. 11 alin. (12), din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Ordinul 575 din 2006 privind stabilirea condiţiilor si declararea contribuabililor inactivi - art. 3, Legea nr. 82/1991 - art. 6, administraţia fiscală pârâtă considerând că au fost încălcate prevederile art. 1341, alin. (1), art. 1342, alin. (1), art. 145, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Prin decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/29.08.2014 s-au menţionat datele privind obligaţiile fiscale supuse inspectiei fiscale (CAS datorata de angajator, CAS retinuta de la asigurati, CA şomaj datorata de angajator şi CA şomaj reţinută de la asigurati, contributie la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, CASS datorata de angajator, CASS retinuta de la asigurati, contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane fizice sau juridice, impozit pe veniturile din salarii li impozit pe veniturile din dividende, sume datorate privind protectia specială şi incadrarea in munca a persoanelor cu handicap.

Potrivit deciziei de nemodificarea bazei de impunere, emisă în temeiul art. 109 alin. (2) Codul de procedură fiscală, nu s-au stabilit obligaţii fiscale în sarcina reclamantei.

Prin Decizia nr. 400/27.08.2015, parata a respins contestaţia formulata de reclamantă împotriva actelor administrative fiscale -Decizia de Impunere nr. xnr. 442/29.08.2014, decizia pentru Nemodificarea Bazei de Impunere nr. x/29.08.2014 si Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/29.08.2014.

Instanţa de contencios adminstrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin A.J.F.P. Teleorman, şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, a solicitat anularea Deciziei nr. 400/27.08.2015, emisă de DGRFP Ploieşti, anularea Deciziei de Impunere nr. xnr. 442/29.08.2014, a deciziei pentru nemodificarea bazei de impunere nr. x/29.08.2014 si Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/29.08.2014, acte întocmite de către Activitatea de Inspecţie Fiscala din cadrul, AJFP Teleorman, DGRFP Ploieşti şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2.295.392 RON RON, reprezentând: 611.471 RON RON- Debit TVA stabilita suplimentar de plata; 622.864 RON RON - Majorări de intarziere aferente debitului; 91.721 RON RON - Penalităţi de intarziere aferente debitului; 514.9841ei RON - Debit Impozit pe profit stabilit suplimentar de plata; 377.105 RON RON- majorări de intarziere aferente debitului; 77.247 RON RON - Penalităţi de intarziere aferente aferente debitului.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâtele formulând critici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile acestora vizând, în esenţă, aplicarea greşită a dispozitiilor art. 28 din C. proc. pen. şi cu încălcarea dispozitiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si a prevederilor art. 3 din Ordinul 575/2006, urmând să fie analizate în mod unitar şi să li să răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, împărtăşind opinia judecătorului fondului, Înalta Curte constată că problema de drept în speţă este legalitatea refuzului administraţiei fiscale de a acorda reclamantei drept de deducere a TVA şi refuzului de a recunoaşte ca fiind cheltuielile deductibile la calculul profitului impozabil a cheltuielilor cu achiziţiile de la furnizori, pe motivul caracterului nereal al operaţiunilor de achiziţie.

Reclamanta şi administratorul acesteia au făcut obiectul cercetării penale în dosarul nr. x/2014 al IPJ Teleorman. Dosarul penal a fost întocmit în ce o priveşte pe reclamantă urmare sesizării IPJ Teleorman de către AJFP Teleorman referitor la realitatea operaţiunilor derulate de reclamantă (aceleaşi menţionate în raportul de inspecţie fiscală obiect al litigiului de faţă); astfel, prin procesul-verbal de inspecţie fiscala nr. x/27.08.2014, A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Teleorman, a constatat ca suma de 1.126.455 RON reprezintă prejudiciul adus bugetului general consolidat prin evidenţierea in actele contabile sau in alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la baza operaţiunii reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive in perioada 01.01.2008 - 31.03.2013. Suma in cauza este compusa astfel: 611.471 RON T.V.A. stabilita suplimentar si 514.984 RON impozit pe profit, de asemenea, stabilit suplimentar.

În cauza penală nr. 452/P/2014 a fost întocmit raportul de expertiză contabilă de către dna expert Q. . Raportul de expertiză s-a pronunţat inclusiv pe chestiunea fictivităţii operaţiunilor disputate şi în litigiul de faţă.

Raportul de expertiză menţionat a fost valorificat de organele de urmărire penală în cauza penală nr. 452/P/2015. Astfel, în baza respectivului raport, prin ordonanţa din data de 11.12.2018 emisă in dosarul penal antemenţionat, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus clasarea cauzei penale între altele, in ce priveste infractiunea de evaziune fiscală presupus a fi fost comisă de administratorul reclamantei; clasarea s-a dispus in baza art. 16 alin. (1) lit. c) "nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea" şi b) teza I C. proc. pen. "fapta nu este prevăzută de legea penală". Soluţia clasării cauzei penale a fost menţinută în faţa judecătorului de cameră preliminară, aşa cum rezultă din încheierea penală nr. 20/2019, pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2019 .

Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei europene la care s-a raportat şi prima instanţă dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată plătită de o persoană impozabilă nu poate fi refuzat "cu excepţia cazului în care se stabileşte, în raport cu elemente obiective şi fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată" (cauza PPUH Stehcemp).

Or, organele fiscale s-au întemeiat, la momentul emiterii actelor atacate, exclusiv pe comportamentul necorespunzător al partenerilor contractuali ai reclamantei, fără a prezenta date concrete din care să rezulte că reclamanta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existenţa unei fraude în amonte cu privire la TVA.

În aceste condiţii, caracterul fictiv al facturilor şi, implicit, coparticiparea reclamantei la o operaţiune frauduloasă nu puteau să decurgă decât din investigaţiile penale derulate ulterior emiterii actelor atacate. Însă, întrucât în speţă, investigaţiile penale au condus la concluzia că nu au fost dovedite faptele de evaziune fiscală imputate, soluţia instanţei de contencios administrativ nu putea să fie decât în sensul că nerecunoaşterea dreptului de deducere pentru operaţiunile analizate este nelegală.

Aşa fiind, sunt corecte concluziile primei instanţe, prin raportare la derularea dosarului penal nr. x/2015, în sensul că în speţă nu se poate reţine temeinicia constatărilor administratiei fiscale privind fictivitatea operaţiunilor derulate de reclamantă, aceasta nefiind probată.

Cu privire la susţinerile recurentelor-pârâte prin care au reluat apărările din faţa instanţei de fond prezentând detaliile efectuării controlului şi susţinând legalitatea actelor emise de acestea, Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost supuse controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurentele-pârâte.

Totodată, Înalta Curte nu poate primi susţinerile în sensul că în mod greşit Tribunalul Teleorman a apreciat că organul fiscal nu a probat fictivitatea operatiunilor de achiziţie derulate de intimată, acestea excedând cadrului procesual de faţă.

În fine, referitor la susţinerea recurentelor în sensul că dacă instanţa era nelămurită avea posibilitatea să administreze probe în cadrul litigiului de contencios administativ, instanţa de control judiciar constată că derularea unei proceduri paralele care să ajungă la concluzii diferite de cele rezultate în cadrul procedurilor penale ar fi fost, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, contrară celor statuate de CEDO în cauza Lungu c. României.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor factuale reţinute, motivele invocate de recurentele-pârâte prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C.prov.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman în nume propriu şi în numele Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva sentinţei nr. 2657 din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.