Competence of single-judge versus specialized panel to review Government Decision extending state of alert under Law No. 55/2020

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 noiembrie 2021, cu număr de dosar x/2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Hotărârii de Guvern nr. 1183 din 09 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1070 din 08 noiembrie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021, inclusiv anularea Anexelor:

- Anexa 1, privind măsura pentru creşterea capacităţii de răspuns,

- Anexa 2, măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor,

- Anexa 3, măsuri pentru diminuarea impactului de risc.

Totodată, la data de 10.12.2021 reclamanţii au depus o cerere de modificare a acţiunii prin care au arătat că înţeleg să conteste şi H.G. nr. 1242/2021, deoarece a intrat în vigoare un nou set de măsuri restrictive, ulterior celor dispuse prin actul normativ contestat iniţial, temeiul legal al cererii rămânând acelaşi cu cel indicat în cererea iniţială.

În susţinerea cererii, reclamanţii au prezentat motive de fapt şi de drept privind legea de procedură aplicabilă potrivit Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 392/2021, caracterul măsurilor restrictive fundamentate pe declararea stării de alertă, exemplificând Deciziile nr. 157/2020, nr. 458/2020 şi nr. 392/2021 ale Curţii Constituţionale, precum şi motive de nelegalitate şi netemeinicie ale actului administrativ contestat (insuficienta motivare, calitatea de act subsecvent, faptul că tipul de restrângeri impuse reprezintă restrângeri ale drepturilor fundamentale ale omului, încălcarea principiului non discriminării, ş.a.).

1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Completul C17 Fond, a admis excepţia de necompetenţă materială procesuală invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unui complet de judecată de 3 judecători specializat în soluţionarea acţiunilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că actul administrativ normativ criticat a fost adoptat, în principal în baza prevederilor Legii nr. 55/2020 şi parţial în baza prevederilor Legii nr. 136/2020.

Astfel, a considerat că prima lege aplicabilă este Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care nu conţine dispoziţii de procedură privind soluţionarea litigiilor, iar legea de drept comun în materia contenciosului administrativ, şi anume Legea nr. 554/2004, nu se poate aplica deoarece, pe de-o parte, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2021 din 08 iunie 2021 a fost exclusă această lege de la aplicabilitatea în această materie, iar pe de altă parte, pentru că este incompatibil cu materia litigiilor ce se pot declanşa în materie de aplicare a Legii nr. 50/2020.

În contextul reliefat, a apreciat că Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, constituie dreptul comun în materia reglementărilor legale în situaţii epidemiologice, fiind incidente dispoziţiile art. 15 din actul normativ menţionat şi, în raport de prevederile art. 15 alin. (6) competenţa materială procesuală de soluţionarea cauzei aparţine unui complet de judecată alcătuit din 3 judecători, specializat în acest tip de acţiuni.

Dosarul a fost reînregistrat în evidenţa secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti la data de 23 noiembrie 2021, cu nr. x/2021*, fiind repartizat aleatoriu completului de judecată 7FIII constituit conform art. 15 din Legea nr. 136/2020.

Prin încheierea din data de 10 decembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Completul 7FIII, a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului constituit conform art. 15 din Legea nr. 136/2020 din cadrul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în soluţionarea cererii având ca obiect anulare hotărâre de guvern privind prelungirea stării de alertă instituite pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19; a trimis cauza spre competenţă soluţionare completului C17 Fond, iniţial învestit, din cadrul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că în condiţiile declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 şi în lipsa reglementării de către legiuitor a unei proceduri clare, care să respecte toate exigenţele legale în procedura de soluţionare a cauzelor având ca obiect anularea hotărârilor de guvern privind instituirea şi prelungirea stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, aceste acţiuni nu intră în competenţa de soluţionare a completurilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020, care soluţionează doar acţiunile în anularea actelor administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor speciale privind carantina zonală.

II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport de obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând că este vorba despre ipoteza prevăzută la art. 136 alin. (4) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., dispoziţiile privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate şi completelor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Demersul judiciar al reclamanţilor A. şi B. în cauza pendinte vizează anularea Hotărârii de Guvern nr. 1183 din 09 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1070 din 08 noiembrie 2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi anularea Anexei nr. 1 privind măsura pentru creşterea capacităţii de răspuns; Anexei nr. 2 privind măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi Anexei nr. 3 privind măsurile pentru diminuarea impactului de risc.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte stabilirea competenţei materiale procesuale în raport de obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente în materie, prin prisma normelor de competenţă materială procesuală a completurilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, şi anume Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Relativ la chestiunea supusă analizei Înalta Curte reţine că din preambulul Hotărârii nr. 1183/2021 din 09 noiembrie 2021 a Guvernului României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1070 din 08 noiembrie 2021, rezultă că aceasta a fost adoptată având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, a indicat necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat "Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României la data de 03.11.2021", întocmit la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

În acelaşi preambul sunt indicate ca şi temeiuri de drept prevederile art. 108 din Constituţia României, republicată, cele ale art. 3, art. 4, art. 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile O.U.G. nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, la emiterea actului normativ contestat au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, precum şi prevederile art. 16 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc.

La art. 1 din actul normativ contestat s-a dispus, începând cu data de 09 noiembrie 2021, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, pe întreg teritoriul ţării, iar la art. 2 din acelaşi act normativ s-a prevăzut că pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în: a) anexa nr. 1 - "Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns"; b) anexa nr. 2 - "Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor", c) anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc", anexe care, potrivit art. 6, fac parte integrantă din actul normativ în discuţie.

Anterior pandemiei de COVID-19, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 21/2004 prin care starea de alertă era declarată prin hotărârile C.N.S.U., iar începând din anul 2020, prin Legea nr. 55/2020, stipulată ca temei juridic în preambulul hotărârii contestate, s-a stabilit că starea de alertă se declară, se prelungeşte, sau, după caz, încetează prin hotărâre de guvern, act al conducătorului administraţiei publice, hotărârile C.N.S.U reprezentând forme procedurale anterioare emiterii hotărârii de guvern, prin care se formulează propuneri şi măsuri privind managementul tipurilor de risc, respectiv instituirea de măsuri şi propuneri de prelungirea stării de alertă şi de măsuri în legătură cu prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID -19, aprobate ulterior prin hotărâre de guvern.

În speţă, se constată că majoritatea măsurilor dispuse sunt adoptate în temeiul Legii nr. 55/2020.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiilor având ca obiect măsurile prevăzute de Legea nr. 55/2020, legiuitorul a prevăzut reguli în cadrul art. 72 din acest act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020 şi intrat în vigoare la data de 18 mai 2020:,,(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie, în măsura în care acestea din urmă nu contravin prevederilor prezentei legi.

(2) Pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii COVID-19, dispoziţiile art. 2 lit. f) şi m), art. 4 alin. (1) lit. b), alin. (2), (5) şi (6), art. 20 lit. c) şi d), art. 21 lit. c), art. 22 lit. c), art. 23 lit. c), art. 24 lit. c) şi art. 42 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile."

Cu alte cuvinte, prin norma de excepţie cuprinsă la art. 72 s-a considerat că art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004 devine inaplicabil raportat la pandemia de COVID-19.

Cu privire la textul art. 72 anterefit, prin Decizia nr. 392/2021 din 08 iunie 2021, Curtea Constituţională a României a constatat că: "dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau se încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituţionale."

Din dispozitivul acestei decizii se observă faptul că instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi neconstituţionalitatea soluţiei legislative cuprinse în art. 72 alin. (1) din Legea nr. 50/2020.

La art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004 legiuitorul a statuat în sensul că "Hotărârile prevăzute la alin. (1) (hotărârile prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, se publică în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective şi intră în vigoare la data publicării) pot fi atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ".

Spre deosebire de O.U.G. nr. 21/2004, Legea nr. 55/2020 reprezintă norma specială în ceea ce priveşte starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii de COVID-19, iar prin art. 72 alin. (2) legiuitorul a introdus o excepţie de la obligativitatea aplicării dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 21/2004, în considerarea principiului specialia generalibus derogant.

În acest context este de observat, astfel cum s-a arătat, că potrivit dispozitivului Deciziei nr. 392/2021 din 08 iunie 2021 a Curţii Constituţionale, normele legale constatate a fi neconstituţionale sunt chiar normele de excepţie cuprinse la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, care prevăd că pentru starea de alertă instituită în vederea prevenirii şi combaterii unei pandemii COVID-19, nu sunt aplicabile, printre altele, dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, prin urmare, implicit prevederile alin. (3) referitoare la posibilitatea atacării hotărârilor prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi text, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Din considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional rezultă că obiectul acesteia l-a vizat posibilitatea atacării la instanţa de contencios administrativ a hotărârilor de guvern privind starea de alertă.

În referire la dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 Curtea Constituţională a reţinut că acestea relevă o reglementare lipsită de claritate şi predictibilitate în ceea ce priveşte stabilirea procedurii jurisdicţionale aplicabile acestor acţiuni în contencios administrativ, normele acestui act normativ neoferind garanţia soluţionării cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie.

Pentru remedierea acestor deficienţe legislative şi înlăturarea viciului de neconstituţionalitate constatat, legiuitorul trebuia să reglementeze o procedură clară şi previzibilă, care să asigure posibilitatea soluţionării cauzelor în regim de urgenţă, într-un termen foarte scurt, lucru care până în prezent nu a fost realizat.

Ca urmare, este neîndoielnic că declararea ca neconstituţională a soluţiei legislative prevăzute în art. 72 din Legea nr. 55/2020 şi împrejurarea că legiuitorul nu a reglementat până la acest moment o procedură care să respecte toate exigenţele legale în procedura de soluţionare a cauzelor având ca obiect anularea hotărârilor de guvern privind instituirea şi prelungirea stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, nu poate avea drept consecinţă excluderea acestor acte controlului instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile în care aceste acţiuni în anulare nu intră în sfera de reglementare a art. 15 din Legea nr. 136/2020 şi, implicit, în sfera de competenţă a completurilor specializate în soluţionarea acestui tip de acţiuni, dat fiind faptul că aceste din urmă dispoziţii reglementează situaţia contestării actelor administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor speciale privind carantina zonală.

Astfel, deşi art. 15 - 17 din Legea nr. 136/2020 cuprind norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ cu privire la instanţa competentă şi compunerea completului de judecată, Înalta Curte constată că situaţia dedusă judecăţii nu poate fi subsumată acestor proceduri speciale, deoarece actul atacat nu se referă la instituirea carantinei zonale, în temeiul art. 12 raportat la art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020.

În plus, în argumentarea soluţiei pronunţate Înalta Curte are în vedere şi evoluţia legislativă ulterioară pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2021 din 08 iunie 2021, reţinând în acest sens faptul că legiuitorul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2021 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 643 din 30 iunie 2021, prin care a intervenit legislativ în cuprinsul unor acte normative din sfera situaţiilor de urgenţă în domeniului sănătăţii publice, respectiv Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

În ceea ce priveşte Legea nr. 136/2020, art. 15 alin. (4) a fost modificat în sensul includerii în categoria actelor administrative cu caracter normativ, şi a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi a obligativităţii publicării tuturor actelor normative cu caracter normativ astfel completate, în Monitorul Oficial al României, Partea I, modificare legislativă determinată de pronunţarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3479 din 09 iunie 2021, prin care a fost anulată o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, constatându-se că nu a fost îndeplinită obligaţia prevăzută la art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 referitoare la asigurarea publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cât priveşte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, legiuitorul a completat acest act normativ după cum urmează:

La articolul 81, după alin. (5) a introdus două noi alineate, alin. (51) şi (52), cu următorul cuprins:, (51) Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă reprezintă şi apără drepturile şi interesele legitime ale Comitetului Naţional în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe de jurisdicţie, în cauzele în care Comitetul Naţional este parte şi exercită căi de atac sau orice mijloace legale de apărare. În aceste cauze, renunţarea la judecată sau la calea de atac se aprobă prin notă, la propunerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de preşedintele Comitetului Naţional sau de persoana desemnată prin decizia acestuia. (52) Cheltuielile de judecată derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului se achită din bugetul Ministerului Afacerilor Interne."

Totodată, după articolul 42 a introdus un nou articol, articolul 421, cu următorul cuprins:,,(1) Hotărârile Comitetului Naţional cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 (vizează atribuţiile principale ale Comitetului Naţional) se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în situaţii deosebite care nu suferă întârziere, când nu poate fi realizat fluxul de publicare prevăzut de art. 12-14 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile Comitetului Naţional cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 se aplică de îndată şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, imediat ce acest lucru este posibil. Situaţiile deosebite care nu suferă întârziere, precum şi aplicarea de îndată sunt consemnate în cuprinsul hotărârii Comitetului Naţional. (3) Hotărârile Comitetului Naţional prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Se observă în acest sens că legiuitorul a înţeles să reglementeze în privinţa contestării acestor Hotărâri ale Comitetului Naţional (prin care se formulează, între altele, propuneri şi măsuri privind managementul tipurilor de risc, aprobate ulterior prin hotărâre de guvern, respectiv propuneri privind instituirea stării de urgenţă de către preşedintele României), aceeaşi procedură prevăzută de legea de drept comun în materia contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. De altfel, din modalitatea de configurare a dispoziţiilor Legii nr. 136/2020 rezultă că legiuitorul a intenţionat să instituie proceduri speciale doar în situaţia instituirii carantinei zonale sau a izolării ori carantinării personale, măsuri care presupun o restrângere a unor drepturi şi libertăţi fundamentale într-o situaţie excepţională de risc epidemiologic şi biologic.

Aşadar, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut în mod clar şi fără echivoc o procedură de contestare a actelor administrative cu caracter normativ de tipul celui în discuţie în cauza pendinte, Înalta Curte, deşi în cuprinsul Anexei nr. 2 privind măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor, de asemenea contestată în cauză, este prevăzută posibilitatea instituirii izolării şi carantinei persoanelor în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020, apreciază că în stabilirea competenţei materiale procesuale de soluţionare a prezentei cauze nu poate reţine ca fiind relevantă simpla menţionare a posibilităţii dispunerii măsurilor izolării şi carantinării, acest aspect nefiind de natură a atrage competenţa completului de judecată de 3 judecători specializat în soluţionarea acţiunilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 136/2020.

Pe cale de consecinţă, se constată că regimul de contestare a Hotărârii de Guvern nr. 1183 din 09.11.2021 nu poate fi decât cel reglementat de dreptul comun în materia contenciosului administrativ, respectiv de Legea nr. 554/2004, în complet de judecător unic.

Totuşi, chiar dacă prin dispozitivul Deciziei nr. 392/2021 din 08 iunie 2021 Curtea Constituţională a României a constatat neconstituţionalitatea normelor de excepţie cuprinse la art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, care prevăd că pentru starea de alertă instituită în vederea prevenirii şi combaterii unei pandemii COVID-19, nu sunt aplicabile, printre altele, dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi, prin urmare, implicit prevederile alin. (3) referitoare la posibilitatea atacării hotărârilor prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi text, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu poate fi ignorat caracterul obligatoriu al acestei decizii, inclusiv al considerentelor pe care se sprijină aceasta.

În considerentele deciziei menţionate s-a statuat, în esenţă, cu privire la faptul că dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu ar răspunde exigenţelor soluţionării cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie.

Astfel fiind, pentru a se asigura respectarea şi a se da eficienţă dispoziţiilor art. 147 din Constituţia României referitoare la deciziile Curţii Constituţionale, judecătorul fondului va avea în vedere considerentele Deciziei CCR nr. 392/2021 din 08 iunie 2021, asigurând părţilor un drept efectiv de acces la justiţie prin soluţionarea cauzei ţinând cont de circumstanţele acesteia şi de cerinţele echităţii, cu respectarea principiului celerităţii judecării cauzei lor, în aprecierea acordării termenelor de soluţionare urmând să uzeze de prevederile C. proc. civ., aplicabil în condiţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004, care oferă pârghiile necesare realizării acestui deziderat, conform dispoziţiilor art. 241 C. proc. civ.

În contextul factual şi normativ reliefat, cum litigiul pendinte vizează solicitarea reclamanţilor A. şi B., de anularea unei hotărâri de guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, competenţa de soluţionare a acţiunii revine completului de fond de judecător unic din cadrul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului de fond de judecător unic din cadrul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea completului de fond de judecător unic din cadrul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.