Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6333/2021 AI generated

Inadequate judicial motivation on exclusion of inevitable gas distribution losses from technical consumption methodology

Case Number Decizia nr. 6333/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s judgment, and remanded the case for retrial, effectively siding with the gas distribution operator who challenged a regulatory act. The dispute concerned the legality of an order approving the methodology for calculating technical gas consumption in distribution systems, where the operator argued that specific loss categories—including unfactured volumes due to meter calibration issues, losses from humidity, and additional volumes for pipeline purging—were unjustifiably excluded from the tariff calculation framework. The appellate court had previously dismissed the action, relying on the regulator’s margin of appreciation and maintenance obligations. The High Court found the lower decision illegal for failing to analyze the specific legal arguments regarding the obligation to motivate the rejection of operator proposals and for inadequately justifying the exclusion of inevitable, non-culpable losses. The decision rests on the procedural grounds that the first-instance judgment lacked the required detailed reasoning on material issues, violating the standards for judicial decisions and the specific legal provisions governing the review of administrative acts, necessitating a full reassessment of the legality of the contested methodology.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 alin. (1) din C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Inadequate judicial motivation on exclusion of inevitable gas distribution losses from technical consumption methodology: The dispute concerned the legality of an order approving the methodology for calculating technical gas consumption in distribution systems, where the operator argued that specific loss categories—including unfactured volumes due to meter calibration issues, losses from humidity, and additional volumes for pipeline purging—were unjustifiably excluded from the tariff calculation framework. The appellate court had previously dismissed the action, relying on the regulator’s margin of appreciation and maintenance obligations. The High Court found the lower decision illegal for failing to analyze the specific legal arguments regarding the obligation to motivate the rejection of operator proposals and for inadequately justifying the exclusion of inevitable, non-culpable losses. The decision rests on the procedural grounds that the first-instance judgment lacked the required detailed reasoning on material issues, violating the standards for judicial decisions and the specific legal provisions governing the review of administrative acts, necessitating a full reassessment of the legality of the contested methodology.

Keywords

AI generated
tariff dispute unlawful abstraction of energy legal methodology judicial review excluded cases grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 453 alin. (1) din C. proc. civ
Totodată a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri de chemare în judecată, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 425 C. proc. civ
De asemenea, sentinţa atacă nu respectă cerinţa motivării, prevăzută de art. 425 C. proc. civ., în privinţa categoriei de gaze naturale vizate de obiectivele 1, 3, 4 şi 5 din raportul de expertiză.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a încălcat atât prevederile art.
art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004
civ., în opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a încălcat atât prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cât şi prevederile Legii nr.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
O primă critică adusă sentinţei recurate, încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 12 alin. (3) din Legea nr. 52/2003
Or, recurenta-reclamantă a invocat faptul că autoritatea de reglementare nu şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a respingerii propunerilor formulate de operatori cu privire la proiectul de ordin, instituită de art. 12 alin.
art. 497 C. proc. civ
Serves as the procedural basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and remanding the case for retrial.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 C. proc. civ.

Serves as the procedural basis for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and remanding the case for retrial.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Provides the specific legal framework for judicial review and the effects of the cassation judgment in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01.08.2016, sub nr. x/2016 reclamanta A. (fostă B. S.A a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei ("ANRE"), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea integrală a Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 18/2014 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al consumului tehnologic din sistemele de distribuţie a gazelor naturale ("Ordinul ANRE nr. 18/2014" sau "Metodologia" - Anexa nr. 1), şi, pe cale de consecinţă, să dispună obligarea ANRE la întocmirea, aprobarea şi publicarea în Monitorului Oficial a unui nou Ordin pentru aprobarea metodologiei de calcul al consumului tehnologic din sistemele de distribuţie a gazelor naturale, cu respectarea dispoziţiilor şi principiilor edictate atât în cuprinsul Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 123/2012") cât şi al celorlalte reglementări legale specifice domeniului gazelor naturale. Totodată a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri de chemare în judecată, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 285 din 31 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. (fostă B.) în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiata.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 285 din 31 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă, criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că, în considerentele sentinţei civile recurate nu sunt tratate criticile recurentei-reclamante şi nu este prezentat raţionamentul care fundamentează soluţia, nefiind respectat standardul de motivare al hotărârilor judecătoreşti prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă a invocat încălcarea de către autoritatea intimată a obligaţiei de motivare a actului administrativ contestat, instanţa de fond a analizat această critică.

De asemenea, sentinţa atacă nu respectă cerinţa motivării, prevăzută de art. 425 C. proc. civ., în privinţa categoriei de gaze naturale vizate de obiectivele 1, 3, 4 şi 5 din raportul de expertiză.

Astfel, instanţa de fond nu a răspuns criticilor vizând decizia intimatei de a exclude de la recunoaştere cantităţile de gaze naturale livrate, dar nefacturate din cauza neînregistrării de către sistemele d măsurare din cauza decalibrării sau uzurii acestora, respectivele costuri nefiind generate de o culpă a operatorului.

Totodată, deşi instanţa de fond a validat susţinerile recurentei-reclamante cu privire la volumele de gaze consumate în cazul cuplărilor, reumplerilor conductelor din sistemul de distribuţie, suplimentar faţă de cantităţile calculate conform Metodologiei, soluţia din dispozitiv nu reflectă această constatare, nefiind prezentat raţionamentul avut în vedere.

În acelaşi sens, sentinţa recurată nu reflectă motivele pentru care instanţa de fond a respins criticile recurentei-reclamante cu privire la necesitatea recunoaşterii în tarif a pierderilor aferente umidităţii gazelor naturale, deşi expertul a arătat că respectarea calităţi gazelor naturale nu revine operatorilor de distribuţie, ci celor de transport, pierderile generate de gazele naturale neconforme fiind suportate de recurenta-reclamantă fără vreo culpă a acesteia.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a încălcat atât prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cât şi prevederile Legii nr. 123/2012 privind definiţia CPT şi principiul recunoaşterii costurilor justificate, reţinând în mod greşit că autoritatea intimată a respectat marja de apreciere recunoscută de lege.

Astfel, în privinţa categoriilor de gaze constând în pierderi pe instalaţia de utilizare între postul de reglare şi sistemele de măsurare, respectiv pierderile de volum de gaze naturale care au loc după sistemul de măsurare, dar nemăsurabile de acesta, în mod greşit instanţa de fond a respins critica recurentei-reclamante reţinând că instalaţia de utilizare se află în proprietatea consumatorilor finali, de vreme ce costul cu aceste cantităţi de gaze este suportat de operatorul de distribuţie, indiferent de proprietarul/administratorul instalaţiei, iar Legea nr. 123/2012 în definiţia consumului tehnologic nu face nicio distincţie cu privire la această categorie de gaze, operatorul de distribuţie fiind singurul care suportă costurile.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a interpretat greşit şi dispoziţiile legale care reglementează pierderile datorate umidităţii gazelor naturale, precum şi emisiilor nelocalizate în atmosferă, în sensul că nu a avut în vedere împrejurarea obiectivă relevată de expertul tehnic cu privire la faptul că modul de funcţionare al instalaţiilor face ca aceste pierderi să fie inevitabile, indiferent de eforturile depuse de operatorul de distribuţie.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.03.2021, intimata Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

În opinia intimatei-pârâte, hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, judecătorul fondului statuând asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii.

Autoritatea intimată a subliniat că recurenta-reclamantă nu a adus critici de nelegalitate, ci a criticat marja de apreciere a autorităţii, motivarea instanţei de fond sub acest aspect fiind în acord cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Şi în privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. autoritatea intimată a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente având în vedere că responsabilitatea verificării metrologice a aparatelor de măsurare revine operatorului de distribuţie.

Prin răspunsul la întâmpinare depus de recurentă la data de 9.04.2021, s-a solicitat respingerea apărărilor din întâmpinare ca neîntemeiate, susţinând că acestea sunt simple alegaţii, nefundamentate în drept, ce nu pot fi calificate drept o veritabilă apărare împotriva motivelor de nelegalitate invocate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 8 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 18/2014 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al consumului tehnologic din sistemele de distribuţie a gazelor naturale, invocând împrejurarea că formulele matematice ale calculului de volume de gaze naturale generează rezultate necorelate cu situaţia de fapt.

În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că autoritatea de reglementare nu a inclus în cuprinsul actului administrativ contestat toate categoriile de cantităţi de gaze naturale care sunt necesare a fi incluse în consumul tehnologi în vederea asigurării parametrilor necesari desfăşurării activităţii de distribuţie a gazelor naturale, respectiv:

1. volume de gaze naturale livrate dar nefacturate, datorită neînregistrării de către sistemele de măsură (contoare, convertoare electronice de volum defecte etc.);

2. volume de gaze naturale reprezentând pierderi pe instalaţia de utilizare, între postul de reglare şi sistemele de măsurare, respectiv pierderi de volume de gaze naturale care au loc după sistemul de măsură, dar nemăsurabile de acesta (cantităţile mai mici decât debitul minim măsurabil al sistemului de măsură, care nu sunt înregistrate);

3. volume de gaze naturale neînregistrate de sistemele de măsură datorate decalibrării, uzurii sistemelor de măsură;

4. volume de gaze naturale consumate în cazul cuplărilor, reumplerilor conductelor din sistemul de distribuţie, suplimentare faţă de cantităţile calculate conform art. 6 din Metodologie (suplimentar faţă de cantitatea strict necesară umplerii conductelor, este necesară încă o cantitate de gaze naturale suplimentară, având în vedere că din punct de vedere tehnic este necesar să fie realizată purjarea în totalitate a aerului existent în conducte);

5. pierderi datorită umidităţii gazelor naturale;

6. pierderi datorate emisiilor nelocalizate în atmosferă (prin regulatoarele de presiune, supape de siguranţă).

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, reţinând, pe de o parte că stabilirea metodei de calcul a consumului tehnologic de gaze naturale intră în marja de apreciere a autorităţii de reglementare, iar pe de altă parte că solicitarea recurentei-reclamante cu privire la introducerea unor noi categorii de cantităţi de gaze naturale în consumul tehnologic din sistemul de distribuţie, este nefondată, întrucât aceste categorii sunt în strânsă legătură cu obligaţia operatorului sistemului de distribuţie a gazelor naturale de a întreţine şi repara sistemul de distribuţie a gazelor naturale, astfel încât operarea acestuia să se realizeze în condiţii de siguranţă.

Soluţia instanţei de fond nu este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât raţionamentul judecătorului fondului nu lămureşte întreaga problematică a speţei, soluţia de respingere a acţiunii apărând ca nesusţinută de o motivare adecvată.

Efectuând propria evaluare a actelor şi lucrărilor dosarului pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică adusă sentinţei recurate, încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează omisiunea instanţei de fond de a analiza critica de nelegalitate constând în nemotivarea ordinului contestat.

Critica este fondată, întrucât sentinţa recurată nu cuprinde nicio referire cu privire la acest motiv de nelegalitate, instanţa de fond limitându-se la constatarea că stabilirea metodei de calcul al consumului tehnologic de gaze naturale in sistemele de distribuţie, intră în marja de apreciere a autorităţii de reglementare, în cadrul căreia aceasta poate opta pentru stabilirea condiţiilor pe care le consideră cele mai adecvate pentru piaţa reglementată a gazelor naturale, alegerea autorităţii putând fi cenzurată de organele judiciare doar în condiţiile excesului de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) Legea 554/2004.

Or, recurenta-reclamantă a invocat faptul că autoritatea de reglementare nu şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a respingerii propunerilor formulate de operatori cu privire la proiectul de ordin, instituită de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, potrivit căruia "Autorităţile administraţiei publice prevăzute la art. 4 sunt obligate să justifice în scris nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris de cetăţeni şi asociaţiile legal constituite", critică neanalizată de instanţa de fond.

O altă critică subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează omisiunea instanţei de fond de a analiza susţinerile recurentei-reclamante cu privire la categoriile de gaze naturale vizate de obiectivele 1, 3, 4 şi 5 din raportul de expertiză.

Astfel, referitor la volumele de gaze naturale livrate, dar nefacturate datorită neînregistrării de către sistemele de măsurare din cauza decalibrării sau uzurii acestora (obiectivele 1 şi 3 ale expertizei), instanţa de fond nu a arătat raţionamentul excluderii de la recunoaştere a acestor categorii de gaze, deşi a reţinut că sunt inerente prestării serviciului de distribuţie gaze naturale, fiind exclusă culpa operatorului de distribuţie.

Totodată, instanţa de fond s-a limitat să arate că erorile de măsurare conduc spre un efect neglijabil, fără să detalieze ponderea sistemelor de măsurare cu deficienţe în totalul acestora.

În ceea ce priveşte volumele de gaze naturale consumate în cazul cuplării, reumplerii conductelor din sistemul de distribuţie suplimentare faţă de cantităţile calculate conform art. 6 din Metodologie, deşi instanţa de fond a validat raţionamentul recurentei-reclamante în sensul că sunt necesare cantităţi suplimentare de gaze naturale faţă de cantitatea strict necesară umplerii conductelor, întrucât din punct de vedere tehnic este necesar să fie realizată purjarea în totalitate a aerului existent în conducte, nu a arătat considerentele care au condus la respingerea acestui motiv de nelegalitate.

Referitor la argumentul recurentei-reclamante vizând pierderile datorate umidităţii gazelor naturale, instanţa de fond a preluat concluziile expertului judiciar în sensul completării ordinului contestat cu articole noi care să vizeze pierderile datorate umidităţii gazelor naturale în sistemele de distribuţie, fără să analizeze susţinerile recurentei-reclamante şi să arate argumentele care au condus la respingerea motivului de nelegalitate.

Procedând la soluţionarea cauzei, specifică prin ordinul său, în circumstanţele expuse, prima instanţă nu a realizat o analiză completă şi obiectivă a cauzei, ceea ce echivalează cu o necercetare a acesteia.

Pentru considerentele expuse şi faţă de care nu se mai impune a fi cercetate criticile formulate de recurenta-reclamantă pe fondul pricinii, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza instanţei de fond pentru o nouă judecată.

Cu ocazia rejudecării, se va proceda la examinarea efectivă a tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, cu luarea în considerare şi a criticilor formulate în recurs ca apărări de fond.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în baza art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A.(fostă B.) împotriva sentinţei nr. 285 din 31 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2021.