Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6312/2021 AI generated

Res judicata effect of prior annulment: no obligation for health insurance authority to disclose primary data beyond statutory aggregate reporting for clawback tax verification

Case Number Decizia nr. 6312/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and quashed the appellate court’s judgment, remanding the case for re-judgment, thereby reversing the lower court’s annulment of the administrative notice and leaving the tax liability determination pending. The dispute involved a pharmaceutical company challenging a notice from the National Health Insurance House regarding the calculation of a quarterly clawback contribution, specifically alleging that the re-communicated data violated the res judicata effect of prior court rulings which required the inclusion of primary consumption data to ensure tax certainty. The Supreme Court determined that the appellate court erroneously interpreted the binding effect of prior judgments, which had only definitively resolved the inclusion of VAT and the interpretation of consumption value relative to public funds, but did not establish a binding obligation for the agency to disclose granular primary data beyond the central reporting requirements stipulated in Emergency Ordinance No. 77/2011; the court found the agency’s communication of aggregated data compliant with statutory norms and constitutional precedent, while ordering the lower court to specifically examine remaining allegations of factual errors and discrepancies in the base calculation that had not been adjudicated in the prior litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ, art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011; Res judicata effect of prior annulment: no obligation for health insurance authority to disclose primary data beyond statutory aggregate reporting for clawback tax verification: The dispute involved a pharmaceutical company challenging a notice from the National Health Insurance House regarding the calculation of a quarterly clawback contribution, specifically alleging that the re-communicated data violated the res judicata effect of prior court rulings which required the inclusion of primary consumption data to ensure tax certainty. The Supreme Court determined that the appellate court erroneously interpreted the binding effect of prior judgments, which had only definitively resolved the inclusion of VAT and the interpretation of consumption value relative to public funds, but did not establish a binding obligation for the agency to disclose granular primary data beyond the central reporting requirements stipulated in Emergency Ordinance No. 77/2011; the court found the agency’s communication of aggregated data compliant with statutory norms and constitutional precedent, while ordering the lower court to specifically examine remaining allegations of factual errors and discrepancies in the base calculation that had not been adjudicated in the prior litigation.

Keywords

AI generated
tax reporting res judicata statutory insurance obligation interpretation of a judgment health insurance company legal certainty

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011
Astfel, CNAS are obligaţia de a transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte va analiza mai întâi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepţie invocată de către intimata-reclamantă.
art. 431 alin. (2) din C. proc. civ
civ., dat fiind că o greşită valorificare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., reprezintă o încălcare a regulilor de procedură.
art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011
Reclamanta a mai susţinut şi că notificarea conţine erori şi discrepanţe şi încalcă prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.
art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011
77/2011, care stabilesc modul de raportare şi comunicare a valorii consumului de medicamente, sunt în deplină concordanţă cu principiile constituţionale, iar prevederile art. 5 din actul normativ au fost respectate întocmai de către CNAS cu ocazia emiterii notificării contestate de către reclamantă.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Legal basis establishing the competence of the court to review the administrative acts challenged in the litigation.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the appeal, quashing the lower court's sentence, and remanding the case for re-judgment.

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Legal basis establishing the competence of the court to review the administrative acts challenged in the litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 4 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Sandoz S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de adresa CNAS nr. x/19.09.2017, comunicată la data de 28.09.2017, referitoare la valoarea procentului "p" şi pretinsele valori ale vânzărilor trimestriale de medicamente reatribuite Sandoz pentru determinarea contribuţiei de clawback pe trimestrul III 2013, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4634 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Sandoz S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a anulat adresa CNAS nr. x/19.09.2017, obligând pe pârâta CNAS să achite reclamantei suma de 19.434,74 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a reţinut greşit că CNAS a nesocotit efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate anterior, prin care s-ar fi statuat că notificarea emisă în anul 2013 nu conţine elementele de fapt şi de drept care să facă posibilă exercitarea unui control efectiv asupra modului în care a fost stabilită baza de calcul al contribuţiei trimestriale.

Efectul practic al sentinţei recurate este acela că reclamanta este scutită de plata contribuţiei datorate pentru trimestrul de referinţă, câtă vreme CNAS nu are posibilitatea de a transmite o nouă notificare prin care să comunice reclamantei consumul de medicamente exprimat cantitativ, aferent vânzărilor reclamantei, întrucât nu deţine aceste informaţii.

Modul de raportare a consumului de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate este instituit de legiuitor prin O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată.

Prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2014 de către Curtea de Apel Bucureşti, respectiv de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele de judecată au modificat chiar sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată, fără să menţioneze care ar fi modalitatea de punere în executare a dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti, faţă de prevederile legale incidente în cauză.

CNAS, ca parte a puterii executive, are obligaţia de a pune în executare prevederile legale incidente, emise de puterea legislativă, în spiritul şi litera acestora, neputându-se subroga în drepturile şi obligaţiile puterii legislative, singura în măsură să reglementeze mecanismul contribuţiei trimestriale.

În acest sens sunt şi prevederile art. 1 alin. (4) din Titlul I al Constituţiei României, potrivit cărora statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă si judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

Se solicită să se constate că CNAS a pus în executare hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauza x/2014, emiţând o nouă notificare, potrivit domeniului său de competenţă, fără să poată interveni asupra mecanismului de raportare a consumului de medicamente instituit de legiuitor.

Astfel, CNAS are obligaţia de a transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În subsidiar, arată că furnizarea mai multor informaţii privind calculul consumului creează premisele utilizării în mod discreţionar a acestor informaţii de către deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, aspect care ar echivala cu o încălcare a principiului confidenţialităţi informaţiilor furnizate şi totodată ar putea încuraja înţelegerile anticoncurenţiale. Astfel, transparenţa crescută generată de schimbul de informaţii creşte interdependenţa dintre concurenţi şi reduce intensitatea concurenţei în pieţele oligopolistice, în sensul că aceste informaţii extinse despre piaţă oferă participanţilor posibilitatea să monitorizeze strategiile concurenţilor şi să reacţioneze rapid şi eficient la reacţia altuia. Sub acest aspect, însăşi Curtea Europeană a arătat că un nivel crescut al transparenţei pe o piaţă deja foarte concentrată nu ar permite concurenţa reziduală (sau efectul surpriză) între participanţii la schimbul de informaţii, care ar fi mai puţin expuşi la o eventuală reacţie agresivă a altor concurenţi.

CNAS a solicitat Consiliului Concurenţei comunicarea unui punct de vedere asupra gradului de detaliere a datelor ce pot fi comunicate fiecărui plătitor de taxă clawback. Prin adresa nr. x/30.09.2013, Consiliul Concurenţei a arătat că transmiterea de date privind identitatea furnizorului nu se încadrează în datele esenţiale pentru verificarea modalităţii de calcul al taxei, singurele elemente necesare fiind cele referitoare la consumul de medicamente pe fiecare canal.

Curtea Constituţională s-a pronunţat constant asupra constituţionalităţii prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi din perspectiva mecanismului de raportare a consumului de medicamente instituit de legiuitor, statuând că nu a fost adusă nicio atingere prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Această contribuţie a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul FNUASS, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente şi vizează interesul public (sunt citate cu cu titlu exemplificativ deciziile nr. 52/2013, nr. 249/2013, 263/2013, 668/2014, 43/2014, 484/2014, nr. 144/2015 şi altele)

Astfel, prevederile O.U.G. nr. 77/2011, care stabilesc modul de raportare şi comunicare a valorii consumului de medicamente, sunt în deplină concordanţă cu principiile constituţionale, iar prevederile art. 5 din actul normativ au fost respectate întocmai de către CNAS cu ocazia emiterii notificării contestate de către reclamantă.

CNAS nu deţine date despre consumul de medicamente exprimat cantitativ, ci date despre valoarea consumului de medicamente decontate din fond, reprezentată de valoarea de compensare a medicamentelor, iar aceste date au fost comunicate de CNAS prin noua notificare. Instanţa nu a precizat care ar fi modalitatea prin care CNAS ar putea emite o nouă notificare, fără ca aceasta să încalce invocatul principiu al certitudinii fiscale.

În situaţia în care s-ar menţine hotărârea instanţei de fond, practic intimata - reclamanta ar fi scutită de plata contribuţiei trimestriale aferentă trimestrului III 2013, având în vedere că CNAS se află în imposibilitatea de a emite o nouă notificare cu respectarea dispoziţiilor sentinţei civile nr. 3407/11.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, în sensul afirmat de instanţa de fond.

Cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 19.434,74 RON la plata cărora a fost obligată, recurenta-pârâtă invocă art. 451 din Noul C. proc. civ., arătând că onorariul de avocat pretins este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Sandoz S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că notificarea CNAS încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior între aceleaşi părţi, cu privire la datele necesare stabilirii contribuţiei datorate de reclamantă pentru trimestrul III al anului 2013.

Recurenta susţine că prima instanţă ar fi greşit sub acest aspect, însă motivează în sensul că hotărârile judecătoreşti deja pronunţate nu ar ţine seama de sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, iar emiterea unei notificări cu respectarea celor statuate prin aceste hotărâri ar fi cu neputinţă.

Prin urmare, CNAS critică în recurs hotărârea judecătorească definitivă pe care era chemată să o respecte cu ocazia emiterii noii notificări, pretinzând formal că ar fi pus-o în executare, dar recunoscând în fond că nu a respectat-o în integralitate, pe motiv că ar fi greşită.

Sentinţa atacată prin prezentul recurs este, prin urmare, corectă. În esenţă, după cum rezultă din simpla lecturare a hotărârii judecătoreşti de care se prevalează intimata-reclamantă - sentinţa civilă nr. 3407/11.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti - toate apărările CNAS au fost invocate şi în cadrul litigiului anterior, în care instanţele au anulat prima notificare emisă cu privire la trimestrul de referinţă.

CNAS nu contestă că prin noua notificare, cu excepţia singulară a eliminării TVA din formula de calcul a contribuţiei, este reluat conţinutul notificării anterioare, fiindu-i reatribuite Sandoz aceleaşi valori ale consumului de medicamente (individual şi total) notificate iniţial, fără ca CNAS să determine şi să furnizeze contribuabilului consumul de medicamente inclusiv la nivel cantitativ sau datele primare pe care se întemeiază stabilirea acestui consum, care să dea posibilitatea contribuabilului să verifice baza impozabilă, cu asigurarea respectării principiului certitudinii fiscale.

În aceste condiţii, datele CNAS nesocotesc efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 3407/11.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, statuat prin art. 430 şi 431 alin. (2) C. proc. civ.

Toate aserţiunile din cuprinsul cererii de recurs, în care sunt citate prevederile legale aplicabile taxei clawback şi deciziile Curţii Constituţionale în materie, invocate de altfel şi în primul litigiu, în care s-a dispus anularea datelor iniţiale, sunt irelevante şi neconcludente, în raport de nesocotirea considerentelor hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, dar şi de împrejurărarea că reclamanta nu a contestat prin cererea introductivă nici calitatea de contribuabil şi nici mecanismul taxei clawback sintetizat în O.U.G. nr. 77/2011 sau vreo altă prevedere legală.

Poziţia CNAS atestă fără echivoc că aceasta, nesocotind hotărârea judecătorească, (i) nu a notificat Sandoz consumul de medicamente, exprimat inclusiv cantitativ, (ii) nu a furnizat Sandoz, metodele, criteriile si informaţiile relevante privind determinarea consumului trimestrial de medicamente utilizat atât în formula de calcul a procentului "p" (CTt), cât şi a valorilor consumului individual atribuit Sandoz pentru Trimestrul III 2013, respectiv datele primare în baza cărora a fost determinat acest consum trimestrial individual.

În aceste condiţii, nici contribuabilul Sandoz şi nici prima instanţă nu au putut verifica temeinicia şi realitatea datelor CNAS ori a sarcinii fiscale impuse Sandoz în baza acestora, fiind manifest afectate atât principiul certitudinii impunerii, reglementat prin art. 3 lit. b) din Codul fiscal, cât şi dreptul la apărare al contribuabilului.

Cât priveşte motivul de recurs referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, acesta nu poate fi primit pentru că nu constituie un aspect de nelegalitate a hotărârii pronunţate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28.07.2019, s-a fixat termen de judecată la data de 8.12.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din 8 decembrie 2021, intimata-reclamantă Sandoz S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, susţinând că motivele invocate nu se încadrează în cazul de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), dar şi că nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte va analiza mai întâi excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., excepţie invocată de către intimata-reclamantă.

În această privinţă constată că recursul, încadrat formal în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., cuprinde critici concrete la adresa sentinţei, axate în principal pe greşita reţinere a încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 3407/2014 a Curţii de apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia nr. 243/2017 a ÎCCJ-SCAF.

Ca atare, se constată că recursul este motivat, iar criticile formulate se încadrează, în principal, în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 5 C. proc. civ., dat fiind că o greşită valorificare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., reprezintă o încălcare a regulilor de procedură.

Celelalte argumente expuse de recurentă pot fi încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., acestea venind în completarea principalei critici referitoare la valorificarea puterii de lucru judecat.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, ca neîntemeiată şi va analiza recursul pe fondul motivelor încadrabile în cele două cazuri de casare.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de fond cu cererea de anulare a adresei nr. x/19.09.2017 emisă de CNAS, prin care au fost recomunicate intimatei-reclamante datele (valorile) necesare pentru calculul şi declararea contribuţiei trimestriale prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011 aferente trimestrului III 2013.

Pentru acelaşi trimestru, autoritatea recurentă-pârâtă a emis anterior notificarea nr. x/31.10.2013, care a fost anulată (deopotrivă cu adresa nr. x/02.12.2013 de răspuns la contestaţia administrativă) prin sentinţa civilă nr. 3407/11.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 243/01.02.2017 a ÎCCJ-SCAF.

Intimata-reclamantă a solicitat instanţei de fond anularea noii notificări, în principal, pentru motivul că aceasta nesocoteşte autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate. Reclamanta a mai susţinut şi că notificarea conţine erori şi discrepanţe şi încalcă prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Instanţa de fond a primit motivul de nelegalitate invocat în principal, în raport de care a admis cererea şi a anulat adresa nr. x/19.09.2017 a CNAS.

A reţinut că notificarea din 2017 îmbracă aceeaşi formă cu notificarea din 2013 şi, astfel, nu este respectat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 3407/2014 şi deciziei nr. 243/2017, prin care s-a statuat, în esenţă, că notificarea emisă în anul 2013 nu conţine elementele de fapt şi de drept care să facă posibilă exercitarea unui control efectiv asupra modului în care a fost stabilită baza de calcul al contribuţiei clawback. Instanţa a stabilit că noua notificare conţine tot datele centralizate, a căror realitate nu poate fi verificată, în lipsa datelor primare pe care se fundamentează. Or, în raport de considerentele hotărârilor anterioare, autoritatea pârâtă nu poate proceda la recomunicarea către reclamantă a datelor necesare calculării contribuţiei clawback aferente trimestrului III/2013 în modalitatea şi forma infirmate prin hotărâre judecătorească.

Înalta Curte constată că sunt greşite aceste considerente ale instanţei de fond, referitoare la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior cu privire la conţinutul notificării de plată a contribuţiei clawback datorate de reclamantă pentru trimestrul III al anului 2013.

În primul rând, judecătorul fondului a reţinut eronat că decizia nr. 243/2017 a ÎCCJ-SCAF ar confirma cea mai mare parte a considerentelor sentinţei nr. 3407/2014 a Curţii de apel Bucureşti. În realitate, decizia prin care s-a soluţionat recursul a confirmat numai motivul de nelegalitate referitor la includerea TVA în valorile datelor comunicate pentru stabilirea contribuţiei.

Astfel, prin sentinţă s-au reţinut următoarele motive de nelegalitate a notificării din 2013:

1. includerea TVA în valorile formulei de calcul a contribuţiei trimestriale;

2. comunicarea de către CNAS prin intermediul notificării a valorii consumului de medicamente, în locul consumului propriu-zis (în sens cantitativ, de nr. de unităţi pentru fiecare cod CIM inclus în consum), cu menţiunea că cele două noţiuni sunt diferite iar conform cadrului normativ, comunicarea trebuie să privească consumul propriu-zis de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

3. raportarea greşită a valorii consumului la valoarea de compensare din fonduri publice a medicamentelor, în loc de valoarea de vânzare de către plătitorul contribuţiei a acestor medicamente;

4. încălcarea principiului certitudinii fiscale, câtă vreme reclamanta nu poate verifica corectitudinea datelor comunicate de pârâtă.

Prin decizia nr. 243/2017 a fost respins recursul CNAS, fiind menţinută sentinţa nr. 3407/2014. În motivare, ÎCCJ-SCAF a stabilit că este corectă soluţia primei instanţe de constatare a nelegalităţii notificării analizate, ca urmare a includerii TVA în valoarea consumului de medicamente pentru trimestrul III 2013, aferent vânzărilor intimatei-reclamante, iar acest element de nelegalitate care afectează notificarea contestată face ca susţinerile recurentei referitoare la sensul noţiunilor de "consum de medicamente" şi "valoarea consumului de medicamente", deşi întemeiate, să nu poată conduce la reformarea sentinţei.

Rezultă explicit din cuprinsul deciziei că au fost înlăturate motivele de nelegalitate de ordinul 2 şi 3 reţinute de instanţa de fond, instanţa de recurs stabilind, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, că la stabilirea, calculul si declararea contribuţiei clawback se are în vedere valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a acestora din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, noţiunile de consum de medicamente şi valoare a consumului de medicamente din cuprinsul actului normativ având aceeaşi semnificaţie.

Prin notificarea a cărei anulare se cere în prezenta cauză, nr. RV/8130/19.09.2017, CNAS comunică valorile necesare declarării şi plăţii contribuţiei aferente trimestrului III 2013, fără includerea TVA, respectând astfel considerentele de prim ordin care au condus la anularea notificării anterioare.

Instanţa de fond a reţinut, însă, că autoritatea pârâtă nu putea proceda la recomunicarea datelor necesare calculării contribuţiei aferente trimestrului III 2013 în aceeaşi modalitate/formă (adică, numai valorile centralizate, fără comunicarea documentaţiei primare pe care se sprijină) pentru că aceasta a fost deja infirmată prin hotărârile anterioare.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a apreciat că recomunicarea datelor ar presupune, cu respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterioare, comunicarea datelor primare care au stat la baza valorilor centralizate, pentru a se respecta principiul certitudinii impunerii.

Înalta Curte constată că argumentul referitor la încălcarea principiului certitudinii impunerii, valorificat prin sentinţa nr. 3407/2014 în contextul reţinerii unor clare motive de nelegalitate a notificării nu poate fi opus per se, cu putere de lucru judecat în cauza care priveşte noua notificare. Curtea de apel Bucureşti a reţinut încălcarea principiului amintit, în sensul lipsirii reclamantei de o modalitate concretă de a verifica corectitudinea datelor culese şi centralizate de autoritatea pârâtă, în contextul în care stabilise nelegalitatea notificării datorată comunicării consumului raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, în loc de preţul de vânzare al acestora practicat de reclamantă, ca deţinătoare a autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor.

Or, contrar susţinerilor intimatei-reclamante, considerentele sentinţei nr. 3407/2014 au fost reformate prin decizia nr. 243/2017 în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate de ordin 2 şi 3, cu putere de lucru judecat statuându-se că obligaţia de comunicare a CNAS se referă la valoarea consumului raportată la valoarea de compensare a medicamentelor din fondurile publice.

Prin urmare, câtă vreme TVA nu mai este inclusă în datele necesare stabilirii contribuţiei, potrivit noii notificări, autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive anterioare este respectată.

Recurenta-pârâtă susţine justificat că noua notificare respectă cadrul normativ întrucât, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, CNAS are obligaţia de a comunica datele centralizate pe baza sistemului de raportare a consumului de medicamente instituit prin actul normativ, iar nu obligaţia de a comunica datele primare care au stat la baza raportării.

Sistemul de raportare prevăzut de actul normativ şi modalitatea de comunicare a datelor centralizate au făcut şi obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională reţinând caracterul conform cu legea supremă al modului de raportare şi comunicare a datelor necesare calculului contribuţiei trimestriale (a se vedea, exemplificativ, deciziile nr. 144/2015 şi nr. 789/2015). Din această perspectivă, recurenta-pârâtă s-a referit fondat la deciziile Curţii Constituţionale, care vin să confirme că obligaţia de motivare în fapt şi în drept a actului administrativ supus controlului de legalitate în prezenta cauză trebuie raportată la normele de drept substanţial care reglementează modalitatea de raportare şi comunicare a datelor.

Nu se poate cere CNAS să comunice fiecărui contribuabil (deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă sau reprezentant al acestuia) datele primare pe baza cărora s-au centralizat consumurile din fiecare trimestru, cadrul normativ neprevăzând o astfel de obligaţie care, de altfel, ar constitui o sarcină excesivă, disproporţionată, pusă pe seama administraţiei publice şi care ar împiedica însăşi producerea efectelor O.U.G. nr. 77/2011, ce instituie obligaţia de plată a contribuţiei clawback.

Este adevărat că, inclusiv din perspectiva principiului certitudinii impunerii (de care aminteşte şi sentinţa nr. 3407/2014), criticile contribuabilului la adresa bazei de calcul a contribuţiei stabilite trebuie să poată fi analizate efectiv, prin verificarea, dacă este cazul, a datelor primare pe care se constituie baza de calcul a contribuţiei, însă aceasta înseamnă că instanţa trebuie să procedeze la cercetarea judecătorească pe care o impune cererea de chemare în judecată.

Or, în cauza de faţă nu au fost analizate susţinerile reclamantei potrivit cărora notificarea ar conţine erori şi discrepanţe şi ar încălca prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011. Având în vedere că anumite erori în stabilirea valorii consumului în trimestrul de referinţă au fost în concret invocate încă de la vremea contestaţiei formulate împotriva notificării din 2013, acestea nefiind analizate în litigiul precedent datorită valorificării motivului de nelegalitate a notificării privitor la includerea TVA în calculul datelor necesare stabilirii contribuţiei, se impune ca, în exercitarea controlului de legalitate asupra noii notificări emise, instanţa să analizeze punctual, pe baza unui probatoriu adecvat, criticile de nelegalitate privitoare la invocatele erori în constituirea bazei impozabile.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa civilă atacată, prin care în mod nelegal s-a reţinut o încălcare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi va trimite cauze spre rejudecare în privinţa motivului cererii potrivit căruia consumul trimestrial de medicamente atribuit Sandoz prin notificare ar conţine erori şi discrepanţe (indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată) şi ar încălca art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Sandoz S.R.L..

Admite recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 4634 din 13 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2021.