Challenging ministerial orders on teacher mobility mobility dismissed as unfounded; appeal rejected and prior ruling upheld

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale anularea dispoziţiilor art. 3 (1) din Anexa la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5460/12.11.2018 (Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019-2020, dar şi a art. 3.1 din Anexa la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5485/2017 (Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 288 din 09 iulie 2019 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, având ca obiect anulare acte administrativ cu caracter normativ, dar şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Arată că este cadru didactic titular la catedra de discipline tehnologice, catedra economic administrativ/drept, din cadrul C.N.E."Gheorghe Chiţu" din Craiova având un interes în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Consideră că modificarea prin adăugarea sintagmei '"cel puţin" în cadrul art. 3.1 care vine în aplicarea art. 241 alin. 2 ste nelegală din următoarele considerente:

Anexa la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5485/2017:

"Art. 3 alin. 1 Cadrele didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sunt cadre didactice cu drept de practică în învăţământul preuniversitar."

Anexa la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5460/12.11.2018

"Art. 3 (1) Cadrele didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sunt cadre didactice cu drept de practică în învăţământul preuniversitar."

Aceste articole nu concordă cu prevederile art. 241 alin. (2) din Legea nr. 1/2001potrivit căruia., Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar."

Anexa la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5485/13.11.2017 şi Anexa la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5460/12.11.2018 sunt acte normative cu valoare juridică inferioară Legii educatei naţionale nr. 1/2001 şi care nu pot modifica legea în aplicarea căreia au fost emise şi din acest motiv, prevederea contestată trebuie modificată prin excluderea sintagmei "'cel puţin" astfel încât să fie respectate şi prevederile art. 4 ale Legii nr. 24 din 27 martie 2000.

Deşi instanţa de fond indentifică faptul că în preambulul ordinelor care includ anexele în cauză nu este specificat art. 241 din Legea nr. 1/2011, se pare că nu doreşte să observe că însuşi emitentul M.E.N. prin adresa din 02/07/2019, recunoaşte explicit că articolele 3(1) din cele două anexe fac referire la art. 241. alin. (2), recunoscând adăugarea sintagmei "cel puţin" dar susţinând nici mai mult nici mai puţin că aceasta nu modifică articolul 241(2) din Legea nr. 1/2011.

Pe de altă parte, deşi ca formă articolele 3(1) din cele două anexe şi art. 241 alin. 2 sunt într-o asemănare evidentă şi de necontestat, având în vedere constatarea instanţei de fond că acestea reglementează alt domeniu şi nu se referă la ceea ce prevede cuprinsul art. 241 (2), atunci putem concluziona că acestea sunt în întregime nelegale, deoarece nu reglementează nici un articol de lege.

În ceea ce priveşte constatarea instanţei că recurenta nu este în pericol în ceea ce priveşte postul, deoarece se află într-o situaţie juridică diferită faţă de cadrele didactice care nu au promovat examenul definitivat, precizez că aşa ar fi stat lucrurile dacă, M.E.N. nu dădea şi o altă interpretare art. 3(l) din anexele precizate şi anume:"cadre didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sunt cadre didactice cu drept de practică în învăţământul prcuniversitar", deci cu atât mai mult cadrele didactice care au obţinut grade superioare definitivatului au drept de practică în învăţământul preuniversitar"

Aceasta este interpretarea oficială a dispoziţiilor legale efectuată de către Ministerul Educaţiei Naţionale prin adresa nr. x/13.05.2018, interpretare preluată chiar de instanţa de judecată într-un proces în care este parte şi care este contrară poziţiei instanţei de fond.

Or tocmai interpretarea abuzivă face loc şi altor interpretări iar sintagma "cel puţin" introdusă în textul articolelor o poate priva pe recurentă de locul de muncă dobândit prin concurs, deşi are un parcurs profesional prin respectarea legii.

Tocmai de aceea, unitatea şcolară m-a notificat, aşa cum reiese din înştiinţarea nr. 3051/28.06.2019, să particip la etapele mişcării de personal care sunt în desfăşurare, fiind astfel un lucru cert că în cazul neparticipării, unitatea şcolară nu îşi asumă responsabilitatea pierderii postului la data de 01.09.2019 sau ulterior. Or, în eventualitatea aplicării unui articol de lege pe care M.E.N. îl interpretează în funcţie de conjuctură şi pe care îl consideră nelegal, o eventuală soluţie de nelegalitate nu s-ar mai putea aplica decât cazurilor care survin după constatarea nelegalităţii .

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Educaţiei Naţionale a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

5. Aspecte de fapt şi de drept relevante în cauză

Reclamanta este cadru didactic titular la catedra de discipline tehnologice din cadrul C.N.E."Gheorghe Chiţu" din Craiova.

La aceeaşi catedră este titular si d-nul B., urmare a unui transfer prin schimb de posturi.

Susţine reclamanta că diferenţa dintre ea şi colegul său este aceea că d-nul B. nu şi-a dat examenul de definitivat, încălcând dispoziţiile legale de la acea dată, şi ulterior, prin echivalarea gradului didactic I cu doctoratul, a considerat că obligaţia de a obţine definitivatul a fost stinsă.

Prin actiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat, in contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, anularea prevederilor cu caracter normativ conţinute în art. 3 alin. 1 din Anexa la Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5460/12.11.2018 şi a art. 3 alin. 1 din Anexa la Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5485/2017, aratand ca textele în litigiu contin norme care au adaugat la lege, respectiv la disp. art. 241 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Susţine reclamanta că interesul său în promovarea prezentei cereri constă în faptul că, în eventualitatea restrângerii orelor/activităţii la acesta catedră ca urmare a reducerii drastice a numărului de elevi, este posibil ca aceasta să fie afectată deşi a respectat întru totul legea, iar B., deşi nu deţine dovada definitivării în învăţământ, să fie menţinut în activitate deşi a încălcat dispoziţiile legale.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Corect reţine instanţa de fond că textul de lege invocat de către reclamantă ca fiind completat prin normele din Anexele contestate, respectiv art. 241 din Legea nr. 1/2011, reglementează examenul naţional de definitivare în învăţământ, fiind stabilită, în conformitate cu acest articol, abilitarea Ministerului Educaţiei Naţionale de a organiza aceste examen, conform unei metodologii aprobate prin Ordin al ministrului educaţiei naţionale.

Conform art. 241 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cadrele didactice dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar numai dacă promovează examenul de definitivat.

Aşadar, definitivatul apare ca o condiţie minimă impusă pentru dobândirea titlului de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

În continuare, alin. (6) al aceluiaşi articol stipuează în sensul că: " Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant".

Altfel spus, nepromovarea examenului de definitivat de către personalul didactic duce la impedimentul obţinerii titlului de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar, cei aflaţi în această situaţie putând fi angajaţi doar ca profesori debutanţi şi numai pe perioadă determinată,

Anexele din ordinele de ministru la care face referire recurenta reglementează metodologia-cadru privind privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2018-2019 respectiv 2019-2020, fiind emise în temeiul prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, sfera de aplicare fiind limitată, în conformitate cu art. 1 din aceste metodologii, la condiţiile de ocupare a posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic în învăţământul preuniversitar, angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.

Din analiza sistemică a acestor texte de lege se reţine că Anexele la Ordinele Ministrului Educaţiei Naţionale au ca sferă de reglementare metodologia privind mobilitatea personalului didactic în vreme ce textul art. 241 din Legea nr. 1/2011 reglementează examenul de definitivat.

În acest sens, contrar susţinerilor recurentei, prin articolele din Ordinele de ministru pe care partea le consideră nelegale deoarece se foloseşte sintagma "cel puţin", nu se derogă de la norma legală, nefiind dispuse soluţii care să contravină prevederilor normative în baza şi în executarea cărora au fost emise.

Astfel, prin interpretarea gramaticală a sintagmei " cel puţin", rezultă că îndeplinirea condiţiei de a promova examenul de definitivat este minim necesară în dobândirea titlului de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Pe de altă parte, corect se reţine că textul art. 241 din Legea nr. 1/2011 nu este menţionat în preambulul Ordinelor pentru aprobarea metodologiei cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru perioadele 2018-2019 şi 2019-2020, nefiind astfel unul dintre textele legale ce au stat la baza emiterii celor două ordine.

Pretinsa vătămare a unui drept subiectiv, ca urmare a promovării examenului de definitivat în raport de situaţia particulară a unui alt titular, care nu a susţinut examenul de definitivat, nu poate fi primită, cele două cadre didactice neavînd o situaţie juridică identică, care ar putea conduce la îngrădirea dreptului reclamantei de a preda în învăţământul preuniversitar.

Pe de altă parte, ordinele contestate de recurentă au o aplicabilitate limitată în timp, făcând referire la mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar pentru perioadele 2018-2019 şi 2019-2020, partea nedovedind o vătămare, în perioada de referinţă, care să justifice casarea hotărârii instanţei de fond.

7. Temeiurile de drept ale soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., art. 20 din L.554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 288 din 09 iulie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 288 din 09 iulie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.