Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6248/2021 AI generated

Interim suspension of medical inaptitude decision for military cadet: fulfillment of justified case and imminent harm requirements under Article 14 of Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 6248/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by a military unit and a central medical expertise commission, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that suspended the execution of a medical decision declaring a minor military cadet unfit for military educational institutions. The dispute concerned a request for interim suspension under Article 14 of Law No. 554/2004 against an administrative medical decision that categorized the applicant’s ocular conditions (astigmatism and amblyopia) as grounds for inaptitude, which would result in immediate expulsion and the irreversible loss of the opportunity to resume military studies. The Court found that the two cumulative conditions for suspension were met: a "justified case" existed because the administrative act contained a mere legal reference without specific medical reasoning and the condition was potentially reversible through surgery, creating serious doubt about the act's legality; and "imminent harm" was established because the irreversible prejudice to the applicant’s education outweighed the state’s interest in immediate enforcement, consistent with European Committee of Ministers Recommendation R(89)8 on protecting individuals from immediate execution of contested administrative acts.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ; Interim suspension of medical inaptitude decision for military cadet: fulfillment of justified case and imminent harm requirements under Article 14 of Law 554/2004: The dispute concerned a request for interim suspension under Article 14 of Law No. 554/2004 against an administrative medical decision that categorized the applicant’s ocular conditions (astigmatism and amblyopia) as grounds for inaptitude, which would result in immediate expulsion and the irreversible loss of the opportunity to resume military studies. The Court found that the two cumulative conditions for suspension were met: a "justified case" existed because the administrative act contained a mere legal reference without specific medical reasoning and the condition was potentially reversible through surgery, creating serious doubt about the act's legality; and "imminent harm" was established because the irreversible prejudice to the applicant’s education outweighed the state’s interest in immediate enforcement, consistent with European Committee of Ministers Recommendation R(89)8 on protecting individuals from immediate execution of contested administrative acts.

Keywords

AI generated
imminent harm medical reasons military disciplinary law grounds for cassation justified grounds ground for expulsion

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art.
art. 496 din C. proc. civ
Procedural provision cited as the legal basis for the final decision to dismiss the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural provision cited as the legal basis for the final decision to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 27.01.2021, pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2021, reclamanta A. - asistată legal de B., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 02525 Breaza, Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe Lângă Spitalul Militar Universitar de Urgenţă "Carol Davila" şi Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, a solicitat anularea Deciziei Medicale nr. A9349/26 din 19.11.2020 emise de Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Militar Universitar de Urgenţă Militar "Carol Davila" şi de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale prin care a fost declarată inaptă pentru a urma instituţii militare de învăţământ potrivit pg. 190, categ. I din Ordinul nr. 55/2014. De asemenea, reclamanta a solicitat ca până la soluţionarea definitivă a cauzei să se dispună suspendarea actului prin care a fost declarată inaptă pentru a urma instituţiile militare de învăţământ.

Prin încheierea din data de 15.02.2021, instanţa de fond a pus în vedere apărătorului ales al reclamantei să precizeze în drept cererea ce vizează suspendarea în materie de contencios administrativ, iar ca urmare a precizărilor depuse la 17.02.2021, s-a reţinut că, până la judecarea pe fond a contestaţiei, în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, reclamanta a solicitat instanţei de judecată suspendarea deciziei medicale contestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 102/2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea şi s-a dispus suspendarea efectelor deciziei nr. A9349/26/19.11.2020 emise de către Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Militar Universitar de Urgenţă "Carol Davila" şi menţinute la 08.12.2020 de către Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, până la soluţionarea cauzei pe fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Unitatea Militară 02525 Breaza reprezentată de Ministerul Apărării Naţionale şi Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale reprezentată de Ministerul Apărării Naţionale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurentele au arătat că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa de fond a luat în considerare susţinerile reclamantei, potrivit cărora afecţiunea oftalmologică de care suferă este reversibilă, în acest sens fiind deja programată o intervenţie chirurgicală. Însă, pentru diagnosticul reclamantei, pe care aceasta nu îl contestă, încadrarea este "inapt", conform Baremului medical.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, au susţinut recurentele că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că este îndeplinită, reţinând că, în situaţia executării actului, consecinţa ar consta în exmatricularea reclamantei şi întreruperea studiilor, împrejurări ce ar prejudicia reclamanta prin imposibilitatea reluării studiilor militare.

Au arătat recurentele că reclamanta a formulat contestaţie la Comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Apărării Naţionale împotriva Deciziei medicale nr. A9349/19.11.2020, astfel că executarea acestei decizii nu este iminentă, în condiţiile în care poate aştepta răspunsul şi apoi poate ataca în instanţă decizia acestei comisii.

Totodată, calitatea de elev la Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" nu presupune beneficii materiale, astfel că instanţa de fond în mod greşit a apreciat existenţa unui posibil prejudiciu material care s-ar produce reclamantei în cazul în care aceasta ar fi exmatriculată. În situaţia declarării "inapt" există posibilitatea transferului într-o unitate de învăţământ din reţeaua Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Obligaţia de plată a cheltuielilor de întreţinere în colegiu nu se aplică elevilor care se transferă/retrag din motive medicale, astfel că reclamanta nu ar fi obligată nici la plata cheltuielilor de şcolarizare în colegiul militar.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-pârât Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului formulat de recurentele-pârâte.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea Deciziei Medicale nr. A9349/26 din 19.11.2020 emise de Comisia de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul Militar Universitar de Urgenţă Militar "Carol Davila" şi de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Aparării Naţionale prin care a fost declarată inaptă pentru a urma instituţii militare de învăţământ potrivit pg. 190, categ. I din Ordinul nr. 55/2014.

Soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că, în speţă, având în vedere circumstanţele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiţii trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalităţii actului administrativ, soluţionarea unei cereri de suspendare a executării nepermiţând examinarea legalităţii actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

În speţă, se constată că, în argumentarea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei şi că prin modul de expunere al circumstanţelor de fapt şi drept s-a creat un dubiu asupra legalităţii actului administrativ, urmând însă ca aceste aspecte să fie analizate pe fond în cadrul acţiunii în anulare.

Astfel, a reţinut prima instanţă că reclamanta este elevă în anul III de studiu al Colegiului Naţional Militar Dimitrie Cantemir din Breaza (U.M.02525 Breaza) şi că, anterior susţinerii examenului de admitere, a participat la probele eliminatorii printre care şi la examenele medicale obligatorii în urma cărora a fost declarată aptă din punct de vedere medical.

După promovarea examenului de admitere, a urmat cursurile anului I de învăţământ, perioada în care, în urma unui examen medical efectuat la Centrul Oftalmologic OCULUS, a fost diagnosticată cu Astigmatism Miotic Compus Mediu şi Ambliopie Mica, întocmindu-se în acest sens mai multe rapoarte medicale.

În urma stabilirii acestui diagnostic, S.U.U.M.C. Bucureşti a emis Decizia Medicala nr. A3836 din 30.05.2019, prin care a fost clasată aptă pentru a urma instituţiile militare de învăţământ.

Ca urmare a reexpertizării medico-militare, Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a emis Decizia Medicală nr. A6284/30 din 23.07.2019, prin care s-a dispus anularea Deciziei Medicale nr. A3836 din 30.05.2019 a S.U.U.M.C Bucureşti şi a fost declarată inaptă pentru a urma instituţiile militare de învăţământ.

Instanţa de fond a mai reţinut faptul că reclamanta a contestat decizia mai sus menţionată, procesul aflându-se încă pe rol în recurs, şi a apreciat că în decizia contestată nu se precizează motivele care au dus la formarea convingerii Comisiei Centrale de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, decizia conţinând la capitolul IV o menţiune lapidară astfel: -Inaptă pentru a urma instituţiile militare de învăţământ-conform paragrafului 190 categoria din baremul medical nr. x din 2014.

Ulterior, în urma reexaminării anuale, s-a emis o altă decizie, cea contestată prin prezenta cauză, prin care a fost declarată inaptă pentru a urma instituţii militare de învăţământ potrivit pg. 190, categ. I din Ordinul nr. 55/2014.

S-a solicitat instanţei să constate că, sub aspectul încadrării în normele invocate atât de lapidar nu exista concordanţă între diagnosticul constatat, respectiv Astigmatism Miotic Compus Mediu şi Ambliopie Mică, cu paragrafului 190 categoria din baremul medical nr. x din 2014.

Instanţa de fond a mai avut în vedere şi faptul că reclamanta a arătat că, potrivit modului de evoluţie a afecţiunii oftalmologice, aceasta este reversibilă, poate fi tratată medicamentos şi chirurgical, în acest sens fiind deja programată pentru intervenţie în următoarea perioadă de timp.

Fără a proceda aşadar la o analiză aprofundată a acestor argumente, în acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar reţine că, la prima vedere, acestea se circumscriu noţiunii de îndoială serioasă care să afecteze legalitatea actului administrativ.

Astfel, modalitatea de decizie a pârâţilor în ceea ce o priveşte pe reclamantă, în contextul factual expus de aceasta, constituie o împrejurare suficientă pentru a concluziona în sensul existenţei cazului bine justificat - susţinerile acesteia, precum şi argumentele juridice prezentate şi sumar probate fiind de natură a crea o îndoială asupra legalităţii actului contestat.

Înalta Curte apreciază că este relevantă în context Recomandarea Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei nr. R(89)8 din 13.09.1989, care menţionează că "trebuie evitată pe cât posibil executarea imediată, deplină a actelor administrative care au fost contestate sau sunt pe cale a fi contestate în acele circumstanţe în care executarea ar prejudicia iremediabil interesele persoanelor".

Printre principiile menţionate în Recomandare referitoare la suspendarea executării unui act administrativ, ca măsură de protecţie jurisdicţională provizorie, se regăseşte şi cel conform căruia autoritatea jurisdicţională chemată să decidă o atare măsură trebuie să aprecieze ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, adică să efectueze o evaluare comparativă a intereselor părţilor în cadrul cererii de suspendare, cu analiza implicaţiilor pe care le-ar aduce respingerea acelei cereri.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Înalta Curte reţine că examinarea acesteia implică analizarea efectelor produse asupra situaţiei reclamantei minore prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

În această privinţă, se constată că sunt întemeiate concluziile instanţei de fond în sensul că, în situaţia executării actului, consecinţa ar consta în exmatricularea reclamantei minore şi în întreruperea studiilor militare, or în eventualitatea anulării actelor administrative contestate aceste împrejurări ar prejudicia grav reclamanta prin imposibilitatea reluării studiilor militare.

Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Astfel fiind, criticile invocate de către recurentele-pârâte nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanţă, soluţia pronunţată de aceasta fiind legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Unitatea Militară 02525 Breaza reprezentată de Ministerul Apărării Naţionale şi Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale reprezentată de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 102/2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Militară 02525 Breaza reprezentată de Ministerul Apărării Naţionale şi Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară din cadrul Ministerului Apărării Naţionale reprezentată de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 102/2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021.