FGA insurance claim forfeiture: 90-day filing deadline vs. pre-bankruptcy damage approval

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.10.2018, astfel cum a fost modificată/precizată prin cererea depusă la dosar în data de 26.02.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 16789/10.09.2018 emise de F.G.A., obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererii de plată în fond în cadrul procedurii necontencioase stabilite de Legea 213/2015, precum şi la plata sumei de 8345,45 RON reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului x ca urmare a evenimentului din data de 12.07.2016, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 8 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost calificată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere modificată/precizată privind obligarea la plata despăgubirilor, ca fiind o excepţie de prematuritate.

A fost admisă excepţia prematurităţii capătului de cerere modificată/precizată privind obligarea la plata despăgubirilor şi a fost respins în consecinţă acest capăt de cerere, ca prematur formulat.

A fost respinsă în rest cererea modificată/precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, admiterea cererii astfel cum a fost formulată şi precizată.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere împrejurarea că, la data la care a fost deschisă procedura de faliment, dosarul de daună era deja aprobat pentru plată, fiind ulterior preluat de Fondul de Garantare. În aceste condiţii, FGA trebuia să facă doar plata despăgubirii, nu o analiză a dosarului şi emiterea ofertei de plată, aceste etape fiind deja parcurse de asigurător.

A mai apreciat recurenta că obligaţia de a depune cererea de plată la fond îi vizează doar pe cei care până la data deschiderii procedurii de faliment nu au cerut acordarea acestora de la asigurător. În condiţiile în care nici asigurătorul, nici Fondul de Garantare nu au comunicat reclamantei informaţii referitoare la intrarea în faliment, nu i se poate imputa acesteia că nu a respectat termenul de 90 de zile. Informaţiile referitoare la sentinţa de faliment se publică doar în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă care este accesibil doar practicienilor în insolvenţă, iar nu şi unei societăţi care nu desfăşoară activităţi în domeniul insolvenţei.

A susţinut recurenta că termenul de 90 de zile stabilit de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment nu poate fi un termen de decădere din dreptul de a fi analizată pe fond cererea de plată şi nici un termen de decădere din dreptul de a primi despăgubirea care a fost în prealabil stabilită şi acceptată.

A solicitat recurenta respingerea excepţiei prematurităţii, având în vedere că prin precizarea la acţiune a solicitat în principal obligarea FGA la soluţionarea cererii în fond, iar pe de altă parte, în urma analizării stării de fapt, respectiv a instrumentării dosarului de daună şi a acceptării ofertei de plată înainte de deschiderea procedurii de faliment, instanţa este în măsură să dispună admiterea petitului privind obligarea FGA la plata sumei stabilite reprezentând reparaţie autovehiculului.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 9 decembrie 2021, Înalta Curte a respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului invocate de intimat pentru motivele expuse în practicaua deciziei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 16789/10.09.2018 emise de F.G.A., obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererii de plată în fond în cadrul procedurii necontencioase stabilite de Legea 213/2015, precum şi la plata sumei de 8345,45 RON reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului x ca urmare a evenimentului din data de 12.07.2016.

Prin decizia contestată a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantă, reţinându-se că, prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, aceasta a fost depusă după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la FGA pentru asigurătorul B. S.A. în faliment.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative evocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care-şi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că în mod corect a constatat prima instanţă înregistrarea cererii de plată a reclamantei cu nerespectarea termenului reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, reţinând că acest termen este unul imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată.

Mai exact, s-a reţinut că momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de plată în situaţia dedusă judecăţii este data hotărârii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului B. S.A., respectiv 17.03.2017, fiind incidente prevederile tezei I a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. În raport de aceste prevederi, dreptul de creanţă al reclamantei s-a născut la data producerii riscului asigurat, aceasta formulând cererea de plată abia la data de 17.07.2018, cu depăşirea termenului legal.

Înalta Curte constată că cererea de deschidere a dosarului de daună adresată societăţii de asigurare nu poate fi asociată unei cereri de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, conform Anexei nr. 6, în cauză fiind incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015. Or, câtă vreme normele Legii nr. 213/2015 nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, ele se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă.

Aşa fiind, Legea nr. 213/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 550 din 24 iulie 2015, iar Norma ASF nr. 16/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, ambele acte normative fiind accesibile oricărei persoane interesate şi previzibile prin prisma clarităţii textelor menţionate anterior.

Totodată, având în vedere art. 13 alin. (2) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 17 alin. (2) şi (3) din Norma ASF nr. 16/2015, este necontestat că Fondul a publicat pe site-ul său informaţii referitoare la demersurile necesare pentru obţinerea de la Fond, de către creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizaţiilor, informaţii ce cuprind date referitoare la Fond, cadrul legal aplicabil, condiţiile şi modalităţile de efectuare a plăţilor, date referitoare la documentele, condiţiile şi formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru încasarea despăgubirii/indemnizaţiei.

În fine, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 185/2020, a clarificat distincţia dintre cererea de deschidere a dosarului de daună şi cererea de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cu privire la diferenţa dintre dreptul prevăzut la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi dreptul prevăzut de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege.

Astfel, a reţinut Curtea Constituţională că "prevederile legale criticate vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de Garantare a Asiguraţilor deschiderea dosarului de daună, în vreme ce art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 vizează dreptul creditorului de asigurări de a solicita Fondului de garantare a asiguraţilor indemnizaţia/despăgubirea. Ambele drepturi sunt acordate de către legiuitor cu condiţia exercitării acestora într-un anumit termen, în sensul prevăzut de art. 2.545 alin. (1) din C. civ., potrivit căruia "Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale. "Dreptul la solicitarea deschiderii dosarului de daună trebuie exercitat între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. În schimb, dreptul de a solicita despăgubirea/indemnizaţia trebuie exercitat în termen de 90 de zile fie de la data (1) rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, fie (2) de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Prin urmare, nerespectarea acestor două termene atrage, în mod necesar, sancţiunea decăderii, în înţelesul dat acestei noţiuni de art. 2.545 alin. (2) din C. civ., potrivit căruia "Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor".

În acest context, Înalta Curte reţine că prin formularea cererii de plată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, reclamanta nu a fost suficient de diligentă pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în cererea de chemare în judecată nu poate fi primită, termenele pentru exerciţiul drepturilor subiective ale părţilor având ca scop stimularea activităţii procesuale a acestora prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este şi cazul de faţă.

Pe cale de consecinţă, câtă vreme reclamanta a depus cererea de plată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 17.07.2018, după expirarea termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului B. S.A., respectiv 17.03.2017, soluţia de respingere a acesteia ca tardivă este legală, urmând a fi menţinută ca atare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la respingerea excepţiei prematurităţii, Înalta Curte reţine că sunt nefondate, în mod corect apreciind instanţa de fond că dreptul de a contesta cuantumul sumei stabilite administrativ nu s-a născut, cererea de plată nefiind soluţionată pe fond.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a constatat în mod corect legalitatea actului administrativ contestat, pronunţând o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt stabilite.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1339 din 8 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1339 din 8 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 9 decembrie 2021.