Statutory veterinary subsidy as administrative right vs. concession contract obligation: Jurisdiction under Law 554/2004 Articles 2 and 10 vs. Article 8

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiul Secuiesc, la data de 05.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plătii către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020;

- obligarea pârâtei DGVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2. 1 Prin sentinţa civilă nr. 1681 din 29 iunie 2021 pronunţată de Judecătoria Odorheiul Secuiesc, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâte şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii reclamantei S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, în contextul enunţării dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Judecătoria Odorheiul Secuiesc a apreciat că întrucât reclamanta invocă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorităţi publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, competenţa materială se determiă în funcţie de poziţia organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competenţa aparţinând curţii de apel. Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea ANSVSA la alocarea bugetară a sumelor necesare plăţii, precum şi legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, adică a curţii de apel.

2. 2 Prin sentinţa civilă nr. 72 din 24 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată de instanţă din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiul Secuiesc.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată judecarea cauzei şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

În motivarea acestei soluţii, cea de a doua instanţă, a reţinut, în esenţă, că sumele pretinse de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată în speţă natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cum litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenţiei deduse judecăţii fiind de 10.000 RON, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a apreciat curtea de apel că Judecătoria Odorheiul Secuiesc, instanţă civilă de drept comun este competentă a soluţiona cauza.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Totodată, Înalta Curte reţine că, deşi în speţă, conflictul negativ de competenţă a survenit între Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi Judecătoria Odorheiul Secuiesc, în pronunţarea regulatorului de competenţă, trebuie să stabilească instanţa de judecată competentă conform dispoziţiilor legale aplicabile, chiar dacă aceasta presupune trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare unei instanţe neimplicate în conflictul negativ sesizat.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Harghita a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamantă a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020 şi obligarea pârâtei de rang doi la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plătii efective.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile Contractului de concesiune nr. x/01.09.1999, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x/16.10.2017.

Fundamentul juridic al acţiunii este reprezentat de dispoziţiile art. IV din Legea nr. 236/2019, în forma modificată prin O.U.G. nr. 117/2020, potrivit cărora:

"Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă, priveşte calificarea sumelor solicitate în temeiul acestui text de lege ca reprezentând o obligaţie ce decurge din contractul administrativ de concesiune sau o obligaţie stabilită prin lege în sarcina autorităţii publice, care, deşi presupune condiţia încheierii unui contract de concesiune cu reclamanta, nu decurge în mod direct din prevederile acestei convenţii.

Înalta Curte constată că, în speţă, nu ne aflăm în ipoteza unui litigiu vizând executarea unui contract administrativ, existenţa unui contract de concesiune reprezentând doar o premisă a acordării acestei subvenţii. Astfel, din expunerea de motive a Legii nr. 236/2019, rezultă că suma de bani reprezintă o compensare a cheltuielilor suportate de medicii veterinari cu activităţi impuse de ANSVSA şi DSVSA, care nu sunt însă remunerate. Ca atare, deşi existenţa unui contract de concesiune este necesară pentru încasarea subvenţiei, aceasta reprezintă o condiţie de accedere la suma de 10.000 RON lunar, iar nu izvorul obligaţiei de plată a autorităţii publice, obligaţie care este stabilită prin lege, iar nu prin dispoziţiile contractuale.

Prin urmare, în speţă este relevat un raport de drept administrativ, privind un drept izvorât din lege, în care una dintre părţi este o autoritate publică locală, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilând actelor administrative şi refuzul nejustificat al autorităţii, neavând relevanţă, sub aspectul competenţei material procesuale, împrejurarea că reclamanta nu face vreo referire la anularea unui act administrativ sau la refuzul autorităţii de rezolvare a unei cereri.

Pe cale de consecinţă, competenţa instanţei de judecată, din punct de vedere material şi teritorial, va fi stabilită potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, iar nu în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, relevante sunt dispoziţiile art. 6 din Anexa nr. 21 la O.G. nr. 42/2004 - Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă, potrivit cărora verificarea şi aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 263/2019, precum şi plata acesteia, sunt de competenţa direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

În cauza de faţă, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulate de reclamantă reprezintă atributul pârâtei DSVSA Harghita, autoritate publică locală, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, iar în raport de locul situării sediului reclamantei, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Harghita, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

Se mai impune a menţiona că, deşi alături de autoritatea publică locală a fost chemată în judecată şi autoritatea centrală coordonatoare, în calitate de ordonator principal de credite, această împrejurare nu are relevanţă sub aspectul competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ. Cererea de obligarea a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la alocarea sumelor necesare este o cerere accesorie petitului principal, ce vizează obligarea DSVSA Harghita la plata sumelor în litigiu, iar potrivit prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa se stabileşte strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita în favoarea Tribunalului Harghita.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.