Competence of specialized labor divisions versus administrative courts in wage recalculation claims by court auxiliary personnel and the application of exceptional venue rules for judicial staff suing their employer

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, la data de 13 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Suceava, cu citarea Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtului de rang 1 să aloce sumele necesare, iar a pârâtei de rang 2 să-i achite, după emiterea în prealabil în favoarea sa a unei decizii de reîncadrare salarială, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru persoane ce îndeplinesc condiţii similare de vechime, grad, treaptă sau gradaţie (dintre cele vizate de sentinţa civilă nr. 815/21.04.2008 a Tribunalului Suceava, lămurită prin încheierea din data de 13.02.2020 a Tribunalului Suceava, hotărâri judecătoreşti privind drepturi aflate în plată născute în perioada 12 noiembrie 2009 - 09 aprilie 2015), diferenţele de drepturi salariate constând în majorări, în procent total de 18,88%, aplicate la valoarea de referinţă sectorială, incluse în indemnizaţia lunară de încadrare, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 961 din 17 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, cauza fiind declinată Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât reclamanta contestă prioritar modul în care i-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 284/2010 şi a actelor normative următoare acesteia, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anii 2010-2015, invocându-se în acţiunea introductivă nelegalitatea şi netemeinicia stabilirii drepturilor salariale.

Cum reclamanta critică practic ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite o decizie de salarizare care să evite ori să înlăture această diferenţiere salarială şi mai mult decât atât, solicită în mod expres obligarea Curţii de Apel Suceava, în calitate de entitate însărcinată cu stabilirea salariilor grefierilor de la judecătorii, tribunale şi curţi de apel, să înlăture în integralitate efectele situaţiei discriminatorii în care se află aceasta, prin emiterea unei noi decizii de reîncadrare salarială, a apreciat prima instanţă că din raţiuni de simetrie juridică, acţiunea prin care se solicită obligarea ordonatorului de credite de a emite un ordin de salarizare trebuie să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care se consideră ilegal.

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 510 din 1 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă (Complet specializat în cauze de conflicte de muncă şi asigurări sociale).

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată judecata cauzei şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe Codul Muncii, iar nu pe art. 7 alin. (1) şi (2) din cadrul Capitolului VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - al Anexei nr. V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, norme ce instituie o excepţie de la regula în conformitate cu care litigiile privind drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa completelor/instanţelor specializate în conflicte de muncă, conform dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 95 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea (care menţionează expres competenţa generală în materie a instanţelor specializate în conflicte de muncă), modificată şi completată, astfel că ele sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).

Cum legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale iar în cauză reclamanta nu a formulat o astfel de plângere şi nici nu a parcurs procedura contestaţiei împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, ci a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea salariilor şi plata diferenţei dintre drepturile salariale primite şi cele cuvenite, a apreciat curtea de apel că litigiul este unul de dreptul muncii, competenţa aparţinând tribunalului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere formulată de reclamanta A., personal auxiliar de specialitate, în contradictoriu cu ordonatorii de credite care au atribuţii în stabilirea şi plata drepturilor salariale, prin care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâţilor la alocarea şi plata diferenţelor de drepturi salariale, după emiterea în prealabil a unei decizii de reîncadrare salarială care să aibă în vedere nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru persoane ce îndeplinesc condiţii similare de vechime, grad, treaptă sau gradaţie (dintre cele vizate de sentinţa civilă nr. 815/21.04.2008 a Tribunalului Suceava, lămurită prin încheierea din data de 13.02.2020 a Tribunalului Suceava, hotărâri judecătoreşti privind drepturi aflate în plată născute în perioada 12 noiembrie 2009 - 09 aprilie 2015).

Cererea reclamantei nu se încadrează, astfel, în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, şi nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 153/2017.

Competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale colegiilor de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea - ceea ce nu este cazul în speţă.

Înalta Curte constată că reclamanta solicită, prioritar, reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare pentru perioada 2009-2015, iar în subsidiar plata acestor drepturi, după emiterea în favoarea sa deciziei de reîncadrare salarială.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 567/2004, grefierii şi grefierii informaticieni sunt numiţi prin decizie de către preşedinţii curţilor de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripţie teritorială urmează să îşi desfăşoare activitatea.

Totodată, prevederile art. 60 alin. (1) stabilesc că:

"Pentru activitatea desfăşurată, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanţei sau parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în muncă şi în specialitate, precum şi cu alte criterii prevăzute de lege".

Art. 6 alin. (1) din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevede că:

"Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite".

Din coroborarea acestor dispoziţiilor menţionate, rezultă că salarizarea personalului auxiliar şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti se stabileşte prin legea specială, în speţă legea salarizării unitare, care stabileşte că gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere obiectul acţiunii reclamantei, competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată ar reveni Curţii de Apel Suceava.

Cum reclamanta este grefier în cadrul Curţii de Apel Suceava, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cauze, vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ.: "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.".

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum în cauză este îndeplinită condiţia premisă, aceea ca reclamanta grefier să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că operează prorogarea de competenţă în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, instanţă judecătorească de acelaşi grad, învecinată Curţii de Apel Suceava.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere obiectul acţiunii reclamantei, privind stabilirea drepturilor salariale, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Târgu Mureş.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâţii Curtea de Apel Suceava, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Justiţiei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.