Tax assessment annulment challenge; failure to address all grounds of illegality in first-instance judgment

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a solicitat anularea Deciziei de soluţionare nr. 293/23.11.2016, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/26.04.2016 şi a Raportului de inspecţia fiscală nr. x/26.04.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4809 din 23 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare A Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4809 din 23 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în tot a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că în cuprinsul cererii de chemare în judecată a criticat actele administrative prin prisma nerespectării normelor din Codul de procedură Fiscală, Codul fiscal şi a legislaţiei conexe, invocând mai multe motive de nelegalitate pe care instanţa de fond nu le-a analizat, respectiv:

i) nelegalitatea actelor fiscale prin raportare la obiectul inspecţiilor fiscale desfăşurate cu privire la obligaţiile fiscale ale societăţilor B. şi A.;

ii) nelegalitatea RIF şi a Deciziei de impunere ca urmare a încălcării termenului legal de efectuare a inspecţiei fiscale;

iii) nelegalitatea RIF şi a Deciziei de impunere ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale din materia prescripţiei extinctive;

iv) nelegalitatea RIF şi a Deciziei de impunere prin prisma stabilirii de accesorii pentru perioada ce depăşeşte durata legală de desfăşurare a Inspecţiei fiscale;

v) nelegalitatea constatărilor DGSC cu privire la achiziţiile externe de servicii de instrumentare a dosarelor de daună în cazul poliţelor de tip RCA - clasa 10;

vi) nelegalitatea constatărilor pârâtelor cu privire la achiziţiile intracomunitare de servicii de instrumentare dosare dauna în cazul poliţelor de asigurări voluntare aferente cheltuielilor medicale pentru persoanele care călătoresc In străinătate - clasa de asigurări 18;

vii) nelegalitatea constatărilor pârâtelor cu privire la serviciile de consultanţă IT, mentenanţă, service, achiziţie licenţe şi instalare programe informatice primite de A.;

viii) nelegalitatea constatărilor pârâtelor cu privire la achiziţiile de servicii de la A.;

ix) nelegalitatea impunerii în ceea ce priveşte (I) contribuţia individuala de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri de natura profesională, altele decât cele de natura salarială, şi (ii) contribuţia individuala de asigurări pentru somaj datorată de persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natura salariata.

A susţinut recurenta-reclamantă că prima instanţă s-a limitat la a analiza doar argumentele referitoare la nelegalitatea actelor fiscale prin raportare la obiectul inspecţiilor fiscale desfăşurate cu privire la obligaţiile fiscale ale societăţilor B. şi A. şi nelegalitatea RIF şi a Deciziei de impunere ca urmare a încălcării termenului legal de efectuare a inspecţiei fiscale, făcând doar o analiză parţială a acestora, neoferind nici un argument din cuprinsul căruia să rezulte de ce au fost înlăturate celelalte critici de nelegalitate prezentate de societate, în acest context fiind evident că sentinţa nu respectă dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, a considerat recurenta, că procedând în această manieră, respectiv analizând doar două critici de nelegalitate din cele nouă prezentate de societate şi neindicând niciun argument pentru care a apreciat că celelalte motive sunt neîntemeiate, instanţa de fond a pronunţat o soluţie ce determină imposibilitatea exercitării unui control judiciar efectiv cu privire la sentinţa recurată, având în vedere că nu sunt cunoscute motivele pentru care a respins cea mai mare parte din argumentele de nelegalitate a actelor atacate.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a considerat ca fiind legal demersul organelor fiscale de a remedia anumite menţiuni din RUC, prin intermediul unui control inopinat, apreciind ca nefondate criticile formulate sub acest aspect. Totodată, a criticat soluţia instanţei şi din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 104 Codul de procedură fiscală, apreciind că organele de inspecţie fiscală au procedat în mod nelegal la efectuarea inspecţiei fiscale cu depăşirea vădită a termenului de 6 luni prevăzut de lege. În continuare, recurenta-reclamantă a expus pe larg motivele de nelegalitate a actelor contestate.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat să se constate lipsa de temeinicie a argumentelor şi apărărilor invocate de ANAF prin întâmpinare, apreciind că acestea sunt preluări din cuprinsul întâmpinării depuse la fond, ce au fost combătute prin intermediul răspunsului la întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind amânată la data de 8 decembrie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei de soluţionare nr. 293/23.11.2016, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/26.04.2016 şi a Raportului de inspecţia fiscală nr. x/26.04.2016.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la analiza motivelor de anulare invocate de reclamantă, în motivarea efectuată de instanţă fiind analizate doar parţial criticile de nelegalitate, respectiv nelegalitatea actelor fiscale prin raportare la obiectul inspecţiilor fiscale desfăşurate cu privire la obligaţiile fiscale ale societăţilor B. şi A. şi nelegalitatea RIF şi a Deciziei de impunere ca urmare a încălcării termenului legal de efectuare a inspecţiei fiscale.

Faptul că instanţa de fond nu analizează majoritatea motivelor de nulitate se poate observa cu uşurinţă din parcurgerea hotărârii, care, în fapt, reprezintă o expunere amplă a solicitărilor reclamantei şi a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinarea, după care, succint, instanţa analizează, până la un anumit aspect, două din cele nouă motive de nelegalitate prezentate de reclamantă, apoi, motivarea se opreşte, fără a se face niciun fel de menţiune cu privire la celelalte motive de nelegalitate şi fără a fi prezentat propriul raţionament juridic care a condus instanţa la adoptarea soluţiei pronunţate.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părţilor dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-au formulat în cauza dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă necercetarea fondului cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 4809 din 23 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.