Jurisdictional assignment for auxiliary judicial staff wage discrimination claims: applicability of labor law jurisdiction versus special administrative fiscal jurisdiction for justice system personnel

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 29 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Ploieşti, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul Curţii de Apel Iaşi; uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017; repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti; obligarea pârâţilor:

Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui, la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor; actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Suceava, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 611 din 23 martie 2021, Tribunalul Suceava, în opnie majoritară, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâţii Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui şi Ministerul Justiţiei, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a apreciat, în esenţă, că reclamantele sunt nemulţumite de modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare, solicitând plata unor diferenţe băneşti rezultate în urma reîncadrării şi recalculării indemnizaţiei prin raportare la alte componente salariale care nu au fost luate în calcul la stabilirea drepturilor salariale prin ordinele ministrului justiţiei, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 care stabilesc competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.05.2021, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1177 din 7 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suveava, secţia civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul Muncii, apreciind că obiectul dedus judecăţii este reprezentat de plata unor drepturi de natură salarială, generate de existenţa unor raporturi de dreptul muncii, în virtutea cărora competenţa soluţionării litigiului aparţine tribunalelor, secţiilor/completurilor specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamantele A., B. şi C., personal auxiliar de specialitate şi conex la Judecătoria Bârlad, au solicitat, în principal, obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare şi la repararea prejudiciului produs, prin plata diferenţelor salariale dintre suma plătită şi suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum şi a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti.

Înalta Curte constată că reclamantele nu supun judecăţii examinarea legalităţii unui act administrativ (nici tipic şi nici asimilat, câtă vreme nu au făcut referire la vreun ordin de încadrare salarială pe care îl contestă şi nici nu au pretins că au adresat o cerere pârâţilor pentru recunoaşterea drepturilor pretinse).

De asemenea, acţiunea formulată nu prezintă configuraţia unei contestaţii promovate potrivit art. 7 din capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sau potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reclamantele nu s-au prevalat de existenţa unei hotărâri a colegiului de conducere al curţii de apel, prin care să le fi fost analizată contestaţia formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri." ori dispoziţiile art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz.

Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti" şi nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 ori la art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului, secţia specializată în conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă pe care, de altfel, reclamantele au ales să o învestească iniţial, având în vedere şi dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Suceava, secţia I-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. şi pe pârâţii Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.