Nullity of cassation appeal for failing to articulate statutory grounds of illegality in review of historical administrative dissolution order

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. şi Cultura Poporului Român Astra a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României: anularea Hotărârii (H.C.M.) nr. 309 din 14 aprilie 1950 a Consiliului de Miniştri, fost organ central al administraţiei de stat; repunerea în situaţia anterioară dizolvării nelegale; reînscrierea ca persoană juridică şi restituirea tuturor drepturilor ce revin Asociaţiunii reclamante; constatarea împrejurării legale că H.C.M. nr. 399/14 aprilie 1950 este nulă absolut şi lipsită de orice efect; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 37 din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia:

(i) a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, invocată prin întâmpinare;

(ii) a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare;

(iii) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. şi Cultura Poporului Român Astra, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă:

(iv) a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Justiţiei, în favoarea pârâtului Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta A. şi Cultura Poporului Român Astra, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, respingerea cererii de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Justiţiei în interesul pârâtului Guvernul României, precum şi respingerea tuturor excepţiilor invocate de pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Justiţiei.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a reluat, aproape integral şi în mod amplu, starea de fapt învederată şi în faţa primei instanţe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât Hotărârea Consiliului de Miniştri (H.C.M.) nr. 399/14.04.1950 este un act emis de o autoritate administrativă (respectiv, emană de la un organ al administraţiei socialiste de stat, cu denumirea de atunci) şi, de asemenea, nu a fost publicat şi comunicat celor vizaţi, prin care s-a hotărât dizolvarea unui număr de 126 de asociaţiuni între care şi reclamanta, pe baza unui raport al Ministerului Justiţiei de atunci. A mai susţinut că nu se poate invoca excepţia tardivităţii plângerii prealabile, din moment ce reclamanta a formulat-o în termen de 30 de zile după ce i-a fost comunicată în copie H.C.M. nr. 399/1950, iar pe de altă parte, susţine că nici nu era obligatoriu de urmat procedura prealabilă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, reiterând argumentele pentru care a apreciat că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată.

4.2. Intimatul-intervenient Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În măsura în care instanţa ar admite recursul şi ar respinge excepţia inadmisibilităţii, a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind tardiv formulată.

II. Soluţia instanţei de recurs

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamantă neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

Astfel, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a preluat integral susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a se raporta la considerentele sentinţei atacate şi fără a le combate efectiv.

Prin sentinţa primei instanţe s-a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, judecătorul fondului arătând că, din analiza textului art. 9 din Legea nr. 11/1994 (legislaţia în vigoare la data adoptării H.C.M. nr. 399/14.04.1950), actul contestat nu putea fi supus controlului instanţelor de judecată, ci doar actele premergătoare lui. A mai reţinut, de semenea, că Hotărârea nr. 399 din 14 aprilie 1950 a Consiliului de Miniştri nu poate fi supusă controlului judiciar nici în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Aceasta, întrucât, pentru înlăturarea abuzurilor şi reparării nedreptăţilor comise de regimul comunist au fost instituite alte mijloace legale, indicând în acest sens prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentei-reclamante nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În absenţa unor critici aduse hotărârii primei instanţe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanţa superioară neputând proceda la o reevaluare a susţinerilor în fapt şi în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, şi va anula recursul declarat de reclamanta A. şi Cultura Poporului Român Astra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. şi Cultura Poporului Român Astra împotriva sentinţei civile nr. 37 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.