Appeal annulled as unmotivated; prosecutor's psychiatric exam challenge upheld

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 februarie 2020, sub nr. x/2019, prin declinare de competenţă prin decizia nr. 6195/05.12.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 665 din 16 iulie 2019 adoptată de secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre prin care s-a admis solicitarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi s-a dispus prezentarea sa în vederea efectuării unei expertize de specialitate, în temeiul art. 64 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 iulie 2020, sub nr. x/2019, prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 306/25.05.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta secţia de Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 665 din 16 iulie 2019, indicând aceleaşi argumente de fapt şi de drept prezentate în cadrul acţiunii ce constituie obiect al dosarului nr. x/2019

Prin încheierea din data de 29 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 138 alin. (1) - (4) C. proc. civ., Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia de litispendenţă, dispunând reunirea ambelor cauze, dosarul nr. x/2019 şi dosarul nr. x/2019, sub acelaşi număr de dosar, respectiv dosar nr. x/2019.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 287 din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel Timişoara:

- a respins, ca lipsită de obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Inspecţia Judiciară;

- a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 287 din 6 octombrie 2020 pronunţată de instanţa de fond, reclamanta A. a formulat recurs principal, iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, ce au fost înregistrate pe rolul ÎCCJ-SCAF sub dosar nr. x/2019.

3.1. Recurenta-reclamantă A. a solicitat, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, admiterea recursului său, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 665/16.07.2019, susţinând că hotărârea atacată este nelegală, în esenţă, pentru următoarele:

- hotărârea a fost emisă cu nerespectarea dreptului său la apărare în condiţiile în care nerespectarea obligaţiei internării în vederea efectuării expertizei psihiatrice ar fi fost sancţionată cu suspendarea sa din magistratură, fiind practic o internare nevoluntară;

- nu i s-a dat dreptul de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aspectele ce i se imputau, iar nicio persoană din conducerea parchetului unde funcţiona nu i-a spus nimic despre sesizarea făcută.

De altfel, anterior emiterii actului administrativ atacat nu a existat niciun incident pe linie profesională care să justifice sesizarea comisiei medicale de specialitate.

De asemenea, a arătat că nu au existat înscrisuri medicale în acest sens şi că a îndeplinit două mandate de prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, ocazie cu care a susţinut în mod repetat testări psihice pe care le-a promovat de fiecare dată.

A mai arătat şi că după externare, la data de 20.10.2019, a susţinut examenul de promovare în funcţii de execuţie, ocazie cu care a promovat la parchetul ierarhic superior cu media 9,20.

Totodată, Hotărârea nr. 665 din 16.07.2019 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică şi din perspectiva faptului că anterior şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu desfăşurându-şi activitatea din anul 2011 pe sectorul judiciar, că cele două sesizări formulate de doamnele procuror B. şi C. conţin informaţii neadevărate şi că actul administrativ atacat îi afectează grav imaginea şi reprezintă "o pată" în cariera sa de procuror cu o vechime de 20 de ani în magistratură, perioadă în care a obţinut de fiecare dată calificativul "foarte bine".

3.2. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi-a întemeiat recursul incident pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca lipsită de interes.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, arată că recurenta-reclamantă nu mai justifică vreun interes actual pentru a solicita anularea hotărârii atacate atâta vreme cât s-a conformat acesteia şi s-a prezentat la spital pentru a se realiza expertiza de specialitate. În acest context, anularea actului administrativ care face obiectul prezentei cereri nu mai poate aduce recurentei vreun folos practic, nemaifiind posibilă vătămarea sa.

Totodată, recurenta-reclamantă nu a formulat o cerere de daune împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, astfel că cele reţinute de instanţa de fond referitoare la actualitatea interesului reclamantei sunt neîntemeiate, fiind aplicate greşit dispoziţiile legale privind una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.

În speţă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, recurenta nu a invocat niciun motiv concret de nelegalitate a actului atacat, afirmaţiile privind luarea la cunoştinţă a sesizărilor formulate de colegi, inexistenţa unor plângeri anterioare privind activitatea sa profesională sau conduita pe care a avut-o în perioada exercitării funcţiei de conducere nefiind apte să constituie motive de nelegalitate a hotărârii.

Legea impune ca secţia corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să dispună efectuarea unei expertize de specialitate în cazul în care conducătorul parchetului sau colegiul de conducere al instanţei formulează o sesizare în temeiul prevederilor art. 64 din Legea nr. 303/2004, condiţie care este îndeplinită în cauză.

Emiterea unei hotărâri cum este cea care face obiectul prezentei acţiuni nu presupune aprecieri cu privire la starea de sănătate a reclamantei, singurii în măsură să decidă în acest sens fiind medicii din comisia prevăzută de lege.

Cu alte cuvinte, în cadrul acestei proceduri secţia pentru procurori nu poate concluziona cu privire la starea de sănătate psihică a reclamantei şi nici nu analizează conduita acesteia în raporturile cu colegii, astfel că nu pot fi reţinute criticile reclamantei privind nelegalitatea hotărârii.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că specificul procedurii şi inexistenţa vreunei culpe a magistratului vizat de actul administrativ atacat exclud, totodată, orice pretinsă încălcare a dreptului la apărare al acestuia, în condiţiile în care respectivului magistrat nu i se impută, în această fază, nicio abatere de natură să atragă în privinţa sa consecinţe disciplinare, singurul efect al hotărârii secţiei de procurori constituindu-l efectuarea expertizei medicale - de natură să elucideze dacă reclamanta prezintă afecţiuni care pot afecta îndeplinirea sarcinilor profesionale, existenţa unei stări de sănătate satisfăcătoare reprezentând o premisă legală a exercitării prerogativelor subsumate profesiei de magistrat.

4.2. Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., fără aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 19.03.2021, s-a fixat termen de judecată la data de 8.12.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nemotivat, iar recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este rămas fără efect.

1. Cu privire la recursul declarat de reclamanta A.

Examinând excepţia nulităţii recursului principal pentru nemotivare, invocată din oficiu, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce priveşte fondul cauzei, situaţia de fapt, aşa cum au fost redate în acţiunea introductivă de instanţă.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinţei, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs, ceea ce, în speţă, nu se poate reţine.

Recurenta-reclamantă A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţă în motivarea soluţiei.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancţiunea nulităţii recursului.

Întrucât, în speţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de reclamanta A..

2. Cu privire la recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte reţine că potrivit art. 472 C. proc. civ.:

"(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte recursul incident, dat fiind faptul că potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător."

Prin urmare, în condiţiile în care a intervenit un motiv care nu implică cercetarea fondului (nemotivarea recursului principal), în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 472 alin. (2) şi respectiv art. 491 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va constata rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 287 din 6 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nemotivat.

Constată rămas fără efect recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.