Partial annulment upheld on 30% allowance cap; base salary calculation ruling quashed and remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16 mai 2018, sub numărul x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., personal auxiliar din cadrul Tribunalului Dolj au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Craiova, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova nr. 9/22.03.2018 şi a Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Craiova nr. 8/31.01.2018, cu consecinţa obligării Preşedintelui la emiterea unei noi decizii de reîncadrare, conform Legii nr. 153/2017 şi obligarea Curţii de Apel Craiova şi a Tribunalului Dolj la plata diferenţelor între drepturile băneşti cuvenite şi cele primite efectiv, actualizate cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective şi dobânda legală.

1.2. La data de 11 octombrie 2018, reclamanţii au formulat o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care, pe de o parte, au învederat că actele contestate au caracter discriminatoriu atât între membrii aceleiaşi familii ocupaţionale, cât şi faţă de alte categorii profesionale, iar pe de altă parte au modificat şi cadrul procesual pasiv, arătând că înţeleg să se judece, în prezenta cauză, în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Craiova şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova.

1.3. La aceeaşi dată, reclamanţii au formulat şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Anexei V, Capitolul II pct. 1-2, 5-12, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în raport de art. 16, art. 41 şi art. 53 din Constituţie.

1.4. Prin cererea depusă la data de 8 februarie 2019, apreciind că dezlegarea cauzei depinde de maniera de aplicare a dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată, reclamanţii au formulat şi o cerere de suspendare a dosarului nr. x/2018, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 910 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, în ceea ce priveşte capătul de cerere având a obiect pretenţii şi a respins, în contradictoriu cu sus indicata pârâtă, un astfel de capăt de cerere, ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, sus indicata instanţă a respins, în rest, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Craiova, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

2.2. Prin încheierea de şedinţă din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de aceeaşi reclamanţi şi a dispus sesizarea acesteia cu excepţia de neconstituţionalitatea a dispoziţiilor Anexei V, Capitolul II intitulat "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", pct. 1-2, 5-12 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, prin raportare la dispoziţiile art. 16, art. 41 şi art. 53 din Constituţia României, însă, a respins cererea de suspendare a judecăţii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva hotărârilor menţionate la punctul I.2 anterior au formulat recurs GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., JJ., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE. şi FFFF., prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. au solicitat, în principal, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, casarea sus indicatelor hotărâri judecătoreşti şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Au apreciat recurenţii că încheierea de şedinţă din data de 11.03.2019 a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a dispoziţiilor art. 413, alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., în contextul în care excepţia de neconstituţionalitate invocată a vizat dispoziţiile Anexei V, Capitolul II intitulat "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", pct. 1-2, 5-12 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar faţă de efectele textelor legale sus indicate, se impunea suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei.

O altă critică formulată prin calea de atac exercitată, a vizat maniera în care, prin sentinţa civilă atacată, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, din perspectiva capătului de cerere privind pretenţii, apreciind recurenţii că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., coroborat cu art. 44 şi art. 36 din Legea nr. 304/2004, în contextul în care, potrivit opiniei recurenţilor, atribuţiile privind încadrarea şi reîncadrarea salarială a reclamanţilor intră în competenta Curţii de Apel Craiova, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice.

Dintr-o altă perspectivă, arată recurenţii că motivul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. este incident, în prezenta cauză şi în virtutea faptului că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură reglementate de art. 22, alin. (2), art. 255 şi art. 258 C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Din această perspectivă susţin recurenţii că probatoriul solicitat de aceştia a fost respins de către instanţa de fond, prin hotărârea atacată, judecătorul fondului limitându-se la a reţine exclusiv susţinerile pârâtei Curtea de Apel Craiova, fără a realiza o verificare proprie a acestora şi chiar fără a respecta dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în contextul în care nu a pus în vedere pârâtelor să depună, în integralitate, documentaţia care a stat la baza emiterii actelor contestate (Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova nr. 9 din 22.03.2018, dar si Decizia nr. 8/31.01.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova).

Au mai formulat recurenţii şi critici subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, considerentele acesteia limitându-se, în integralitate, la preluarea argumentelor invocate de pârâta Curtea de Apel Craiova, a susţinerilor acesteia privind modul de determinare a drepturilor salariale, cu încălcarea obligaţiei consacrate în dispoziţiile art. 425, alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, consideră recurenţii că judecătorul fondului a realizat o eronată interpretare şi aplicare a normelor de drept material, din perspectiva manierei în care prima instanţă a soluţionat atât chestiunea modului de calcul al salariilor de bază, dar şi pe cea a modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, apreciind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Afirmă recurenţii că prin hotărârea atacată, instanţa de fond a realizat o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 38, alin. (3) lit. a) şi 38, alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în contextul în care, la emiterea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova nr. 9/22.03.2018 şi a Deciziei nr. 8/31.01.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova, date în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, au fost avute în vedere, în mod eronat, salariile de bază prevăzute în Capitolul II din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru gradaţia 0, deşi în nota 3 la Capitolul II din Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, se menţiona că pentru funcţiile de la poziţiile 7-14 sunt prevăzute salariile de bază la gradaţia 0, iar salariile de bază pentru gradaţiile 1-5 se determini prin majorarea salariilor de bază pentru gradaţia 0 potrivit prevederilor art. 10 din sus indicatul act normativ. Astfel, apreciază recurenţii că, în virtutea dispoziţiilor art. 10, alin. (3) şi alin. (4) din Legea - cadru nr. 153/2017, dar şi a notei 3 sus citate, pentru determinarea salariului de bază aferent anului 2022, modul legal de calcul impunea aplicarea majorărilor prevăzute de art. 10, corespunzătoare gradaţiei fiecăruia dintre recurenţi.

Mai arată recurenţii că nu au fost avute în vedere majorările salariilor de bază prevăzute în art. 17 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar salariile de bază determinate prin actele administrative atacate sunt profund inechitabile, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 16, alin. (1) din Constituţie, art. 53 din Constituţie şi cu art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie, subliniind, totodată, că există diferenţe salariale însemnate şi nejustificate între funcţiile de conducere şi cele de execuţie ale personalului auxiliar de specialitate, precum şi diferenţe nejustificat de mici între grefierii cu studii medii şi grefierii cu studii superioare, fiind totodată creată şi discriminare între persoane care aparţin aceleiaşi categorii profesionale şi care se află în situaţii identice.

Din perspectiva manierei de interpretare şi aplicare a normelor incidente modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, recurenţii apreciază că soluţia pronunţată de judecătorul fondului desconsideră sensul dispoziţiilor art. 25, alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, criticând recurenţii considerentele prin care instanţa de fond a reţinut că autoritatea pârâtă a acţionat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor, respectiv a stabilit procentul de acordare a sporurilor prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, ţinând cont de analiza impactului pe care acordarea acestor sporuri îl produce asupra bugetului ordonatorului de credite.

În opinia recurenţilor, în situaţia personalului auxiliar al cărui salariu de bază depăşeşte plafonul stabilit pentru anul 2022 şi căruia, în aceste condiţii, i se aplica salariul de bază stabilit pentru sus indicatul an, în mod eronat a fost aplicată procedura de plafonare a sporurilor, în condiţiile în care dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuiau interpretate prin raportare la suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv a celor pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite şi la suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor tunare, cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite.

În consecinţă, apreciază recurenţii ca fiind nelegală plafonarea individuală a sporurilor, aceasta urmând a fi analizată prin raportare la bugetul ordonatorului de credite. Or, susţin sus indicatele părţi că, fără prezentarea unor argumente suplimentare sau a unor date concrete privind bugetul alocat cu destinaţia de plata a drepturilor salariale, nu se poate trage concluzia că numai prin plafonarea individuală a sporurilor la acelaşi nivel de 30% se asigură nedepăşirea plafonului de 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare pentru ordonatorul de credite.

Nu în ultimul rând, susţin recurenţii că hotărârea atacată este dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 atunci când s-a apreciat că principiul egalităţii ar privi doar salariul de bază nu şi sporurile, făcând trimitere recurenţii la acte administrative similare emise de alţi ordonatori secundari de credite, prin care nivelul sporurilor a fost calculat în maniera evocată de recurenţi. Or, într-un astfel de context, sus indicatele părţi apreciază că diferenţele salariale semnificative între personalul auxiliar de specialitate, în funcţie de raza teritorială a Curţii de Apel în care îşi desfăşoară activitatea, încalcă, în mod vădit, principiul nediscriminării, al egalităţii şi al importanţei sociale a muncii, principii de bază ale sistemului de salarizare publică.

3.2. Totodată, prin notele de şedinţă depuse în cauză, recurenţii au invocat efectele produse de Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la data de 25 iunie 2019, intimata Curtea de Apel Craiova a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, în contextul în care actele administrative, atacate prin litigiul pendinte, au fost emise în condiţii de legalitate, salariile, inclusiv sporurile fiind stabilite corect, cu respectarea prevederilor legale incidente, printre care şi art. 25 (1) din Legea nr. 153/2017.

Arată intimata că Decizia nr. 14/2018 a modificat în parte Decizia nr. 8/2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova, fiind emisă în aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în sensul că s-a dispus ca, începând cu data de 1 ianuarie 2018, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Craiova şi instanţele arondate acesteia, al cărui salariu de bază este stabilit la nivelul anului 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, va beneficia de sporurile de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de 5% pentru confidenţialitate la salariul de bază din anul 2022, cu aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

Mai susţine intimata că începând cu data de 1 ianuarie 2018, legiuitorul a stabilit că se impune recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate şi conex, fie prin acordarea creşterilor salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, fie prin acordarea creşterilor salariale, prin raportare la salariile de bază pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Acest act normativ prevede, pentru ipoteza în care salariile de bază brute majorate cu 25% faţă de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mici decât salariile de bază pentru anul 2022, că personalul auxiliar de specialitate şi conex beneficiază de creşterea salarială prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017. Pentru ipoteza în care salariile de bază brute majorate cu 25% faţă de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mari decât salariile de bază pentru anul 2022, salariul lunar cuvenit personalului auxiliar de specialitate şi conex vizat se calculează prin aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că, fiind stabilită o bază de calcul - salariile de bază pentru anul 2022 - toate sporurile ce reprezintă elemente ale salariului lunar datorat acestor categorii de personal, se vor determina ca procent.

Totodată, subliniază intimata că acordarea sporurilor la nivel maxim ar conduce la depăşirea cuantumului de 30% pe total ordonator de credite, dar şi la acordarea unor sporuri diferenţiate la nivel individual, fapt ce ar încălca principiul nediscriminării şi egalităţii. De asemenea, susţine că numărul persoanelor care ar beneficia de un nivel maxim al sporurilor ar fluctua în funcţie de structura personalului la un moment dat, fapt ce ar încălca principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor. Modalitatea de stabilire a salariului trebuie să fie aceeaşi pentru toţi, neputând fi aplicate procente diferite de sporuri, în funcţie de momentul trecerii pe grila anului 2022.

4.2. Prin notele de şedinţă depuse la data de 19.11.2021, intimata a invocat puterea de lucru judecat, întemeiat de intimata Curtea de Apel Craiova pe prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.: (i) a sentinţei civile nr. 2975/22.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, (ii) a sentinţei civile nr. 289/29.01.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, (iii) a sentinţei civile nr. 907/11.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, (iv) a sentinţei civile nr. 2260/24.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2019 şi (v) a sentinţei civile nr. 1391/26.03.2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2018.

4.3. Legal citaţi, intimaţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu au formulat întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 12 iulie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

A. Examinând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurentele DD. şi QQQ. pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. În conformitate cu prevederile art. 148 C. proc. civ., orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni esenţiale, "şi semnătura˝ iar potrivit art. 196 alin. (2) din acelaşi cod, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii (…).

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia(...). (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanţei de judecată.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs formulată în cauză se menţionează că o astfel de cale de atac este promovată de "B. şi ceilalţi, nominalizaţi în tabelul anexă", sens în care calitatea de recurenţi aparţine tuturor persoanelor indicate în Tabelele aflate la dosarul instanţei de recurs. Observând, însă, înscrisul intitulat "Tabelul Nominal cu grefierii secţiei penale şi pentru cauze cu minori", Înalta Curte constată că, deşi recurentele - reclamante DD. şi QQQ. sunt indicate în cuprinsul acestuia, în cea de-a patra coloană a tabelului, în mod diferit faţă de ipostaza celorlalţi recurenţi, nu se regăseşte nicio semnătură a sus indicatelor recurente, sens în care calea de atac nu este semnată şi de acestea.

De asemenea, Înalta Curte menţionează că a pus în vedere recurentelor-reclamante DD. şi QQQ. să depună la dosarul cauzei un exemplar semnat al recursului declarat în cauză sau să semneze cererea de recurs deja depusă, aspect ce rezultă din citaţiile emise de instanţă la data de 10.11.2021, ce au fost comunicate recurentelor la data de 15.11.2021 (în acest sens dovezile de comunicare aflate la dosar).

Întrucât până la termenul de judecată acordat în cauză, sus indicatele recurente - reclamante nu au îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina lor, nu au comunicat instanţei un exemplar original al recursului şi nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului, prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 şi art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părţilor, care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantele DD. şi QQQ. împotriva sentinţei civile nr. 910 din data de 11 martie 2019 şi încheierii de şedinţă de la aceeaşi dată, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa semnăturii.

B. Examinând, tot cu prioritate şi în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. şi excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de recurenţii GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT. şi UUUU., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că o astfel de excepţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Privit dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane."

Prin urmare, în analiza admisibilităţii unei căi de atac, instanţa de control judiciar trebuie să aibă în vedere şi aspectele ce ţin de aptitudinea celui care a promovat calea de atac de a efectua acest demers juridic, care, potrivit dispoziţiilor legale anterior enunţate, depinde de calitatea de parte în proces sau de recunoaşterea acestui drept de către lege, pentru cei care nu au fost părţi în cauza supusă judecăţii.

Dat fiind principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, hotărârea judecătorească nu poate da naştere unor drepturi sau obligaţii decât faţă de părţile din proces, sens în care şi procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părţile cauzei, doar acestea fiind îndrituite, în principiu, să facă uz de exerciţiul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Situaţiile de excepţie sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea este obligatorie şi produce efecte şi pentru succesorii părţilor, sens în care, inclusiv în aplicarea art. 38 şi art. 39 din acelaşi act normativ, rezultă că exerciţiul căii de atac este deschis şi avânzilor-cauză. De asemenea, art. 458 teza finală C. proc. civ. prevede, că dreptul de a uza de exerciţiul căilor de atac poate aparţine şi altor organe sau persoane, potrivit legii, cum este, de exemplu, cazul procurorului, în condiţiile prevăzute de art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

În litigiul pendinte, însă, din analiza comparativă a cererii de chemare în judecată (inclusiv tabelele anexate acesteia), a sentinţei pronunţate în fond şi a cererii de recurs (inclusiv tabelele anexate acesteia), rezultă că deşi numiţii GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT. şi UUUU. au declarat calea de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr. 910 din data de 11 martie 2019 şi încheierii de şedinţă de la aceeaşi dată, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aceştia nu au avut şi calitatea de reclamanţi, în faza de judecată a fondului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că recurenţii sus menţionaţi au calitatea de terţi faţă de cauza pendinte şi nu se regăsesc în niciuna dintre situaţiile de excepţie care să le confere, dintr-o astfel de postură, dreptul de a exercita calea de atac, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT. şi UUUU., ca inadmisibil.

C. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF., GG., HH., JJ., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., EEEE. şi FFFF. împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din aspectele alegate prin cererea de recurs, se constată că recurenţii au invocat incidenţa, în prezenta cauză, a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în opinia acestora, prin respingerea cererii de suspendare a cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 413 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., a căror nerespectare ar atrage, în opinia recurenţilor, sancţiunea nulităţii.

Or, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul unui incident procedural, cum este excepţia de neconstituţionalitate, pentru a cărei soluţionare se urmează o procedură distinctă. Excepţia de neconstituţionalitate nu este o altă cauză civilă referitoare la existenţa sau inexistenţa unui drept de care să depindă soluţionarea cauzei, ci este calea procedurală prevăzută de Legea nr. 47/1992 pentru controlul conformităţii legii aplicabile cauzei cu normele constituţionale. În cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, remediul pentru soluţionarea cauzei în baza textului de lege declarat neconstituţional este revizuirea prevăzută de art. 509, pct. 11 C. proc. civ.

Totodată, reţine instanţa de control judiciar că şi în ipoteza în care s-ar aprecia o potenţială incidenţă a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în materia excepţiei de neconstituţionalitate, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că se poate cere casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă o astfel de sancţiune (a nulităţii) nu este incidentă în orice ipoteză în care nu sunt respectate cerinţe legale, ci doar în acele contexte în care, prin nerespectarea acestora, s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii astfel pronunţate.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, sens în care măsura suspendării judecăţii reprezintă un incident procedural facultativ, neconstituind o obligaţie pentru instanţă.

Fiind vorba de un incident ce implică un drept de apreciere exercitat de judecător, prin care acesta evaluează oportunitatea măsurii (drept de apreciere evidenţiat de forma redacţională a prevederilor art. 413 C. proc. civ., în care legiuitorul foloseşte verbului tranzitiv "a putea", ce este un indicativ al unei opţiuni), nu se poate reţine teza încălcării unui drept procedural a cărui nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii şi nici existenţa unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea unei astfel de hotărâri judecătoreşti, câtă vreme, după cum s-a menţionat şi anterior, în măsura unei soluţii pozitive în demersul dedus judecăţii în contencios constituţional, partea are deschisă calea revizuirii reglementate de art. 509 alin. (1), pct. 11 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt întrunite condiţiile reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., spre a se reţine incidenţa unui astfel de motiv de casare, sens în care va respinge recursul declarat de reclamanţi împotriva încheierii de şedinţă din 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

D. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF., GG., HH., JJ., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., EEEE. şi FFFF. împotriva sentinţei civile nr. 910 din data de 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este fondat, pentru următoarele considerente:

1. Deliberând, cu prioritate, asupra aspectului puterii de lucru judecat, întemeiat de intimata Curtea de Apel Craiova pe prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.: (i) a sentinţei civile nr. 2975/22.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, (ii) a sentinţei civile nr. 289/29.01.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, (iii) a sentinţei civile nr. 907/11.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, (iv) a sentinţei civile nr. 2260/24.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2019 şi (v) a sentinţei civile nr. 1391/26.03.2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată următoarele:

Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înalte Curţi, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părţi. Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.., evocat de intimata Curtea de Apel Craiova, reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, ea fiind la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Pe de altă parte, această legătură dintre litigii trebuie să fie una concretă şi trebuie să se circumscrie parametrilor efectivi ai cauzei în care efectul pozitiv este invocat.

Or, din analiza comparativă a hotărârilor judecătoreşti exhibate de intimată cu elementele supuse analizei în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută puterea de lucru judecat a hotărârilor opuse de aceasta.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, recurenţii - reclamanţi contestă legalitatea actelor administrative constând în: Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova nr. 9/22.03.2018 ("Hotărârea nr. 9/2018") şi Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Craiova nr. 8/31.01.2018 ("Decizia nr. 8/2018"). De asemenea, principalele critici evocate de reclamanţi au vizat maniera de determinare a salariilor de bază prevăzute în Capitolul II din Anexa V la Legea nr. 153/2017, maniera de plafonare a sporurilor şi, prin cererea modificatoare, au clamat că prin emiterea sus indicatelor acte administrative au fost supuşi unui tratament discriminatoriu.

Cu titlu prealabil şi cu scopul identificării parametrilor prezentei analize, Înalta Curte observă că, deşi prin notele de şedinţă formulate de intimata Curtea de Apel Craiova (prin care aceasta evocă puterea lucrului judecat), intimata face referire tangenţială şi la salariile de bază, din elementele concret antamate rezultă că aceasta invocă, în realitate, efectul pozitiv exclusiv sub aspectul manierei de determinare a valorii sporurilor.

Pe de altă parte, observând aspectele ce au făcut obiectul judecăţii în litigiile indicate de intimată, Înalta Curte constată că:

(i) Acţiunea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2018 a fost, pe de o parte, formulată de alţi reclamanţi decât cei din prezenta cauză, ce aveau calitatea de personal auxiliar şi conex în cadrul Tribunalului Gorj - Judecătoria Târgu Jiu, iar efectul pozitiv impune, chiar şi din perspectiva prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ca aspectul dezlegat să vizeze raporturile dintre părţi, iar nu raporturi ale uneia dintre părţi cu terţe persoane.

Pe de altă parte, constată instanţa de control judiciar că obiectul sus indicatului litigiu a fost reprezentat de cererea de anulare a Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Craiova nr. 14/02.04.2018 ("Decizia nr. 14/2018") emisă de Preşedintele Curţii de Apel Craiova, în sensul modificării acesteia cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017, referitoare la cuantumul sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, respectiv al celor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel cum acestea au fost acordate potrivit art. 1 din decizia mai sus menţionată.

Astfel, chiar dacă prin Decizia nr. 14/2018, aspectele stabilite prin Decizia nr. 8/2018 au fost parţial modificate (în sensul că, începând cu 01.01.2018, personalul conex al cărui salariu de bază este stabilit la nivelul anului 2022 va beneficia de sporurile de 15%, 25% şi 5% la salariul de bază din anul 2022, celelalte dispoziţii cuprinse în Decizia nr. 8/31.01.2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova rămânând neschimbate) cele două decizii sunt, din perspectiva criteriilor de verificare a legalităţii unui act administrativ, distincte, verificarea legalităţii Deciziei nr. 8/2018 neputând fi restricţionată, în maniera pretinsă de intimată, prin modul în care legalitatea actului administrativ ulterior (Decizia nr. 14/2018) a fost verificată într-o altă cauză.

(ii) Cât priveşte, sentinţa civilă nr. 289/29.01.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar, pentru raţiuni similare celor expuse în paragrafele anterioare, reţine că şi în ipoteza în care obiect al cererii de chemare în judecată l-a reprezentat verificarea legalităţii Deciziei nr. 8/2018 şi a Hotărârii nr. 9/2018, o astfel de verificare a fost solicitată, în respectiva cauză, de alţi reclamanţi decât cei din prezenta cauză, având calitatea de personalul auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Tribunalului Mehedinţi, or, în raport de prevederile art. 37 din Legea nr. 567/2004, stabilirea drepturilor salariale ale acestora de către Curtea de Apel Craiova reprezintă, în realitate, expresia unor raporturi juridice distincte, individuale, născute între astfel de alte părţi şi intimată.

Or, chiar dacă raporturile juridice dintre intimată şi recurenţii din prezenta cauză, pe de o parte, ori dintre intimată şi reclamanţii din dosarul nr. x/2018, pe de altă parte, derivă din acelaşi instrumentum, ele au individualitate. Pe cale de consecinţă, exclusiv din perspectiva analizei pe care prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. o implică, întrucât textul în discuţie impune ca dezlegarea dată prin altă hotărâre judecătorească să privească raporturile dintre părţile cauzei pendinte, maniera în care raporturile juridice dintre intimata Curtea de Apel Craiova şi alte terţe persoane au fost tranşate, nu poate fi opusă în prezenta cauză cu putere de lucru judecat.

(iii) Aceleaşi considerente se impun şi în ceea ce priveşte analiza aspectelor evocate de intimata Curtea de Apel Craiova, privind un pretins efect pozitiv al sentinţei nr. 907/11.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reţinând că cererea de chemare în judecată din respectiva cauză a fost formulată de terţe persoane faţă de cadrul procesual activ al litigiului pendinte, ce sunt încadrate drept personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Judecătoriei Vânju Mare, din subordinea Tribunalului Mehedinţi.

(iv) În ceea ce priveşte acţiunea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2019, soluţionată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2260/24.06.2020, definitivă prin decizia nr. 5171 din 22.10.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte reţine că, prin aceasta, reclamanţii au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună: 1. obligarea Curţii de Apel Craiova la recalcularea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018 conform modalităţii de calcul aplicate de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, modalitate aprobată şi precizată ca fiind corectă de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, agreată cu reprezentanţii Curţii de Conturi a României; 2. obligarea Curţii de Apel Craiova şi a Tribunalului Dolj la plata diferenţelor salariale ce rezultă dintre salariul calculat prin modalitatea aplicată de cele două curţii menţionate la punctul 1 şi salariul efectiv încasat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 01.01.2018 şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului, Ministerul Justiţiei la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor băneşti rezultate la punctul 2.

De asemenea, în chiar cuprinsul hotărârii judecătoreşti în discuţie se menţionează că natura juridică a disputei analizate în sus indicatul dosar este cea a unui litigiu de muncă, care nu are ca obiect contestaţia reclamanţilor împotriva unei decizii privind stabilirea drepturilor salariale, ci recalcularea şi plata unor drepturi salariale şi accesorii, fără a repune în discuţie încadrarea reclamanţilor.

Faţă de astfel de aspecte, având în vedere perspectiva diferită a verificărilor realizate în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, ce nu implica stabilirea legalităţii unor acte administrative, ceea ce se traduce într-o cauză diferită a cererilor de chemare în judecată, nu se poate reţine incidenţa unei puteri a lucrului judecat. Prin cauză trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, iar cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie redusă numai la fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, ci şi la temeiurile de drept ale cererii, neputând exista putere de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluţionat acelaşi litigiu pe un alt temei juridic.

(v) De asemenea, observând cadrul procesual activ şi obiectul cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018, soluţionat de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa definitivă 1391/26.03.2019, Înalta Curte, pentru raţiuni similare celor expuse în paragrafele anterioare, apreciază că nici o astfel de hotărâre judecătorească nu poate genera efect pozitiv de lucru judecat în prezenta cauză, câtă vreme cauza în discuţie a avut natura juridică a unui litigiu de muncă, prin care reclamanta VVVV., ce deţinea calitatea de personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Olt, a solicitat recalcularea drepturilor salariale pentru personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Olt, al cărui salariu de bază era stabilit la nivelul anului 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, conform modalităţii de calcul agreate de alte Curţi de Apel, modalitate în acelaşi timp aprobată şi apreciată ca fiind corectă de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Concluzionând, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, nu poate fi reţinut, în prezenta cauză, un efect pozitiv de lucru judecat al sentinţei civile nr. 2975/22.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, sentinţei civile nr. 289/29.01.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 601/03.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţei civile nr. 907/11.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2018, sentinţei civile nr. 2260/24.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2019 şi sentinţei civile nr. 1391/26.03.2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2018.

2. Cât priveşte criticile aduse de recurenţi manierei în care prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Curtea de Apel Craiova, sub aspectul capătului de cerere având drept obiect pretenţii, întemeiate de aceştia pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, judecătorul fondului realizând o corectă interpretare şi aplicare a normelor procedurale aferente verificării calităţii procesuale a unei astfel de părţi.

Analizând hotărârea atacată, instanţa observă că prin utilizarea sintagmei "pretenţii" judecătorul fondului a vizat capătul de cerere prin care reclamanţii solicitau: "obligarea Curţii de Apel Craiova şi a Tribunalului Dolj la plata diferenţelor între drepturile băneşti cuvenite şi cele primite efectiv, actualizate cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective şi dobânda legală". Pe cale de consecinţă, în mod contrar celor afirmate de recurenţi, prin calea de atac exercitată, soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive nu a vizat atribuţiile privind încadrarea şi reîncadrarea salarială a reclamanţilor.

Cât priveşte legalitatea manierei în care prima instanţă a analizat, din perspectivă procesuală, calitatea Curţii de Apel Craiova de a figura drept pârâtă în privinţa anterior indicatului capăt de cerere, Înalta Curte reţine că recurenţii nu au raporturi juridice directe cu Curtea de Apel Craiova cu privire la plata drepturilor salariale, având raporturi de muncă, în perioada invocată în cererea de chemare în judecată, cu Tribunalul Dolj, instanţă cu personalitate juridică (în sensul art. 36 din Legea nr. 304/2004).

Conform art. 21 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit căruia, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, iar ordonatorii terţiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc.

Conform art. 37 din Legea nr. 567/2004 "grefierii şi grefierii informaticieni sunt numiţi prin decizie de către preşedinţii curţilor de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripţie teritorială urmează să îşi desfăşoare activitatea."

Preşedintele Curţii de Apel Craiova are, potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2004, art. 37 din Legea nr. 567/2004 şi art. 71 lit. o) din ROI, atribuţia de a stabili drepturile salariale ale recurenţilor - reclamanţi, iar Curtea de Apel Craiova, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, are obligaţia de a asigura şi vira sumele de bani necesare plăţii salariilor, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002.

Recurenţii sunt angajaţii Tribunalului Dolj care, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, are calitatea de ordonator terţiar de credite, angajând cheltuieli cu propriul personal, astfel că acestuia îi revine obligaţia de plată a drepturilor salariale.

Prin urmare, obligaţia efectivă de a achita drepturile salariale în cazul personalului de la nivelul tribunalelor aparţine acestor instanţe, ca ordonatori terţiari de credite, în timp ce legea nu recunoaşte ordonatorului secundar atribuţia de plată, sens în care sunt nefondate criticile aduse de recurenţii manierei în care judecătorul fondului a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale a unei astfel de intimate, din perspectiva petitului acţiunii având drept obiect pretenţii.

Cu toate acestea, Înalta Curte, observând interdependenţa capetelor de cerere, apreciază că, din perspectiva manierei de soluţionare a recursului pendinte, nu se justifică o separare a petitelor, într-un mod care să impună doar o casare, în parte, a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei urmând a se realiza în limitele criticilor apreciate drept întemeiate de instanţa de control judiciar, astfel cum vor fi acestea menţionate în cuprinsul prezentei hotărâri.

3. Referitor la fondul recursului, Înalta Curte apreciază că pentru justa soluţionare a prezentei cauze se impune o departajare a criticilor aduse de recurenţi manierei în care prima instanţă a soluţionat (a) chestiunea modului de calcul al salariilor de bază, faţă de cele ce vizează maniera în care judecătorul fondului a dezlegat (b) chestiunea modului de calcul al sporurilor.

(a) Instanţa de control judiciar observă că, prin calea de atac formulată, recurenţii - reclamanţi critică maniera în care instanţa de fond a analizat şi soluţionat argumentele principale aduse de aceştia în susţinerea tezei nelegalităţii modului în care, prin Decizia nr. 8/2018, a fost stabilită valoarea salariului de bază ce li se cuvenea, prin invocarea motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând sentinţa atacată şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile subsumate de recurenţi prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., observând că dezlegarea pe care prima instanţă a dat-o chestiunii privind modul de calcul al salariilor de bază, a avut drept fundament exclusiv susţinerile uneia dintre părţi, fără ca instanţa de fond să realizeze o verificare proprie a aspectelor exhibate, prin administrarea nemijlocită a unui probatoriu relevant.

Observă Înalta Curte că potrivit prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Astfel, mecanismul de plafonare reglementat de sus indicatul text normativ presupune doi parametrii de comparaţie, respectiv, pe de o parte, nivelul salariului de bază la data de 1 ianuarie 2018 (în plată sau rezultat în urma majorărilor salariale reglementate de Legea nr. 153/2017), iar, pe de altă parte, nivelul salariului de bază stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 153/2017.

Doar dacă, ulterior realizării calculelor finale aferente determinării fiecăruia dintre celor două categorii de niveluri salariale de bază (cel de la data de 1 ianuarie 2018 şi cel aferent anului 2022), rezultă că valoarea primului este mai mare sau devine mai mare decât a celui stabilit pentru anul 2022, poate fi reţinută legalitatea aplicării mecanismul reglementat de alin. (6) al art. 38 din sus indicatul act normativ.

Pe cale de consecinţă, elementul de referinţă pentru verificarea aplicării unui astfel de mecanism este stabilirea salariului de bază pentru anul 2022, pentru fiecare dintre părţile reclamante, în raport de valoarea acestuia putându-se determina dacă salariile aferente datei de 1 ianuarie 2018 depăşesc un astfel de nivel sau nu.

În acest context, Înalta Curte reţine că raportul dintre valoarea veniturilor aferente lunii ianuarie 2018 (determinate în luna decembrie 2017) şi cel calculat la nivelul aferent anului 2022, este în sens invers faţă de cel învederat de prima instanţă în paragraful 4 al filei 5 a sentinţei, plafonarea veniturilor având la bază, în mod primordial, calculul corect al valorii salariilor de bază aferente anului 2022, cu care sunt comparate valorile determinate prin majorarea cu 25% a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2017.

Or, acest calcul este contestat de recurenţii - reclamanţi, aceştia susţinând că elementul de referinţă (salariului de bază pentru anul 2022) a fost eronat stabilit de intimata Curtea de Apel Craiova, iar instanţa de fond nu a dezlegat cauza, în mod deplin, dintr-o astfel de perspectivă, în contextul în care nu a administrat niciun mijloc de probă care să permită verificarea modului de calcul al salariului de bază aferent anului 2022, din perspectiva art. 10 din Legea nr. 153/2017, coroborat cu Nota din capitolul II al Anexei V a Legii nr. 153/2017, dar şi cu prevederile art. 17 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017

Înalta Curte are în vedere şi faptul că potrivit punctelor 2 şi 3 ale Notei învederate de legiuitor în capitolul II al Anexei V a Legii nr. 153/2017, salariile de bază prevăzute la poziţiile 1-6 din tabelul indicat în acest capitol II cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim, în timp ce pentru funcţiile de la poziţiile 7-14 sunt prevăzute salariile de bază la gradaţia 0, iar salariile de bază pentru gradaţiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradaţia 0 potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, prevederile art. 17 alin. (1) -(3) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, dispun astfel:

(1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, după caz.

(2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III.

(3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%.

În acest context, nu pot fi confirmate de instanţa de control judiciar aspectele învederate de judecătorul fondului, potrivit cărora: "susţinerile reclamanţilor, în sensul că pentru determinarea salariului de care vor beneficia în 2022 trebuiau să fie aplicate majorările prevăzute de art. 10 Legea 153/2017 corespunzătoare gradaţiei fiecăruia, nu prezintă relevanţă (...)", câtă vreme, cel puţin din perspectiva determinării salariilor de bază aplicabile la nivelul anului 2022 personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, ce intră în categoriile reglementate de poziţiilor 1 - 5 din tabelul reglementat de capitolul II al Anexei V, voinţa legiuitorului a fost cea de a stipula expres o majorare a valorii stabilite într-un astfel de tabel pentru gradaţia 0, cu procentele aferente gradaţiilor reglementate de art. 10 din sus indicatul act normativ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Instanţa de control judiciar consideră că prima instanţă nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, în contextul în care, din perspectiva normelor invocate de reclamanţi, se impuneau verificări suplimentare şi administrarea unui probatoriu adecvat, necesar lămuririi motivelor de nelegalitate a Deciziei nr. 8/2018 şi Hotărârii nr. 9/2018, expuse prin cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat motivul de casare subsumat prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., ce vizează neanalizarea cererii introductive, în privinţa motivelor referitoare la greşita stabilire a salariilor de bază, sens în care va admite, sub acest aspect, recursul formulat de recurenţi şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.

(b) Pe de altă parte Înalta Curte apreciază drept nefondate motivele de casare prin care recurenţii critică maniera în care, prin sentinţa civilă nr. 910 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a dezlegat chestiunea modului de calcul al sporurilor reglementate de anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte observă că şi din această perspectivă, criticile recurenţilor se subsumează motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază drept nefondate susţinerile recurenţilor privind incidenţa, prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerând că, spre deosebire de chestiunea anterioară şi în raport de parametrii vizaţi de verificarea legalităţii modului de stabilire a cuantumului sporurilor, nu se poate reţine o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Astfel, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a apreciat corect asupra aspectului procedural al identificării acelor mijloace de probe ce se impuneau a fi administrate din perspectiva dezlegării unui astfel de aspect, iar hotărârea pronunţată, în privinţa acestei a doua chestiuni, s-a întemeiat pe cadrul normativ incident şi pe probele administrate, iar nu doar pe susţinerile intimatei, cum eronat afirmă recurenţii.

Tot nefondate sunt şi criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care recurenţii îl invocă apreciind că hotărârea primei instanţe nu ar fi motivată.

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. După cum Înalta Curte a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa sa, motivarea nu reprezintă o chestiune de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului expunând silogismul logico - juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Cât priveşte motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat acordarea sporurilor la un nivel de 45% din cuantumul salariului de bază, contestând modul de calcul al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, de care au apreciat că beneficiază începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Aşadar, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 este prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Cu toate acestea, chiar dacă prin legea de salarizare, s-a stabilit acordarea mai multor categorii de sporuri, respectiv 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, 25% pentru sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi 5% pentru păstrarea confidenţialităţii, sensul textului legal menţionat nu este acela de a conferi salariatului un drept la acordarea sporurilor la nivelul de 45%, ci doar o obligaţie a ordonatorului de credite de a nu depăşi respectivul nivel instituit legal.

Aceste aspecte au fost, de altfel, dezlegate şi prin Decizia nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care, în punctele 79-82 s-a statuat astfel:

79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. I-VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

De asemenea, Înalta Curte apreciază drept nefondate şi susţinerile recurenţilor potrivit cărora aplicarea mecanismului de limitare a valorii sporurilor s-ar fi realizat exclusiv prin limitarea sporurilor individuale, reţinând instanţa de control judiciar că prin referatul nr. x/23.03.2018, managerul economic al Curţii de Apel Craiova a arătat că aplicarea sporurilor prevăzute în anexa V la Legea nr. 153/2017 în procent de 45% pentru personalul al cărui salariu a fost stabilit la nivelul celui prevăzut pentru anul 2022 conduce la depăşirea procentului de 30% pe ordonator de credite. În acest sens, în sus indicatul referat s-a arătat că la nivelul ordonatorului secundar de credite reprezentat de Curtea de Apel Craiova valoarea totală a salariilor de bază este de 13.975.682 RON, iar prin aplicarea unui procent total al sporurilor de 45%, suma sporurilor rezultate ar fi de 4.363.577 RON, adică un procent de 32% din salariile de bază.

Faţă de situaţia reţinută prin referatul menţionat şi având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 25 din Legea nr. 153/2017, sporurile stabilite pentru personalul auxiliar al cărui salariu a fost acordat la nivelul celui prevăzut pentru anul 2022 au fost plafonate la 30%, din necesitatea respectării normei legale.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în verificarea legalităţii actelor administrative atacate prin demersul judiciar pendinte, judecătorul fondului s-a raportat la criteriul sumei totale a salariilor de bază la nivel de ordonator de credite, respectiv la nivelul ordonatorului secundar reprezentat de Curtea de Apel Craiova, or o astfel de abordare reprezintă o corectă aplicare a prevederilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 153/2017, coroborate cu art. art. 3 alin. (4) din acelaşi act normativ, conform celor statuate prin punctele 84-85, respectiv 91-93 ale Deciziei nr. 15/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (de altfel, evocate şi de recurenţi prin notele de şedinţă depuse în cauză).

Mai mult, Înalta Curte apreciază că recurenţilor - reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a sporurilor în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare/salariilor de bază aferentă ordonatorului de credite.

Şi critica referitoare la existenţa unei stări de discriminare este nefondată, instanţa de control judiciar apreciind relevante din această perspectivă aspectele dezlegate prin punctele 86 - 95 ale Deciziei nr. 15/2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat astfel:

86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

87. În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

88. Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.

89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor privind modul de calcul al sporurilor, subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat, din această perspectivă, o hotărâre legală.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că parte din criticile invocate sunt fondate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţii antemenţionaţi împotriva sentinţei civile nr. 910 din data de 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca rejudecarea cauzei să se realizeze în limitele criticilor apreciate drept fondate de instanţa de control judiciar, potrivit celor statuate în cuprinsul paragrafelor anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantele DD. şi QQQ. împotriva sentinţei civile nr. 910 din data de 11 martie 2019 şi încheierii de şedinţă de la aceeaşi dată, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa semnăturii.

Respinge recursul declarat de GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT. şi UUUU. împotriva sentinţei civile nr. 910 din data de 11 martie 2019 şi încheierii de şedinţă de la aceeaşi dată, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF., GG., HH., JJ., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., II., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., EEEE. şi FFFF. împotriva sentinţei civile nr. 910 din data de 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul declarat de aceeaşi reclamanţi împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2021.