Competence of financial regulator to enforce fair share pricing post-delistation based on professional valuation opinion

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 30.12.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea deciziei nr. 856/11.04.2016 şi a deciziei nr. 1369/08.07.2016, emise de pârâtă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2032 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 2032 din 30 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. TCE A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată în fond şi în recurs.

În motivarea recursului arată că prima instanţă a dat o interpretare greşită art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012, care prevede că intimata exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra emitenţilor de valori mobiliare, recurenta-reclamantă apreciind, însă, că această dispoziţie are în vedere doar entităţile care exercită activităţi în sfera pieţei de capital, or, la data emiterii deciziilor contestate, recurenta nu se număra printre acestea, astfel că nu putea face obiectul supravegherii intimatei.

Susţine că i-a încetat calitatea de emitent de valori mobiliare ca urmare a derulării procedurilor prevăzute de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul nr. 17/2014, întrucât prin decizia nr. 3112/26.10.2015, emisă de intimată, acţiunile recurentei-reclamante au fost retrase de la tranzacţionare pe BVB - Piaţa Rasdaq, începând cu data de 27.10.2015, iar prin decizia nr. 3113/26.10.2015, emisă de intimată, acţiunile recurentei-reclamante au fost radiate din evidenţa Autorităţii de Supraveghere Financiară, începând cu data de 27.10.2015. Cele două decizii au rămas definitive prin necontestare.

Mai arată că prin adresa nr. x/06.01.2016, intimata-pârâtă i-a adus la cunoştinţă faptul că societatea nu mai are obligaţia transmiterii către ASF şi BVB a rapoartelor periodice şi continue conform dispoziţiilor R/2016, ceea ce semnifică lipsa calităţii de emitent de valori mobiliare, astfel încât calitatea sa de persoană aflată sub incidenţa Legii nr. 297/2004 a încetat la data de 27.10.2015.

Consideră că, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea 297/2004, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi alin. (2), art. 26, art. 27 şi art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012, ASF nu mai poate dispune în niciun mod faţă de societatea recurentă şi nu poate emite acte administrative individuale în ceea ce o priveşte. Astfel, apreciază că deciziile atacate au fost emise prin frauda la lege, fiind vătămătoare intereselor societăţii.

De asemenea, susţine că prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor Legii nr. 151/2014 şi ale Regulamentului nr. 17/2014, în condiţiile în care din motivarea instanţei nu rezultă cum a încălcat recurenta aceste dispoziţii şi de unde reiese obligaţia de a numi un alt expert evaluator în cazul în care un acţionar, care a încasat fără obiecţiuni contravaloarea preţului pentru acţiunile retrase, este nemulţumit de modul de calcul al preţului.

Susţine că a respectat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 şi ale art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014, astfel că nu era necesară emiterea deciziilor de conformare la respectarea acestora.

Precizează că a solicitat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ numirea unui expert autorizat în termenul de 5 zile prevăzut de art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014, a acordat dreptul de retragere al acţionarilor şi a achitat contravaloarea tuturor acţiunilor retrase la preţul stabilit prin Raportul de evaluare refăcut de evaluatorul desemnat, raport care produce efecte depline, nefiind anulat de vreo instanţă. Astfel, consideră că nu se poate reţine că nu a finalizat procedura de retragere a acţionarilor conform legii, iar faptul că ulterior achitării acţiunilor, după încetarea calităţii de emitent de valori mobiliare şi a radierii acţiunilor din registrul bursei, un acţionar nu este mulţumit de preţul primit sau că ANEVAR a formulat un punct de vedere faţă de raportul întocmit, nu pot semnifica nefinalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 151/2014 şi Regulamentul nr. 17/2014.

Recurenta-reclamantă menţionează că, atâta timp cât legiuitorul şi chiar intimata, prin regulamentul emis, nu au condiţionat îndeplinirea procedurii de opinia favorabilă a ANEVAR cu privire la raportul de evaluare, instanţa de fond nu putea reţine o asemenea împrejurare, întrucât nu-i poate fi imputat faptul că expertul evaluator nu a respectat deontologia profesională sau nivelul de calificare al expertului. Consideră că este greu de crezut că raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat se încadrează în categoria nesatisfăcător, atâta timp cât acesta a avut şi are calitatea de expert autorizat independent pe piaţa valorilor mobiliare de peste 10 ani, are autorizaţia vizată anual şi a trecut toate testele de verificare a cunoştinţelor profesionale. Mai mult, din dosar nu reiese că opinia ANEVAR este însoţită de o sancţiune disciplinară aplicată expertului sau de măsura excluderii acestuia din corpul experţilor.

Totodată, susţine că: din nicio probă de la dosar nu reiese că preţul pe acţiune nu este corect şi echitabil; în cauză nu a fost dispusă proba cu expertiza tehnică de specialitate, care să confirme că preţul nu a fost corect calculat sau că nu este echitabil. Nici din opinia ANEVAR nu rezultă că preţul nu este corect sau echitabil, opinia instanţei fiind lacunară şi contradictorie.

În acest sens, susţine că adresa nr. x/31.03.2016, emisă de ANEVAR, înregistrată la ASF sub nr. x/30.03.2016, este în dezacord cu Fişa de verificare şi nu oferă alte date decât cele consemnate în Raportul de evaluare, astfel că nu poate avea vreo relevanţă asupra cuantumului preţului/actiune şi asupra procedurii de delistare a societăţii. Mai arată că aspectele prezentate în Fişa de evaluare ANEVAR sunt lacunare şi nu conţin indicii certe, concrete, justificate ştiinţific care să dovedească că preţul pe acţiune nu a fost corect calculat.

Consideră că refacerea raportului de evaluare de către un alt evaluator este permisă doar în cazul în care raportul de evaluare este calificat ca inacceptabil, aspect care nu se regăseşte în cauză.

De asemenea, consideră că protecţia investitorilor nu trebuie ridicată la rangul de principiu absolut, ci trebuie să se raporteze şi la interesele emitentului de valori mobiliare, care, la rândul său, trebuie să beneficieze de protecţia legii, în sensul de a nu-i fi afectată funcţionarea şi stabilitatea financiară.

Apreciază că i-au fost vătămate interesele legitime prin obligarea sa la efectuarea unor demersuri care necesită cheltuieli substanţiale şi că măsura dispusă de intimată prin Decizia nr. 856/2016 nu are nicio justificare şi nu este întemeiată în drept.

Pe de altă parte, consideră că este nelegală soluţia instanţei şi faţă de nerespectarea autorităţii de lucru judecat a Rezoluţiei Directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 1168/12.02.2015, de desemnare a expertului autorizat, executorie de drept conform art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 116/2009. Întrucât plângerea împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă de către instanţă, numirea expertului a rămas definitivă.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A., a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea deciziei nr. 856/11.04.2016 şi a deciziei nr. 1369/08.07.2016, emise de pârâtă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a respins acţiunea şi a menţinut actul contestat, iar reclamanta a criticat hotărârea pronunţată, invocând motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins motivat şi argumentat, raportat la obiectul cauzei, acţiunea recurentei, reţinând că aceasta nu a demonstrat o situaţie contrară celei reţinute în actele administrative contestate.

În ceea ce priveşte metodele de evaluare recunoscute de legislaţie, adoptarea standardelor de evaluare obligatorii pentru desfăşurarea activităţii de evaluare şi monitorizarea aplicării acestora este atributul Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România.

Având în vedere că orice retragere din societate are drept consecinţă pierderea calităţii de acţionar, aceasta trebuie realizată în schimbul unui preţ corect plătit de cumpărător "ca valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării".

Obligaţia ASF de a emite reglementări în aplicarea Legii nr. 151/2014 şi responsabilităţile autorităţii stabilite prin O.U.G. nr. 93/2012 au impus adoptarea de măsuri ori de câte ori a fost sesizată sau s-a autosesizat.

În contextul primirii de sesizări referitoare la preţul de retragere şi având în vedere atribuţiile ANEVAR statuate prin O.G. nr. 24/20113, precum şi Hotărârea Consiliului Director nr. 18/2015, s-a solicitat opinia profesională privind conformitatea unor rapoarte de evaluare cu standardele internaţionale de evaluare.

Din această perspectivă este nerelevantă susţinerea recurentei-reclamante în sensul că majoritatea acţionarilor care s-au retras nu au formulat obiecţiuni şi că le-a fost achitată contravaloarea acţiunilor, câtă vreme există un acţionar nemulţumit, cum este cazul în speţă, care are dreptul să sesizeze acest aspect.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susţinerile referitoare la inexistenţa cadrului legal care să permită pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară să impună măsuri în sarcina reclamantei după încheierea procedurii de delistare sau să solicite reverificarea raportului de evaluare.

Se reţine, astfel, că potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 113/3013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară:

"În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, A.S.F. exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra intermediarilor de operaţiuni cu instrumente financiare; societăţilor de servicii de investiţii financiare; organismelor de plasament colectiv; societăţilor de administrare a investiţiilor; consultanţilor de investiţii financiare; pieţelor de instrumente financiare; operatorilor de piaţă şi de sistem; depozitarilor centrali; caselor de compensare-decontare; contrapărţilor centrale; operaţiunilor de piaţă; emitenţilor de valori mobiliare; Fondului de compensare a investitorilor (...)".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, intimata-pârâtă este competentă să emită deciziile contestate, în considerarea atribuţiilor pe care le exercită în legătură cu supravegherea emitenţilor de valori mobiliare.

Chiar dacă această calitate a reclamantei încetat ca urmare a derulării procedurilor prevăzute de Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate şi de Regulamentul nr. 17/2014 al A.S.F., pârâta continuă să-şi exercite atribuţiile de supraveghere şi control în ce priveşte acţiunile emise de reclamantă.

Cum actele administrative contestate vizează tocmai preţul acţiunilor emise de reclamantă, în calitatea sa de emitent de valori mobiliare şi, reţinând că, deşi demersurile în vederea îndeplinirii obligaţiei de stabilire a unui preţ corect au fost demarate în termenul acordat prin Legea nr. 151/2014, acestea nu au fost finalizate până la desfiinţarea pieţei RASDAQ, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că pârâta are obligaţia de a urmări respectarea dispoziţiilor legale aplicabile acestei proceduri.

În acest sens se reţin şi dispoziţiile art. 2 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora A.S.F. are competenţa de a dispune măsurile necesare, astfel încât entităţile ce desfăşoară activităţi sau care efectuează operaţiuni în legătură cu piaţa de capital şi cu instrumentele financiare să se încadreze în prevederile reglementărilor A.S.F. şi a celorlalte acte normative privind piaţa de capital, în speţă fiind vorba de încadrarea în prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 şi implicit ale art. 6 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014.

În privinţa actelor administrative contestate - decizia nr. 856/11.04.2016 şi decizia nr. 1369/08.07.2016, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Înalta Curte observă că sunt fundamentate pe opinia ANEVAR, asociaţie profesională independentă, a cărei misiune este de a asigura exercitarea profesiei de evaluator autorizat cu respectarea deontologiei profesionale şi a unui înalt nivel de calificare profesională, precum şi promovarea standardelor, metodelor şi tehnicilor de evaluare în activitatea evaluatorilor autorizaţi. Asociaţia a răspuns solicitării pârâtei în baza dispoziţiilor art. 8 alin. (8) lit. p) din O.G. nr. 24/2011, care prevede că aceasta "comunică instituţiilor publice interesate punctul de vedere asupra conformităţii cu standardele de evaluare adoptate de Asociaţie a rapoartelor de evaluare realizate de către evaluatorii autorizaţi în condiţiile prezentei ordonanţe".

Prin urmare, deciziile emise nu sunt discreţionare, autoritatea justificându-şi măsura pe deficienţele sesizate cu privire la raportul de evaluare şi urmărind respectarea obligaţiei ce îi revine, de a proteja investitorii şi de a dispune măsuri necesare, astfel încât operaţiunile în legătură cu piaţa de capital şi cu instrumentele financiare să se încadreze în reglementările legale.

În contextul în care potrivit ANEVAR, raportul de evaluare întocmit de expertul B. se încadrează în categoria "Nesatisfăcător", astfel încât preţul stabilit de evaluator nu este unul corect sau echitabil pentru acţionarii care şi-au exercitat dreptul de a se retrage din societate, măsura refacerii raportului este una necesară şi proporţională cu scopul protejării intereselor investitorilor şi nu este de natură a vătăma interesele reclamantei.

Sub acest aspect, nu poate fi reţinută critica recurentei-reclamante în sensul că refacerea raportului de evaluare de către un alt evaluator este permisă doar în cazul în care acesta este calificat ca inacceptabil, ceea ce nu ar fi cazul în speţă, având în vedere că noţiunea de nesatisfăcător vizează, în esenţă, acelaşi aspect şi, finalmente, produc aceeaşi consecinţă, şi anume, neacceptarea raportului de evaluare ca temei pentru calculul preţului acţiunilor societăţii.

Instanţa de control judiciar nu poate primi nici argumentele recurentei referitoare la pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat a Rezoluţiei Directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 1168/12.02.2015, de desemnare a expertului autorizat, având în vedere rolul fundamental al A.S.F. statuat prin art. 5 din O.U.G. nr. 93/2012 şi art. 2 alin. (5) lit. h) din Legea nr. 297/2004, dar şi nerespectarea de către societate a deciziei A.S.F. nr. 856/11.04.2016 şi a dreptului acţionarilor care se retrag de a obţine un preţ corect şi legal.

Dreptul la acest preţ legal s-a născut în patrimoniul acţionarilor vizaţi de Legea nr. 151/2014 ope legis şi nu poate fi suprimat prin voinţa majorităţii, cu atât mai puţin prin voinţa organelor de conducere ale societăţii emitente. Protecţia investitorilor cu privire la obţinerea unui preţ legal este asigurată în primul rând de normele legale care reglementează obligativitatea acordării unui preţ corect, iar această protecţie trebuie asigurată şi de către autoritatea centrală a pieţei de capital cu atribuţii în acest sens, prin adoptarea măsurilor care se impun.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. împotriva sentinţei civile nr. 2032 din 30 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. împotriva sentinţei civile nr. 2032 din 30 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 03 februarie 2021.