Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6082/2021 AI generated

Civil tort liability for municipal budget damages arising from criminal conviction: exclusion of res judicata on quantum and requirement for independent civil evidentiary verification.

Case Number Decizia nr. 6082/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the defendant's appeal, quashed the Court of Appeal's decision, and remanded the case for retrial, reversing the lower courts' dismissal of the appeal and allowing the defendant to contest the liability findings. The dispute concerned a civil tort action for 312,821.40 RON in damages, filed by local administrative authorities against a former mayor following a criminal conviction, where the appellate court had previously upheld a first-instance judgment ordering payment without fully examining the scope of the damage. The Supreme Court held that the appellate court erred in law under Articles 998-999 of the Civil Code by incorrectly assuming the criminal sentence established the amount of civil prejudice with res judicata effect and by rejecting the defendant's evidentiary proposals regarding the extent of the harm. The decision clarified that while the criminal judgment establishes guilt, the civil court must independently verify the existence and quantification of the damage through a complete evidentiary process, necessitating a full retrial on the merits of the civil delictual liability.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 alin. (1) C. pen, art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 497 C. proc. civ, art. 396 alin. (2) din C. proc. civ; Civil tort liability for municipal budget damages arising from criminal conviction: exclusion of res judicata on quantum and requirement for independent civil evidentiary verification: declarat întemeiat pe dispoziţiileart. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea îl apreciază pentru următoarele ca fondat, în ceea ce priveşte pe fond soluţia dispusă de instanţa de apel fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material respectiv a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.

Keywords

AI generated
civil liability damages res judicata municipal liability exclusion evidentiary requirements criminal sentence effects of the judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 22 alin. (1) C. pen
Cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel s-a arătat că a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, inclusiv în ceea ce priveşte interpretarea dată art. 22 alin. (1) C. pen.
art. 19 din Legea nr. 554/2004
Excepţia prescripţia dreptului material la acţiune invocată de pârât în raport de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a fost în mod corect respinsă.
art. 497 C. proc. civ
În consecinţă, Curtea în baza art. 497 C. proc. civ.
art. 396 alin. (2) din C. proc. civ
402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2021.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 27.08.2014 pe rolul Tribunalului Ilfov în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2014 reclamanţii Unitatea Administrativ Teritoriala Domneşti, Consiliul Local Domneşti, Primăria Domunei Domneşti, reprezentate prin primar A., au chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei de 312.821,4 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului comunei Domneşti în perioada în care acesta a deţinut funcţia de primar - respectiv pentru faptele în urma cărora a fost condamnat penal, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentei cauze.

La data de 16.02.2015 intervenientul C. a depus la dosarul cauzei cerere de intervenţie accesorie, cerere de intervenţie principala, întâmpinare - cerere reconvenţionala, cerere de intervenţie forţată.

Prin sentinţa civilă nr. 1939/02.07.2015 a Tribunalului Ilfov pronunţată în dosarul nr. x/2014 s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 312.821,40 RON reprezentând despăgubiri şi la plata sumei de 6600 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 19.05.2016, a formulat recurs pârâtul B. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pentru motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 şi 8 C. proc. civ. cu consecinţa rejudecării cauzei pe fond.

Prin încheierea din data de 07.11.2016 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza către una dintre Secţiile Curţii de Apel Bucureşti. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 4R/22.02.2017 Curtea de Apel Bucureşti a scos cauza de pe rolul secţiei a III-a civilă, a constatat conflict negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia nr. 720/09.05.2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. În considerentele acestei decizii, se arată că reclamanţii au investit instanţa cu o acţiune civilă întemeiată pe art. 1357-1386 C. civ., iar în fond litigiul a fost soluţionat în civil de o secţie civilă a Tribunalului. Însă la primul termen de judecată în calea de atac, Curtea de Apel, secţia a VIII a nu şi-a analizat competenţa, astfel încât aceasta nu mai putea invoca o necompetenţă funcţională, ci trebuia să păstreze cauza spre soluţionare, cu respectarea întemeierii în drept a cererii.

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a format dosarul nr. x/2017 aflat în stadiul procesual al apelului, conform recalificării făcute prin încheierea de şedinţă din 13.11.2017 - dosar x/2017

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Decizia nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017 s-au respins ca nefondate excepţiile invocate de către părţi.

S-a respins apelul formulat de apelantul pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 1393/02.07.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2014 şi a încheierii din 16.02.2015, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi Unitatea Administrativ Teritorială Domneşti prin Primar, Consiliul Local Domneşti prin Primar şi Primăria Comunei Domneşti prin Primar şi intervenientul în numele altei persoane C., ca nefondat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 20 din data de 18 martie 2019, pârâtul B. a formulat recurs, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

In motivarea cererii de recurs a criticat soluţia instanţei de apel privind respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu data de 28.12.2011, dată la care reclamanta Consiliul Local Domneşti, prin Hotărârea nr. 29 a stabilit neconstituirea Consiliul Local şi UAT a Primăriei Domneşti ca parte civilă în dosarul penal nr. x/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Cornetu.

Cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel s-a arătat că a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, inclusiv în ceea ce priveşte interpretarea dată art. 22 alin. (1) C. pen. prin raportare la acţiunea în răspundere civilă delictuală, în faţa instanţei civile, cât şi cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin raportare la inexistenţa unor acţiuni în anularea contractelor de achiziţii.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, a apreciat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în condiţiile în care pârâtul a acţionat în baza unui mandat de reprezentare al UAT Domneşti.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală fiind nemotivată sub aspectul determinării prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate, hotărârea penală neavând autoritate de lucru judecat în cauză.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 al 1, pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este intemeiat, pentru următoarele considerente:

La dosar intimaţii - reclamanţi au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel ca nefondat.

Motivat Curtea a respins cererea de intervenţie accesorie şi cererea de introducere în cauză a altor persoane formulată de petentul C..

Analizând recursul declarat întemeiat pe dispoziţiileart. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea îl apreciază pentru următoarele ca fondat, în ceea ce priveşte pe fond soluţia dispusă de instanţa de apel fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material respectiv a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.

În raport de aspectele de nelegalitate invocate Curtea apreciază că în cauză se impune casarea cu trimitere pentru rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

Aspectul de nelegalitate având ca obiect soluţionarea excepţiilor invocate de părâţi, excepţii respinse de instanţa de apel, este apreciat de Curte ca instanţă de recurs ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Excepţia prescripţia dreptului material la acţiune invocată de pârât în raport de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a fost în mod corect respinsă. Aceasta deoarece în cauza de natură civilă, natură stabilită definitivă prin regulator de competenţă nu sunt incidente dispoziţiile speciale art. 19 din Legea nr. 554/2004, respectiv termenul de 1 an prevăzut de această normă specială.

În cauză este incident termenul de prescripţie general reglementat de art. 7-8 din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul de 3 ani care a început să curgă de la data la care reclamanţii au cunoscut sau trebuiau să cunoască întinderea pagubei pretins a fi comisă de pârât, iar acest moment nu este data adoptării Hotărârii nr. 29 din 28.12.2011 de neconstituire a reclamanţilor ca părţi civile în dosarul penal, ci data de 3.02.2012 data pronunţării sentinţei 75/2012 a Judecătoriei Cornetu în dosarul nr. x/2011.

În raport de această dată în mod corect instanţa de apel a constatat formularea în termen a acţiunii în pretenţii introdusă la data de 27.08.2014 pe rolul Tribunalului Ilfov.

Este legală şi soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în cauză nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active şi respectiv pasive soluţia de respingere este legală, avându-se în vedere obiectul şi respectiv cadrul procesual stabilit în cadrul dosarului penal şi sentinţa de condamnare a recurentului - pârât respectiv sentinţa penală nr. 75/2012.

Prezenta acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. a fost formulată ca o consecinţă a nesoluţionării în cadrul dosarului penal a laturii civile a cauzei, latură având ca obiect obligarea inculpatului la repararea prejudiciului de 312.821,4 RON. Nesoluţionarea laturii civile a fost motivată de instanţa de penală de faptul că reclamanţii nu s-au constituit în procesul penal ca părţi civile.

În ceea ce priveşte soluţia de fond contestată de recurent prin care apelul său declarat împotriva sentinţei civile nr. 1393/2015 a fost apreciat ca nefondat şi respins ca atare, Curtea o apreciază ca nelegală fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.

În cauză, Curtea apreciază că în mod nelegal instanţa de apel, în lipsa unui probatoriu complet a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile cumulative prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru a fi atrasă răspunderea patrimonial-civilă a recurentului-pârât B..

Instanţa de apel a plecat de la premisa greşită şi nelegală că prejudiciul pretins de reclamant este definitiv şi clar stabilit de instanţa penală şi a respins nelegal probele solicitate de recurentul-reclamant în apel prin care aceasta avea intenţia de a se apăra cu privire la întinderea pagubei.

Curtea, ca instanţă de recurs apreciază că pretinsul prejudiciu pretins de reclamanţi a fi produs de către pârât nu a fost probat în faţa instanţei de apel, respectiv faptul că suma pretinsă nu a fost probată.

Curtea apreciază că în mod nelegal, instanţa de apel a preluat suma din dosarul penal ca reprezentând prejudiciu. Aceasta în condiţiile în care sentinţa penală definitivă are autoritate cu privire la persoană şi la vinovăţia inculpatului - pârât în prezenta cauză şi nu cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului pretins de reclamanţi.

Aceasta în condiţiile în care instanţa penală nu a soluţionat cauza pe latura civilă, faptul că recurentul-pârât nu a contestat în dosarul penal raportul de expertiză efectuat nu îi îngrădeşte dreptul de a propune şi administra probe în apărare în ceea ce priveşte prejudiciul pretins de reclamanţi.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că în cauză se impune, în raport de dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., rejudecarea cauzei de către instanţa de apel prin administrarea tuturor probelor apreciate necesare şi utile în vederea verificării de către instanţa civilă a îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ.

În consecinţă, Curtea în baza art. 497 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât B. împotriva Deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2021.