Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6073/2021 AI generated

Invalidity of public funding contract termination due to res judicata and failure to prove culpable breach

Case Number Decizia nr. 6073/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the National Fund for the Environment (NFE), thereby upholding the decision of the Bucharest Court of Appeal, which had annulled the NFE’s termination of a non-repayable financing contract and suspended the execution of said administrative measure. The dispute concerned an action for the annulment of a contractual termination and subsequent measures issued by the NFE’s Director Committee, challenging the termination for alleged non-performance of a reforestation project, with the NFE also having previously sought a counterclaim for the repayment of funds. The Court determined that the lower court correctly applied Articles 430 and 431 of the Code of Civil Procedure regarding the positive effect of *res judicata*, which precluded re-litigation of the NFE’s culpability and the non-payment of specific drawdown requests already adjudicated in a prior final judgment; additionally, the Court affirmed that the suspension was justified under Article 14 of Law No. 554/2004 due to imminent harm, and that the termination was invalid because the NFE had failed to prove a culpable breach by the beneficiary and had itself violated its own contractual obligations.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 431 C. proc. civ, art. 396 alin. (2) din C. proc. civ; Invalidity of public funding contract termination due to res judicata and failure to prove culpable breach: În temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a suspendat executarea măsurii de reziliere a contractului de finanţare nerambursabilă nr. 196/N/10.12.2009, dispusă prin decizia Comitetului director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, din data de 28.01.2016, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Keywords

AI generated
termination of contract res judicata action for annulment civil dispute effects of an annulling judgment law of obligations

Cited Legislation

AI generated
art. 15 din Legea nr. 554/2004
În temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a suspendat executarea măsurii de reziliere a contractului de finanţare nerambursabilă nr.
art. 431 C. proc. civ
Potrivit art. 431 C. proc. civ.:
art. 396 alin. (2) din C. proc. civ
402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2021.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 la data de 14.10.2016, reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Judeţul Suceava în contradictoriu cu pârâtul Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea măsurii de reziliere a contractului de finanţare nerambursabilă nr. 196/N/10.12.2009, dispusă prin Decizia Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 28.01.2016, anularea în parte a procesului-verbal al şedinţei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din data de 28.01.2016, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, şi în consecinţă anularea măsurilor dispuse prin adresa nr. x/09.02.2016 a Administraţiei Fondului pentru Mediu şi suspendarea măsurii de reziliere a contractului de finanţare nerambursabilă nr. 196/N/10.12.2009, până la soluţionarea acţiunii.

La data de 24.11.2016, pârâta a depus cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea intervenirii rezilierii de drept a contractului de finanţare nerambursabilă nr. 196/N/10.12.2009 şi obligarea reclamantei la plata sumei de 2.607.511,13 RON, din care suma de 2.246.830,34 RON reprezentând valoarea decontată la cererile nr. x şi suma de 360.680,79 RON reprezentând dobândă legală, precum şi dobândă legală calculată în continuare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 1802 din data de 17.05.2017a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de suspendare, ca neîntemeiată, a fost respinsă excepţia de nelegalitate, ca neîntemeiată, au fost respinse excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a semnatarului întâmpinării şi al cererii reconvenţionale şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului întâmpinării şi al cererii reconvenţionale, ca neîntemeiate.

A fost respinsă cererea principală formulată de reclamanta U.A.T. Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu în contradictoriu cu reclamanta U.A.T. Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 6434/12.12.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recursul declarat de pârâtă a fost respins ca tardiv formulat, recursul formulat de reclamantă a fost admis, casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 201 din 2 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea principală formulată de reclamanta U.A.T. Judeţul Suceava prin Consiliul Judeţean Suceava, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

S-a anulat măsura de reziliere a contractului de finanţare nerambursabilă nr. 196/N/10.12.2009, dispusă prin decizia Comitetului director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, din data de 28.01.2016.

S-a anulat în parte procesul-verbal al şedinţei Comitetului director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, din data de 28.01.2016, respectiv măsurile comunicate prin adresa AFM nr. x/09.02.2016.

În temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a suspendat executarea măsurii de reziliere a contractului de finanţare nerambursabilă nr. 196/N/10.12.2009, dispusă prin decizia Comitetului director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, din data de 28.01.2016, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 asupra soluţiei de suspendare a executării actului administrativ şi asupra soluţiei de anulare a formulat recursuri recurentul - pârât Administraţia Fondului pentru Mediu.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Ambele recursuri declarate de recurenta-pârâtă sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de suspendare formulată în baza art. 15 din legea nr. 554/2004 şi soluţia de fond de admitere a acţiunii formulate de intimata-reclamantă.

Recursul formulat având ca obiect cererea de suspendare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de norma legală pentru admiterea cererii de suspendare.

În opinia recurentei-pârâte în mod nelegal prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. "s" din acelaşi act normativ în condiţiile în care în cauză nu erau îndeplinite condiţiile existenţei unor cazuri bine justificate privind legalitatea actelor contestate şi condiţia prevenirii unei pagube iminente pentru reclamanta-intimată.

Recursul declarat în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fond de admitere a acţiunii şi de anulare ca nelegale a actelor contestate vizează interpretarea dispoziţiilor legale referitoare la obligativitatea clauzelor contractuale între părţi în raport de care s-a constatat neîndeplinirea de către reclamanta-intimată a unor obligaţii contractuale asumate prin contractul de finanţare nerambursabilă nr. 196/N/10.12.2019.

Se invocă faptul că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile prevederilor contractuale şi a dispoziţiilor Ordinului nr. 1090/2009. Aceasta deoarece deşi a contestat neîndeplinirea de către reclamanta-intimată a unor obligaţii rezultând din contractul de finanţare - de realizare în integralitate a lucrărilor de împădurire, instanţa a constatat culpa autorităţii recurente în soluţionarea cererilor de tragere nr. x/29.06.2012 şi nr. 7/1 octombrie 2012 şi în consecinţă neîndeplinirea de către recurenta-pârâtă a obligaţiei stabilită de art. 43 din contract.

Se invocă faptul că prima instanţă nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 5 lit. h) din Ordinul nr. 1090/2009 în condiţiile în care o adresă având anexată o cerere de tragere nu poate fi considerată completă la plată.

Se invocă faptul că în mod nelegal prima instanţă a constatat culpa autorităţii pârâte în condiţiile în care nu au fost analizate cauzele obiective pentru care nu au fost admise la plata cererilor de tragere formulate de reclamantă. Iar acest fapt s-a datorat nerespectări obligaţiilor contractuale pe durata de implementare a proiectului de către reclamantă inclusiv perioada de prelungire. Aceasta în condiţiile în care atât pentru anul 2014 cât şi pentru anul 2015 s-a constatat de către recurenta-pârâtă a neefectuării niciunei lucrări aferente proiectului de reîmpădurire de către reclamantă în urma sistării lucrărilor de către executant.

Se invocă greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor H.G. nr. 273/1994.

Se solicită admiterea recursurilor casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii cererii de suspendare şi a acţiunii reclamantei ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare faţă de recursul având ca obiect acţiunea de fond prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivat în şedinţa publică din 2. XI.2021 Curtea a respins excepţia nulităţii recursului.

Analizând recursurile declarate în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea le apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 ct. 8 C. proc. civ. hotărârea recurată atât în ceea ce priveşte cererea de suspendare cât şi acţiunea de anulare fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor normelor de drept material incidente.

Recursul având ca obiect suspendarea solicitată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 este nefondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Condiţia existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 a fost corect analizată de prima instanţă şi corect apreciată a fi îndeplinită în raport de soluţia de admitere a acţiunii şi de constatare a nelegalităţii actelor contestate şi consecinţa anulării lor.

Condiţia existenţei eminentei producerii unei pagube în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "s" din Legea nr. 554/2004 a fost considerată îndeplinită în raport de obiectul actelor contestate şi de efectul patrimonial al executării lor faţă de reclamanta-intimată.

Recursul având ca obiect soluţia de admitere a acţiunii principale şi de anulare a actelor contestate, respectiv a măsurii de reziliere a contractului de finanţare şi a măsurilor comunicate prin adresa din 9.02.2016 este nefondat, în cauză prima instanţă intreprinzând şi aplicând corect dispoziţiile legale aplicabile contractului de finanţare în raport de obligaţiile reciproce ale ambelor părţi.

În opinia Curţii prima instanţă în această analiză efectuată cu ocazia rejudecării a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 430 alin. 1 şi (2) C. proc. civ. art. 431 C. proc. civ. în ceea ce priveşte efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 1802/17.05.2017 prin care a fost soluţionată cauza în primul ciclu procesual .

Curtea constată că prima instanţă a reţinut corect puterea de lucru judecat a acestei sentinţe prin care cererea reconvenţională formulată de recurenta-pârâtă a fost respinsă definitiv. Aceasta în condiţiile în care recursul declarat de autoritate pe acest aspect a fost respins prin decizia de casare ca tardiv formulat.

Prin cererea reconvenţională pârâtul-reclamant A.F.M. a solicitat constatarea rezilierii de drept a Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 196/N/10.12.2009 şi pe cale de consecinţă, obligarea Beneficiarului la restituirea sumei de 2.607.511,13 RON compusă din: 2.246.830,34 RON valoarea de recuperat decontată la cererile de tragere 1, 2, 3, 4 şi 5 şi suma de 360.680,79 RON - valoarea aferentă dobânzii legale, cerere care a fost respinsă, cele dezlegate în primul ciclu procesual intrând în puterea lucrului judecat ca urmare a respingerii recursului pârâtului.

Prin urmare, sentinţa nr. 1802/17.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual are putere de lucru judecat sub aspectul stabilirii în considerente şi dispozitiv, în soluţionarea cererii reconvenţionale, a nedecontării de către A.F.M. a cererilor de tragere nr. x din 29.06.2012 şi nr. 7 din 01.10.2012, a inexistenţei unei culpe a reclamantului UAT Judeţul Suceava, şi pe cale de consecinţă, a netemeiniciei cererii reconvenţionale vizând constatarea rezilierii contractului de finanţare nerambursabilă menţionat.

Conform dispoziţiilor ari 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:

"1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Potrivit art. 431 C. proc. civ.:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, respectiv modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Astfel toate aspectele de fapt care vizează în fapt motivele pentru care autoritatea recurentă nu a soluţionat cererile de tragere nr. x/29.06.2012 şi nr. 7 din 1 octombrie 2012 care vizează cererea reconvenţională nu mai pot fi analizate în raport de dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. fiind analizate prin sentinţa nr. 1802/17.05.2017 cu ocazia soluţionării cererii reconvenţională.

În ceea ce priveşte susţinerea din recurs în sensul aplicării greşite a prevederilor contractuale şi a dispoziţiilor Ordinului nr. 1090/2019, Curtea o apreciază ca nefondată prima instanţă interpretând şi aplicând corect normele materiale incidente.

Prima instanţă a interpretat şi aplicat corect clauzele contractuale plecând de la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1021 din vechiul C. civ. şi plecând de la premisa, că pentru a se putea constata sau solicita rezilierea contratului de finanţare este necesar să existe o neîndeplinire culpabilă a unei obligaţii contractuale de către reclamanta-intimată şi respectiv o executare de bună credinţă din partea titularului cererii de reziliere a propriilor obligaţii rezultate din contractul de finanţare.

Iar în condiţiile constatării unei interdependenţe între obligaţii în mod corect prima instanţă a analizat strict legalitatea deciziei de reziliere a contractului pentru motivele invocate de recurenta-pârâtă raportat la justificările oferite de reclamantă.

Sub acest aspect prima instanţă a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 72 din Contractul de finanţare din 10.12.2009 şi a constatat că nu există o neexecutare culpabilă din partea reclamantei în calitate de beneficiar a unei obligaţii prevăzute de art. 53 lit. q) din contract.

În mod corect prima instanţă a constatat nesoluţionarea de către recurenta-pârâtă a celor două cererii de tragere şi a obligaţiei de finanţare a proiectului obligaţie asumată prin art. 5.2 lit. a) din contract.

Prima instanţă a analizat corect incidenţa dispoziţiilor Ordinului nr. 1090/2009, referirea la H.G. nr. 273/1994 fiind un argument în plus, dar nu temeiul pentru care acţiunea principală a fost apreciată ca întemeiată şi admisă ca atare.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge ambele recursuri ca nefondate menţinând ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 201 din 2 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2021.