Competence for administrative contract execution disputes: Civil courts under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 05.03.2021 sub nr. x/2021 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtei ANSVSA să aloce din bugetul propriu către pârâta DSVSA Harghita fondurile necesare plăţii către reclamant a sumei prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020 pentru luna august 2020,

- obligarea pârâtei DSVSA Harghita la plata sumei de 10.000 RON aferentă drepturilor cuvenite pentru luna august 2020 în baza O.U.G. nr. 117/2020, precum şi dobânda legală calculată asupra sumelor datorate lunar, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflaţiei calculată pentru aceeaşi perioadă, respectiv de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1679/2021 din 29 iunie 2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a admis excepţia necompetenţei sale materiale, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, secţia Civilă a reţinut că obiectul prezetei cauze îl reprezintă refuzul nejustificat al pârâtelor, în calitate de autorităţi publice, de a da curs solicitării sale de plată în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 117/2020, şi ca atare, competenţa materială se determină în funcţie de poziţia organului administrativ căruia i se pretinde o anumită conduită, în cazul unui organ central competenţa aparţinând curţii de apel.

Având în vedere că primul capăt de cerere vizează obligarea ANSVSA la alocarea bugetară a sumelor necesare plăţii, precum şi legătura strânsă dintre cele două capete de cerere, în baza dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt, adică a curţii de apel.

Pe de altă parte, reţine judecătoria că în prezenta cauză este vorba despre un contract de concesiune, ca atare contract administrativ de achiziţie publică. Într-o astfel de ipoteză, se au în vedere dispoziţiile speciale cuprinse în Legea nr. 101/2016, care în art. 53 alin. (1)1 prevede că procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul.

Ca atare, nici în temeiul acestei dispoziţii legale, competenţa nu ar aparţine judecătoriei.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 82/08 octombrie 2021, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc, a constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înatei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa în acest sens a reţinut Curtea de Apel Târgu-Mureş că litigiul dedus judecăţii decurge din executarea unui contract de concesiune asimilat unui act administrativ, valoarea pretenţiei deduse judecăţii fiind de 10.000 RON, iar art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a stabilit competenţa de soluţionarea a unor astfel de litigii în favoarea instanţei civile de drept comun.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere că în măsura în care litigiul rezultă din executarea unui contract administrativ, competenţa revine instanţei civile de drept comun în baza dispoziţiilor art. 8 lin. 2 teza finală din Legea nr. 554/2004.

Reţine Curtea de Apel Târgu-Mureş că nu sunt incidente în prezenta cauză dispoziţiile Legii nr. 101/2016 întrucât prevederile art. 15 alin. (14) din O.G. nr. 42/2004 activităţile sanitar-veterinare publice reprezintă servicii de interes general, sumele plătite în executarea contractelor care au ca obiect aceste activităţi reprezintă sume aferente programelor naţionale anuale şi multianuale în domeniul sănătăţii animalelor şi pentru siguranţa alimentelor care constituie activităţi ce nu au caracter economic, a căror atribuire este scutită de la prevederile Legii nr. 101/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, fiind organizate şi finanţate prin proceduri proprii de către autoritate.

A reţinut, de asemenea, Curtea de Apel Târgu-Mureş că în fundamentarea pretenţiilor sale, reclamanta a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că este titulară-prestator a contractului de prestări servicii/acord cadru la care face referire actul normativ, calitate în care a realizat fără întrerupere şi realizează pe mai departe activităţile de medicină veterinară prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004, iar odată cu apariţia O.U.G. nr. 117/2020 DSVSA Harghita i-a solicitat încheierea acordului-cadru de modificare a contractului în derulare, reclamanta realizând activităţile prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 117/2020, întocmind întreaga documentaţie necesară pentru dovedirea eligibilităţii. Mai arată că, constatând satisfăcute toate exigenţele de fond şi formă prevăzute de O.U.G. nr. 117/2020, pârâta DSVSA Harghita a înregistrat factura fiscală şi decontul emis de reclamantă, cu menţiunea "BUN DE PLATĂ" care face dovada deplină a îndeplinirii tuturor condiţiilor legale prevăzute de noul act normativ, cu toate acestea, la finalul lunii noiembrie 2020, pârâta returnând factura aferentă lunii august cu motivarea că ANSVSA nu a alocat fondurile bugetare pentru plata sumei de 10.000 RON aferentă lunii august.

Ţinând seama de cauza juridică a acţiunii aşa cum a fost ea determinată de reclamantă rezultă că sumele pretinse de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 117/2020 sunt prevăzute de legiuitor în executarea unor contracte, fiind necontestată natura administrativă a contractelor de concesiune/contractelor de prestări servicii, aşa cum sunt definite de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. De altfel, potrivit art. 26 din Anexa nr. 2 la O.G. nr. 42/2004 contractele de concesiune atribuite sunt asimilate actelor administrative conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c)^1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Problema de drept care a generat prezentul conflict de competenţă a rezultat din calificarea în mod diferit a obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin cererea dedusă judecăţii, observă Înalta Curte că reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 RON aferentă lunii august 2020. Arată reclamanta că este titulara contractului de prestări servicii/acordului cadru la care face referire actul normativ O.U.G. nr. 117/2020 având aşadar calitatea de subiect destinatar al legii şi al drepturilor recunoscute prin aceasta.

Acţiunea în contencios administrativ subiectiv, poate avea ca obiect principal:

- anularea unui act administrativ în sensul larg al acestei noţiuni (act unilateral sau contract administrativ),

- obligarea autorităţii publice pârâte la emiterea unui asemenea act ori a altui înscris în vederea recunoaşterii unui drept sau interes legitim al reclamantului,

- obligarea autorităţii publice pârâte la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului,

- obligarea unei autorităţi publice la punerea în executare a unui act administrativ de autoritate emis la cererea reclamantului sau ca urmare a plângerii prealabile a acestuia.

Obiectul este unul din elementele acţiunii civile şi reprezintă pretenţia concretă a reclamantului, protecţia dreptului subiectiv sau a unui interes ce se poate realiza numai pe calea justiţiei.

Din modul de redactare al Legii nr. 554/2004, respectiv art. 1, art. 8 şi art. 18, contenciosul administrativ este un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia se analizează nu numai conformitatea actului administrativ cu legea sau cu alte acte normative ce au stat la baza emiterii lui, ci şi existenţa unei vătămări produse reclamantului într-un drept sau interes legitim.

În cazul unui litigiu de contencios administrativ ceea ce se verifică de către instanţă este dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă actul contestat este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi dacă s-a produs o vătămare a unui drept sau interes legitim.

Înalta Curte constată că, obiect al contestării, în acţiunea de faţă, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea contractului încheiate între părţi, în concret, executarea obligaţiei de plată a sumei de 10.000 RON aferentă luni august 2020. Ca atare, ceea ce se urmăreşte de către reclamantă este obligarea pârâţilor la plata unei sume de bani, obligaţie asumată de către pârâte prin contractul subsecvent de servicii nr. x/28.04.2020 .

Nicăieri în cuprinsul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ nu se face referire la anularea unui act administriv sau la un refuz de rezolvare a unei cereri sau la vreo vătămare adusă reclamantei printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestor concepte.

În plus, prin dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care:

"Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun" legiuitorul a stabilit competenţa instanţei civile de drept comun pentru acele litigii ce decurg din executarea contractelor administrative.

În raport de aceste aspecte observă Înalta Curte că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţiile rezultate dintr-un contract de servicii, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (2) teza finală: "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Prin urmare, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţiile rezultate dintr-un contract de servicii, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere material să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Judecătoria Odorheiu-Secuiesc, secţia civilă.

La stabilirea instanţei competente ca fiind Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile prevăzute de art. 94 pct. l lit. h) C. proc. civ., raportate la primul petit al cererii deduse judecăţii - obligaţie de a face şi dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriului valoric solicitat de reclamantă, respectiv suma de 10.000 RON.

La stabilirea instanţei competente, respectiv a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Înalta Curte are în vedere şi faptul că nu sunt incidente prezentei cauze dispoziţiile dispoziţiile Legii nr. 101/2016, întrucât prevederile art. 15 alin. (14) din O.G. nr. 42/2004 dispun că activităţile sanitar-veterinare publice reprezintă servicii de interes general, sumele plătite în executarea contractelor care au ca obiect aceste activităţi reprezintă sume aferente programelor naţionale anuale şi multianuale în domeniul sănătăţii animalelor şi pentru siguranţa alimentelor care constituie activităţi ce nu au caracter economic, a căror atribuire este scutită de la prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, fiind organizate şi finanţate prin proceduri proprii de către Autoritate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, în favoarea Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.