Territorial jurisdiction in salary disputes: exclusive domicile of plaintiff under Law 554/2004 despite action brought by union representative

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Trbunalului Bucureşti la data de 18.11.2020, sub numărul x/2020, reclamantul Sindicatul Naţional Pro Lex, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a solicitat:

- obligarea pârâtei să recalculeze şi să acorde reclamanţilor salariului de funcţie şi a sporurilor la nivelul maxim al acestor drepturi acordate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru funcţiile de ofiţer de poliţie, de 8.819 RON, respectiv agent de poliţie de 3.364 RON, care cuprind şi drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive;

- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa între salariile cuvenite ca urmare a aplicării nivelului maxim de salarizare din cadrul MAI, pentru aceeaşi funcţie şi salariile efectiv achitate reclamanţilor începând cu 3 ani în urmă de la data formulării plângerii, urmând ca sumele sa fie actualizate cu indicele inflaţiei de la data scadentei lunare pana la data plaţii efective;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale rezultând din diferenţa dintre salariile cuvenite si cele efectiv achitate reclamanţilor, de la data scadentei lunare pana la data plaţii efective;

- cu cheltuieli de judecata.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2021 Tribunalul Bucureşti a disjuns cererea de chemare în judecată cu privire la reclamantul T. şi a dispus formarea prezentului dosar cu numărul x/2021 în care a reţinut cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 3101/2021 din 10 mai 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prioritar, a reţinut Tribunalul Bucureşti că în ce priveşte competenţa materială aceasta aparţine tribunalului în raport de dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

În ce priveşte competenţa teritorială a observat Tribunalul Bucureşti că nici Codul administrativ şi nici anterior, Legea nr. 188/1999, nu cuprind norme care să reglementeze competenţa teritorială în cauzele ce au ca obiect drepturile salariale ale funcţionarilor publici.

În atare situaţie, arată Tribunalul Bucureşti că devin incidente normele cu caracter general, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 avându-se în vedere că norma specială a art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ califică în mod evident litigiul ca unul de contencios administrativ în care dreptul comun este reprezentat de Legea nr. 554/2004, atât sub aspectul normelor de competenţă cât şi al procedurii de judecată şi al căilor de atac.

În raport de acest fapt, reţine Tribunalul Bucureşti că nu pot fi incidente prezentei cauze dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii şi nici dispoziţiile Capitolului VI din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Pe de altă parte, reţine Tribunalul Bucureşti că deşi norma legală îi conferă legitimitate procesuală activă, sindicatul acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi, în baza unor împuterniciri scrise din partea acestora, sindicatul fiind reprezentantul acestora în faţa instanţei, legitimitatea sa procesuală fiind aşadar condiţionată de manifestarea expresă de voinţă a membrilor care înţeleg să îi acorde mandat în acest sens, motiv pentru care nu acţionează cu independenţă procesuală.

Reţine, de asemenea Tribunalul Bucureşti, şi faptul că nu este incidentă cauzei Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recurs în interesul legii având în vedere împrejurarea, pe de o parte, că această decizie se referă strict la interpretarea art. 269 din Codul muncii, iar pe de altă parte, argumentele deciziei se referă la ocrotirea interesului membrului de sindicat prin recunoaşterea legitimităţii procesuale a organizaţiei de sindicat, chiar în lipsa unui mandat expres, şi pe cale de consecinţă, stabilirea competenţei doar în această ipoteză aparţine instanţei de la sediul sindicatului.

2.2. Hotărârea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 631/2021 din 27 septembrie 2021 Tribunalul Mehedinţi a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa în acest sens a reţinut Tribunalul Mehedinţi că măsura disjungerii luată de Tribunalul Bucureşti nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial investită de la soluţionarea cauzei în raport de dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. conform cărora "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sua o obligaţie comuncă, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Reţine Tribunalul Mehedinţi că sunt incidente aceste dispoziţii legale având în vedere împrejurarea că reclamanţii din cererea introductivă au formulat o acţiune unică prin care au pretins acelaşi drept salarial, se întemeiază pe aceleaşi temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, şi ca atare era vorba de o coparticipare procesuală facultativă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi salariale către reclamant, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009, Legii nr. 153/2017, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 75/2020.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanţe aflate în conflict negativ de competenţă au reţinut că pentru soluţionarea acestor tipuri de acţiuni competenţa de soluţionare aparţine completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcţionar public.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social: (1)Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2)În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3)În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă".

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât reclamantul este funcţionar public, sunt aplicabile dispoziţiile 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti (salariul de funcţie şi sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi) în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Naţional Pro Lex nu are calitate de reclamant care să atragă competenţa Tribunalului Bucureşti, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat, iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum şi interesul promovării acţiunii, aparţine acestuia.

Reţine Înalta Curte că normele de competenţă instituite de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt norme de ordine publică de la care nu se poate deroga.

Înalta Curte, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi băneşti, izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Mehedinţi, constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul T. prin Sindicatul Naţional Pro Lex şi pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.