Territorial competence for public institution in administrative litigation under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. x/2020, reclamantul Spitalul Municipal Gherla a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/09.03.2020; anularea Deciziei nr. 316/09.07.2020, privind soluţionarea contestaţiei; şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 13/2021 din 18 ianuarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2959 din 05 mai 2021, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 au fost reglementate două ipoteze: cea în care reclamant este persoana fizică sau juridică de drept privat (ipoteză în care pârât este autoritatea publică) şi cea în care reclamant este autoritatea publică, instituţie publică sau asimilată acestora (ipoteză în care pârâtul este cel ce se poate identifica prin aplicarea art. 1 alin. (5), (6), (8) şi art. 3 din Legea nr. 554/2004.

Reţine Tribunalul Bucureşti că raportul juridic de drept administrativ reglementat de norma specială a art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 are ca părţi: reclamantul - beneficiarul în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, care poate fi orice persoană fizică sau juridică de drept public ori privat, şi pârâtul - autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

Arată instanţa că, din punct de vedere teritorial, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu reglementează în mod expres şi ipoteza legii speciale în care reclamant este beneficiarul persoană juridică de drept public, caz în care stabilirea competenţei teritoriale se va determina în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar acestea sunt cele cuprinse în teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 întrucât în ipoteza art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 instanţa de contencios administrativ este sesizată de persoana care se consideră vătămată prin actul autorităţii pârâte.

2.2. Hotărârea Tribunalului Cluj, secţia mixtă contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 2483/2021 din 07 octombrie 2021 Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa în acest sens a reţinut Tribunalul Cluj că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilesc competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliu sau sediul pârâtului, instanţă de acelaşi grad cu cea investită în prezentul litigiu, iar faptul că au natura unor norme de competenţă de ordine publică pe care părţile nu o pot înlătura rezultă din cuprinsul art. 129 alin. (2) pct. 3 din Noul C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamantul Spitalul Municipal Gherla învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/09.03.2020 şi anularea Deciziei nr. 316/09.07.2020, privind soluţionarea contestaţiei.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage încadrarea reclamantului instituţie publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Spitalul Municipal Gherla are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

În plus, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004, normă juridică prin care a fost definită persoana vătămată, legiuitorul nefăcând nicio distincţie în ce priveşte calitatea acesteia de persoană fizică/juridică sau instituţie publică. Singura menţiune făcută de lege vizează vătămarea, vătămare ce trebuie să rezulte din actul emis în regim de putere publică de către o autoritate publică.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamantul acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamant într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Totodată nu este relevantă nici definiţia noţiunii de beneficiar dată de art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa în raport de calitatea reclamantului, iar în prezenta cauză, reclamantul nu este persoană juridică de drept privat, ci o persoană juridică de drept public.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice de drept privat, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică, fără a face distincţie între situaţiile în care instituţia publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate.

Dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 fiind norme de excepţie sunt de strictă interpretare, norme faţă de care nu poate fi primită opinia Tribunalului Bucureşti conform căreia dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 551/2004 se aplică în situaţia în care instanţa este sesizată de autoritatea publică astfel cum este ea definită prin art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Aceste norme juridice nu fac distincţie în ceea ce priveşte situaţiile în care autoritatea publică acţionează: ca persoană vătămată sau ca instituţie publică în regim de putere publică, caz în care îşi găseşte aplicarea principiul - ubi lex non distingult, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă).

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului Spitalul Municipal Gherla şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Spitalul Municipal Gherla şi pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.