Inadmissibility of appeal against irrevocable ruling on judicial inspectorate closure resolution under special procedural law

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a veche sub nr. x/2016, reclamanta A., în nume personal şi în calitate de reprezentant legal al minorului B., a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. 1749/IJ/988/DIJ din data de 10.06.2016 emisă de către Inspecţia Judiciara pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate netemeinicia rezoluţiei şi pe cale de consecinţă să se dispună admiterea sesizării formulate şi declanşarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorului C. din cadrul Judecătoriei Arad.

Împotriva aceleiaşi rezoluţii de clasare nr. 1749/IJ/9S8/DIJ din 10.06.2016 prin care a fost clasata sesizarea înregistrata la Inspecţia Judiciara sub nr. x/2016, a formulat acţiune la data de 05.10.2016 şi reclamantul D. prin care a solicitat să se dispună anularea în totalitate a rezoluţiei de clasare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2659 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinse ca neîntemeiate acţiunile conexate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

1. Împotriva sentinţei civile nr. 2659 din 19 decembrie 2019 şi încheierii de şedinţă din data de 19.09.2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanţii A. şi D. în nume personal şi în calitate de reprezentanţi ai minorului B. prin care au solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă:

- casarea integrală a încheierii din 19.09.2019 urmând ca în rejudecare instanţa de recurs să dispună admiterea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene astfel cum a fost formulată şi solicitată de către recurenţi, instanţei de fond;

- casarea integrală a sentinţei nr. 2659 din 19 decembrie 2019 urmând ca în rejudecare instanţa să dispună admiterea celor două contestaţii conexate astfel cum au fost formulate, şi pe cale de consecinţă, obligarea CSM - Inspecţia Judiciară la declanşarea acţiunii disciplinare împotriva judecătorului C..

2. La data de 24.07.2020 a formulat recurs incident în prezenta cauză Consiliul Superior al Magistraturii prin care a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei civile nr. 2659/2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a subscrisului şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În susţinerea recursului incident s-a susţinut că emitentul actelor supuse controlului instanţei de contencios administrativ este Inspecţia Judiciară şi nu Consiliul Superior al Magistraturii, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Legea nr. 317/2004 normă juridică în temeiul căreia Inspecţia Judiciară beneficiază de personalitate juridică, această instituţie stă în judecată în calitate de parte înn prezenta cauză.

II. Considerentele asupra cererii de seizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

2.1 La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2021 recurenţii au depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

"1. În interpretarea şi aplicarea art. 22, art. 154 alin. (8), art. 194 lit. e) şi art. 203 C. proc. civ., art. 3 lit. f), art. 4, art. 12 - art. 14 din Legea nr. 677/2001, îi este permis unui judecător să acceseze baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrare a Bazelor de Date, pentru a extrage date cu caracter personal aparţinând unei persoane propuse ca martor în litigiu sau a altor persoane care nu au nicio calitate în dosarul pendinte, fără a pune în discuţia părţilor în litigiu o asemenea măsură şi fără a dispune accesarea bazei de date prin hotărâre judecătorească?

2. În interpretarea şi aplicarea art. 22, art. 154 alin. (8) C. proc. civ., îi este permis unui judecător să acceseze baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrare a Bazelor de Date pentru a extrage date cu caracter personal aparţinând unei persoane propuse ca martor în litigiu, în vederea citării, fără a pune în discuţia părţilor necesitatea citării martorului la altă adresă decât cea indicată de partea care l-a propus?

3. În interpretarea şi aplicarea art. 22, art. 154 alin. (8) C. proc. civ. şi art. 13-art. 14 din Legea nr. 677/2001 îi este permis unui judecător prelucrarea datelor cu caracter personal a unor persoane terţe de dosar, prin accesarea bazei de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrare a Bazelor de Date, extragerea fişelor de date aparţinânfd acelor persoane, imprimarea şi depunerea lor la dosar pe suport hârtie, scanarea şi postarea lor în format electronic pe site-ul instanţei, cu efectul difuzării lor necontrolate către terţe persoane, fără ca persoanele vizate să îşi fi manifestat consimţământul anterior în acest sens şi fără să fi fost informate despre această prelucrare?

4. În interpretarea şi aplicarea art. 22, art. 154 alin. (8) C. proc. civ., art. 12-art. 14 din Legea nr. 677/2001 şi art. 18 şi art. 27 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 ce instituie protecţia interesului superior al copilului, îi este permis unui judecător ca în exercitarea rolului său activ şi pentru procurarea unor probe în dosar, să acceseze baza de date a Ministerului Afacerilor de Interne - Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrare a Bazelor de Date, în vederea extragerii de date cu caracter personal aparţinând unui minor, fără ca proba să fi fost cerută de părţile din dosar, fără a pune în discuţia părţilor un astfel de probatoriu, fără a dispune prin hotărâre judecătorească şi fără a fi încunoştiinţat reprezentantul legal al minorului?

5. În interpretarea şi aplicarea art. 22, art. 154 alin. (8) C. proc. civ. şi art. 12-art. 14 din Legea nr. 677/2001 şi art. 18 şi art. 27 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 ce instituie protecţia interesului superior al copilului îi este permis unui judecător să acceseze baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrare a Bazelor de Date, pentru a extrage date să prelucreze datele cu caracter personal ale unui minor, prin accesarea bazei de date în cadrul unui dosar faţă de care minorul nu are nicio calitate procesuală, prin listarea pe suport hârtie şi ataşarea la dosar a tuturor datelor extrase (inclusiv CNP-ul şi domiciliul minorului), prin scanare şi postare în sistem electronic pe site-ul instanţei de judecată, fără consimţământul sau informarea reprezentantului legal al minorului?"

În motivare, susţin recurenţii că dispoziţiile procedurale instituie obligaţia judecătorului de a stărui în aflarea adevărului, însă această obligaţie trebuie exercitată doar prin mijloace legale. Principiul legalităţii procesului civil impune judecătorului obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate măsurile procesuale ce urmează a fi dispuse chiar şi cele din oficiu, cu o corectă aplicare a legii, pentru a asigura legalitatea hotărârii ce va fi pronunţate.

Susţin recurenţii că dispoziţiile procesuale ale art. 154 alin. (8) C. proc. civ. nu permit posibilitatea de a accesa baza de date în vederea culegerii de probe, nu permit posibilitatea de a accesa baza de date în vederea identificării domiciliului unei persoane propuse ca martor sau a oricărei alte persoane ce nu deţine vreo calitate procesuală în dosar, în special când aceasta este minoră.

Norma art. 154 alin. (8) C. proc. civ. instituie posibilitatea accesării bazei de date doar cu scopul realizării eficiente a actelor de procedură, pentru asigurarea operativităţii soluţionării unei cauze în acord cu principiul soluţionării în termen rezonabil a unui dosar şi nu complinirea probatoriului (nesolicitat) în mod obscur de către instanţa de judecată, prin accesarea fără discernământ a bazei naţionale de date.

Arată recurenţii că, şi fişa de date extrasă din baza de date, nu poate conţine decât strictul necesar îndeplinirii obligaţiei de citare, nu şi alte informaţii cu caracter personal, fără nicio legătură cu necesitatea efectuării procedurii de citare ca martor. Posibilitatea instanţei se limitează la accesarea/consultarea bazei de date, fără a se putea înţelege că instanţa are dreptul de a lista fişa de date, de a o face publică prin depunerea la dosar şi prin scanare şi disponibilizare pe internet.

În prezenta cauză nu poate fi justificat ca legitim, prin incidenţa art. 154 alin. (8) C. proc. civ. şi nici prin incidenţa art. 22 C. proc. civ., accesarea bazei de date, listarea şi expunerea prin depunere la dosar şi postare pe internet a fişei de date a unui minor, fără absolut nicio calitate în dosar.

În contextul Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, susţin recurenţii că în raport de aceste fapte ale judecătorului, este evidentă atât o încălcare a Legii nr. 677/2001 dar şi o încălcare nejustificată a dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, precum şi a domiciliului, dar şi a proprietăţii, drepturi consacrate la nivel de principiu prin art. 7 şi art. 8 din Cartea Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi preluate prin Constituţia României.

Mai mult, este evidentă şi încălcarea Legii nr. 272/2004 în raport de care prelucrarea şi difuzarea datelor cu caracter personal privind pe un minor încalcă grav principiul interesului superior al copilului minor. Susţin recurenţii că dispoziţiile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 impun ca minorii să nu fie folisiţi sau expuşi de către instituţiile publice în scopul de a obţine avantaje instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.

2.2 Analizând cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la aspectele de drept astfel cum au fost formulate de recurenţi, Înalta Curte urmează să o respingă.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ.:

"Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Procedura reglementată de textul de lege anterior citat reclamă verificarea, de către completul de judecată învestit cu această chestiune incidentală, a condiţiilor de admisibilitate a sesizării formulate într-o cauză pendinte.

Condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decelate din cuprinsul art. 519 C. proc. civ. sunt următoarele:

- existenţa unei chestiuni de drept;

- chestiunea de drept să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

- chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că, de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de "soluţionare pe fond" trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei (în aceste sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 1/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013);

- chestiunea de drept să fie nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

Cu privire la îndeplinirea acestor condiţii, se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a recursului.

Acţiunea introductivă este un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, care se află în competenţa de primă instanţă a secţiei de contencios administrativ a curţii de apel şi se soluţionează prin hotărâre supusă numai recursului.

Şi condiţia de admisibilitate a sesizării, respectiv cea referitoare la noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării de pronunţare a unei hotărâri prealabile apare a fi îndeplinită, având în vedere că, din verificarea evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că aceasta nu a statuat anterior asupra prezentei chestiuni de drept, nefiind pronunţată o decizie în interesul legii sau o altă hotărâre prealabilă având acest obiect.

Înalta Curte constată însă că cerinţa ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, nu este îndeplinită.

Prin cererea de sesizare formulată de recurenţii-reclamanţi, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la posibilitatea judecătorului de a accesa baza de date a Ministerului Afacerilor Interne pentru a extrage date cu caracter personal aparţinând unor persoane ce nu au calitatea de parte în dosar, respectiv martor a cărui citare nu a fost încă pusă în discuţia părţilor şi posibilitatea acestuia de a imprima şi de a depune la dosar pe suport hârtie a datelor accesate, precum şi scanarea şi postarea lor în format electronic pe site-ul instanţei, cu efectul difuzării lor necontrolate de către terţe persoane.

De asemenea, prin aceeaşi cerere se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la posibilitatea judecătorului de a accesa baza de date a Ministerului Afacerilor Interne pentru a extrage date cu caracter personal aparţinând unui minor fără ca proba să fi fost cerută de părţile din dosar, fără ca minorul să aibă vreo calitate procesuală în dosar, şi posibilitatea acestuia de a imprima şi de a depune la dosar pe suport hârtie a datelor accesate, precum şi scanarea şi postarea lor în format electronic pe site-ul instanţei, fără consimţământul sau informarea reprezentantului legal al minorului.

Cu privire la chestiunea de drept invocată, Înalta Curte constată că cererea formulată de către recurenţii-reclamanţi nu vizează o dezlegare de principiu, ci urmăreşte soluţionarea cauzei pe fond.

Mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din C. proc. civ. pentru a nu fi deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, Înalta Curte a arătat constant că în sesizare trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate de interpretare suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul soluţionării în principiu a chestiunii de drept.

În speţă, recurenţii solicită lămuriri privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală dificultate, o aplicare corectă a prevederilor incidente în vederea soluţionării cauzei presupunând doar realizarea de către instanţa de judecată a unei analize corelate a prevederilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute.

Nu este vorba, aşadar, de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate care să necesite interpretarea printr-o hotărâre prealabilă, rămânând atributul exclusiv al completului de judecată să soluţioneze cauza cu judecarea căreia a fost învestit, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative.

Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că cererea formulată de către recurenţi nu este o veritabilă cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni, aceştia urmărind, prin modul de formulare a întrebărilor şi argumentarea acestora, soluţionarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge cererea formulată de recurenţii-reclamanţi.

III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză

Cu privire la cererea de suspendare a judecării prezentului recurs, Înalta Curte va analiza doar cererea de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, având în vedere că cererea de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluţionarea dosarului penal nu a mai fost menţinută.

La data de 07.04.2021, recurenţii-reclamanţi A. şi D., în nume personal şi în calitate de reprezentanţi ai minorului B. au depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 în întregul său şi a dispoziţiilor art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma în vigoare la data de 12.07.2016.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.12.2021, a fost admisă cererea recurenţilor şi a fost sesizată Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 în întregul său şi a dispoziţiilor art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma în vigoare la data de 12.07.2016.

La termenul de judecată din data de 23.04.2021, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar o cerere de suspendare a soluţionării prezentului recurs până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 în întregul său şi a dispiziţiilor art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Copnsiliul Superior al Magistraturii, precum şi a soluţionării dosarului penal nr. x/2016 având în vedere plângerea împotriva Ordonanţei de clasare nr. 1412/P/07.02.2019, cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către recurenţii-reclamanţi pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Se observă, prin urmare, că suntem în ipoteza unui caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanţei de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Este adevărat că prin încheierea din 03.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, s-a constatat că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurenţi are legătură cu prezentul litigiu, însă, Înalta Curte constată că în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate în decursul soluţionării unei cereri de chemare în judecată, nu este obligatorie suspendarea judecăţii.

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri. În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Examinând cererea, Înalta Curte constată că în prezenta cauză nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, chiar dacă recursul este ultima cale de atac, întrucât dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 noul C. proc. civ., instituie un caz de revizuire pentru situaţiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei invocate.

În ce priveşte excepţia de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual-civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ..: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legi."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei a fost formulată la data de 12.07.2016, iar cererea conexă la data de 05.10.2016, şi întemeiată pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că: "Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluţiei de clasare se face potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv, conform regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin soluţia de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017 de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că: "În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 9 octombrie 2017 s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6) - (7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, în atare condiţii, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti în speţă nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reţine inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurentă.

Constatând că recursul promovat de recurenţii reclamanţi este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs şi, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

În ce priveşte recursul incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte, în raport de soluţia pronunţată asupra recursului principal, respectiv respingerea acestuia ca inadmisibil, va respinge şi recursul incident

Soluţia de respingere ca inadmisibil a recursului incident se impune în raport de dispoziţiile art. 491 C. proc. civ. ce trimite la art. 472 alin. (2) C. proc. civ. în conformitate cu care "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum în cauză recursul principal a fost respins ca inadmisibil, în virtutea dispoziţiilor art. 491 raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte respinge ca inadmisibil şi recursul incident declarat de Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât recursul formulat de recurenţii-reclamanţi cât şi recursul incident, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Respinge cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 în întregul său şi a art. 47 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinare şi excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de recurenţii - reclamanţi A. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al minorului B. şi D. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al minorului B. împotriva încheierii de şedinţă din data de 19 septembrie 2019 şi a sentinţei civile nr. 2659 din 19 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 2659 din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2021.