Jurisdiction for compelling public authority to issue individual administrative salary acts

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 29.03.2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia să emită, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere după expirarea termenului, ordine de salarizare prin care indemnizaţiile de încadrare lunare ale reclamanţilor să fie calculate cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu data de 22.11.2016 şi în continuare, aşa cum au fost recunoscute drepturile reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 128/12.02.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 3453/29.06.2021, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi faptul că ordinul, a cărui emitere se solicită în speţă de la o autoritate publică centrală, este un act administrativ cu caracter individual, litigiul fiind deci unul de contencios administrativ, căruia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 266 din Codul muncii, ce reglementează obiectul jurisdicţiei muncii.

2.2. Prin sentinţa nr. 175/F/CONT din 4 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competenţa cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, s-a suspendat din oficiu judecata cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel, în contextul enunţării statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite din Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul în interesul legii "Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis." a reţinut că raportului de muncă respectiv îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, care, la art. 1, prevede că "(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, (…) precum şi jurisdicţia muncii. (2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.", prin raportare la art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, şi art. 8 alin. (2) din cap. VIII, Anexa V din Legea -cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, din care rezultă că salariul judecătorilor este stabilit prin act al ministrului justiţiei, act calificat de lege ca fiind act administrativ, art. 7 cap. VIII, Anexa V din Legea - cadru nr. 153/2017 conţinând o reglementare specială relativă la maniera de contestare a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, în sensul că respectivul act poate fi contestat la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, iar hotărârea adoptată de acestea ca răspuns la contestaţie poate fi suspusă cenzurii judiciare a instanţei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

S-a mai reţinut că, în speţă, obiectul litigiului nu îl constituie legalitatea actului administrativ emis în procedura sus descrisă, ci emiterea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, unor astfel de pretenţii nefiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a considera că intră în competenţa materială de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ, ci dispoziţiile de drept comun din dreptul muncii, în absenţa unor norme speciale care să trimită la dispoziţiile de drept administrativ.

Totodată, competenţa materială revine nu instanţei de contencios administrativ determinată în funcţie de rangul autorităţii publice pârâte, ci instanţei de conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vâlcea, în circumscripţia căreia reclamanta, dna A., are reşedinţa, potrivit normei legale citate în paragraful precedent, considerându-se că, având în vedere că dna A. este judecător în cadrul Tribunalului Vâlcea şi îşi desfăşoară efectiv activitatea la respectiva instanţă, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., se impune declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanţa de contencios administrativ, a fost investită cu cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care au solicitat obligarea pârâtului să emită, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere după expirarea termenului, ordine de salarizare prin care indemnizaţiile de încadrare lunare ale reclamanţilor să fie calculate cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu data de 22.11.2016 şi în continuare, aşa cum au fost recunoscute drepturile reclamanţilor prin sentinţa civilă nr. 128/12.02.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă solicitarea reclamanţilor, de obligare a pârâtului Ministrul Justiţiei la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea şi stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, art. 10 din Legea nr. 554/2004 prevede că: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.(…)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşa fiind, în raport de aceste dispoziţii legale şi de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorităţi publice centrale la emiterea unui act administrativ cu caracter individual, în acord cu opinia tribunalului, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, este Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

]PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.