Claimant's appeal against RON 100,000 moral damages award upheld as unfounded; Fund's RON 10,000 compensation for car-accident injuries affirmed.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.09.2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 16425/20.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire morală, ca urmare a suferinţelor înregistrate din urma evenimentului rutier din data de 21.11.2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1908 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1908 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei formulate.

A apreciat că hotărârea instantei de fond este netemeinică si nelegală sub aspectul aplicării normelor de drept material regăsite în Legea nr. 213/2015, art. 49 din Norma A.S.F. 14/2011, art. 1385 C. civ., art. 1391 alin. (1) C. civ.

A susţinut că prin Decizia nr. 16425/20.08.2018 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată formulată de către recurenta-reclamant prin care precizează că reclamantei i se cuvine cu titlu de daune morale doar suma de 10.000 RON, şi nu 100.000 RON cât a solicitat victima, fără a detalia soluţia adoptată.

În opinia sa, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că Decizia intimatului-pârât este corectă, acesta limitându-se doar la zilele de îngrijiri medicale în cuantificarea prejudiciului moral.

Raportat la acest aspect, a menţionat că acest număr de zile nu reprezintă decât un etalon utilizat în practica medicală pentru evaluarea aproximativă a perioadei necesare vindecării fizice a rănilor avute de pacienţi, dar şi un barometru cu ajutorul căruia se procedează la încadrarea juridică a unei fapte penale. În speţă, aceste zile de îngrijiri medicale au fost mult mai numeroase decât cele consemnate în raportul de primă expertiză medico legală şi i-au sporit nevoile de viaţă victimei.

Totodată, pe lângă faptul că suma acceptată de către Fond reflectă faptul că nu s-au avut în vedere şi prejudiciile de altă natură decât zilele de îngrijiri medicale (situaţia familială, profesională, socială, psihică etc.), argumentele acestuia potrivit cărora ar exista la nivel intern o procedură în sensul analizării despăgubirilor nu conduce spre concluzia că aceasta este şi una corectă şi justă. Dimpotrivă, a apreciat că procedura internă din cadrul intimatului-pârât nu face decât să stabilească sume cât se poate de mici în favoarea păgubiţilor, astfel încât Fondul să nu aibă de plătit sumele ce li se cuvin prejudiciaţilor proportional cu suferinţele înregistrate.

Fiind vorba despre un prejudiciu moral solicitat, în niciun caz Fondul, dar nici instanţa de judecată nu se poate limita la un criteriu obiectiv în stabilirea realei despăgubiri. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării etc.

Aşadar, a susţinut că instanţa de judecată a ignorat prevederile art. 1385 C. civ. şi art. 1391 alin. (1) C. civ. în procesul de cuantificare al prejudiciului moral, ceea ce reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material si se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., chiar şi martorul audiat de către instanţa de judecată atestand faptul că suferinţele recurentei-reclamante au fost însemnate, afectându-i viaţa pe mai multe paliere.

Modalitatea în care prima instanţă a procedat la cuantificarea prejudiciului moral reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material, întrucât se raportează strict la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării ori, pe lângă acest criteriu, prevederile art. 1385 şi art. 1391 impun obligativitatea analizării şi a altor elemente ce duc la stabilirea cât mai precisă a daunelor morale, cum ar fi restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Astfel, pe lângă traumatismele menţionate în Raportul de expertiză medico legală, recurenta a suportat o lungă perioadă de recuperare în care viaţa socială şi familială au avut de suferit.

Raportat la prejudiciile fizice, conform Fişei UPU din data de 21.11.2015, eliberată de Spitalul Judeţean Galaţi, reclamanta a fost supusă unor investigaţii amănunţite (examen ortopedic, examen radiologic) in urma cărora i-a fost aplicat un aparat gipsat cu recomandarea de a fi purtat pe o perioadă de 35 de zile, timp în care i-a fost prescrisă şi o medicamentaţie riguroasă (fraxiparină, algozid, analgin helides).

Ulterior, la data de 04.12.2015, se suprimă aparatul gipsat şi se recomandă purtarea unei faşe elastice, aplicaţii locale cu multe comprese reci şi ca sprijinul pe acel picior să se facă progresiv.

Toate controalele medicale la care a fost supusă recurenta fac menţiunea că aceasta prezenta dureri, iar la controlul din data de 08.12.2015 chiar i-a fost recomandat de către medicul ortoped ca pentru vindecare să se efectueze kinetoterapie şi B. timp de 14 zile.

Mai mult, chiar şi la momentul la care a fost examinată recurenta de către Comisia de medici a I.M.L. Iaşi, la data de 01.02.2016, cu 3 luni mai târziu decât data producerii accidentului, s-a constatat că piciorul stâng al acesteia prezenta "exacerbare de mers şi ortostatism prelungit" şi "moderată tumefacţie glezna stângă", iar la examenul balneofiziokinetoterapeutic efectuat la aceeaşi dată s-a constatat că durerile la picior persistă, existând o limitare uşoară a mobilităţii gleznei".

Pe toată durata în care reclamanta avut piciorul în aparat gipsat s-a aflat în imposibilitatea de a se putea deplasa corespunzător, în plus, nici la 5 luni după producerea accidentului aceasta nu se vindecase complet, având dureri în momentul în care se sprijinea in timpul mersului pe picior.

În ceea ce priveşte suferinţa psihică a reclamantei, recurenta a arătat că pe lângă şocul avut în momentul producerii accidentului, aceasta nu s-a putut deplasa în mod normal o lungă perioadă de timp. La toate acestea s-au adăugat şi suferinţele suportate de reclamantă, căreia datorită leziunilor avute, a tratamentului şi imobilizării în aparatul gipsat i s-au restrâns posibilităţile de a duce o viaţă normală, fiind dependentă de ajutorul familiei atât pentru respectarea indicaţiilor medicilor, cât şi pentru realizarea sarcinilor casnice ori chiar activităţilor care ţin de îngrijirea sau igiena personală.

În plus, în acest interval reclamanta a avut programată şi nunta, iar faptul că nu s-a refăcut din punct de vedere al sănătăţii a afectat desfăşurarea acestui eveniment, faptul că nu s-a putut bucura însemnând o suferinţă psihică foarte mare.

Prin urmare, limitarea despăgubirii doar la numărul de îngrijiri medicale rezultate din raportul medico-legal reprezintă o măsură injustă şi nedreaptă în raport cu ansamblul de suferinţe înregistrate de reclamantă, iar oferirea sumei de doar 250 RON/zi de îngrijire medicală o apreciază drept o acţiune injustă la adresa acesteia.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de neîncadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 august 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 2 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, urmând să o respingă, întrucât motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă se subscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de recurs a fost criticată nelegalitatea hotărârii pronunţate în fond, prin prisma greşitei aplicări a normelor de drept substanţial, fiind indicat ca temei de drept al casării pct. 8 al articolului 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta formulând contraargumente de ordin critic faţă de considerentele sentinţei pronunţate, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a aplicat prevederile Legii nr. 213/2015, ale art. 49 din Norma A.S.F. 14/2011, art. 1385 C. civ. şi art. 1391 alin. (1) C. civ. în procesul de cuantificare al prejudiciului moral.

2. Argumente de drept şi de fapt relevante

La data de 21.11.2015 a avut loc un accident de circulaţie rutieră, din care a rezultat vătămarea corporală a numitei A.. Necontestat, accidentul s-a produs din culpa exclusiva a conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, doamna A. fiind angajata regulamentar la traversarea străzii pe marcajul pietonal.

La momentul producerii accidentului, autovehiculul anterior mentionat era asigurat cu poliţa de asigurare auto obligatorie (RCA) nr. x emisă de C. S.A

După avizarea daunei la asigurător, pentru reclamanta a fost constituit dosarul de daună nr. x .

Deschiderea procedurii falimentului impotriva C. S.A a avut loc prin incheierea pronuntata la data de 16.02.2017 in dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Sibiu - sectia a II-a civila, ramasa definitiva la data de 17.03.2017 .

Doamna A. a depus la Fondul de Garantare a asiguraţilor cererea înregistrată cu nr. x/07.03.2017 privind plata din disponibilităţile FGA a sumei 100.000 RON, reprezentând daune morale.

Prin Decizia nr. 16425/20.08.2018 emisă de Fondul de garantare a asiguraţilor a fost admisă în parte cererea de plată a petentei, fiind aprobată plata suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 16425/20.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul obligării pârâtului către A. la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând diferenţa de despăgubire morală, ca urmare a suferinţelor înregistrate din urma evenimentului rutier din data de 21.11.2015, prin sentinţa recurată acţiunea fiind respinsă.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de reclamantă ca temei de drept al recursului exercitat.

Astfel, aminteşte că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Se constată că prin calea de atac exercitată, recurenta-reclamantă şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceasta, invocând argumente similare cu cele expuse în faţa primei instanţe, care au fost analizate în mod corespunzător de aceasta, concluzia fiind împărtăşită de Înalta Curte, care constată că sunt nefondate criticile formulate de reclamantă, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 49 pct. 1 din ordinul privind Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania;."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că este legală decizia contestată de reclamantă, sub aspectul daunelor morale, în esenţă, reţinându-se că FGA s-a raportat la particularităţile concrete ale speţei, respectiv cauzele si împrejurările producerii evenimentului rutier, precum şi raportul de expertiza medico-legale nr. x din 27.11.2015 întocmit de Serviciul clinic de Medicină Legală Galati, aflat la dosarul de fond, reclamanta a prezentat contuzie calcaneu stang fara leziuni osoase vizibile radiografic si CT, leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu sau de, posibil in conditiile accidentului rutier din 21.11.2015, leziuni care necesita 35-40 zile de ingrijiri medicale.

Potrivit anexei 2 la Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea si completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 prin care s-a aprobat Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese, in cazul vatamarii corporale cu recuperarea integrala a funcţionalitatii, s-au stabilit criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecintele suferite de victima .

Pragul 2 - 210-500 RON/zi de îngrijire medicală - este aplicabil în cazul vătămării corporale care a avut drept consecinţe oricare dintre următoarele:

A) leziunile au lăsat urme vizibile;

B) leziunile suferite au fost în număr mare, au provocat suferinţe puternice; au lăsat traume fizice şi psihice de durată;

C) intervenţii chirurgicale;

D) a suferit complicaţii ulterioare;

E) capacitatea de munca a fost redusa.

De asemenea, pentru vătămare corporală gravă se vor avea în vedere punctajele stabilite în cadrul acestei categorii.

Vătămarea corporală gravă este aceea pentru care partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale de cel puţin 30 de zile si de maxim 90 de zile.

Încadrarea în punctaj se face spre minim dacă vătămarea corporală a avut una din consecinţele expuse în cadrul acestui prag si spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel putin 2 consecinţe din cele expuse la acest prag.

Aşa fiind, în mod judicios a ajuns judecătorul fondului la concluzia că pârâtul a aplicat în concret "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", anexa nr. 2 pct. 2 pragul 2, care constituie procedura internă a Fondului de garantare a asiguraţilor aprobată cu Decizia FGA nr. 258/16.11.2016, iar evaluarea prejudiciului nu a fost realizată în termeni stricţi, pârâtul beneficiind de o anumită marjă de apreciere în raport de circumstanţele speţei, respectiv în raport de fiecare victimă în parte şi de urmările produse de evenimentul asigurat, raportarea FGA strict la numărul de zile de îngrijiri medicale neinducând instanţei concluzia nelegalităţii deciziei, deoarece în raport de probele administrate, instanţa apreciază că despăgubirile acordate de pârât sunt de natură a oferi reclamantei o satisfacţie compensatorie, o înlăturare, fie şi parţială, dată fiind natura pecuniară a remediului, a consecinţelor prejudiciabile ale accidentului.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a apreciat că, raportat la criteriul obiectiv utilizat de parat pentru evaluarea daunelor morale, acordarea sumei de 250 RON/zi de ingrijiri medicale este adecvata pentru reparararea prejudiciului moral incercat de reclamanta, avand in vedere existenta doar a unei consecinte, respectiv celei de la lit. B) - leziunile au lasat traume fizice si psihice, martorul audiat in cauza la solicitarea reclamantei, D., la care face trimitere şi recurenta în memoriul de recurs, confirmând exclusiv aceasta consecinta avuta in vedere si de emitentul actului atacat.

Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenta-reclamantă au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenta-reclamantă, astfel că argumentele de ordin critic ale acesteia în sensul că pârâtul a stabilit cuantumul acestora fără a face o evaluare complexă a situaţiei de fapt, că în faţa primei instanţe din administrarea de probe rezultă că prejudiciul moral cauzat în urma accidentului constă în suferinţele fizice şi psihice, prejudiciu profesional şi familial astfel cum aceasta le-a relatat, care privesc în realitate temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

Instanţa de control judiciar reţine, de asemenea, că în cauză este incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015, iar câtă vreme normele acestei legi nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, acestea guvernează deplin relaţiile sociale şi se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă, lege potrivit căreia pârâtul FGA nu este succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment şi nici fidejusor, ci doar acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, subrogându-se - potrivit art. 18 din Legea nr. 213/2015 - doar în "toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale", nicidecum şi în toate obligaţiilor acestuia, neavând calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin memoriul de recurs de către reclamantă nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. art. 496 alin. (1) C.prov.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1908 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.