Suspension of goat-registry inactivation upheld for breeding society in EU legality dispute.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, la data de 23 iunie 2021, reclamanta A. şi Asociaţiile judeţene afiliate a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu" solicitând suspendarea executării actului administrativ individual "Notificare" cu nr. x/09.04.2021, comunicat de pârâtă la data de 09.04.2021.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă; s-a respins ca nefondată excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtă; s-a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes acţiunii, invocată de pârâtă; s-a admis cererea de suspendare a executării Notificării nr. x/9.04.2021 emisă de Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", formulată de reclamanta A. şi Asociaţiile Judeţene Afiliate, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "prof. Dr. G.K. Constantinescu" şi s-a dispus în temeiul art. 14 din Legea 554/2004 suspendarea executării Notificării nr. x/9.04.2021 emisă de Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu", până la soluţionarea în fond a acţiunii, înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, având ca obiect anularea aceleaşi notificări.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 147 din 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Profesor Dr. G.K. Constantinescu" a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării actelor ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut că instanţa învestită cu soluţionarea pe fond a cererii de suspendare a reţinut, în motivarea sentinţei recurate, faptul că împrejurările de fapt şi de drept în care s-a emis decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, creează o îndoială serioasă în privinta legalităţii acesteia.

Prin intermediul Notificării atacate, autoritatea competentă a statului a dispus ca intimata să inactiveze animalele în legătură cu care au fost descoperite neconformităţi în urma unei verificări dispuse şi efectuate în baza legislaţiei specifice asupra bazei de date administrate de intimată în calitate de societate de ameliorare, precum şi să nu mai utilizeze aceste animale în programele de ameliorare. Ambele solicitări au ca bază legală art. 47 din Regulamentul 1012/2016.

Astfel, obligatia pozitivă stabilită în sarcina reclamantei are obiect şi conţinut determinat, modalitatea sa de executare fiind facilă şi previzibilă pentru utilizatorul platformei, constând într-un simplu click în fişa de date a animalului, iar lista animalelor pentru care este necesară inactivarea a fost transmisă reclamantei ca anexa la Notificarea atacată, iar toate susţinerile reclamantei în legătură cu lipsa de previzibilitate şi imposibilitatea punerii în aplicare a măsurilor dispuse reprezintă pure încercări de inducere în eroare a instanţei.

In legătură cu solicitarea ca animalele să nu mai fie utilizate în programul de ameliorare, a apreciat recurenta că nu sunt necesare explicaţii suplimentare, această măsură semnificând aplicarea directă şi ad literam a prevederilor Regulamentului-art. 47 (b) dispun ca animalele de reproducţie sau materialele germinative provenite de la acestea să nu fie utilizate pentru reproducţie în conformitate cu prezentul regulament).

Prin urmare, ambele măsuri dispuse de autoritatea competentă a statului au suport legal, şi anume prevederile art. 47 din Regulamentul 1012/2016, au conţinut determinat, iar reclamanta, în calitatea sa de societate de ameliorare, ar trebui să cunoască continutul acestor măsuri şi modalitatea de punere în aplicare, fiind obligată să aibă angajaţi specialişti în ameliorare, cu cunoştinţe aprofundate în utilizarea platformei proprii, astfel ca rezultatele programului de ameliorare să fie unele corecte.

De asemenea, şi cele reţinute de instanţă în cuprinsul motivării în legătură cu explicatiile Comisiei Europene din cadrul reuniunii Grupului de lucru din 20.10.2017 de la Bruxelles au la bază interpretarea eronată a textelor legale.

Astfel, aceste explicatii, contrar celor reţinute de instanţă în motivarea sentinţei recurate, constituie izvor de drept, având în vedere următoarele:

Potrivit art. (5) din Preambulul Regulamentului 1012/2016, Pe baza Directivelor 88/661/CEE, 89/361/CEE, 90/427/CEE, 91/174/CEE, 94/28/CE şi 2009/157/CE Comisia, după consultarea statelor membre in cadrul Comitetului zootehnic permanent instituit in conformitate cu Decizia 77/505/CEE a Consiliului (4), a adoptat o serie de decizii care stabilesc criterii specifice in functie de specii privind autorizarea sau recunoaşterea organizaţiilor de ameliorare şi a asociaţiilor de crescători, privind înscrierea animalelor de reproducţie în registrele genealogice, acceptarea animalelor de reproducţie de rasă pură din speciile ovină şi caprină pentru reproducţie şi pentru inseminare artificială, privind testarea performantelor si evaluarea genetică a animalelor de reproductie din speciile bovină, porcină, ovină şi caprină, precum şi privind instituirea certificatelor de pedigri sau zootehnice pentru comerţul cu animale de reproducţie şi cu material germinati provenit de la acestea, în continuare făcând trimitere la art. (8) şi art. (51) din Preambul.

Rezultă deci faptul că, prin tocmai prevederile Regulamentului 1012/2016, au fost transferate Comisiei atribuţiile privind stabilirea modului concret de punere în aplicare a principiilor Regulamentului, iar explicaţiile oferite în cadrul reuniunilor Grupului de lucru pentru Zootehnie reprezintă însăşi "normele de punere în aplicare" a Regulamentului, constituind, evident, izvor de drept şi având forţă juridică echivalentă cu cea a Regulamentului, fiind emise în baza si pentru aplicarea acestuia.

Contrar celor reţinute în motivare, măsura de excludere dispusă de comisie se referă exact la animalele care au fost înscrise în bazele de date ale societăţilor de ameliorare anterior adoptării acestuia.

Astfel, măsurile din cuprinsul Notificării nu au fost dispuse pentru a "obstrucţiona" animalele în campania de montă din 2021, asa cum s-a reţinut în motivarea sentinţei recurate, ci scopul acestora este tocmai a evita înscrierea, pe viitor, în registrele genealogice a unor produşi care nu îndeplinesc cerintele de filiaţie prevăzute în Regulamentul 1012/2016 şi, implicit, pentru a evita emiterea unor certificate zootehnice sau de origine având inserate în cuprinsul lor date false, fapt care ar putea atrage consecinţe negative şi sancţiuni grave la adresa României, deoarece statul, prin autoritatea competentă, este garantul respectării prevederilor Regulamentului la nivel intern; neconformităţile descoperite în urma controlului se referă în mod special la lipsa identităţii dintre datele înscrise în certificatele zootehnice/de origine pe format tipărit şi datele existente în baza de date. Prin urmare, solicitarea de a nu se utiliza aceste animale in campania de montă din anul 2021 este, cel putin până la clarificarea aspectelor sesizate, o măsură obligatorie şi de natură a evita producerea unor consecinţe negative extrem de grave asupra întregii activităţi de ameliorare a speciei.

De asemenea, în mod greşit a reţinut instanţa faptul că legislaţia europeană sau naţională nu prevede noţiunea de "actualizare sau obligaţia societăţilor de ameliorare de a-şi actualiza bazele de date, precum şi documentele emise. O atare obligaţie, respectiv cea de actualizare permanentă a bazei de date este prevăzută în mod expres în legislaţia naţională, şi anume de art. 24 alin. (5) din Legea 32/2019 a zootehniei.

In primul rând, paguba pe care intimata o reclamă nu este consecinta directă a emiterii Notificării, ci vine ca urmare directă a faptului că intimata societate de ameliorare nu şi-a îndeplinit obligaţiile pe care legea i le impune.

În mod eronat instanţa a apreciat ca fiind probe valide înscrisurile depuse de intimată drept dovadă a diferentei de preţ dintre un berbec reproducător şi un berbec "inactivat". Din aceste înscrisuri rezultă, într-adevăr, o diferenţă în ceea ce priveşte pretul de întrăinare, însă animalele la care se referă documentele de înstrăinare cu valoare inferioară privesc, de fapt, berbeci reformati, aceştia nemaiputând fi utilizaţi oricum în programele de ameliorare.

Berbecii despre care se face vorbire pot fi în continuare utilizaţi ca reproducători pentru efectivele femele neînscrise în programe de ameliorare, valoarea lor rămânând aceeaşi. Este vădit greşit fundamentată aprecierea instanţei potrivit căreia faptul că produşii astfel rezultaţi nu vor putea fi înscrişi în programe de ameliorare, pricinuind astfel o pagubă intimatei, făcând trimtere la prevederile Regulamentului 1012/2016.

A mai invocat recurenta că hotarărea este netemeinică, bazându-se pe o interpretare eronată a stării de fapt.

De asemenea, a susţinut că, un alt aspect de care instanţa a ales, în mod total eronat, să nu ţină cont este oportunitatea Notificării, care derivă tocmai din posibilitatea emitentului de a alege, într-un moment şi loc date, soluţia aptă să corespundă în cea mai mare măsură unui anumit interes concret. Competenţa de a aprecia oportunitatea, faţă de anumite circumstanţe, revine în primul rând emitentului, care, însă, trebuie să respecte limitele legale, constituţionale, iar, ulterior, instanţei de contencios administrativ, care se va raporta tot la lege şi Constituţie în cenzurarea actelor administrative. De aceea, recurenta apreciază că instanţa de judecată nu se poate pronunţa asupra oportunităţii aplicării unei sancţiuni cu ocazia judecarii unei cereri de suspendare. Aceasta este o chestiune care poate fi hotărâtă doar după cercetarea amănunţită a fondului cauzei şi după administrarea unei probaţiuni adecvate.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 23 septembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 2 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care A. şi Asociaţiile judeţene afiliate a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu" solicitând suspendarea executării actului administrativ individual "Notificare" cu nr. x/09.04.2021, comunicat de pârâtă la data de 09.04.2021.

Prin sentinţa recurată, cererea privind suspendarea executării actului a fost admisă, pârâta criticând-o prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa de recurs observă că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

În acelaşi sens, aceeaşi jurisprudenţă a statuat cu valoare de principiu în sensul că suspendarea executării poate fi încuviinţată, dacă s-a stabilit şi că: a) judecătorul efectuează o evaluare comparativă a intereselor părţilor ("balance of interests"), în sensul că în cadrul examinării cererii de suspendare a executării unei decizii este necesar şi ca instanţa de contencios să analizeze în mod comparativ riscurile inerente fiecărei soluţii posibile; b) acordarea suspendării este justificată la prima vedere în fapt şi în drept (fumus boni juris), în sensul că motivele şi argumentele reclamantului din cadrul acţiunii în anulare par a fi de natură serioasă la o examinare "prima facie".

Recent CEJ şi-a reconsiderat jurisprudenţa, în sensul interpretării mai puţin restrictive a acestei din urmă condiţii, instanţa considerând îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat atunci când cel puţin unul dintre motivele invocate de reclamant în susţinerea acţiunii principale pare la prima vedere relevant sau atunci când argumentele pe care le susţine nu pot fi înlăturate fără o examinare aprofundată a fondului cauzei (testul fumus non mali juris).

Astfel, pentru a acorda suspendarea, instanţa nu mai trebuie să îşi formeze convingerea că acţiunea principală va fi admisă, ci trebuie doar să ajungă la concluzia că argumentele reclamantului din acţiune sunt suficient justificate.

Având în vedere aceste consideraţii teoretice, situaţia concretă de fapt, precum şi argumentele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs, Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanţe, apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, constând în neclaritatea obligaţiei de inactivare a animalelor, dat fiind că nu este precizată semnificaţia data de parata acestui termen şi deci care este modalitatea concreta în care reclamanta ar trebui sa o aducă la îndeplinire, întrucât pare că inactivarea este diferită de neutilizarea la montă, ceea ce presupune existenţa a două măsuri concomitente, precum şi neclaritatea trimiterii făcute de parata la "certificate de origine sau zootehnice care nu sunt actualizate în conformitate cu Regulamentul nr. 1012/2016".

Această menţiune are în vedere certificatele emise anterior intrarii în vigoare a Regulamentului nr. 1012/2016, însă nu există o procedură pentru actualizarea acestora, nefiind invocat niciun text din regulament care sa impuna o astfel de operaţiune şi nici modul în care ea ar trebui să se desfăşoare.

Rezulta că nici obligaţia de a nu folosi animalele în programele de ameliorare nu are, în aparenţă, suport legal, în conditiile în care Regulamentul nu instituie expres astfel de măsuri cu privire la certificatele emise anterior, ci pare a viza expres doar animalele care vor fi înscrise în viitor ca animale de reproducţie de rasă pură într-un registru genealogic (art. 1 alin. (2)

Notificarea nu mentioneaza expres care sunt neregulile depistate în privinţa celor 1918 de animale enumerate în tabelul anexa, arătându-se doar că autoritatea competentă are obligaţia să excludă toate animalele care nu sunt corect înregistrate. Deşi textele citate vizează animalele ce se vor înregistra în viitor măsura a vizat animale deja înregistrate pe baza certificatelor emise până în 2018.

Astfel, alin. (5) din Regulament conform cu care "Prezentul regulament nu aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta măsuri naţionale pentru a reglementa desfăşurarea programelor de ameliorare care nu au fost aprobate în conformitate cu articolul 8 alin. (3) şi, după caz, cu articolul 12", nu pare a fi aplicabil, în conditiile în care Romania nu a adoptat măsuri legislative care sa reglementeze situaţia programelor de ameliorare aprobate anterior regulamentului, astfel încât exista aparenta ca animalele care au certificate eliberate anterior datei de 01.11.2018 ar putea fi folosite în continuare în cadrul programelor de ameliorare "care nu au fost aprobate în conformitate cu articolul 8 alin. (3) şi, după caz, cu articolul 12".

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, Înalta Curte aminteşte că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este definită de legiuitor ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, este îndeplinită şi condiţia pagubei iminente.

Condiţia pagubei iminente presupune însă producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Raportat la obligaţia stabilită în sarcina reclamantei prin măsura a cărei suspendare se solicită, Înalta Curte constată că, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a probat iminenţa producerii pagubei invocate, având în vedere numărul de ţapi reproducărori care ar trebui inactivaţi şi care nu ar mai putea fi folosiţi în programele de ameliorare.

Astfel, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, "inactivarea" celor 1918 ţapi reproducători incluşi în prezent în programele de ameliorare, împreună cu produşii acestora, care, la rândul lor, nu ar îndeplini condiţiile de filiaţie stabilite de Regulamentul nr. 1012/2016, este de natură să producă un prejudiciu material viitor previzibil atât reclamantei, care beneficiază de forme de sprijin financiar în vederea derulării programelor de ameliorare, în baza H.G. nr. 1179/2014 şi care, în plus, se află angajată în raporturi juridice cu crescătorii de animale care au solicitat emiterea acelor certificate, cât şi acestora din urmă, ca proprietari ai celor 1918 de ţapi de reproducţie.

Reclamanta este societate de ameliorare, autorizată potrivit prevederilor din dreptul intern să presteze un serviciu public, anume, să elaboreze şi să pună în executare programele de ameliorare a raselor de ovine şi să emită certificate de origine sau zootehnice corespunzătoare, participând astfel la activitatea de ameliorare a animalelor, definită de art. 17 din Legea zootehniei nr. 32/2018, ca o activitate cu caracter prioritar în strategia dezvoltării zootehniei, care se realizează prin lucrări de selecţie şi reproducţie dirijată în rasă pură, hibridare şi prin încrucişare.

Or, este de presupus că, indiferent cum s-ar realiza, măsura de "inactivare" animalelor pentru care aceasta a emis certificate de origine sau zootehnice, utilizate până în prezent pentru acordarea diferitelor forme de sprijin financiar crescătorilor de animale, ea este de natură să afecteze raporturile acesteia cu crescătorii de animale şi să producă o perturbare considerabilă a serviciului public pe care îl asigură.

Riscul unor astfel de pagube ori a unei astfel de perturbări prevalează la acest moment faţă de interesul general al societăţii de a fi puse de îndată în executare actele administrative emise de autorităţile publice în regim de putere publică, în exercitarea atribuţiilor legal conferite, în condiţiile în care din cuprinsul notificării nu se pot desprinde, în aparenţă, indicii cu privire la schimbarea elementelor de fapt care au justificat utilizarea celor 1918 ţapi reproducători în programele de ameliorare în perioada anterioară, în comparaţie cu anul 2021.

În fine, Înalta Curte nu poate primi argumentele recurentei-pârâte privitoare la argumentarea echivocă şi ipotetică a prejudiciului, reţinând că prezumarea unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ fiscal contestat asupra activităţii reclamantei nu echivalează cu o susţinere ipotetică, lipsită de suport probator, raportată la o pagubă viitoare şi incertă, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Aplicând principiile antereferite dezvoltate de jurisprudenţa europeană în această materie, Înalta Curte, evaluând interesele comparative ale părţilor, apreciază că este mai prudentă soluţia de suspendare a actului administrativ contestat până la pronunţarea hotărârii asupra fondului. O atare soluţie nu va afecta dreptul pârâtei de a obţine executarea actului în măsura în care instanţa de fond va statua în sensul legalităţii acestuia. Însă, dacă s-ar adopta soluţia contrară a respingerii cererii de suspendare, reclamanta ar suferi prejudicii considerabile prin executarea imediată a actelor contestate până la definitivarea hotărârii privind acţiunea de fond, prejudicii ireparabile sau greu de reparat ulterior, în eventualitatea admiterii acţiunii de fond.

Or, cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 248 din 25 noiembrie 2021, a admis acţiunea, şi a anulat Notificarea nr. x/09.04.2021 emisa de pârâtă.

Astfel, dincolo de raţiunile referitoare la îndeplinirea aparenţei de nelegalitate a actului, se constată că analiza legalităţii acestuia a trecut prin filtrul de judecată al primei instanţe, care a apreciat că se impune anularea sa. Deşi această sentinţă nu este definitivă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării probelor şi a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, motivele invocate de pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională pentru Zootehnie "Profesor Dr. G.K. Constantinescu" împotriva sentinţei civile nr. 147 din 22 iulie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.