Jurisdiction rests with Tribunal: age-limit allowance for ex-parliamentarian deemed social insurance, not administrative act.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 aprilie 2021, pe rolul Tribunalului Mureş, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputatilor şi Parlamentul Romaniei - Senatul şi Secretarul General al Senatului, au solicitat anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanţi; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 6 septembrie 2021 s-a dispus disjungerea acţiunii formulată de reclamanţii de la numerele de ordine 2-8 de acţiunea formulată de primul reclamant, A. şi formarea a opt dosare distincte, respectiv: -pentru reclamantul A., pârât va fi Parlamentul României - Senatul şi Secretariatul General al Senatului; -pentru reclamantul B., pârât va fi Parlamentul României - Senatul şi Secretariatul General al Senatului; -pentru reclamantul C., pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor; -pentru reclamantul D., pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor; -pentru reclamantul E., pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor; -pentru reclamantul F., pârât va fi Parlamentul României - Senatul şi Secretariatul General al Senatului; -pentru reclamantul G. pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor; -pentru reclamantul H., pârât va fi Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1306 din data de 04 octombrie 2021, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Mureş, secţia civilă şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul H., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Mureş a reţinut că pentru a putea aprecia că prezentei instanţe îi aparţine competenţa materială în soluţionarea cauzei de faţă trebuie îndeplinite două condiţii: cauza să aibă ca obiect un litigiu de asigurări sociale, legea să prevadă că soluţionarea litigiului, în primă instanţă, este dată tribunalului.

Prin acţiune reclamantul a solicitat anularea Ordinului de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limita de vârstă (Ordinul nr. 358/02.03.2021 emis de Senat) şi obligarea emitentului ordinului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006, care prevedea următoarele:

"(1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

(2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.

(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată.

(7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.

(8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(9) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, şi se plăteşte de acestea.

(10) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz.

(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme metodologice), aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului".

Art. 49 din Legea nr. 96/2006 a fost abrogat prin Legea nr. 7/2021 din 24 februarie 2021 (publicată în Monitorul Oficial nr. 186 din 24 februarie 2021), lege care prevede, la art. I şi II, următoarele:

"ART. I

Articolele 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

ART. II

De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Reclamantul susţine că dreptul bănesc reglementat de art. 49 din Legea nr. 96/2006 este un drept de asigurări sociale (sau un drept asimilat de legiuitor dreptului de pensie) şi preia ideea că acest drept bănesc ar avea caracter accesoriu în raport cu pensia pentru limită de vârstă.

Această opinie nu poate fi primită deoarece atunci când statul a dorit să asigure unei persoane (care şi-a încetat activitatea urmare a atingerii unei limite de vârstă sau datorită unei boli) resursele de existenţă pe termen scurt sau lung, cu rolul de protecţie, acesta a reglementat dreptul la pensie (pensia) şi alte drepturi de asigurări sociale (indemnizaţii şi ajutoare pentru boală, accidente, deces, şomaj), unele dintre prestaţii fiind non contributive (cele acordate invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război, veteranilor de război, foştilor deţinuţi politici, eroilor martiri, etc.).

Pensia reprezintă principala sursă de venit pentru persoanele în vârstă, acest drept bănesc având ca scop asigurarea unor sume adecvate pentru un trai decent şi independenţă economică.

Chiar dacă statul a instituit un regim diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii, prin acordarea pensiilor de serviciu unor anumite categorii de persoane, aceste pensii au fost acordate ca unic drept de pensie, ca unică resursă bănească, neexistând niciun caz în care pensia să fie completată cu o altă pensie.

Spre exemplu, în cazul pensiilor magistraţilor, pensia este unică şi doar compunerea ei este realizată din mai multe elemente - partea de pensie contributivă şi suplimentul din partea statului.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu este o măsură de protecţie socială, menită să asigure un trai decent după o perioadă îndelungată de activitate, deoarece, pe de o parte, acest rol îl are pensia acordată reclamantului prin sistemul public de pensie, iar pe de altă parte acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă era condiţionată doar de îndeplinirea condiţiei vârstei standard de pensionare sau a vârstei standard reduse, perioada de activitate de cel puţin un mandat în funcţia de parlamentar neputând fi considerată nici măcar o perioadă medie de activitate.

Mai mult, indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu avea rolul de a înlocui salariul, după încetarea activităţii prin ajungerea la vârsta de pensionare, cum are rolul pensia, ci avea rolul de a asigura un venit suplimentar pensiei, ca o compensare a faptului că fostul parlamentar nu a mai fost ales pentru un nou mandat, compensaţie care nu se cuvenea de la data îndeplinirii condiţiei de vârstă pentru pensie dacă aceasta se împlinea în timpul mandatului, ci doar la încetarea mandatului.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu este un drept de pensie (pentru motivele deja arătate) şi nici vreun alt drept de asigurări sociale, deoarece motivele pentru care se acorda nu îl pot transforma întru-un drept bănesc care se oferă pentru caz de boală, accident, maternitate, deces, şomaj ori în alte situaţii asemănătoare.

Aşa cum s-a mai arătat, pentru riscul social al ieşirii din activitate urmare a atingerii unei limite de vârstă statul acordă pensiile reglementate prin Legea nr. 263/2010 şi prin câteva legi speciale (de exemplu Legea nr. 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României Legea nr. 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, Legea nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat), iar ca urmare a invalidităţii sau decesului pensii de invaliditate, respectiv de urmaş.

Pentru celelalte riscuri statul acordă drepturi de asigurări sociale.

În cazul indemnizaţiei pentru limită de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu poate fi identificat un risc social asociat care să ne determine să o considerăm un drept de asigurări sociale.

Faptul că una dintre condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în discuţie era ca beneficiarul să îndeplinească condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei reduse ori faptul că cheltuielile pentru plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă către foştii parlamentari erau trecute de plătitor, printr-o reglementare internă, administrativă, la cheltuieli cu asigurările şi asistenţa socială nu pot avea putere să transforme beneficiul de la art. 49 din Legea nr. 96/2006 într-un drept de asigurări sociale.

Mai departe, atunci când justifică aprecierea că tribunalul este instanţa competentă să soluţioneze cauza reclamantul face trimitere, în mod greşit, la dreptul comun - prevederile legale ale Legii nr. 263/2010 (şi Legii nr. 127/2019) - art. 152 din Legea nr. 263/2010:

"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel".

Trebuie observat că art. 153 din Legea nr. 263/2010 stabileşte care dintre litigii sunt soluţionate în primă instanţă de către tribunale, anume cele privind:

a) modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială;

b) modul de stabilire a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, în cazul contractului de asigurare socială;

c) înregistrarea şi evidenţa contribuţiei de asigurări sociale, în cazul contractului de asigurare socială;

d) hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii privind deciziile de pensii;

e) deciziile comisiilor medicale regionale de contestaţii date în soluţionarea contestaţiilor privind deciziile medicale asupra capacităţii de muncă;

f) Abrogată

g) deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii;

h) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie încheiate în baza prezentei legi;

i) Abrogată

j) Abrogată

k) deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale;

l) alte drepturi şi obligaţii născute în temeiul prezentei legi.

Dintre cazurile enumerate mai sus singurele care ar putea avea legătură cu obiectul prezentei cauze, anularea ordinului prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limita de vârstă reglementată prin art. 49 din Legea nr. 96/2006, sunt cele de la lit. g) "deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii" şi l) "alte drepturi şi obligaţii născute în temeiul prezentei legi", însă, pe de o parte, decizia de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu este emisă de casa teritorială de pensii, iar pe de altă parte Legea nr. 263/2010 nu enumeră în cuprinsul ei dreptul prevăzut de Legea nr. 96/2006.

Aceeaşi situaţie este şi în cazul prevederilor art. 140 şi art. 141 lit. f) din Legea nr. 127/2019 (aceste prevederi vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2023).

Întrucât în privinţa categoriilor de personal care beneficiază de pensii de serviciu (a se vedea enumerarea făcută mai sus) legile respective prevăd că pensiile cu pricina au regimul juridic al pensiilor pentru limită de vârstă şi că o parte din cuantumul acestora (partea care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public de pensii) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul ministerului de resort (Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - denumirea din prezent), trebuie apreciat că în situaţiile de mai sus există norme de trimitere care stabilesc că emiterea deciziilor de pensie în discuţie (de acordare, de respingere, de suspendare a plăţii, de încetare a plăţii, etc.) se face de către casele teritoriale de pensii (iar potrivit art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, litigiile legate de deciziile de pensionare emise de casele teritoriale de pensii sunt soluţionate în primă instanţă de către tribunale).

Şi în cazul Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat se prevede la art. 100 că jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar la art. 101 că "Litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale". În cazul pensiilor militare de stat stabilirea pensiei, încetarea plăţii acesteia, etc. se face de către casa de pensii sectorială competentă.

Însă, în cazul indemnizaţiei pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006, prin art. 8 coroborat cu art. 13 alin. (2) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, norme aprobate prin Hotărârea nr. 1/2016 din 15 februarie 2016 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, s-a prevăzut că acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă, respectiv respingerea cererii de acordare a indemnizaţiei se stabilesc prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor/Senatului, după caz, că ordinul se va emite în trei exemplare, din care unul va fi transmis de îndată beneficiarului şi că la încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă se va emite un ordin de încetare.

Totodată, Legea nr. 96/2006 nu cuprinde, ca în situaţiile arătate mai sus, norme de trimitere din care să rezulte, aşa cum impune art. 95 alin. (4) din C. proc. civ., că tribunalul este competent să soluţioneze în primă instanţă litigiile privind acordarea, respingerea, încetarea, etc. plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă reglementată de art. 49.

În concluzie, apreciind că indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu reprezintă un drept de asigurări sociale, având în vedere că ordinul de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu reprezintă decizie de pensie şi nu este emis de către casa de pensii, iar în privinţa competenţei pentru judecarea în primă instanţă a litigiului legiuitorul nu a stabilit competenţa în favoarea tribunalului, instanţa apreciază că tribunalul nu este competent să soluţioneze prezenta pricină.

În aprecierea instanţei competenţa în soluţionarea cauzei revine Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 554/2004, deoarece ordinul contestat de către reclamant (care are domiciliul în Judeţul Mureş) prin acţiune este un act administrativ, unilateral, cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021.

Prin sentinţa nr. 119 din data de 8.12.2021, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, excepţie invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul H., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul a solicitat anularea ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi.

Astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atât prin Decizia RIL nr. 27/04.12.2017 la paragraful 83, cât şi secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 2366 pronunţată în 08.05.2019, calitatea emitentului ordinului de încetare la plată nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrative, întrucât o astfel de competenţă special intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Se mai reţine că în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, se impune determinarea naturii indemnizaţiei pentru limită de vârstă a cărei plată a fost încetată începând cu data de 27.02.2021 prin ordinul contestat, precum şi faptul că stabilirea naturii juridice a unui litigiu are în vedere normele juridice aplicabile raporturilor dintre părţi.

Astfel, indemnizaţia pentru limită de vârstă de care beneficia reclamantul era prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006. Potrivit acestor prevederi au dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă:

(1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

(2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.

(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată.

(7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.

(8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

Din textul de lege de mai sus rezultă că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă era condiţionată de îndeplinirea condiţiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la data la care se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Instanţa constantă că acordarea unei astfel de indemnizaţii este indisolubil legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale. Încadrarea acestei indemnizaţii ca fiind venit din altă sursă, potrivit art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 nu este de natură a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale, încadrarea, de către legiuitor ca venit din altă sursă fiind făcută doar pentru stabilirea regimului fiscal al acesteia.

În continuare se reţine că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. De esenţa contenciosului administrativ este fie existenţa unui act administrativ, a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluţionarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorităţii publice prin care subiectul care poate sesiza instanţa de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim.

În speţă, ordinul contestat este emis de o autoritate publică, însă nu în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificat ca fiind act administrativ ce poate fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ.

În consecinţă, câtă vreme natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care a beneficiat reclamantul este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei este în competenţa instanţelor care soluţionează cauze de asigurări sociale, fiind incidente prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, respectiv dispoziţiile art. 95 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă revenind Tribunalului Mureş, secţia civilă, completului specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale, instanţă în a cărei rază de competenţă îşi are domiciliul reclamantul.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte cu soluţionarea conflictului.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, secţia Civilă - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantul H. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, anularea Ordinului nr. 768/10.03.2021 de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă este aceea dacă, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie o competenţă materială în raport de criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, sau dacă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Or, calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Ordinul respectiv a fost emis potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel cum era în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, conform căruia deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în Anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale, aveau dreptul la acordarea, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat.

Reţine Înalta Curte că aceste drepturi au fost introduse prin Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006, din expunerea de motive care a însoţit adoptarea acestei legi reieşind că intenţia legiuitorului a fost aceea ca această indemnizaţie să aibă natura juridică a unei pensii de serviciu.

Deci, obiectul acţiunii priveşte un drept acordat foştilor parlamentari ca urmare a împlinirii limitei de vârstă de pensionare şi doar la data încetării mandatului, drept care poate fi asimilat drepturilor prevăzute de Legea privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la Legea nr. 554/2004, astfel că, raportat la obiectul cauzei, modalitatea în care emitenţii actelor au aplicat prevederile referitoare la stabilirea drepturilor din legea menţionată şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Având în vedere dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, litigiile vizând refuzul acordării unor astfel de prestaţii sociale sunt de competenţa tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, precum şi faptul că reclamantul are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Mureş, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei deduse judecăţii.

4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul H. şi pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.