Constitutionality referral dispute ends as annulment motion rejected, prior rulings stand

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin Decizia nr. 951 din data de 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018, s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi prin întâmpinare.

S-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul reclamant A..

S-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2483 din data de 06 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 în contradictoriu cu intimaţii-pâraţi Direcţia de Evidenţă a Persoanelor-Serviciul Stare Civilă, Primăria Craiova, B.-Primarul Municipiului Craiova, C.-Director Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, D.-Şef Serviciu Executiv la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Craiova, E.-Secretar în cadrul Primăriei Craiova, ca nefondat.

1.2. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A., criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Revizuentul a anexat cererii de revizuire cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României în vederea exercitării controlului posterior de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Legea 119/1996 şi a art. 20 din H.G. nr. 64/2011, prin raportare la art. 5, art. 31, art. 16, art. 26, art. 30 şi art. 44 din Constituţia României.

Prin decizia civilă nr. 2090 din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 şi art. 20 din H.G. nr. 64/2011.

A respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 şi art. 20 din H.G. nr. 64/2011.

A respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 951 din 15 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018.

2. Recursul formulat împotriva soluţiei date asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate prin Decizia nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova a formulat recurs A..

În esenţă, recurentul a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă.

A susţinut că instanţa a emis o judecată pe fond a excepţiei de neconstituţionalitate, atribut exclusiv al Curţii Constituţionale, singura investibilă şi în măsură să facă asta, rolul limitat al oricărei alte instanţe în materia cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale fiind doar acela de filtrare pe cele trei criterii de admisibilitate din Legea nr. 47/1992.

Efectele controlului de constituţionalitate nu pot fi limitate de modul mai mult sau mai puţin radical în care ar ajunge să schimbe soluţia neconstituţională pronunţată în cauză. Ceea ce încearcă să facă art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. este să restricţioneze exercitabilitatea căii de atac a revizuirii la hotărârile judecătoreşti pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul. Chiar şi aşa, textul de lege a fost atacat la CCR pentru neconstituţionalitate, fiind declarat parţial neconstituţional la data de 10.12.2015 prin Decizia nr. 866/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din C. proc. civ.

În concluzie, a susţinut recurentul că şi cel de-al doilea motiv de respingere de către a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este lovit de nulitate, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3. Decizia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 1382 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei generale, invocată de recurentul-revizuent A., şi a respins recursul formulat de acesta împotriva Deciziei nr. 2090 din 25 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa că, în mod corect, Curtea de Apel Craiova a apreciat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte cumulativ condiţiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât, deşi textul reglementează posibilitatea susţinerii excepţiei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, deci inclusiv în calea extraordinară de atac a revizuirii, totuşi invocarea unor temeiuri de fond într-un stadiu procesual ce impune o filtrare a admisibilităţii cererii, pe baza şi în condiţiile reglementate de art. 509 din C. proc. civ., nu este posibilă.

Prin urmare, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale ce are ca obiect temeiul juridic al acţiunii, nu este posibilă într-o cale extraordinară de atac, în care instanţa nu antamează fondul pretenţiilor reclamantului.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, în cauză, nu este îndeplinită una dintre condiţiile cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv condiţia legăturii dintre textul criticat pentru neconstituţionalitate şi obiectul litigiului.

Întrucât excepţia de neconstituţionalitate este invocată într-o cale extraordinară de atac, în care instanţa nu antamează fondul pretenţiilor reclamantului, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie este inadmisibilă.

4. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 1382 din 5 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., apreciind că instanţa de recurs nu a dezbătut niciuna dintre criticile de nelegalitate pe care le-a formulat.

A solicitat a se constata că nu art. 503 alin. (2) pct. 3 impune ca prin calea de atac a contestaţiei în anulare să fie casată hotărârea pronunţată în recurs în care nu s-au cercetat motivele de casare şi că nu se poate considera ca o cercetare a motivelor de recurs reluarea concluziilor instanţei anterioare, cu atât mai mult cu cât aceste concluzii le-a atacat pentru nelegalitate prin recurs.

A solicitat a se constata şi faptul că instanţa de control judiciar nu poate să emită în calea de atac o hotărâre legal valabilă doar prin reluarea concluziilor instanţei anterioare. Legiferare în contradictoriu nu se poate face, reglementarea contradictorie fiind interzisă prin art. 17 din Legea nr. 24/2000. De asemenea, se încalcă şi garanţiile de acces la un proces echitabil oferite de art. 6 din CEDO.

În continuarea alegaţiilor sale, contestatorul a reluat motivele de recurs formulate împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

La data de 23.09.2020, contestatorul a comunicat faptul că şi-a schimbat numele din A. în F., ataşând şi copia cărţii de identitate.

A mai depus şi un număr de 3 precizări, referitoare la calitatea sa de persoană naturală subiect de drept, declarând că deţine un singur statut public, asumat voluntar, acela de cetăţean al Republicii Constituţionale România.

Prin precizarea numărul 3, a invocat excepţia necompetenţei generale de ordine publică a instanţei plasate sub orice alt steag jurisdicţional care nu este drapelul republicii constituţionale România, solicitând să se verifice şi să se certifice desfăşurarea judecării cauzei în jurisdicţia de ordine publică aflată sub garanţiile morale şi legale oferite de Constituţia României.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Primarul Municipiului Craiova, Secretarul General al Primăriei Craiova şi Primăria Craiova-Direcţia Evidenţă Persoane au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, şi, pe fond, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

1. În ceea ce priveşte aşa-zisa excepţie a necompetenţei generale, invocată de contestator prin precizările depuse la dosar, cu referire la modalitatea tehnoredactării unor acte oficiale ce i-au fost comunicate şi cu privire la modelul steagului naţional constituţional, Înalta Curte constată că aspectele referitoare la drapelul arborat în sediul instanţelor sau al instituţiilor publice din România excedează soluţionării prezentei căi de atac. De asemenea, alegaţiile contestatorului nu sunt capabile a prezenta vreun argument valid în susţinerea necompetenţei generale a instanţei, cu atât mai mult cu cât însuşi contestatorul a învestit instanţele judecătoreşti, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu cererile sale.

2. Preliminar, Înalta Curte reţine că susţinerile intimaţilor Primarul Municipiului Craiova, Secretarul General al Primăriei Craiova şi Primăria Craiova-Direcţia Evidenţă Persoane din întâmpinare, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac, sunt, de fapt, critici vizând fondul contestaţiei în anulare care, din punct de vedere formal şi procedural, este admisibilă.

3. Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată calea de atac formulată, pentru următoarele considerente.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Contestatorul A. a invocat art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială.

Potrivit acestor dispoziţii legale,

"Art. 503 - (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când:

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

(…)."

3.1. Analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor legale care reglementează contestaţia în anulare specială, se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate în termen.

Înalta Curte reţine că, prin cercetarea motivelor de casare, se înţelege analiza motivelor de casare astfel cum au fost formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de recurs de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de casare prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susţinerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

Contrar alegaţiilor contestatorului, se constată că instanţa de recurs a răspuns tuturor susţinerilor sale formulate prin cererea de recurs, în considerentele deciziei fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluţia de respingere a recursului ca nefondat.

În raport cu soluţia dată prin decizia ce a făcut obiectul recursului - de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 69 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 şi art. 20 din H.G. nr. 64/2011, ca inadmisibilă -, instanţa de control judiciar a analizat cele reţinute de prima instanţă referitoare la îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, aceea de legătură a dispoziţiilor ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu obiectul litigiului.

Admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- legătura cu soluţionarea cauzei (interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate).

3.2. Astfel, în raport cu obiectul cererii cu care a fost învestită, instanţa de recurs a validat cele avute în vedere de prima instanţă, aspectul supus analizei instanţei, referitor la condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nepresupunând argumente deosebite de cele reţinute prin decizia recurată.

Astfel, cu referire la condiţia de admisibilitate, în sensul ca dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta trebuie să vizeze incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului civil aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Stabilirea acestui interes se face de către instanţa de judecată, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

3.3. Este demn de reţinut, referitor la aspectul admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ridicate într-o cerere cu privire la dispoziţii legale care nu antamează fondul şi nu vor putea produce niciun efect în soluţionarea cauzei, că, prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, Curtea constituţională a statuat că "o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză".

Argumentul instanţei de contencios constituţional este relevant în prezenta cauză. Instanţa de recurs a răspuns criticilor din recurs şi a analizat argumentele invocate de recurent, reţinând, în esenţă, că, de vreme ce excepţia de neconstituţionalitate este invocată într-o cale extraordinară de atac în care nu se antamează fondul pretenţiilor, este inadmisibilă cererea de sesizare.

3.4. Nu în ultimul rând, reţine Înalta Curte că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia.

Întreaga argumentare a contestatorului conduce la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei printr-o rediscutare a cauzei, inclusiv a motivelor cererii de revizuire, contrar dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., care nu urmăresc să deschidă părţii calea rejudecării recursului.

În condiţiile arătate, se reţine că instanţa de recurs a analizat efectiv şi concret toate motivele de recurs invocate de recurent, fiind examinate în mod real criticile supuse controlului judiciar în raport cu obiectul cererii cu care a fost învestită.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1382 din 5 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.