Administrative silence as an assimilated administrative act enabling judicial challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case for re-judgment, effectively ruling in favor of the claimant. The dispute involved a request to compel a national administrative authority to respond to petitions regarding a compensation dossier, which the lower courts had dismissed as inadmissible. The appellate court had erroneously held that the action was not grounded in an administrative legal relationship because specific procedures for information access existed; however, the High Court determined that the authority's failure to respond within the statutory 30-day deadline constituted an assimilated administrative act under Article 2(1)(h) of Law no. 554/2004. Consequently, the court applied Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure to find a correct application of the law error, establishing that the right to sue extends to unjustified refusals to resolve requests, thereby establishing the admissibility of the action and requiring the lower court to examine the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 497 C. proc. civ; Administrative silence as an assimilated administrative act enabling judicial challenge: Reţine Înalta Curte că art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 asimilează actului administrativ şi tăcerea administraţiei, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, prin faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 22.10.2019, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea pârâtei să-i răspundă la cererea (petiţia) depusă prin scrisoare recomandată la 18.06.2019 şi reiterată prin cererea din 02.08.2019, în termen de 10 zile, sub sancţiunea unei penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 9 din 22 ianuarie 2020, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii ridicată din oficiu şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantă.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
A susţinut recurenta-reclamantă că este nelegală motivarea primei instanţe, întrucât art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 arată că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen legal.
Ori, se încadrează în situaţia în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu i-a răspuns la 2 cereri cu privire la situaţia Dosarului nr. 40780/CC aflat în evidenţele acesteia, existând şi un raport de drept administrativ.
3. Apărările intimatei-pârâte
Intimata-pârâtă ANRP nu a formulat întâmpinare.
4. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu susţinerile recurentei, apreciază că recursul este fondat.
4.1. Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate refuzul autorităţii pârâte de a-i răspunde petiţiei pe care a adresat-o acesteia, la data de 18.06.2019, reiterată la 02.08.2019.
Prima instanţă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, apreciind că nu orice cerere adresată unei instituţii deschide calea unei acţiuni în temeiul Legii nr. 554/2004, fiind necesar ca aceasta să se grefeze pe un raport de drept administrativ stabilit între autoritatea publică şi persoana pretins vătămată. A reţinut instanţa că reclamanta are deschis un dosar de despăgubire, iar pentru valorificarea informaţiilor sau drepturilor sale există proceduri speciale, reglementate de Legea nr. 165/2013.
4.2. Reţine Înalta Curte că art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 asimilează actului administrativ şi tăcerea administraţiei, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, prin faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă.
Prin urmare, dreptul la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral, ci şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
4.3. Reclamanta a precizat faptul că a solicitat informaţii cu privire la Dosarul înregistrat în evidenţa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor sub nr. x, fără, însă, a primi niciun răspuns.
Astfel, Înalta Curte, contrar aprecierilor instanţei de fond, constată că, în cauză, raportul juridic de drept administrativ pe care se grefează cererea reclamantei este reprezentat de raportul juridic de natură procesuală, care priveşte soluţionarea conflictului de natură juridică născut între o instituţie a administraţiei publice (pârâta ANRP) şi un particular (reclamanta A.) în legătură cu anumite atribuţii pe care legea le conferă autorităţii pârâte.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că prima instanţă, aplicând eronat normele de drept relevante, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără a analiza fondul cauzei, Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 9 din 22 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei