Inadmissibility of appeal against irrevocable judgment in judicial inspection resolution disputes
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court rejected the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to deny the plaintiff’s challenge. The dispute concerned a request to annul a judicial inspection resolution that dismissed a disciplinary complaint against a magistrate, where the plaintiff sought the continuation of disciplinary proceedings after the initial action was dismissed at first instance. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals, pursuant to which the Court held that the first-instance judgment was final and irrevocable under Article 47(7) of Law No. 317/2004, precluding any further judicial recourse; consequently, no avenue for appeal existed for a decision rendered under the specific procedural regime governing judicial inspection resolutions.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 47 din Legea nr. 317/2004, art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 5 alin. (3) din C. proc. civ, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against irrevocable judgment in judicial inspection resolution disputes: În şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017 a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.05.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului Judiciar B. ce a făcut obiectul lucrării nr. x/2017 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
Prin sentinţa nr. 4174 din 17 octombrie 2018, Curtea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
2.1. Împotriva acestei sentinţe, A. a fost formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea pe fond a cauzei.
2.2. La data de 06.10.2021, C. a depus cerere prin care a precizat că recurentul-reclamant A. a decedat şi că solicită continuarea judecăţii, în calitate de moştenitoare a acestuia.
În dovedire, a depus copia certificatului de deces al recurentului din data de 24.05.2021 şi procură specială, autentificată prin încheierea de autentificare nr. 347 din 15.02.2021 emisă de notar public D., prin care a fost mandatată, pentru o perioadă de 5 ani, să-l reprezinte pe recurent în Dosarul nr. x/2018.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte apreciază că se impune analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., a excepţiei inadmisibilităţii recursului.
4.1. Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data formulării acţiunii, 16.05.2018,
"Art. 47. - (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:
a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;
c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.
(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).
(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:
a) respingerea contestaţiei;
b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."
4.2. În şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017 a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).
De asemenea, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.
4.3. Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 în vigoare la data formulării acţiunii, se constată că sentinţa civilă nr. 4174 din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care prima instanţă a soluţionat pe fond contestaţia formulată de A. împotriva Rezoluţiei de clasare nr. x/2017 emise de Inspecţia Judiciară prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).
De altfel, acest aspect a fost reţinut şi în finalul considerentelor instanţei de fond expuse în hotărârea recurată.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
4.4. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. (continuat de C.) împotriva sentinţei nr. 4174 din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.