Limitation of RCA indemnity for total vehicle damage under ASF Norm 23/2014: market value cap versus full repair costs
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal, upholding the appellate court's partial judgment that limited the insurer guarantee fund's liability to a difference of 6,497.23 RON and rejecting the remainder of the claim for total damages. The dispute involved a claim for indemnity following a 2016 traffic accident that caused total damage to a vehicle, where the plaintiff challenged the guarantee fund's refusal to pay the full repair cost of 230,938 RON, arguing it was capped by strict mathematical formulas. The court held that the lower instances correctly applied Article 51 of ASF Norm 23/2014, which caps compensation for "total damage" (defined as repair costs exceeding 75% of the vehicle's market value) at the vehicle's pre-accident market value (32,483 RON) minus the residual value of the scrap (25% of that value), rejecting the argument for full repair costs to prevent unjust enrichment and the replacement of an old vehicle with one of significantly higher value.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1357 alin. (1) C. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Limitation of RCA indemnity for total vehicle damage under ASF Norm 23/2014: market value cap versus full repair costs: După ce a reiterat situaţia de fapt, a apreciat recurentul-reclamant că, potrivit art. 1357 alin. (1) C. civ., "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare", iar, potrivit alin. (2), "Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.01.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea în parte a Deciziei nr. 17911/07.12.2018 emise de pârât, în sensul obligării pârâtului la plata unor despăgubiri totale în sumă de 202.087 RON, reprezentând contravaloarea daunelor produse prin distrugerea în totalitate a autovehiculului marca x, având serie şasiu x, număr de înmatriculare x, ca urmare a accidentului de circulaţie din data de 18.07.2016, orele 12:02, pe DN 13-E-60, la km. 134+240 pe raza localităţii Danes, judeţul Mureş, produs din culpa exclusivă a conducătorului autovehiculul cu nr. x, asigurat RCA la B. S.A., poliţă de asigurare seria x nr. x, valabilă în perioada 13.04.2016- 12.10.2016, cu cheltuieli de judecată.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 871 din 28 noiembrie 2019, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat în parte art. 2 din Decizia nr. 1791/07.12.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului FGA la plata în favoarea reclamantului şi a sumei de 6.497,23 RON cu titlu de diferenţă de despăgubire, menţinând respingerea cererii de plată doar pentru suma de 171.226,77 RON.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.850 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi parţial onorariu de expert şi onorariu de avocat.
A respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.
După ce a reiterat situaţia de fapt, a apreciat recurentul-reclamant că, potrivit art. 1357 alin. (1) C. civ., "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare", iar, potrivit alin. (2), "Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".
Principiul instituit de textele de lege este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat, care nu poate fi limitat prin norme sau regulamente derogatorii de la dreptul comun.
Intimatul, în calitate de garant al asigurătorului falit al persoanei responsabile, trebuie să preia toate drepturile şi obligaţiile asiguratului şi să răspundă faţă de păgubit în aceeaşi limită ca şi acesta.
Este inadmisibil ca în situaţia unor accidente mult mai uşoare, cu deteriorări mult mai puţin grave, nivelul despăgubirilor acordate să fie mult mai mare valoric decât în cazul unor daune totale rezultate din distrugerea în totalitate a autovehiculelor, în care valoarea să fie plafonată prin norme ce stabilesc limite valorice rezultate din aplicarea unor formule de calcul strict matematice ori estimative.
Faptul că prin actele de constatare inspectorii de daune au constatat distrugerea autovehiculelor, inclusiv al său, nu poate justifica acordarea unor despăgubiri în limita unor sume insignifiante, calculate în funcţie de criterii fără legătură cu nivelul concret al pagubei suferite.
Ca atare, în aprecierea sa, şi în situaţia distrugerii totale sau aproape totale a bunurilor implicate în accident nivelul despăgubirilor acordate trebuie să fie proporţional cu valoarea stabilită pentru repunerea în funcţie a bunului, prin înlăturarea defecţiunilor cauzate prin accidentul produs fără culpa sa.
Chiar dacă prin decizia comunicată la 21.12.2018, pârâtul a stabilit că despăgubirile cuvenite se limitează la suma de 24.362 RON, reprezentând 75% din valoarea apreciată de acesta a daunei la suma totală de 32.483 RON, restul de 25% din această sumă, reprezentând valoarea epavei, cum el a suferit un prejudiciu material direct mult mai mare, este îndreptăţit la obţinerea unor despăgubiri proporţionale cu valoare pagubei, aşa cum a fost stabilită prin nota de evaluare întocmită de S.C. C. S.R.L., reprezentant DAF, confirmată prin evaluarea efectuată de către expertul desemnat de către instanţă.
A mai arătat recurentul că nu contestă prevederile art. 51 sau 52 din Norma ASF nr. 23/2014, însă dispoziţiile art. 52 alin. (2) prevăd stabilirea valorii despăgubirilor şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit.
Ca atare, valoarea trebuia stabilită în funcţie de cea efectiv necesară reparării autovehiculului sau cel puţin la valoarea de înlocuire a acestuia, care nu poate fi mai mică decât valoarea de înlocuire a pieselor avariate şi a manoperei, suma de 6.497,23 RON stabilită de instanţa de fond ca diferenţă fiind insignifiantă.
3. Apărările formulate
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea cererii de recurs, apreciind că susţinerile recurentului nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentinţa este legală şi temeinică.
4. Decizia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4.1. Nu sunt fondate aprecierile recurentului, care, în esenţă, susţine că ar fi nesocotit principiul reparării integrale a prejudicului, pentru că ar fi trebuit să fie despăgubit proporţional cu valoarea stabilită pentru repunerea în funcţiune a bunului, prin înlăturarea defecţiunilor cauzate prin accident.
Este adevărat că potrivit disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Fondul are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, dar aceste dispoziţii legale se interpretează coroborat cu cele privitoare la modul în care se calculează cuantumul despăgubirilor.
În cauză, după cum a rezultat din expertiza judiciară întocmită şi necontestată de părţi, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului era de 32.483 RON (echivalentul a 7.266 euro), iar valoarea reparaţiilor estimate ar fi fost de 230.938,73 RON (aproximativ 51.667 euro, la cursul euro din perioada respectivă, de 4,4706 RON).
Recurentul-reclamant nu a contestat concluzia raportului de expertiză referitoare la valoarea vehiculului la data producerii accidentului.
4.2. Conform art. 51 alin. (10) din Norma ASF nr. 23/2014, dauna totală este atunci când cuantumul pagubei depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.
Astfel, corect a reţinut instanţa de fond că autovehiculul recurentului-reclamant implicat în accident se încadrează în categoria "daună totală", valoarea reparaţiilor sale depăşind cu mult valoarea autovehiculului de la data producerii evenimentului.
Suma acordată de prima instanţă din totalul prejudiciului a rezultat din coroborarea dispoziţiilor art. 51 alin. (1), (2), (9), (10) şi (12) din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv valoarea despăgubirii nu poate depăşi diferenţa dintre valoarea de piaţă a autovehiculului la data producerii evenimentului (7.266 euro) şi valoarea rămasă a bunului (25% din valoarea de circulaţie a bunului).
Prin urmare, nu pot fi avute în vedere nici susţinerile recurentului, că instanţa de fond nu ar fi analizat stabilirea valorii despăgubirilor în raport cu dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, în sentinţa recurată explicându-se, punctual şi clar, algoritmul avut în vedere conform dispoziţiilor legale.
4.3. Înalta Curte reţine că despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator şi nu este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului.
Dincolo de legislaţia primară, Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, şi de cea secundară, dată de succesiunea de Norme ASF, trebuie punctat scopul asigurărilor obligatorii RCA.
Acesta este de a "despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs de vehiculul asigurat".
În concret prejudiciul trebuie să se raporteze întotdeauna la autovehicul, tip, vechime, kilometraj etc.
Nu pot fi reţinute aprecierile recurentului, în sensul că despăgubirea acordată este insignifiantă, pentru că este nerealist şi nu poate fi sustenabil să se realizeze reparaţii mai mari decât valoarea vehiculului la data producerii accidentului, cum de altfel prevede şi art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, pentru că, pe această cale, s-ar ajunge să se modernizeze un autovehicul aflat spre sfârşitul perioadei sale de funcţionare, obţinând, în concret, unul aproape nou.
Or, chestiunea litigioasă principală a fost analizată după cum a solicitat recurentul-reclamant prin acţiune, din perspectiva identificării contravalorii daunelor produse prin distrugerea în totalitate a autovehiculului său, urmare producerii accidentului de circulaţie din 18.07.2016.
4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 871 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.