Compensation claims against the Insured Persons' Guarantee Fund: judicial authority to exceed administrative assessment using a definitive criminal judgment

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 24.06.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 20073/29.05.2019, prin care pârâtul le-a respins cererile de plată formulate, înregistrate sub nr. x, 14359 şi 14360 din 26.02.2016, prin care au solicitat daune materiale şi morale urmare a accidentului rutier din data de 29.10.2015 în urma căruia fiul (fratele) lor, D., şi-a pierdut viaţa.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 674 din 29 octombrie 2019, Curtea a admis în parte cererea reclamanţilor.

A anulat art. 2 al Deciziei nr. 20073/29.05.2019 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să acorde reclamantei A., în plus faţă de suma stabilită prin art. 1 al deciziei, şi diferenţa dintre suma acordată acesteia prin art. 1 al deciziei nr. 20073/29.05.2019 şi suma de 40.000 euro (echivalent in RON la data plăţii), cu titlul de daune morale, să acorde reclamantului C., în plus faţă de suma stabilită prin art. 1 al deciziei, şi diferenţa dintre suma acordată acestuia prin art. 1 al deciziei nr. 20073/29.05.2019 şi suma de 30.000 euro (echivalent in RON la data plăţii), cu titlul de daune morale, să acorde reclamantului B., în plus faţă de suma stabilită prin art. 1 al deciziei şi diferenţa dintre suma acordată acestuia prin art. 1 al deciziei nr. 20073/29.05.2019 şi suma de 30.000 euro (echivalent in RON la data plăţii), cu titlul de daune morale, precum şi către toţi reclamanţii diferenţa dintre suma totală de 25.000 RON reprezentând daune materiale şi suma de 76 RON acordată prin art. 1 al deciziei.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de intimaţii-reclamanţi împotriva Deciziei nr. 20073/29.05.2019, cu obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a încălcat art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constituţie, art. 11 şi art. 13 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

Instanţa de fond, deşi a constatat că Decizia nr. 1411 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală nu i-a fost prezentată de către intimaţi, nefiind depusă în susţinerea cererii de plată şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor nefiind parte în cauză, totuşi a analizat pretenţiile intimaţilor şi şi-a întemeiat soluţia pe acest înscris.

Consideră că instanţa a încălcat prevederile constituţionale privind separaţia puterilor în stat prevăzută de art. 1 alin. (4) din Constituţie precum şi limitele învestirii, de vreme ce trebuia să aprecieze asupra legalităţii deciziei având în vedere înscrisurile pe care FGA le-a avut la dispoziţie la momentul analizării cererii de plată, şi nu în considerarea unui înscris care schimbă radical starea de fapt şi, în mod corespunzător, şi criteriile de evaluare şi, în final, cuantumul daunelor cuvenite intimaţilor.

Potrivit art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015, orice persoană care pretinde un drept de creanţă împotriva unui asigurător în faliment trebuie să formuleze cerere motivată în acest sens şi să anexeze înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.

De asemenea, potrivit art. 11 şi 13 alin. (3) din aceeaşi lege, Fondul are obligaţia de analiză proprie a dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări, scopul Legii nr. 213/2015 fiind de a constitui FGA ca o persoană de drept public în vederea întăririi încrederii consumatorului de asigurări şi acela de a asigura o bună funcţionare a pieţei asigurărilor, în general.

Prin urmare, acordarea de despăgubiri potrivit procedurii administrative de plată prevăzută de Legea nr. 213/2015 este obligatorie, legea dând în competenţa FGA ca persoană juridică de drept public desfăşurarea acestei proceduri şi aprecierea asupra despăgubirilor/indemnizaţiilor solicitate, iar în cazul contestării deciziilor FGA instanţele de contencios administrativ se pot pronunţa, şi nu altfel.

Este evident că nu a analizat actul care nu a fost depus şi care era esenţial în ceea ce priveşte cuantificarea corectă a despăgubirilor morale solicitate, iar în lipsa acestei analize, instanţa de fond nu se putea substitui autorităţii publice şi a acorda aceste despăgubiri.

3. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi B., A. şi C. au formulat întâmpinare prin care au invocat inadmisibilitatea, în temeiul art. 497 teza ultimă C. proc. civ., şi excepţia rămânerii fără obiect a recursului, motivând că suma de bani supusă judecăţii a fost achitată în întregime de recurent prin admiterea cererilor suplimentare de plată, prin raportare la Decizia nr. 1411 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, avută în vedere şi de prima instanţă.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În şedinţa publică din 2 decembrie 2021, după cum s-a consemnat şi în practicaua prezentei decizii, intimaţii-reclamanţi au invocat şi excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că susţinerile recurentului nu se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 sau 8 C. proc. civ.

4. Soluţia instanţei de recurs

4.1. Preliminar, Înalta Curte, în ceea ce priveşte excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii, lipsei de obiect şi a nulităţii recursului, invocate de intimaţii-reclamanţi, reţine următoarele.

4.1.1. Excepţia netimbrării recursului este neîntemeiată, avându-se în vedere că recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, corespunzător motivelor de casare invocate prin cerere, art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

4.1.2. Excepţia inadmisibilităţii recursului nu poate fi reţinută, avându-se în vedere că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

De asemenea, conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

De altfel, în susţinerea acestei excepţii, intimaţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 497 teza finală C. proc. civ., pe care, însă, le interpretează total eronat.

Conform articolului menţionat,

"(...) În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă."

Aceste dispoziţii se referă la soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra acţiunii, în cazul în care casează hotărârea recurată pentru că instanţa ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, şi nu se referă la ipoteza în care prin recurs s-ar invoca încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

4.1.3. Nici excepţia lipsei de obiect a recursului, în raport cu aspectul că recurentul-pârât ar fi admis cererile de plată formulate ulterior, sub nr. x (B.), nr. y (A.) şi nr. z (C.), toate din 01.11.2019, şi ar fi virat sumele indicate, nu este fondată.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor are atât legitimitate procesuală, cât şi interes în a reforma soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus obligarea sa la emiterea unei noi decizii prin care să achite sumele stabilite de prima instanţă, indiferent de aspectul că ar fi admis cererile suplimentare de plată formulate de intimaţi, obiectul căii de atac reprezentându-l hotărârea pronunţată.

4.1.4. Nu este fondată nici excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte apreciind că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-pârât, din punct de vedere formal, se pot circumscrie motivelor de casare referitoare la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.) sau la greşita interpretarea a legii (pct. 8 al articolului).

4.2. Înalta Curte, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimaţii-reclamanţi au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 20073/29.05.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care, la art. 1, a fost admisă cererea de plată formulată de B. pentru suma de 76 RON daune materiale şi 29.912 RON daune morale, de A. pentru suma de 75.097 RON daune morale şi C. pentru suma de 29.912 RON daune morale, respingând cererea de plată formulată de petenţi cu privire la diferenţa dintre suma solicitată.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea obligând pârâtul să achite petenţilor sumele solicitate, ţinând cont şi de decizia penală definitivă nr. 1411 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova prin care au fost stabilite, pentru acelaşi prejudiciu, daunele morale şi materiale într-un cuantum mai ridicat.

4.2.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurent, acesta se referă la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţă.

Acest motiv de recurs priveşte un "exces de putere" al instanţei, care derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, prin săvârşirea unor acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

În esenţă, recurentul susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constituţie, art. 11 şi art. 13 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 şi principiul separaţiei puterilor în stat de vreme ce a avut în vedere un înscris, decizia penală nr. 1411 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, înscris care îi era necunoscut la momentul soluţionării cererii de plată.

Însă aceste aprecieri, nemotivate şi nedovedite în niciun fel, nu sunt apte a demonstra că instanţa de judecată şi-ar fi depăşit atribuţiile.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (1), art. 252, art. 253 alin. (4) C. civ. coroborate cu cele ale art. 1391 alin. (1) şi art. 253 alin. (4) acelaşi cod, şi faptul că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, dat fiind natura acestor daune, imposibil a fi echivalate băneşte.

De asemenea, a reţinut, analizând decizia atacată emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, că acesta, în soluţionarea cererii de plată, s-a raportat strict la normele sale interne, neavând în vedere nici măcar un nivel minim şi nici particularităţile cazului în care era chemat să stabilească despăgubirile.

De altfel, faptul că prima instanţă, în raport cu circumstanţele cauzei, a apreciat relevantă în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale şi materiale decizia penală definitivă pronunţată de Curtea de Apel Craiova, nu poate conduce la concluzia că ar fi incident motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor instanţei de judecată.

4.2.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul-pârât nu aduce argumente suplimentare, ci apreciază că instanţa ar fi încălcat aceleaşi dispoziţii invocate în susţinerea motivului de recurs referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

A susţinut recurentul că legea acordă FGA, ca persoană juridică de drept public, competenţa de a desfăşura proceduri şi aprecieri asupra despăgubirilor/indemnizaţiilor solicitate şi că doar în cazul contestării deciziilor FGA instanţele de contencios administrativ se pot pronunţa, şi nu altfel.

Reţine Înalta Curte că jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale, civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În cauză, este cert că viaţa familială şi socială a intimaţilor-reclamanţi a fost alterată în urma decesului fiului/fratelui acestora, suferinţa psihică determinată de această împrejurare nu poate fi cuantificată.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudenţe relevante, pentru a se identifica situaţii similare, iar marja de apreciere a instanţei este limitată, în cazul de faţă, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Or, instanţa de fond, fiind învestită cu o acţiune privind legalitatea deciziei FGA emise în soluţionarea cererilor de plată cu referire la cuantumul despăgubirilor acordate de acesta, a avut în vedere toate aspectele reţinute mai sus şi, în plus, reţinând că deja instanţa penală a stabilit definitiv un cuantum care se cuvine intimaţilor-reclamanţi, în mod temeinic a avut în vedere decizia acestei instanţe în privinţa cuantumului despăgubirilor.

De altfel, referitor la aspectul stabilirii în mod definitiv al unor despăgubiri materiale, însuşi recurentul-pârât, prin cererea de recurs afirmă că decizia penală este esenţială în cuantificarea corectă a despăgubirilor morale solicitate.

Faptul că această decizie nu a fost depusă de intimaţii-reclamanţi în dosarul de despăgubire format la Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu le poate fi imputat, de vreme ce decizia penală definitivă a fost pronunţată la 23.10.2019, iar decizia de soluţionare a cererilor de plată a fost emisă la data de 29.05.2019.

Însă, după cum s-a subliniat anterior, decizia penală nu este singurul argument reţinut de prima instanţă în soluţionarea acţiunii reclamanţilor şi în stabilirea cauntumului despăgubirilor solicitate.

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţiile invocate de intimaţii-reclamanţi şi va respinge recursul recurentului-pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului, excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia lipsei de obiect a recursului şi excepţia nulităţii recursului, invocate de intimaţii-reclamanţi.

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 674 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.