Insurance Guarantee Fund liability: subrogation of victim compensation fund creating standing as insurance creditor under Law 213/2015

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată, la data de 07.05.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 19848/12.04.2019 emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 3.227,67 RON.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1003 din 17 decembrie 2019, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a anulat Decizia nr. 19848/12.04.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată înregistrată la pârâtă sub nr. x/17.05.2017.

A respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea contestaţiei formulate de intimatul-reclamant, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurentul-pârât a arătat că, urmare a avizării evenimentului, a fost constituit Dosarul de daună nr. x (nr. unic FGA x).

În urma analizării înscrisurilor, Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin Comisia Specială a hotărât respingerea cererii de plată raportat la lipsa dovezii calităţii de creditor de asigurare, astfel cum este definită de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind FGA.

Potrivit art. 2 din Norma privind Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii pusă în aplicare prin Ordinul ASF nr. 1/2008, Fondul de protecţie a victimelor străzii are următoarele atribuţii:

- de organism de plată a despăgubirilor, în înţelesul art. 1 alin. (4) din Directiva 84/5/CEE;

- de centru de informare, în înţelesul art. 5 din Directiva 2000/26/CE;

- de organism de compensare, în înţelesul art. 6 din Directiva 2000/26/CE.

Potrivit art. 13 coroborat cu art. 42 alin. (2) din Ordinul ASF nr. 1/2008, după plata despăgubirilor Fondul are drept de creanţă pentru sumele plătite cu titlu de despăgubire şi, după caz, pentru cheltuielile legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire şi pentru dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond potrivit legii sau pentru sumele plătite pentru serviciile externe legate de soluţionarea cererii de despăgubire şi pentru taxa de gestiune asupra:

- persoanei responsabile pentru repararea prejudiciului, conform art. 13,

- persoanei responsabile pentru repararea prejudiciului şi/sau asupra societăţii de asigurare, conform art. 27,

- asigurătorului RCA, conform art. 12,

- organismului de compensare menţionat la art. 26,

- Fondului de garantare menţionat la art. 31 şi art. 33 alin. (3).

Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu reprezintă continuatorul asigurătorului A. şi nu este succesor în drepturi şi obligaţii al societăţii de asigurare.

La 24.03.2016, FGA a încheiat cu FPVS Convenţia înregistrată la FGA sub nr. x/29.03.2016 care, potrivit art. 3.1, are ca scop facilitarea demersurilor creditorilor de asigurări care au reşedinţa/domiciliul/sediul într-un alt stat membru decât România pentru obţinerea despăgubirilor cuvenite ca urmare a producerii unor prejudicii rezultate în urma unor accidente produse pe teritoriul României.

Convenţia menţionată nu este aplicabilă cererii de plată nr. x/25.05.2016 pentru că această convenţie vizează strict facilitarea accesului la despăgubiri pe care îl au cetăţenii altor state membre, ca urmare a prejudiciilor suferite prin accidente produse pe teritoriul României.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, sunt creditori de asigurare persoana asigurată, beneficiarul asigurării, persoana păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă).

Petenta nu are calitatea de creditor de asigurare neavând nici calitatea de persoană asigurată, beneficiară a asigurării sau persoană păgubită.

FPVS a înţeles să formuleze această cerere de plată în calitate de organism de compensare şi nu în calitate de creditor de asigurare, iar limitarea obligaţiilor FGA derivă din dispoziţiile legale, neputând proceda, în condiţiile Legii nr. 213/2015 şi a Normelor emise în aplicarea acesteia, doar la plata creanţelor de asigurare certe, lichide şi exigibile către creditorii de asigurări definiţi în mod expres.

Obligativitatea instrumentării dosarelor de daună de către FGA este prevăzută şi în art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015.

Scopul FGA îl reprezintă protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, astfel că a respins cererea de plată raportat la lipsa calităţii petentei de creditor de asigurare în înţelesul Legii nr. 213/2015.

Asigurătorul RCA nu a recunoscut poliţa de asigurare RCA ca fiind valabilă, fiind vorba despre o poliţă de asigurare falsă, iar în cauză nu a fost stabilit de nicio instanţă faptul că asigurătorul A. ar fi fost obligat să plătească despăgubirea achitată de intimatul-reclamant FPVS (B.).

Astfel, raportat la această starea de fapt nu există o confirmare a valabilităţii poliţei de asigurare, aceasta nefiind valabilă, astfel că nu poate atrage răspunderea patrimonială a asigurătorului A..

3. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor ca nefondat.

A arătat că intervenţia FPVS s-a realizat ca Organism de plată a despăgubirilor (prevederile Cap. 2 din Ordinul CSA nr. 1/2008) şi nu în calitate de Organism de compensare (potrivit Cap. 4 din acelaşi act normativ), astfel că sunt corecte reţinerile Curţii de Apel Bucureşti.

A mai arătat că poliţa de asigurare seria x nu a fost denunţată ca falsă de către FGA conform art. 304 C. proc. civ., iar apărările formulate în recurs că poliţa de asigurare ar fi falsă nu au fost invocate prin întâmpinarea depusă la fond, astfel că aceste argumente nu pot fi primite în faza recursului.

4. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

4.1. Reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, succesor al Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, a supus controlului de legalitate al instanţei de fond Decizia nr. 19484/12.04.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care i-a fost respinsă cererea de plată cu privire la suma de 3.227,67 RON, reţinându-se, în esenţă, că nu are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, neavând nici calitatea de persoană asigurată, beneficiară a asigurării, sau persoana păgubită, şi că a înţeles să formuleze cererea de plată în calitate de Organism de compensare, şi nu în calitate de creditor de asigurare.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantului şi a dispus anularea deciziei atacate, reţinând că reclamantul B., după achitarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate, s-a subrogat în drepturile acesteia şi a dobândit calitatea de creditor de asigurare şi dreptul de a fi despăgubit de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept materila aplicabile, criticile recurentului-pârât fiind, în consecinţă, nefondate.

Recurentul-pârât, în conservarea poziţiei sale procesuale exprimate în faţa instanţei de fond, insistă în argumentul că reclamantul nu este un creditor de asigurare, ci un organism de compensare, iar creanţa pretinsă nu rezultă dintr-un contract de asigurare, condiţii care, odată ce ar fi îndeplinite, ar justifica, în opinia sa, aprobarea cererii de plată.

În plus pe lângă cele arătate în faţa instanţei de fond, şi chiar prin decizia de respingere a cererii de plată, recurentul-pârât invocă faptul că poliţa de asigurare nu ar fi fost valabilă.

4.2. În privinţa naturii dreptului de creanţă pretins este de menţionat că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, al cărui succesor în drepturi este reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a plătit suma de 3.227,67 RON în calitate de organism de plată a despăgubirilor.

Legiuitorul primar a definit creanţa de asigurare prin art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 ca fiind "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

Prin urmare, creanţa pretinsă de reclamant reprezintă contravaloarea daunelor plătite, daune suferite în urma unui accident cauzat de un posesor al unui contract de asigurare RCA încheiat la o societate de asigurare intrată în faliment la momentul încercării de executare a poliţei, pentru care Fondul de Garantare a Asiguraţilor garantează potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 plata de despăgubiri rezultate din executare contractului încheiat.

În consecinţă, în mod just a apreciat instanţa de fond că despăgubirea pretinsă de reclamant reprezintă o creanţă izvorâtă dintr-un contract de asigurare.

4.3. În privinţa calităţii de creditor de asigurare a reclamantului relevante în acest sens sunt dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Ordinul CSA nr. 1/2008 potrivit cărora "după rambursare, Fondul se subrogă în drepturile persoanei prejudiciate împotriva persoanei/persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului şi/sau ale societăţii de asigurare, în limita sumelor plătite".

Prin executarea operaţiunii de compensare la cererea unei alte instituţii de profil unionale, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii devine, prin efectul subrogaţiei, o persoană îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) (iii) din Legea nr. 213/2015, îndeplinind astfel condiţia unui creditor de asigurare.

Subrogaţia personală alături de cesiunea de creanţă reprezintă un mijloc de transmitere a dreptului de creanţă, întâlnită în materia obligaţiilor. Subrogaţia constă în înlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligaţional cu o terţă persoană care plăteşte datoria creditorului şi care astfel devine noul creditor al debitorului. Persoana care plăteşte datoria altuia (solvensul) îşi rezervă dreptul de a fi plătit de debitor, exceptând cazul când a dorit să-l gratifice.

În raportul juridic iniţial, Fondul de Garantare a Asiguraţilor era ţinut, în măsura legalei sale învestiri şi în virtutea obligaţiei legale de garantare a plăţii despăgubirilor, la acoperirea daunei provocate unui terţ de un asigurat RCA la o societate de asigurare în faliment.

Împrejurarea că despăgubirile au fost achitate de unul sau mai multe organisme de compensare, în lanţ, nu a dus la stingerea obligaţiei primordiale şi nici la schimbarea naturii ei, ci numai la înlocuirea creditorului de asigurare iniţial de un alt creditor de asigurare, ultimul plătitor al creanţei, prin efectul operaţiunii juridice anterior descrise.

Prin urmare, Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, având ca succesor pe Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, este un creditor de asigurare în sensul normelor legale menţionate în precedent, astfel că refuzul pârâtului de a analiza pretenţia reclamantului, în împrejurările date, este nejustificat, fiind sancţionată în mod just această conduită de către instanţa de fond.

4.4. În ceea ce priveşte alegaţiile recurentului-pârât referitoare la faptul că asigurătorul RCA nu a recunoscut poliţa de asigurare ca fiind valabilă, că ar fi vorba despre o poliţă de asigurare falsă şi că nu ar exista o confirmare a valabilităţii poliţei de asigurare, Înalta Curte constată că aceste argumente au fost formulate direct în recurs, nefiind reţinute în decizia de respingere a cererii de plată şi nefiind invocate prin întâmpinarea formulată la fond.

Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere efectele principiul legalităţii căilor de atac, reţine Înalta Curte că judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenţia primei instanţe, nu este permisă.

În contextul în care aceste aspecte sunt invocate pentru prima dată în instanţa de recurs, devin aplicabile dispoziţiile art. 494 rap. la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalităţii sentinţei primei instanţe prin invocarea acestor argumente.

4.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1003 din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.