Peremption of appeal due to six-month disuse where suspension order was not notified

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.12.2016, reclamanta A. şi Pescarilor Sportivi din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, modificarea prevederii art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, anexă la Ordinul nr. 2020/18.10.2016, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 888 din 07.11.2016, anulara Anexelor nr. 13 şi 14 din Regulament, ca urmare a modificării ordinului, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2222 din 9 iunie 2017, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantei.

A anulat art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul-Anexă la OMMAP nr. 2020/18.10.2016 publicat în Monitorul Oficial nr. 888/07.11.2016.

A respins cererea de modificare a acestor dispoziţii şi de anulare a Anexelor 13 şi 14 din Regulament, ca neîntemeiată.

A dispus publicarea hotărârii, după rămânerea definitivă, în Monitorul Oficial al României, Partea 2.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea parţială a hotorârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, iar, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii, ca fiind rămasă fără obiect, iar, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul-pârât, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulament, varianta în vigoare la data pronunţării sentinţei de fond, au fost modificate prin Ordinul nr. 1391/2017 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2020/2016, astfel încât au încetat efectele considerate de reclamantă ca fiind vătămătoare, nemaifiind îndeplinite condiţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa nemaiputându-se pronunţa asupra unui act administrativ abrogat, a solicitat admiterea excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii.

Recurentul a mai prezentat şi argumente referitoare la nelegalitatea sentinţei atacate, apreciind că modalitatea de dovedire a proprietăţii propusă prin prevederile legale invocate, în prezent modificate, exprimă situaţia la zi a proprietăţii terenurilor cu o foarte mare acurateţe. Varianta propusă de reclamantă şi, ulterior, de instanţa de fond pentru dovedirea proprietăţii terenurilor prezintă riscul pentru comisia de atribuire de a analiza şi de a accepta copii ale unor documente de proprietate care nu mai exprimă realitatea la data depunerii acestora, dacă terenurile deţinute la un moment dat au fost înstrăinate ulterior.

3. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

3.1. Prin încheierea de şedinţă din 9 iulie 2020, Înalta Curte, constatând lipsa părţilor la strigarea pricinii şi faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii recursului.

La data de 18.01.2021, Înalta Curte, în urma referatului întocmit de grefa secţiei, a dispus repunerea cauzei pe rol, acordând termen la data de 02.12.2021 cu citarea părţilor pentru discutarea perimării recursului.

3.2. La data de 25 noiembrie 2021, recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei de perimare.

A motivat recurentul că încheierea de şedinţă prin care a fost suspendată pricina nu i-a fost comunicată, pentru a-şi exprima poziţia procesuală raportat la cele dispuse de instanţă. Astfel, nu a avut cunoştinţă de suspendarea recursului promovat în cauză şi nu a putut întreprinde, din motive obiective, niciun demers legal în vederea evitării perimării.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 416 C. proc. civ., excepţia perimării recursului ridicată din oficiu.

4.1. Reţine Înalta Curte că, potrivit art. 415 C. proc. civ.,

"Judecata cauzei suspendate se reia:

1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părţilor sau din cauza lipsei lor;

2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;

3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) şi (4), după pronunţarea hotărârii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

4. prin alte modalităţi prevăzute de lege."

Potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

În cauză, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data de 09.07.2020 şi s-a împlinit la data de 09.01.2021, fără ca recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să fi întreprins vreun act procedural de întrerupere a acestuia.

4.2. În ceea ce priveşte alegaţiile recurentului-pârât, care solicită respingerea excepţiei perimării pe motiv că nu i-a fost comunicată încheierea de şedinţă prin care s-a dispus suspendarea judecăţii recursului şi, astfel, nu ar fi putut întreprinde niciun demers legal în vederea evitării perimării, Înalta Curte constată că, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ., "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

C. proc. civ. nu condiţionează curgerea termenului de perimare de comunicarea actului procedural întocmit de instanţă, astfel că data de la care se calculează termenul de perimare este data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii pricinii, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost sau nu comunicată părţilor, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispunerea măsurii suspendării judecăţii de datorează culpei părţilor, a lipsei de stăruinţă a acestora în vederea judecării litigiului.

Nu prezintă nicio relevanţă argumentele recurentului-pârât, formulate prin concluziile scrise depuse la dosar, în sensul că, în lipsa comunicării încheierii, s-ar fi aflat în imposibilitate obiectivă de a promova calea de atac sau de a solicita repunerea cauzei pe rol, ceea ce ar echivala cu imposibilitatea de a avea acces la un proces echitabil.

Potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.".

Deci, recurentul-pârât Ministerul, Mediului Apelor şi Pădurilor, care este autorul căii de atac ce face obiectul prezentei cauze, avea obligaţia de a contribui la desfăşurarea şi de a urmări finalizarea procesului, aceasta şi în virtutea principiului disponibilităţii procesului civil.

Înalta Curte constată că, în sensul celor expuse anterior, sunt şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 254 din 4 iunie 2020 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 416 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 973 din 22 octombrie 2020.

În cuprinsul deciziei menţionate, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele:

"15. Curtea apreciază că nu poate reţine critica potrivit căreia prevederile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale pe motiv că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, chiar şi atunci când nu a fost adus la cunoştinţa părţii, pentru ca aceasta să fie conştientă de toate consecinţele ce decurg din îndeplinirea sa. În acest sens, Curtea subliniază că procesul civil este guvernat de principiul publicităţii, părţile având posibilitatea de a lua cunoştinţă fără niciun fel de restricţii de întregul parcurs procesual. Ca atare, cu o minimă diligenţă, pot afla în timp util despre efectuarea oricărui act procedural. În ceea ce priveşte importanţa în ansamblul procesului a diverselor acte, fiecare dintre părţi o va aprecia în mod subiectiv, în funcţie de propriile interese procesuale. Textul de lege criticat este însă suficient de clar încât să semnaleze părţilor că lăsarea în nelucrare a unei pricini timp de 6 luni conduce la perimarea acesteia.

16. Partea nu poate să se prevaleze de faptul că nu i-a fost comunicată îndeplinirea unui anumit act procedural de la care începe să curgă acest termen. O asemenea susţinere nu ar putea fi argumentată logic, întrucât întotdeauna va exista un act procedural de care partea va avea cunoştinţă şi de la care, teoretic, va începe să curgă termenul de perimare. În condiţiile citării legale, se prezumă că partea cunoaşte toate actele îndeplinite, indiferent că se comunică sau nu ori dacă au fost efectuate de părţi ori de instanţă. Mai mult, ţinând cont de obligaţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor, inclusiv a celor procesuale, chiar dacă în cauză a fost îndeplinit un anumit act pe care, potrivit legii, instanţa nu avea obligaţia să îl comunice şi de care partea nu ia cunoştinţă, aceasta va trebui să aibă în vedere calculul termenului de perimare de la ultimul act procedural despre a cărui efectuare ştia deja. Partea nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că actul nu i-a fost comunicat, de vreme ce comportamentul său pentru evitarea perimării cauzei ar fi trebuit să fie raportat la actul a cărui existenţă o cunoştea şi care este anterior celui de a cărei necomunicare se prevalează. Într-o asemenea ipoteză devine incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem alegans, care lipseşte de pertinenţă criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma unui astfel de argument, în condiţiile în care persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, invocând, de fapt, propria sa culpă.

17. Împrejurarea că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate susţine că, în cauză, nu a primit citaţia pentru termenul la care instanţa a suspendat judecata ca urmare a neprezentării părţilor, deşi în dovada de înştiinţare aflată la dosar se menţionează contrariul, reprezintă un element de fapt, care excedează controlului de constituţionalitate. De altfel, potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ., asupra suspendării judecării procesului instanţa se pronunţă printr-o încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară.

18. În concluzie, Curtea reţine că textul de lege care instituie termenul de perimare obligă practic părţile să acţioneze în cadrul procesului cu o frecvenţă minimă de 6 luni, riscând altminteri să intervină perimarea. Faţă de cele mai sus arătate, Curtea constată că nu este nesocotit dreptul la un proces echitabil, de vreme ce înseşi părţile nu au respectat regulile care le permiteau să îşi apere sau, după caz, să îşi demonstreze drepturile şi interesele puse în discuţie în cauză, utilizând în mod eficient mecanismele procedurale instituite prin lege, oferite acestora în vederea valorificării tuturor mijloacelor de apărare pe care acestea le consideră necesare în cadrul procesului.".

Cele avute în vedere de Curtea Constituţională sunt pe deplin aplicabile şi în prezenta cauză şi întăresc faptul că recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu poate invoca încălcarea dreptului la un proces echitabil, de vreme ce nu a fost suficient de diligent în a-şi susţine calea de atac.

4.4. Pentru cele arătate, Înalta Curte, reţinând că în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417-418 C. proc. civ., va face aplicarea dispoziţiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. şi va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 2222 din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.