Jurisdictional conflict over termination of parliamentary age-limit allowance: characterization as social security right under pension law rather than administrative act

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă la data de 2 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, a solicitat să se dispună:

- admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a contestaţiei împotriva emiterii Ordinului nr. 498 din 5.03.2021;

- anularea Ordinului nr. 498 din 5.03.2021 de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă;

- obligarea intimatelor la repunerea în situaţia anterioară, respectiv obligarea pârâtelor la plata indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data emiterii Ordinului nr. 498/5.03.2021 şi până la momentul repunerii efective în drepturile de acordare a indemnizaţiei stabilită prin Ordinul nr. 579/1.04.2020;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1451/4.11.2021 pronunţată în dosar nr. x/2021, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Tribunalului Mureş, secţia civilă şi, în consecinţă a declinat în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Mureş a reţinut că reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limita de vârstă emis de Camera Deputaţilor şi obligarea emitentului ordinului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 5.03.2021 la zi.

Apreciind că indemnizaţia pentru limită de vârstă reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 nu reprezintă un drept de asigurări sociale, având în vedere că ordinul de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu reprezintă decizie de pensie şi nu este emis de către casa de pensii, iar în privinţa competenţei pentru judecarea în primă instanţă a litigiului legiuitorul nu a stabilit competenţa în favoarea tribunalului, s-a apreciat că tribunalul nu este competent să soluţioneze prezenta pricină.

În aprecierea Tribunalului Mureş, competenţa în soluţionarea cauzei revine Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, potrivit art. 10 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 554/2004, deoarece ordinul contestat de către reclamant (care are domiciliul în Judeţul Mureş) prin acţiune este un act administrativ, unilateral, cu caracter individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

2. A doua instanţă învestită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.11.2021.

Prin sentinţa nr. 131 din data de 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Tg-Mureş, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă - complet specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului de încetare a plăţii indemnizaţiei pentru limita de vârstă emis de Camera Deputaţilor şi obligarea emitentului ordinului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 5.03.2021 la zi.

Astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atât prin Decizia RIL nr. 27/04.12.2017 la paragraful 83, cât şi secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 2366 pronunţată în 08.05.2019, calitatea emitentului ordinului de încetare la plată nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrative, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Se mai reţine că în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, se impune determinarea naturii indemnizaţiei pentru limită de vârstă a cărei plată a fost încetată începând cu data de 5.03.2021 prin ordinele contestate, precum şi faptul că stabilirea naturii juridice a unui litigiu are în vedere normele juridice aplicabile raporturilor dintre părţi.

Astfel, indemnizaţia pentru limită de vârstă de care beneficia reclamantul era prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006. Potrivit acestor prevederi au dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă:

(1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

(2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.

(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine indemnizaţia pentru limită de vârstă aflată în plată.

(7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.

(8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare."

Din textul de lege de mai sus rezultă că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă era condiţionată de îndeplinirea condiţiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la data la care se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Instanţa constantă că, acordarea unei astfel de indemnizaţii este indisolubil legată de drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a acestui drept nu poate fi diferită, fiind evident unul de asigurări sociale. Încadrarea acestei indemnizaţii ca fiind venit din altă sursă, potrivit art. 49 alin. (8) din Legea nr. 96/2006 nu este de natură a o exclude din categoria drepturilor de asigurări sociale, încadrarea, de către legiuitor ca venit din altă sursă fiind făcută doar pentru stabilirea regimului fiscal al acesteia.

În continuare se reţine că potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. De esenţa contenciosului administrativ este fie existenţa unui act administrativ, a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluţionarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorităţii publice prin care subiectul care poate sesiza instanţa de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim.

În speţă, ordinul contestat este emis de o autoritate publică, însă nu în regim de putere publică, pentru a putea fi astfel calificat ca fiind act administrativ ce poate fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ.

În consecinţă, câtă vreme natura indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care a beneficiat reclamantul este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii acestor indemnizaţii este în competenţa instanţelor care soluţionează cauze de asigurări sociale, fiind incidente prevederile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, respectiv dispoziţiile art. 95 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă revenind Tribunalului Mureş, secţia civilă, în a cărei rază de competenţă îşi are domiciliul reclamantul.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte cu soluţionarea conflictului.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mureş, secţia Civilă - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, anularea Ordinului nr. 498/05.03.2021 de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 05.03.2021 la zi.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă este aceea dacă, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie o competenţă materială în raport de criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, sau dacă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Or, calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Ordinul respectiv a fost emis potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel cum era în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, conform căruia deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în Anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale, aveau dreptul la acordarea, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat.

Reţine Înalta Curte că aceste drepturi au fost introduse prin Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006, din expunerea de motive care a însoţit adoptarea acestei legi reieşind că intenţia legiuitorului a fost aceea ca această indemnizaţie să aibă natura juridică a unei pensii de serviciu.

Deci, obiectul acţiunii priveşte un drept acordat foştilor parlamentari ca urmare a împlinirii limitei de vârstă de pensionare şi doar la data încetării mandatului, drept care poate fi asimilat drepturilor prevăzute de Legea privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la Legea nr. 554/2004, astfel că, raportat la obiectul cauzei, modalitatea în care emitenţii actelor au aplicat prevederile referitoare la stabilirea drepturilor din legea menţionată şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Având în vedere dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, litigiile vizând refuzul acordării unor astfel de prestaţii sociale sunt de competenţa tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii şi asigurări sociale, precum şi faptul că reclamantul are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Mureş, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei deduse judecăţii.

4. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă - complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 februarie 2022.