Jurisdictional conflict over former parliamentary age-limit allowance: characterization as social security pension right rather than administrative act

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul de dosar x/2021 reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu Parlamentul României - Senatul şi Secretarul General al Senatului contestaţie împotriva Ordinului nr. 198 din 02.03.2021 de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, acordarea şi plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele datorate cu titlu de indemnizaţie şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin sentinţa civilă nr. 4661 din 22 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamantul a fost beneficiar al dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 acordată prin Ordin emis de secretarul General al Senatului, iar prin Ordinul emis de către aceeiaşi autoritate a fost sistată plata acestei indemnizaţii începând cu data de 27.02.2021.

Potrivit prevederilor art. II din Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, "De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare".

Rezultă că actul juridic care produce efecte juridice în planul acordării indemnizaţiei în discuţie îl reprezintă Ordinul nr. 198/02.03.2021, ordin a cărui anulare se solicită în cauză, acesta având natura unui act administrativ cu caracter individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel încât instanţa a apreciat că prezentul litigiu intră în sfera contenciosului administrativ.

Reţine, de asemenea, Tribunalul Bucureşti că dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă nu este un drept de asigurări sociale deoarece nu se cirscumscrie Legii nr. 263/2010, or Legii nr. 127/2019, nu se stabileşte prin decizie a casei teritoriale de pensii şi nici nu se achită din bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind nici drept de natură salarială care să se circumscrie prevederilor art. 269 din Codul muncii.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza II a din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios şi fiscal ale curţilor de apel, Tribunalul Bucuresti a declinat competenţa de solutionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.07.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1442 din 18 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut prin raportare la dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006 denumit marginal "dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă" că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă era condiţionată de îndeplinirea condiţiilor vârstei standard de pensionare, prevăzute în anexele 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, indemnizaţia acordându-se de la data la care se acorda drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

În aceste condiţii, Curtea apreciază ca fiind indisolubil legată de drepturile de pensie, natura juridică a dreptului la plata acestei indemnizaţii nu poate fi diferită, acest drept fiind prin urmare unul de asigurări sociale.

Faţă de considerentele arătate, Curtea de Apel Bucureşti a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte constată că a fost investită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 198 din 02.03.2021 emis de Secretarul General al Senatului, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi obligarea pârâtului la acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, precum şi obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele datorate cu titlu de indemnizaţie şi la plata cheltuielilor de judecată.

Calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizaţiei nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Totodată, se observă că norma specială reglementată de Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

Înalta Curte constată că litigiul de faţă este unul de asigurări sociale, întrucât reclamantul a supus controlului instanţei de judecată modalitatea în care emitentul ordinului a aplicat prevederile referitoare la stabilirea pensiilor din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 de aprobare a Normelor Metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 republicată".

Drept urmare, perioadele de mandat de parlamentar fie se valorificau la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie pentru stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

Ori, faptul că legiuitorul a recunoscut deputaţilor şi senatorilor posibilitatea de a valorifica perioadele de mandate fie la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006, fie la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 conduce la concluzia că indemnizaţia pentru limită de vârstă are caracterul unui drept de asigurări sociale.

Raportat la obiectul cauzei, respectiv drepturile de pensie ale reclamantului, şi în lipsa unor reglementări speciale, competenţa de soluţionare a cauzei este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Faptul că actul contestat a fost emis de o autoritate publică nu atrage incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 deoarece acesta nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 iar raportat la natura raporturilor juridice deduse controlului, numai instanţele prin intermediul cărora se realizează jurisdicţia asigurărilor sociale pot aprecia asupra legalităţii actului dedus judecâţii.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora "jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel" şi prevederile art. 95 din C. proc. civ., litigiul va fi soluţionat în primă instanţă de tribunal, în complet specializat de asigurări sociale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Senatul şi Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.