Precautionary tax asset seizures annulled for failure to prove concrete risk of asset dissipation

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 12.06.2018 sub nr. x/2018, A. S.R.L a formulat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala Antifraudă Fiscală, contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/22.05.2018, prin care a solicitat reexaminarea actului administrativ atacat, respectiv:

- admiterea contestaţiei;

- anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/22.05.2018, prin care au fost dispuse măsuri asigurătorii (sechestru asigurător pentru bunuri imobile şi pentru bunuri mobile) având la bază sumele estimate prin Procesul-verbal nr. x/18.05.2018 în valoare totală de 1.462.198 RON, constând în impozit pe profit - 584.879 RON şi TVA - 877.319 RON;

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 542 din 13 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Reclamanta A. S.R.L., în termen legal, a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 542 din 13 februarie 2019 în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată recurenta că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor de nelegalitate invocate prin contestaţia fiscală formulată. Astfel, deşi prin contestaţie a invocat faptul că inspectorii fiscali au estimat obligaţii fiscale pentru o perioadă fiscală prescrisă, instanţa de fond nu a analizat acest motiv de nelegalitate, situaţie în care apreciază recurenta că au fost încălcate dispoziţiile art. 397 C. proc. civ.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare, susţine recurenta că hotărârea atacată este nelegală în raport de faptul că aceasta conţine motive contradictorii. Astfel, se arată că "în această cauză şi în acest cadru procesual instanţa este investită să analizeze doar aspecte ce ţin de modul de emitere a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, şi că motivele care pot justifica emiterea acestei decizii trebuie să fie motive exclusiv extrinseci faptelor controlate", instanţa analizează exclusiv motivele intrinseci faptelor controlate şi concluzionează că decizia contestată este temeinică şi legală.

Susţine recurenta că aspectele extrinseci faptelor controlate de inspectorii antifraudă nu sunt analizate în niciun fel de instanţa de fond, deşi aceste aspecte se impuneau a fi analizate în raport de prevederile art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală şi de condiţiile impuse prin această dispoziţie legală.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod prcoedură civilă, criticile recurentei vizează interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, sens în care precizează că dispunerea măsurilor asiguratorii se face doar în "cazuri excepţionale". Pericolul trebuie să fie concret, obiectiv şi este exclus a fi motivat prin însăşi faptele reţinute a fi comise de societate.

Cu referire la acest aspect, arată recurenta că faptele reţinute de inspectorii fiscali ar fi fost comise în anul 2011, iar decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este emisă în anul 2018, ceea ce dovedeşte faptul că recurenta nu a avut intenţia de a se sustrage, de a ascunde sau de a risipi patrimoniul în intervalul 2011-2018.

Un ultim aspect precizat prin cererea de recurs vizează faptul că măsura asiguratorie a fost dispusă înaintea emiterii titlului de creanţă iar intimata avea obligaţia ca în termen de 6 luni să emită titlul de creanţă sau să dispună ridicarea măsurilor asiguratorii.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, faptul că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale.

Se arată în acest sens că aprecierea pericolului nu trebuie să fie subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la comportamentul fiscal al societăţii şi reprezentanţilor acestora, mod de declarare şi plată, ori în prezenta cauză contribuabilul s-s sustras de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat prin înregistrarea de facturi de achiziţie pe care sunt înscrise prestări de servicii care nu reflectă operaţiuni reale, iar modul în care a fost săvârşită fapta nu necesită acte dolosive în plus din partea societăţii contestatoare pentru aprecierea pericolului.

Susţine, de asemenea, intimata-pârâtă că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este motivată atât în fapt cât şi în drept, atât cu privire la cauzele care au determinat luarea măsurii, cât şi cu privire la bănuiala că recurenta ar putea avea în viitor o conduită de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Controlul judiciar declanşat de recurenta reclamantă A. S.R.L. are ca obiect verificarea legalităţíi Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-FGJ6201 din 22 mai 2018 prin care au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând recurentei reclamante.

Soluţionând cauza, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta A. SRL

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte această soluţie în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situaţiei de fapt, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prioritar, constată Înalta Curte că atât criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cât şi criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt întemeiate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În sensul normei art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivul de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivele contradictorii pot rezulta din existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o altă soluţie, precum şi din considerente contradictorii.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a făcut trimitere la faptul că deşi instanţa de fond reţine în considerente că analiza actului administrativ atacat - Decizie de instituire a măsurilor asiguratorii, se analizează in raport de aspecte ce ţin de modul de emitere a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, şi că motivele care pot justifica emiterea acestei decizii trebuie să fie motive exclusiv extrinseci faptelor controlate, judecătorul fondului analizează exclusiv motivele intrinseci faptelor controlate si concluzionează că decizia contestată este temeinică şi legală.

Analizând sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, instanţa de control judiciar constată caracterul fondat al criticii, observând existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitivul sentinţei atacate.

Astfel, la fila x din sentinţă se arată "În acord cu pârâta, instanţa apreciază că este investită să analizeze doar aspect ce ţin de modul de emitere a deciziei de măsuri asigurătorii, respectiv dacă a fost emisă de organul competent, dacă au fost respectate etapele întocmirii, dacă au fost inserate indicii ale existenţei pericolului despre care vorbeşte art. 213 din Codul de procedură fiscală, fără a analiza aspecte care ţin de fondul raportului de drept fiscal în cauză nefiind emis un titlu de creanţă.

Cu referire la nemotivarea Deciziei se reţine că măsura asigurătorie apare ca fiind o măsură de excepţie, iar nu una de drept comun, măsură care trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală, nefiind o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci una care se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

În măsura în care organele fiscale constată exclusiv îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor fiscale, nu există un temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii, autoritatea fiscală având obligaţia să identifice şi să detalieze care este pericolul concret constând în sustragerea, ascunderea sau risipirea patrimoniului de către debitor, obligaţie care nu a fost îndeplinită în cauza de faţă".

Deşi instanţa de fond reţine neîndeplinirea de către organul fiscal a obligaţiei de a detalia şi de a dovedi care este pericolul concret, precum şi în ce constă acest pericol, respectiv sustragerea, ascunderea sau risipirea patrimoniului de către debitor, soluţia adoptată este cea de respingere a contestaţiei formulate.

Observă Înalta Curte că instanţa de fond deşi dă o interpretare corectă normei speciale aplicabile cauzei, aplică în mod eronat această dispoziţie legală.

În raport de aceste aspect, se constată că şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Caracterul excepţional al măsurii este menţionat şi în Ordinul A.N.A.F. nr. 2546/2016 din 05 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare, care statuează:

"16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepţional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (...). 17. În situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii."

Sintagma "în cazuri excepţionale" confirmă faptul că măsura asigurătorie este o măsură de excepţie, iar nu una de drept comun. Astfel încât dacă organele fiscale constată neîndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor fiscale, nu există un temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii. Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală.

Astfel, constată Înalta Curte că măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Pericolul la care face referire legea trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba.

Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Însuşi legiuitorul a definit ce înseamnă caracterul excepţional:

"atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Pentru ca măsurile asigurătorii să poată fi dispuse trebuie verificate, la data luării măsurilor, ipotezele de excepţie avute în vedere de legiuitor. Ca atare, pentru luarea măsurilor în aceste condiţii, trebuie să existe date certe, susţinute de probatoriu, care să ducă la concluzia existenţei pericolului că debitorul se sustrage, sau îşi ascunde ori îşi risipeşte patrimoniul.

Textul de lege anterior menţionat stabileşte în mod clar că instituirea măsurilor asigurătorii este "una excepţională" şi poate fi luată numai în ipoteza în care "există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Faţă de prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscală, comportamentul fiscal al societăţii şi al reprezentanţilor acestora, modul de declarare şi plată, presupusele suspiciuni privind tranzacţiile comerciale în care au fost implicaţi furnizorii societăţii reclamante, precum şi cuantumul ridicat al prejudiciului evaluat nu poate constitui temei pentru luarea măsurilor asiguratorii, cât timp nu este raportată la o anumită atitudine a debitorului care încearcă să se sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.

Organul fiscal nu a probat, prin date obiective, pericolul că debitorul s-ar putea sustrage, ar putea ascunde ori şi-ar putea risipi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, astfel că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, organul fiscal neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului reclamantului.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate urmând a fi admis recursul formulat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată, iar în rejudecare ca admite acţiunea formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 542 din 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.

Anulează Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/22.05.2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.