Fiscal tax challenge lost to procedural bar: commercial company's lack of capacity after bankruptcy radiated from Trade Register
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal and annulled the appeal itself as filed by a party lacking procedural capacity, thereby leaving the lower court’s final decision dismissing the original claim intact. The dispute arose in fiscal litigation where a commercial company challenged tax authority decisions regarding unpaid VAT and excise duties, arguing that the tax authorities had incorrectly assessed liabilities due to procedural errors in denaturing alcohol and double charging. The decisive legal basis was the absolute lack of procedural capacity to act (capacitatea procesuală de folosință) under Articles 56(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, as the company had been legally dissolved and radiated from the Trade Register following a concluded bankruptcy proceeding prior to the appellate hearing; consequently, the court invoked Article 20 of Law No. 554/2004 to admit the exception raised ex officio and annul the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 29 din C. proc. civ, art. 32 din C. proc. civ, art. 244 din C. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Fiscal tax challenge lost to procedural bar: commercial company's lack of capacity after bankruptcy radiated from Trade Register: Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. aplicabil şi în recurs, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C A. S.A., prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Galaţi şi AJFP Brăila anularea în tot a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 2591/12.10.2016 emisă de pârâta DGRFP Galaţi şi anularea în parte a Deciziei de impunere xr nr. 118/18.04.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 18.04.2016 emise de pârâta AJFP Brăila.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 165/2018 pronunţată la data de 16 noiembrie 2018, Curtea de Apel Galaţia respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. S.A.. reprezentată prin consorţiul format din B., C. şi D.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.A. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, şi în rejudecare admiterea acţiunii.
În motivarea recursului, în esenţă, a arătat că în ce priveşte suma de 4.136.275 RON aceasta nu este datorată în condiţiile în care chiar expertul a constatat faptul că aceasta sumă a fost dublată atât prin declararea de către societate prin Decontul nr. x/25.08.2015 cât şi prin decizia emisă de inspectorii fiscali la data controlului, iar consecinţa acestei dublări ar fi obligarea subscrisei la plata de două ori a aceleaşi sume reprezentând TVA colectată.
Nici suma de 9.433 RON reprezentând TVA nu este datorată întrucât în raport de dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal orice persoană impozabilă are dreptul să deducă TVA daca cele două condiţii impuse de norma juridică sunt îndeplinite, iar în cauză atâta timp cât s-a constatat realitatea operaţiunilor, societatea are dreptul la deducerea TVA.
În ce priveşte suma de 21.265.168 RON reprezentând accize, la care se adaugă majorări şi penalităţi de întârziere, s-a susţinut că hotărârea este nelegală întrucât procedura de denaturare a alcoolului s-a făcut în prezenţa organelor fiscale, de reprezentanţii acestor instituţii implicate, cu respectarea tuturor procedurilor, iar legea nu prevede că nerespectarea procedurilor de denaturare atrage calculul de accize suplimentare.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. aplicabil şi în recurs, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei-reclamante, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din C. proc. civ. "acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces".
Totodată, conform dispoziţiilor art. 32 din C. proc. civ. "Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a) are capacitate procesuală în condiţiile legii (...)."
Aşadar, una dintre condiţiile exercitării acţiunii civile este capacitatea procesuală, alături de condiţiile privind calitatea procesuală, formularea unei pretenţii şi justificarea unui interes.
Or, capacitatea procesuală de folosinţă, care este determinată de însăşi capacitatea civilă de folosinţă, este aptitudinea generală şi abstractă a persoanei juridice/fizice de a avea drepturi şi obligaţii de natură procesuală civilă, reprezentând astfel o reflectare în plan procesual a capacităţii civile de exerciţiu.
Potrivit înscrisului depus de fostul lichidator judiciar al reclamantei la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 209/2020 pronunţată la data de 23 iulie 2020 de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2014 s-a dispus închiderea procedurii de faliment şi radierea debitorului din Registrul Comerţului şi descărcarea lichidatorului judiciar. Prin decizia nr. 253/2020 pronunţată la data de 21.10.2020 de Curtea de Apel Galaţi a fost respins apelul formulat de creditoarea DGRFP -AJFP Brăila.
Potrivit art. 244 din C. civ.: "Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţarea ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.", iar potrivit art. 251 alin. (1) din acelaşi Cod:
"(1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise."
Nu poate avea capacitate procesuală de folosinţă o societate comercială radiată din registrul comerţului, operaţiune care are semnificaţia încetării existenţei persoanei juridice, neavând în acest sens relevanţă momentul când a fost radiată, efectul radierii unei societăţi comerciale fiind încetarea existenţei persoanei juridice. Radierea unei societăţi comerciale din registrul comerţului are drept efect încetarea capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a acesteia. Practic, din momentul radierii sale, persoana juridică nu mai există.
Aşadar, o societate care a fost radiată nu mai poate fi parte într-o acţiune judiciară.
În cauză, radierea recurentei-reclamante din evidenţa Registrului Comerţului s-a dispus prin hotărârea judecătorească definitivă anterior menţionată, ceea ce are drept consecinţă încetarea persoanei juridice însăşi şi atrage după sine lipsa capacităţii sale procesuale de folosinţă.
Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă sau de exerciţiu este o excepţie absolută şi peremptorie ce poate fi invocată de către orice parte şi de instanţă din oficiu în orice stadiu al soluţionării pricinii.
Prin urmare, reţinând că la data judecării recursului, recurenta-reclamantă A. S.A. era radiată din registrul comerţului ca urmare a derulării unei proceduri de faliment împotriva debitoarei, ce a fost închisă, Înalta Curte constată, în raport de dispoziţiile art. 56 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., că recurenta nu mai are capacitate procesuală de folosinţă, nemaiputând fi subiect de drepturi şi obligaţii şi, în consecinţă, subiect al raportului de drept dedus judecăţii.
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei A. S.A., va anula recursul declarat de aceasta ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei A. S.A.
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 165 din 16 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2021.